Think for yourself! It helps.

Povestea fumurilor mele

Cum m-am apucat de fumat – o povestioara nostalgica

Amintirile noastre nu sunt reale, sunt doar niste samburi de adevar crescuti in povesti colorate si apoi recolorate de fiecare data cand ni le amintim. La fel imi amintesc si eu cu placere o scurta astfel de poveste din liceu, una care nu a parut sa insemne mare lucru la vremea ei dar mi-a marcat viata pentru multi ani dupa aceea. Intr-o seara de primavara, undeva in fata unei case vechi din Bucuresti, asteptam o fata sa termine ora de meditatie la nu stiu ce materie importanta. Nu mai dura mult insa eu nu aveam nimic de facut. Stateam pe o bancuta lipita de casa si ma plictiseam. Ea imi lasase pachetul ei de tigari, probabil nu vroia sa il vada cineva inauntru. Ea fuma, la fel ca majoritatea prietenilor mei. Eu nu. Se zice ca daca vezi in jur un buton simti nevoia sa il apesi, daca vezi o usa vrei sa o deschizi. In cazul meu, in seara aia, tineam in mana un pachet de tigari. Chiar daca ele erau mentolate, adica nu respectau imaginea mea despre ce tigari trebuie sa fumeze un barbat, erau totusi niste tigari. Un pic mai tarziu tineam in mana o tigara si ma gandeam cu curiozitate cum o fi. Nu cu mult dupa aceea aveam o tigara aprinsa si pufaiam la ea, stilul expert. Un gest simplu la care nu m-am gandit prea mult dar care mi-a schimbat obisnuintele de zi cu zi pentru urmatorii ani.
Chiar daca deosebita pentru mine, povestea asta e relativ comuna. Fumatul prinde ca focul la liceeni. Sunt multe motive pentru asta. Liceenii sunt foarte curiosi sa descopere lumea si au foarte mult timp liber sa o faca. Asa ca le incearca pe toate daca au ocazia. Imaginea de fumator este deosebita (imaginea unei maturizari accelerate) in timp ce imaginea de nefumator este mult prea cuminte. Imi pot imagina cum dorinta de a parea mai matur decat esti daca nu chiar de a te maturiza efectiv mai repede te va face sa fumezi si tu la fel ca alti prieteni sau colegi ai tai care au facut deja acest pas si au imaginea corespunzatoare. De multe ori este un pas de (re)integrare in grupuri din care fumatul te-ar fi exclus. Si nu in ultimul rand se stie ca fumatul e periculos. Asta pentru un liceean obisnuit e o invitatie deschisa imposibil de refuzat. Nu doar ca la varsta respectiva constiinta pericolului este diminuata si asumarea de riscuri este o regula. Insa acest risc aparent ii face pe liceeni mai cool. Ii zic risc aparent pentru ca nici liceenii nu inteleg riscurile fumatului asa cum nu intelege majoritatea populatiei. Daca am vrea sa oprim adolescentii sa se apuce de fumat ar trebui sa inlocuim imaginile stupide de pe pachetele de tigari cu mesajele corecte. “Doar un om slab se apuca de fumat”; “Rad prietenii de tine cand te prefaci ca esti cool”; “Daca esti singurul din grupul tau care nu fumeaza atunci esti deosebit” etc. Mesajul actual “Fumatul ucide” e ca mierea dulce pentru teribilistii varstei.

