October 31, 2019 Here and Now

Ce a facut Barna rau sau de ce nu traim cu totii mai bine?

In fata unui val de pareri cum ca Barna nu a gresit cu nimic (sau cu foarte putin), venind inclusiv de la oameni pe care ii urmaresc si apreciez, am decis sa imi clarific mie insumi ce a fost rau si ce a fost bun in cazul povestii articolului de la Rise Project. Odata cu acest proces am realizat cat de diferita e realitatea societatii de imaginea mea ideala despre ea. Suntem foarte departe de ce mi-as dori eu.

1. Investigatia Rise Project

Lumea a inteles lucruri diferite din articolul publicat. Majoritatea nu a reflectat prea mult asupra lui ci l-a folosit pentru a-si intari propriile pozitii iar in anumite sensuri au avut cu totii dreptate. Sustinatorii psd-isti care probabil ca mai auzisera doar odata de Rise cand a scris despre Iohannis, au folosit articolul pentru a justifica celebra pozitie – “Toti sunt la fel. Iata, si Barna a furat de la Stat ca si ceilalti”. Sustinatorii fanatici ai usr au vazut imediat ca faptele nu erau foarte clare. Ancheta pomeneste destul de putin numele lui Barna iar pentru a intelege implicarea lui e nevoie ca cititorul sa faca cateva conexiuni suplimentare pe care articolul nu le face in locul sau. Ca urmare acesti razboinici au tras imediat concluzia ca articolul nu spune de fapt mare lucru. Au mai fost unii care au simtit ca ceva nu este in regula cu povestea asta din trecutul lui Barna. Acestia s-au agatat de faptul ca nu este dovedita nici o ilegalitate. Poate unele lucruri au fost imorale datorate unor greseli sau neatentii din tinerete insa atata timp cat legea nu a fost incalcata suntem ok. O ultima categorie a fost imediat lovita de imoralitatea comportamentului lui Barna. Acestia si-au schimbat parerea despre el chiar daca au pastrat (sau nu) optiunea de vot. Iata ce am inteles eu din investigatie. Nu sunt convins ca tot ce am inteles este corect insa Barna nu si-a luat timpul sa explice in detaliu povestea astfel incat sa inteleg si partea lui. Doar m-a asigurat, ca votant si sustinator USR, ca totul e in regula. Iar eu ar trebui sa il cred pe cuvant. Mi-as dori ca nimeni sa nu mai faca genul asta de naivitati cand vine vorba de oameni politici.
Dan Barna, prin firma sa, a coordonat proiecte publice cu bani din fonduri europene. In proiectele cercetate de Rise s-au macinat bani, fie din rea intentie fie din greseala. Intr-o parte din proiecte cei care i-au macinat au fost rude, prieteni sau parteneri de afaceri ai lui Dan Barna sau ai asociatului din firma (in alta parte au fost prieteni ai unor institutii de stat). Totul s-a desfasurat sub “atenta” verificare (si consiliere in afaceri :)))) a firmei sale.
Nu stiu daca a fost ceva ilegal (parerea mea este ca ar fi trebuit sa fie dar nu sunt expert si nici nu am studiat legile necesare) insa in lipsa macar a unei puneri sub acuzare, Barna este nevinovat in acest caz. Exista un raspuns DNA legat de un singur proiect (publicat chiar in interiorul articolului) care spune ca Barna nu va fi urmarit (desi pe paginile ulterioare se specifica anumite sugestii de ilegalitate). Suporterii exagerati ai lui Barna au sarit pe acest raspuns care in mintea lor dovedeste reaua intentie a Rise, fara sa faca efortul de a intelege ce este cu el.