Fumatul si viata

Putine din lucrurile pe care le incepi ca adolescent stau cu tine toata viata asa cum o face fumatul. Are acest viciu un talent aparte de a se lipi de om si de a deveni parte din el – de a-l defini ulterior. Si apoi poate sa aduca o contributie importanta la multe din reusitele tale in viata – de exemplu cand faci un cancer sau poate un atac de cord. Imi spunea cineva ca daca citesti factorii favorizanti pentru majoritatea bolilor descoperi acolo aproape intotdeauna si fumatul. Desigur ca acel caz al tanarului de 30 ani care nu a fumat niciodata si a descoperit ca are cancer la plamani iti da linistea sufleteasca sa continui, e ca si cum ti-ar fi furat el boala si pentru ca el a facut-o nemeritat asta inseamna ca tu o sa scapi. Profesorul meu de matematica fuma la orele de meditatii cat sa nu vezi de la nas la caietul pe care scriai. Spre batranete a mers la doctor si i s-a spus ca are plamanii unui nefumator. Cazurile senzationale raman in memorie in timp ce obisnuitele vieti scurtate sau uratite de tigari trec in statistica. O statistica pe care omul nu o intelege cu adevarat.
Dar nu imi doresc sa tin prelegeri despre efectul nociv al tigarilor – ar fi oarecum ipocrit din partea mea. Vreau sa trec la chestii mult mai serioase. Ii rog pe toti cei care sunt fumatori sa caute pe strada un rahat (de caine), sa bage un deget in el si apoi sa duca degetul la nas sa il miroasa. Din pacate acest exercitiu e necesar. Daca vi se pare mirosul prea rau tot ce trebuie sa faceti e sa repetati procesul de cateva ori pe zi si in interval relativ scurt nasul vostru nu va mai remarca mirosul neplacut. Pentru ca asta face simtul mirosului, se adapteaza (mai repede decat orice alt simt). Asta e motivul pentru care degetul folosit la experimentul de mai sus o sa miroasa mai rau decat degetele cu care fumati doar pentru o perioada scurta de timp. Diferenta enorma intre cum simte un fumator mirosul de tigari fata de cum simte un nefumator vine din marea capacitate a nasului nostru de a se adapta la conditiile inconjuratoare. Tigarile isi lasa amprenta atat pe degete cat si pe respiratie. Momentul acela in care un fumator se apropie sa iti sopteasca ceva la ureche si iti doresti brusc sa nu fi fost asa buni prieteni. Un fumator e ca un motan care isi marcheaza teritoriul. Corpul, hainele, masina, biroul si dormitorul sunt toate in mod incontestabil ale lui si doar un alt fumator poate atenta la ele. Si ce putem spune despre aspectul exterior al fumatorului de cursa lunga? Dintii emana sanatate odata cu tenta galbuie pe care o capata in timp. Apoi, dupa jumatatea vietii dintii primesc un companion intre semnele distinctive si anume ridurile. Toti facem riduri dar doar fumatorii se pot compara cu buldogii (si cateodata sunt la fel de simpatici).
Fumatul devine cu timpul un mod de viata. Tigarile sunt momente placute, necesare si obligatorii pentru fumator. Rutina fumatului pune stapanire pe o parte din viata si creeaza obligatii imposibil de ignorat. E sau nu oportun trebuie sa iesi la tigara, ca e ploaie sau ninsoare, ca e mijlocul unei negocieri importante sau al unei prezentari interesante. De asemenea, tigarile se ataseaza de anumite sentimente. Cel mai des de suparare, nervozitate, frica dar depinde de la om la om. Atunci cand simti acea emotie specifica automat simti si nevoia unei tigari. Pentru ca le-ai legat in trecut acum sunt de nedespartit. De exemplu eu simteam nevoia unei tigari atunci cand aveam emotii. Foloseam tigara pe post de calmant.

Partea frumoasa a fumatului – un exercitiu necesar

Nu poti critica fara a incerca sa privesti lucrurile si din directia opusa. Asa ca am incercat sa imi amintesc ce a fost frumos la fumat. A fost mai greu decat as fi crezut sa identific lucrurile precis. In mare parte pentru ca nu am putut sa imi dau seama cu siguranta daca amintirile respective au fost formate si din cauza ca fumam sau eu doar se intampla sa fumez in ele. Pana la urma am decis ca nu ar fi fost la fel fara tigari asa ca iata rezultatul.

1. Prietenie
Pentru mine prietenia a fost inlocuitorul vietii de familie. Eu nu am avut rude ci prieteni care sa le joace rolul. Imi amintesc acum nenumarate intalniri fara scop aparent. Doar ca sa fie. Noi spuneam ca facem o bucatarie (dupa bucataria fizica in care stateam o noapte intreaga). Fumul de tigara era gros de il puteai taia cu cutitul. Vorbeam despre orice si incontinuu. Si din aceasta vorbarie ieseau din cand in cand momente fantastice. Lanturi de glume geniale de nu te puteai opri din ras. Dezvaluiri socante la care nu te-ai fi gandit niciodata inainte. Certuri ce pareau sa cutremure relatia dintre noi. Dar chiar si fara aceste momente istorice, vorbaria, bautura si fumatul erau ca murmurur constant al calugarilor budisti in rugaciune. Cateodata reusim sa recreem pe termen scurt acea senzatie dar probabil ca am trecut mai departe. Oare pentru ca nu mai bem la fel, poate pentru ca nu mai avem dezvaluiri noi sau nu mai suntem dispusi sa le facem, poate pentru ca nu mai judecam la fel lumea sau pentru ca nu se mai fumeaza in bucatarie :).

2. Singuratate
Cateodata cand eram plecat cu grupul de prieteni undeva – pe munte, la mare etc. – simteam nevoia sa fac o pauza de la grup. Sa fiu singur doar eu cu gandurile mele. Nici macar nu stiu la ce ma gandeam pentru ca nu imi amintesc sa fi avut vre-o revelatie. Ma retrageam undeva unde nu era nimeni si imi aprindeam o tigara. Dupa o vreme simteam ca sunt din nou pregatit pentru viata. Lucrurile se rearanjau in capul meu ca si cum ar fi fost o mare dezordine creata inainte. Obtineam ceva foarte valoros – liniste. Nu imi amintesc sa fi avut experienta asta prea des fara o tigara. Intr-o vreme in care incercam sa ma las de fumat faceam acelasi lucru cu o tigara neaprinsa. Doar stateam acolo in liniste si din cand in cand trageam “la rece” din ea.

3. Suferinta, dulce suferinta
Cateodata viata iti arde o palma de simti ca nu o poti duce. Nu te poti supara pe ea cand stii ca e involuntara. Si oricum, atata vreme cat esti inca in viata, intotdeauna se dovedeste ca o puteai duce. In astfel de momente mie imi placea sa merg pana la capat cu durerea, sa ma afund cat puteam de mult in ea. Intr-un fel doream sa simt ca am atins limita de jos. Si acolo stateam o vreme tragand totul in piept. Era un moment de imponderabilitate si liniste in care parca nimic nu se misca. Totul era doar suferinta mea. Si era un moment perfect pentru o tigara. Apoi deodata impingeam cu putere in picioare si ieseam la suprafata, ba chiar saream putin prea sus in aer. Aveam atunci energia de a muta muntii … pentru o vreme.
Cu timpul acest ciclu de sentimente contradictorii a fost aplanat de ratiune sau poate de varsta. Dar acea suferinta dulce dinaintea revenirii la viata mergea foarte bine cu tigarile.

4. Diverse
Imi pot imagina multe alte beneficii pe care le-am avut de pe urma fumatului dar ele sunt toate sociale si vin din felul in care gandeau cei din jurul meu despre fumat mai mult decat din fumatul in sine. Desigur ca daca nu as fi fost fumator nu i-as fi inteles niciodata pe cei care fumeaza. Faptul ca am vazut ambele parti ale baricadei mi se pare un avantaj. Intelegi altfel cand simti pe pielea ta.

Si cam atat – pentru ca nu pot spune ca ma simteam neaparat bine cand fumam. Adevarul este ca nu era o placere fizica, poate doar una psihica.