Cand cineva face afaceri cu statul nostru si face bani buni de pe urma asta atunci trebuie tratat cu suspiciune. Asta a devenit in timp o evidenta pentru mine. Este experienta mea dar si a tuturor cunoscutilor mei. Sunt convins ca la fel gandesc si membrii sau sustinatorii usr. (Care insa nu vor avea aceleasi suspiciuni in cazuri specifice cum e a lui Barna. Ca o paralela amuzanta imi amintesc de un post al lui Caramitru, care critica tot ce este atins de statul psdist, mai putin institutia tatalui sau, care este foarte bine condusa si organizata – stie el asta :)) ) Nu spun ca toata lumea fura de la stat pentru ca exista si exceptii. Insa pe langa cei care fura mai sunt si cei care profita. Statul Roman, prin institutiile sale, este de multe ori incompetent, incapabil sau nepasator. E foarte usor sa faci o treaba proasta pentru el si sa iei multi bani. In multe cazuri trebuie sa accepti ilegalitati daca vrei sa primesti contracte, iar acolo unde nu sunt inegalitati este deseori o treaba de mantuiala din care toata lumea castiga mai putin statul. Nu stiu ce s-a intamplat in restul proiectelor lui Barna pentru ca nu au fost studiate. El spune ca au fost un mare succes. Insa in proiectele dezbatute de Rise lucrurile au stat mai mult conform cu suspiciunile mele. Fie ca se va dovedi vreo ilegalitate sau nu – cert este ca statul a fost sifonat de bani publici sub privirea, cu acordul si ajutorul firmei lui Dan Barna. De aici rezulta cateva explicatii posibile: fie nu a stiut si nu a inteles ce se intampla deci era naiv, fraier sau chiar prost; fie a crezut ca asa trebuie facute lucrurile deci era incompetent; fie a stiut dar a inteles/crezut ca doar asa se pot face lucrurile in relatia cu statul deci era imoral. (Faptul ca unii suporteri gandesc in secret ca asa faceau toti pe atunci dar nu pot declara asta public nu scade culpa morala)
In anumite proiecte, firma lui Barna a primit de la institutii de stat rolul de a porni niste firme noi. Comisionul pentru Barna a fost acelasi indiferent de succesul acestor firme – prin urmare nici un risc pentru el. Banii pentru activitatea firmelor au provenit din fonduri prin urmare nu a existat nici un risc pentru cei care au muncit in cadrul acestor firme. Daca acestea ar fi avut succes, cei care le-au initiat ar fi ramas cu o afacere functionala, altfel ar fi fost platiti doar pentru ca au incercat. O afacere buna, asa cum se intampla deobicei cu fondurile europene. Insa Barna a alocat aceste sanse de succes prietenilor sai. Acesta pare un conflict de interese si pentru mine este o situatie imorala. Ar fi trebuit sa dea ocazia celor mai buni oameni posibili atat cat era el capabil sa ii gaseasca. El doar a presupus ca acestia sunt prietenii sai. Un om moral si inteligent nu si-ar fi implicat prietenii in cheltuirea banilor publici. Eu nu cred ca Barna e prost – mai ramane cealalta varianta.
Sunt multe altele de spus despre articol dar o sa mai punctez un singurl lucru. Nu doar ca banii s-au dus catre firme organizate cu prieteni si rude dar la randul lor aceste firme au cheltuit bani pe servicii ale altor firme prietene. Intr-o licitatie, firma preferata de Barna a fost depasita cu o oferta mai ieftina de catre o firma cu care Barna nu avea relatii de prietenie. Situatia a fost rezolvata de Barna cand a descalificat castigatorul pentru ca a oferit servicii in plus. Aici Barna pare ca a facut ceea ce institutiile statului au invatat sa faca foarte bine in ultimii ani, a evitat rolul important al licitatiilor publice.
Stiu ca oamenii citesc ce vor in articolul Rise pentru ca e dificil de urmarit si ei au pareri preconcepute. Stiu ca nu toata lumea a tras concluziile de mai sus. Dar am intalnit oameni care spun ca au citit articolul dar sustin lucruri pe care articolul nu le spune dovedind astfel ca nu l-au parcurs cu atentie. Chiar eu cand l-am citit prima oara l-am terminat foarte repede pentru ca era de necrezut pentru mine si imi contrazicea o parere personala cu care traisem mai multa vreme si de care ma atasasem. Cred ca e dificil sa parcurgi un material complex cand ataca un simbol in care ti-ai pus sperantele si ai investit timp. I-as ruga pe toti sa citeasca articolul cu atentie si cu rabdare iar daca nu pot sa o faca asa, macar sa nu mai traga concluzii din el.

2. Reactia incredibila a lui Barna

Recunosc ca am fost dintre cei loviti de imoralitatea actelor lui Barna. Nu as fi fost asa surprins daca era un om obisnuit insa Barna este alegerea mea pentru presedintie si mi-am imaginat imediat ce fel de presedinte ar fi. Reactia a fost instinctiva. Insa dupa un moment de reflectie am devenit mai intelegator cu el. Nu cred ca oamenii au caractere absolute, fara pata. Greselile sunt normale. Mai mult, nu poti judeca un om doar dupa niste greseli facute cu mult timp in urma. Un om care a intrat acum in politica a avut si el un trecut in afara ei. Nu e cazul sa ne asteptam la perfectiune ci la oameni normali si capabili dornici sa ajute. Mi-am imaginat ca Dan Barna intelege ce a gresit si nu ar trebui sa fie penalizat acum pentru asta mai mult decat e cazul. Ba chiar m-am gandit ca isi va asuma greselile si le va motiva cu lipsa sa de experienta si dorinta de a face bine. Am fost foarte curios sa aud explicatia lui insa trebuie sa recunosc ca am fost foarte suprins de ceea ce a urmat. Nu ma asteptam la scenariul raspunsului agresiv. Acum, privind retrospectiv nu stiu de ce am fost surprins. Raspunsul agresiv combinat cu atacul personal este tactica favorita a politicianului roman (si a romanilor in general). Pur si simplu nu mi-l imaginam pe Barna la fel. Este momentul in care am inteles ca USR a invatat sa faca politica – a invatat de la ceilalti din pacate.
A inceput prin a explica de ce a lucrat cu persoane apropiate. Motivul ar fi ca sunt cele mai de incredere persoane pe care le cunoaste. Un motiv pe care majoritatea lumii l-a inghitit fara probleme pentru ca toti facem asa. Noi toti procedam la fel cand facem ceva pe banii nostri – mergem la cunoscuti in care avem incredere, de multe ori la rude. Insa el a lucrat pe banii statului. Iar in cazuri din astea ar trebui sa refuzi din start sa colaborezi cu prietenii tai. Nefiind riscul tau (nu pierzi banii tai) vei fi influentat sa alegi pe cei care sunt importanti pentru tine indiferent daca sunt sau nu buni la ceea ce fac. Faptul ca Barna nu intelege asta e de speriat. Dar mai trist este ca lumea nu intelege ca nu putem sa folosim acest gen de argumentatie fara sa picam in ridicol. Barna a lucrat cu bani publici si i-a directionat catre prieteni pentru ca sunt mai de incredere. Apoi a declarat ca nu vede nimic rau in asta. Inseamna oare ca USR va aplica aceasta strategie cand va ajunge la guvernare? Si in ce fel difera aceasta strategie de cea aplicata de oamenii psd/pnl care au controlat pana acum banii publici? Sa renuntam la principii si sa declaram ca prietenii nostri sunt pur si simplu mai buni decat ai lor?
Al doilea lucru care m-a speriat a fost teoria conspiratiei si atacul la adresa Rise Project. Singurul lucru acceptabil pentru care un politician poate sa atace presa este minciuna iar in acest caz, atacul trebuie sa fie in justitie. Barna nu a spus nici o clipa ca Rise a mintit. In schimb a declarat ca reportajul a fost facut la comanda politica. Ca sistemului ii e frica de el si il ataca. Fara dovezi, fara explicatii punctuale si verificabile – exact ca in emisiunile antena 3 sau rtv. Atacul la presa aduce aminte de psd. La fel au reactionat si ei la orice articol care vorbea despre lucrurile rele pe care le faceau. Teoria conspiratiei a fost folosita de Dragnea inainte, acum e folosita de Barna. Nu mi-am imaginat niciodata ca cei doi vor fi in vreun fel asemanatori. Ce il va opri pe Barna si partidul condus de el sa foloseasca teoria conspiratiei pentru a evita sa raspunda altor