Fumatul si statistica

M-am gandit sa ies putin din  capul meu si sa vad daca exista o viziune externa un pic mai realista despre fumat, neinfluentata de pareri personale. Una statistica, asa cum imi place mie.
Iata primele lucruri pe care le citesti pe pagina WHO (World Health Organization).
1. “Tobacco kills up to half of its users.” Pus in aceasta lumina fumatul pare o prostie. Sa te supui unui asemenea risc fie si in cazul in care iti ofera placere pare la fel de stupid ca a lua droguri. De altfel fumatul nu pare altceva decat un drog. Doar ca e unul legal (asa cum ar trebui sa fie toate dupa parerea mea). Din pacate nu pot sustine pozitia asta cu prea multa putere pentru ca imi place sa fumez iarba, considerata de majoritatea oamenilor un drog.
2. “Mai mult de 7 milioane de oameni sunt omorati de fumat in fiecare an.” Dupa cum zicea Stalin moartea unui numar mare de oameni nu este decat o statistica. Ce inseamna de fapt 7 milioane? Adica stiu ca e mult dar …. cat de mult? Stie careva dintre voi cum ar trebui sa te simti cand auzi ca mor atatia oameni? De fapt cati oameni mor in general intr-un an? Sa plecam de acolo…
Mai interesanta este partea a doua a acestei statistici. Aproape 1 milion dintre acestia sunt nefumatori expusi fumatului pasiv. Ori asta chiar e o prostie. Atat din partea nefumatorilor cat si din partea fumatorilor care ii trag cu ei in jos. Ideea asta imi evoca parintii care fumeaza in timp ce isi plimba copii prin parc. Si care, cu gratie, sufla fumul in alta directie decat a copilului … pentru ca le pasa :).
3. “Sunt 1,1 bilioane de fumatori in lume si 80% dintre ei traiesc in tari sarace sau mediu-dezvoltate.” Asta mie imi spune ca fumatul e o problema de civilizatie. Cu cat o societate e mai civilizata cu atat se fumeaza mai putin in ea. Imi pot imagina multe motive pentru care exista aceasta corelatie, printre care lipsa de informare asupra efectelor tutunului, lipsa de activitati sociale distractive sau dorinta limitata a statelor respective de a isi proteja cetatenii in fata companiilor de tutun care aduc bani in tara. Dar cel mai puternic motiv este parerea societatilor respective despre fumat. Acolo unde fumatul este vazut in general ca ceva rau, nu se fumeaza. Cu cat o tara este mai civilizata cu atat imaginea corecta despre fumat se raspandeste mai mult.