anchete, articole si dezvaluiri din presa atunci cand vor fi la putere? Dan Barna cred ca si-a dat seama ca nu e o aparare buna si a nuantat-o ulterior. A lasat insa destule indicii in discursul lui ca sa alimenteze armata de sustinatori care cred in continuare in teoria conspiratiei dar el personal a renuntat sa mai atace direct Rise (l-a pus pe Caramitru). Probabil a inteles ca asta ii aduce multe critici de la sustinatorii mai civilizati. Pentru mine atacul a fost tragic-comic. Sunt multe publicatii care pot fi suspectate de partizanat politic insa nu vad Rise pe aceasta lista (mai degraba ar fi fost acolo daca nu faceau si publicau aceasta ancheta). Insa chiar daca articolul ar fi fost publicat de Antena 3 cu 5 zile inainte de alegeri tot nu cred ca Barna ar fi trebuit sa se concentreze pe demonizarea sursei atata timp cat mesajul nu este clarificat. Pentru mine, atacul lui poate semnala 2 lucruri. Fie Barna se considera de fapt vinovat (moral) si vrea sa mute atentia fiind agresiv. Fie el chiar crede ca sistemul (indiferent ce inseamna asta pentru el) e vinovat dar nu poate exagera cu explicatiile pentru ca ar pierde votanti inteligenti care au aversiune fata de teoria conspiratiei de cand e folosita intensiv de psd.
Mai sunt 2 lucruri mici pe care le-am retinut din live-ul intern al lui Barna si care mi-au zgariat urechea. Chiar si firmele care nu au rezistat pe termen lung, zice el, au platit totusi salarii timp de 2 ani si taxe la stat. (Desi Rise explica cum in cel putin un proiect oamenii nu isi luau cu adevarat slariul care era trecut in acte) Aici lucrurile sunt mai complexe si sunt convins ca nu multa lume a reactionat la aceasta inducere in eroare. Intai ca scopul fondurilor respective nu a fost sa dea salarii timp de 2 ani. Firmele care s-au inchis au fost un esec, nu un succes temporar cum vrea el sa le prezinte. Scopul proiectului a fost sa integreze in piata muncii persoane defavorizate. Asta inseamna mai mult decat sa le platesti un salariu pe termen scurt. Apoi ca taxele platite de firme catre stat provin in majoritate din banii primiti din fondurile europene. Sa consideri un succes faptul ca ai mutat bani din visteria Uniunii Europene in visteria statului roman este nedemn pentru un presedinte. Mai mult, Rise arata in articol ca firmele care s-au inchis nu au ramas fara datorii la bugetul statului. Lucru despre care Barna nu sufla o vorba. De altfel danseaza gratios pe langa fiecare subiect fierbinte din articol. Poate intra in detalii clare cand e in interesul lui dar evita orice raspuns punctual la faptele care nu il avantajeaza.
Ultima fraza minunata care mi-a atras atentia a fost cand Barna a spus ca nu poti face bani cu angajati din medii defavorizate sau cu dizabilitati pentru ca sunt mai lenti si mai putin pregatiti decat angajatii normali. Intai ca acest lucru este (relativ) fals si totusi vine de la un antreprenor auto-declarat. Apoi ca tocmai de aceea au fost date fonduri europene – adica firmele au primit un ajutor gratuit pe care alte firme de pe piata nu il aveau – deci e stupid sa te plangi acum ca scopul in sine al proiectului te-a impiedicat sa atingi scopul proiectului. Si in final, nu cred ca e normal ca viitorul presedinte al Romaniei sa faca o astfel de declaratie. Imi aminteste de cei care explica de ce femeile nu sunt buni manageri comparativ cu barbatii venind cu argumentul statistic al realitatii in care sunt mai putini manageri femei. (Da, atat misoginismul cat si rasismul sunt astfel argumentate in cercuri intelectuale ale societatii)

3. Ce a facut USR?

Am vazut un post pe FB foarte frumos in care se cerea sustinatorilor sa nu pedepseasca partidul pentru greselile sefilor. Membrii USR de rand sunt niste oameni minunati care au luptat din greu pentru Romania si nu e vina lor ca Barna si Caramitru dau cateva declaratii deplasate. Am dat like pt ca si eu cred ca membrii USR sunt niste oameni demni de respect si apreciere. Insa nu sunt de acord in totalitate cu ideea principala. Unii membrii USR (multi dintre cei pe care ii urmaresc eu) au fost echilibrati si au judecat corect situatia. L-au certat pe Barna pentru declaratiile incorecte si si-au cerut scuze pentru existenta lui Caramitru. L-au sustinut pe Barna acolo unde au crezut ca trebuie sustinut. Nu au fost fanatici in numele unui bine absolut insa au tras concluzii si invataminte. Insa o gramada de alti membrii s-au raliat imediat la argumentele teoriei conspiratiei aruncate de Barna de la inceput. Acestia – pe care eu ii numesc armata USR pentru ca mai degraba lupta decat sa gandeasca – au fost extrem de agresivi. Sub scuza ca adversarii (dujmanii) sunt raul absolut din Romania si-au permis sa spuna lucruri foarte urate si sa faca o imagine mai gri partidului decat o avea inainte. Iluzia sub care opereaza acesti oameni (sau sub care vor sa ii convinga pe altii sa opereze) poate fi cel mai bine ilustrata de un post al lui Ghinea in care il sustine pe Barna – acolo el spune ca raul absolut din Romania, care este PSD, poate fi aruncat la lada de gunoi la viitoarele alegeri aducandu-ne astfel inapoi la normalitate. Adevarul este ca psd-ul este doar un efect, nu o cauza. Modul de a fi al politicienilor este problema iar radacina lui este in modul de a fi al societatii. Disparitia psd nu o sa schimbe prea multe iar oamenii obisnuiti cu realitatile de pana acum se vor muta fara probleme in alte partide. Ceea ce ar trebui sa schimbam cu adevarat ar fi modul nostru de gandire. Dar despre asta Ghinea nu spune nimic. Mi se pare trist modul simplist in care gandesc anumiti politicieni de varf din usr.
Recunosc ca am inceput sa ma uit cu bucurie la live-ul intern pe care Barna l-a facut cu membrii partidului. Eram convins ca membrii usr vor avea curajul sa puna macar cateva intrebari corecte. Nici acum nu stiu ce s-a intamplat. Poate doar fanii lui Barna au stiut sau au participat la eveniment. Poate Barna a citit doar intrebarile care i-au convenit (poate erau prea multe si i-au scapat cele mai grele). Poate cei care inteleg ce s-a intamplat nu vor totusi sa isi atace presedintele inainte de campania electorala. Cert este ca am fost dezamagit de prestatia unui partid pe care il admir tocmai pentru capacitatea de a dezbate si a judeca.
In ciuda variatiei de comentarii din partea USR, a incapacitatii aparente de a-si judeca liderul si a concentrarii pe rezultate electorale mai mult decat pe principii, parerea mea generala despre partid nu s-a schimbat. Acesta este singurul partid din Romania care isi alege un lider pe care il poate apoi schimba cu usurinta atunci cand nu ii mai reprezinta. Este un partid democratic iar reactiile urate ale unor membrii sunt normale. Chiar daca uitasem, acest soi de oameni se gaseste si in USR – pentru ca nici un partid nu poate fi minunat intr-o societate ca a noastra. Ca doar tot din societate au venit si acesti oameni. USR nu ii reprezinta doar pe oameni ca mine. Printre votantii lor sunt si absolutisti irationali sensibili la teorii ale conspiratiei. Cred ca USR ar trebui pe viitor sa isi clarifice principiile si implicit electoratul desi imi e teama ca nu ar putea depasi 20% din voturi daca ar face-o in mod cinstit.