Cum m-am lasat de fumat

Intr-o zi am iesit pe seara in oras. Mi-am cumparat un pachet de tigari pentru ca ramasesem fara. Ca orice fumator care se respecta imi cumparam tigari imediat cum ramaneam fara. O pauza ar fi fost prea mult.
Pana la sfarsitul serii am baut mult si am fumat si mai mult. Fumatul era un gest reflex pe care il faceam de fiecare data cand aveam nevoie. Nu ma gandeam la asta, era parte din viata mea. Dar in seara aia, cand am terminat pachetul mi s-a facut rau. In rest seara a mers bine asa ca efectul asta al fumatului mi-a stricat-o oarecum. Asa ca am fost fortat sa ma gandesc la asta. Sa ma gandesc de ce aveam cu adevarat nevoie cand fumam. De nicotina, de gestul linistitor, de aerul tras in piept? Si atunci am inteles de ce aveam nevoie de tigari. Eram sensibil si nesigur. Emotional, tigarile ma linisteau. Cand eram intr-o situatie delicata, sub imperiul unei emotii puternice simteam nevoia unei tigari, mai ales daca emotia era negativa. Cand imi era frica sau eram suparat sau cand eram emotionat si trebuia sa fac ceva important.
Dar eu nu eram omul care sa accepte aceasta dominare a emotiilor. Credeam ca am un caracter puternic si nu imi placea aceasta slabiciune. Mai ales ca era oarecum vizibila. Orice om atent ar fi observat cum crestea ritmul tigarilor fumate cand nu ma simteam confortabil. Si dupa ce imi linisteam emotiile mi se facea rau de la prea multe tigari. Am decis atunci ca fumatul nu va mai fi o nevoie pentru mine.
Odata decizia luata am facut ceva organizare. Intai am ales un eveniment relevant in viata mea atasat unei emotii puternice si atunci am fumat ultima tigara. Apoi am scris mare pe birou data si ora ultimei tigari. Si am inceput sa numar. Intai orele, apoi zilele si saptamanile. La fiecare incrementare a numaratorii ma auto-felicitam si gaseam astfel puterea de a mai rezista inca o tura. Le spuneam tuturor celor din jur cat era contorul rezistentei mele si in aprecierea lor gaseam sustinere. Stiam ca fac ceva deosebit si asta ma ajuta.
Primele zile au fost incredibil de grele. Nici acum nu stiu cum am rezistat insa probabil a ajutat ca am luat-o pas cu pas. Nu trebuia sa rezist decat inca o ora (la inceput) sau inca o zi (mai apoi). Dupa o vreme lucrurile au intrat intr-un fel de normalitate. Imi doream in continuare sa fumez insa presiunea nu mai era atat de mare. De partea cealalta aveam presiunea contorului care ajunsese la cateva luni si doar nu era sa il resetez dupa atata efort. Ar fi fost ca si cum as fi aruncat pe fereastra toata munca din acele luni. Un ultim moment dificil a venit dupa ce am renuntat la contor pentru ca nu mai simteam presiunea lui. Nu imi mai doream sa fumez (decat din an in paste). Dar, surprinzator, pentru ca nu mai era atat de greu sa rezist, parea si foarte usor sa fumez … “doar una mica”. Parea ca nu ar fi contat. Pentru ca era clar ca scapasem de sub influenta tutunului. Insa aici m-a ajutat putin ratiunea. Mi-am zis ca era o mare prostie. Sa risc sa ajung iar acolo de unde scapasem fara nici un motiv relevant. Nu mi-a placut niciodata sa fac prostii iar rusinea asta m-a tinut in siguranta in aceste momente. Cumva, pe nesimtite, a venit momentul in care sa fumez nu mai era important. Nu mai era nici macar unul din gandurile mele comune. Se mai intampla sa apara o sugestie interioara, venita parca de nicaieri. Ar fi asa o mare tragedie sa mai bag o tigara? Dupa atatia ani? Si apoi ratiunea intervenea si ma intrebam la ce mi-ar folosi? Oare ar merita? Inca nu am prins un moment in care sa ma conving ca merita. Atata timp cat amani impulsul initial destul de mult cat sa apuci sa gandesti esti deja scapat de pericol.
Nici nu mai tin minte cati ani au trecut (mai bine de 5 ani) de cand m-am lasat de fumat. Este una dintre realizarile vietii mele. Nu atat pentru ca a fost greu sau pentru ca dovedeste ceva despre mine. Doar pentru ca sunt atat de putini cei care reusesc sa faca asta. Si acum cand privesc din partea cealalta mi se pare foarte ciudat ca lucrurile stau asa. Pentru ca este ceva foarte important, ceva ce ar trebui sa fie pe lista oricarui fumator constient. Iar strategia este simpla. Atata timp cat nu te uiti unde trebuie sa ajungi in final ci doar unde trebuie sa ajungi peste o ora sau peste o zi.

Povestea asta nu este o pledoarie impotriva fumatului. Pentru asta m-as fi straduit mai mult de atat. Este o invitatie la intelegere. Pentru nefumatori este o incercare de deschidere, de intelegere a situatiei in care se gasesc fumatorii. E greu sa ii intelegi fara sa fi fost in locul lor dar fara sa ii intelegi nu prea poti sa ii suporti. Pentru fumatori e o poveste cu morala. Poate nu credeti dar sa te lasi de fumat este un lucru pe care trebuie sa il faci macar o data in viata. Odata si bine 🙂

Spread the love

Leave a Reply

Your email address will not be published.