4. Ce efect a avut tot scandalul asta?

Se pare ca la nivel social efectul a fost minim – conform unui sondaj comandat de usr. Asta pentru mine este pe de o parte trist, pe de alta parte normal. Faptul ca nu au fost mai multi oameni suparati pe ce a facut Barna ma intristeaza si imi dovedeste ca nu multi au inteles sau au vrut sa inteleaga ce s-a intamplat. Pe de alta parte nici eu nu mi-am schimbat optiunea de vot asa ca mi se pare normal ca nici altii nu au facut-o. Asa cum am explicat in alta parte votul nu este o decizie impulsiva de moment sau alegerea lui fat-frumos. Votul este alegerea celei mai bune optiuni pe care o ai la dispozitie in momentul respectiv. Desi Barna s-a apropiat destul de mult de Iohannis, el este in continuare optiunea mea. E de ajuns sa citesc investigatia Rise legata de Iohannis pentru ca sa imi amintesc ca nici el nu era prea sus. Iar in rest, optiunile sunt pur si simplu dezastruoase. Eu nu cred ca ar trebui sa avem un presedinte (sau macar sa nu aiba puteri prea mari) asa ca votul meu este mai mult in ideea alegerilor ce urmeaza. Trecerea lui Barna in turul 2 inseamna un bonus pentru usr la alegerile parlamentare, acolo unde conteaza cu adevarat. Nu cred ca e atat de important daca o sa il avem presedinte pe Iohannis sau pe Barna cat este important ca usr sa aiba un procent apropiat de pnl in parlament si implicit sa aiba greutate in deciziile care chiar pot schimba viata economica, sociala si politica.
Si atunci de ce e important sa intelegem corect ce s-a intamplat daca nu ne schimba cu nimic optiunile de vot? Pana acum am luptat mereu pe termen scurt, in fiecare moment a fost o criza si mereu am incalcat niste principii ca sa o rezolvam. Si nu am progresat destul. In schimb constructiile pe termen lung bazate pe principii corecte (vezi usr ca partid si multe organizatii private de succes) au fost singurele care au schimbat societatea. Ar fi momentul sa intelegem ca trebuie sa ne stabilim principiile si apoi sa le respectam chiar si cand nu ne convine. Altfel lucrurile nu se vor schimba cu adevarat. Eu cred ca toata povestea asta a fost despre principii si despre cum societatea romaneasca nu este inca pregatita sa le adopte. Daca schimbam acest lucru la noi atunci pe termen mediu/lung tara va fi mai frumoasa, mai relaxa(n)ta si mai bogata. Dar noi preferam sa ne concentram pe crizele de moment. Acum trebuie neaparat sa distrugem psd-ul, chiar si cu pretul unor mici minciuni nevinovate sau acte imorale minore. Maine o sa fie lupta cu Ponta sau cu PNL-ul de la guvernare sau mai stiu eu cu cine. Niciodata nu o sa ramanem fara dusmani de moment.
Hai sa renuntam la idei stupide precum salvatorii natiei, raul absolut, demonstratii in alb si negru si altele din astea. Tineti minte cati oameni ne-au pacalit ca avem nevoie de ei si o sa ne ajute pentru ca mai apoi sa ne insele increderea? I-am iertat cand au incalcat principii si norme morale, cateodata am ignorat si incalcari ale legii. Am vrut sa ii credem perfecti pana la capat doar ca sa fim apoi dezamagiti si sa acuzam ca politica e o mizerie si toti sunt la fel. Nu, nu sunt toti la fel. Ei trebuie judecati si comparati. Tineti-l minte pe Barna asa cum a fost cand a lucrat cu institutii ale statului, cum este acum cand conduce partidul ce ne aduce speranta schimbarii si imaginati-va cum poate deveni. Fie ca il votati fie ca nu, nu uitati sa il judecati de fiecare data dupa aceeasi masura. Pe el si pe ceilalti care vor votul vostru. Si nu uitati sa va auto-judecati pe voi insiva dupa aceleasi reguli. Abia atunci vom putea juca toti in aceeasi echipa.

August 26, 2019 The Basics

Mesajul si sursa

Probabil ti s-a intamplat pana acum sa iei contact cu pozitia stiintifica prin care ti se explica (cu ordine de marime) ce mici suntem noi oamenii in comparatie cu universul. Inteleg ca sunt mai multe stele in galaxiile cunoscute decat fire de nisip pe planeta (nu am reusit sa retin cifre, doar comparatii). Desi m-am lovit de multe ori de sustinerea asta niciodata nu am reusit sa o retin corect. Si cred ca motivul tine de incapacitatea mea de a o integra corect in gandire. Creierul meu refuza sa o retina pentru ca nu are nici un sens pentru el. De la un nivel de marime in sus nu are nici un rost sa incerci sa iti imaginezi lumea si cu atat mai mult sa te comporti ca si cum ai intelege. Totul poate fi pus linistit sub un semn mare pe care scrie: Imens sau Incredibil sau WTF. Adica mai mult decat poti cuprinde fie si in gandire, mai mult decat poti intelege sau cerceta. Nu neg interesul stiintei pentru acest gen de masuratori dar pentru mine, la nivel personal, e aproape la fel de interesant ca masurarea posibilitatii mele de a deveni solistul unei trupe rock. La un moment dat am inteles ca, daca iei toate firele de nisip ale planetei si il cauti pe cel mai mic dintre ele, sansele mele ar fi mai mici. Cu cat mai mici … cui ii pasa?

Lumea fizica este intr-adevar imensa, inspre mai mic sau inspre mai mare in aceeasi masura, dar ne putem imagina ceva mai extins decat ea. Lumea ideilor si sora sa – lumea parerilor. In istorie au existat vremuri in care s-a trait cu iluzia ca poti intelege intr-o viata tot ce e de inteles. Despre cum functioneaza lumea si viata in sine, despre ideile filozofiei si stiintei. Au existat oameni completi, enciclopedii ambulante, continand in ei un univers al cunoasterii. Pana cand oamenirea s-a trezit din acest vis frumos si a inteles ca nici un creier nu e de ajuns de mare pentru toata cunoasterea noastra. Mai ales ca problema s-a agravat cand cunoasterea a devenit … nesigura. Poate inainte stiai care sunt specialistii in fizica de la care sa inveti fundamentele, apoi ii luai la rand pe cei in economie, psihologie etc. Dar acum nici partea asta nu mai e clara. (Sigur ca relativistii ne-au invatat cu mult timp inainte ca pamantul este fum sub picioarele noastre, dar cine i-a luat cu adevarat in serios?) De la cine ar trebui sa inveti? Oare ar trebui sa verifici fiecare informatie, fiecare idee pe cont propriu? In cine poti avea incredere cu adevarat? Problema nici macar nu mai este una legata de spatiul de stocare ci de puterea de procesare. Nu poti cerceta totul singur. E cert ca vei stoca o gramada de neadevar si ce este cel mai trist e ca vei avea incredere absoluta in el. Exista oare vreun mod de a creste calitatea ideilor noastre? Idei care ne ghideaza gandirea de zi cu zi. Ar trebui oare sa ne multumim cu nesiguranta? Probabil ca da. Dar eu cred ca asta nu trebuie sa ne opreasca din incercarea noastra permanenta de a o limita.

Majoritatea oamenilor accepta validitatea unei mari parti din informatiile primite fara a le verifica. Ceea ce este absolut normal daca vrei sa ai timp sa mai si traiesti. Desi problema in sine pare evidenta ea este mai subtila decat pare si exista cateva straturi de intelegere si acceptare. Este clar ca suntem bombardati cu informatii pe toata durata zilei, informatii pe care si daca am vrea nu am putea sa le verificam in intregime. Ce am putea insa sa facem ar fi sa le limitam. Unele sa le acceptam ca incerte iar restul sa incercam sa le validam. Daca o multime de informatii nu pot fi verificate in mod realist atunci poate o submultime a lor este totusi verificabila. Din pacate aceasta este o solutie ineficienta. Al doilea strat al problemei este valoarea verificarii. Daca am selecta un singur fapt din multitudinea celor aflate intr-o singura dimineata si am face o verificare extensiva asupra lui probabil ca am termina undeva pe seara. Iar in anumite cazuri, concluzia, oricat de bine documentata ar fi, nu ne-ar situa in punctul multumitor al adevarului. Cateodata nu exista o concluzie corecta si sigura in mod absolut (sunt fapte sau idei asupra carora, planeta, cu toti expertii ei trecuti sau actuali, nu a cazut inca de acord). Sau unele lucruri te pot pur si simplu depasi, tehnic sau conceptual. Cateodata iti trebuie ani de studiu pentru a fi capabil sa verifici un fapt intr-o singura zi. De aceea vei avea in cele mai multe cazuri nevoie de ajutor. Oameni mai potriviti decat tine pentru un domeniu sau altul. Surse de informare in care sa ai mai multa sau mai putina incredere. Fie ca gasesti expertul potrivit sau nu, vei fi fortat sa accepti multe idei gresite. Fie si temporar cu dorinta de a le reverifica ulterior. Nu vei putea niciodata lucra cu corectitudine absoluta. Certitudinea nu exista. Ceea ce nu inseamna ca unele idei nu pot fi complet idioate comparativ cu altele. Doar pentru ca nivelul tau de pregatire tehnica nu iti permite sa garantezi ca vaccinurile sunt bune nu inseamna ca e un lucru inteligent sa crezi sursele care spun ca sunt rele. Prin urmare ne gasim aici intr-o situatie fluida, intre doua constrangeri opuse. Pe de o parte suntem fortati sa lucram cu concepte, idei, pareri intermediare ca si cum ar fi finale si certe. Altfel cum am putea sa functionam zilnic? Pe de alta parte trebuie sa anulam iluzia certitudinii si sa tratam aceste idei ca si cum nu vor fi niciodata finale. Sa ne asteptam in orice moment ca ele sa fie clarificate, slefuite si in final inlocuite cu unele mai bune. Ba mai mult, ar trebui sa alocam timp pentru a merge intentionat in aceasta directie. Cand trebuie sa actionam, sa luam decizii, ar trebui sa ne tratam ideile ca fiind corecte, altfel cum am putea vreodata sa decidem. Dar cand timpul ne permite ar trebui sa facem eforturi considerabile sa ne judecam opiniile si sa integram judecatile asupra lor venite din surse externe. Dar nu oricum pentru ca sursa este cel putin la fel de importanta ca mesajul pe care il transmite.

Ce putem face pentru a ne simplifica viata in fata torentului de informatii – sa studiem sursele. In general sursele sunt repetitive. Afli lucruri de la aceiasi oameni, prin aceleasi publicatii sau institutii si aceleasi website-uri. Reducerea numarului de surse reduce automat cantitatea informatiei ce te loveste. Avantajul este ca sursele nu trebuie studiate de fiecare data. Odata si bine. Din cand in cand trebuie insa revenit si verificat daca o sursa si-a pastrat calitatea pentru ca nimic nu ramane la fel permanent. In plus te ajuta de multe ori sursele deja alese pentru a le judeca pe cele noi. Google avea un sistem de baza pentru calculul relevantei unui link. Daca alte linkuri relevante trimiteau catre acesta, atunci primea un punctaj mai mare. Practic conta cine vorbea despre tine la fel de mult cu ce spuneai. In privinta surselor e relativ usor sa judeci una noua dupa ceea ce zic sursele tale de incredere despre ea. Acest proces simplificator este insa relativ periculos pentru ca tinde sa ascunda parerile contrare. Prin urmare apreciaza cand o sursa veche recomanda o sursa noua pentru ceea ce reprezinta sau modul in care gandeste si nu pentru faptul ca are aceleasi pareri. In plus, din cand in cand, toate sursele tale trebuie reverificate. Daca imaginea de ansamblu releva mult prea mult conformism in idei atunci incearca sa introduci si alte surse externe, de care poate ca nu iti place asa mult sau cu care in general nu esti de acord. O trasatura foarte importanta a verificarii este interesul personal al sursei. In cazul fiecarei combinatii mesaj-sursa exista un nivel de interes. Cu cat sursa are un interes personal mai mare ca mesajul sa fie/para adevarat cu atat ar trebui sa fie crezuta mai greu. Daca insa mesajul este in mod evident impotriva interesului sursei, sustinerea lui de catre aceasta devine foarte relevanta. De multe ori aceasta regula simpla indica persoanele care ar trebui ascultate in fiecare caz. Acest nivel de credibilitate trebuie combinat cu nivelul de expertiza al sursei pe fiecare domeniu. Chiar si cu cea mai buna intentie oamenii pot gresi acolo unde nu se pricep sau nu inteleg. Sursele sunt specifice, nu generale. Ele pot fi excelente in domenii in care au pregatire si nocive in altele. Ai grija la domeniile preferentiale ale fiecareia si nu accepta surse care nu gresesc niciodata. Folosind o combinatie intre credibilitate si nivelul de expertiza pentru sursele tale, gradul de neintelegere la care te supui va fi mai scazut.

Bineinteles ca nu exista reguli fixe matematice pentru acceptarea sau refuzul unei idei in functie de sursele sale. Insa chiar daca procesul pare cateodata complex ar trebui sa avem incredere in propriile forte. In masura in care exersam judecata surselor si revenim constant asupra ideilor care nu ne dau pace, creierul nostru se va obisnui cu modul critic in care trebuie filtrate acestea. Vom ajunge sa aplicam rationamentul de refuz sau acceptare a ideilor de la sine. Creierul va gandi fara noi – asa cum face cu fiecare proces automat. Tot ce trebuie noi sa facem este sa il verificam din cand in cand sa nu devina prea confortabil in modul sau de actiune. Procesul de filtrare al ideilor va deveni unul simplu (ceea ce nu inseamna neaparat rapid sau infailibil). Vom trasa niste limite aproximative. Una este limita minima de la care o idee este luata in seama – genunchiul broastei in materie de idei. Sub aceasta limita orice idee va fi refuzata fara dezbatere. Un exemplu ar fi ideea ca Pamantul este plat sau ca Australia nu exista – eu am ajuns la concluzia ca oamenii care sustin aceste prostii nu exista fizic in lumea noastra. Tot ce trebuie sa faci e sa uiti de ei si vor disparea din existenta :). O alta limita va fi aceea peste care sunt acceptate instant ideile. Un exemplu este ideea ca vaccinurile sunt un lucru foarte bun. Un alt exemplu este ca nu exista Dumnezeu … am glumit, asta e doar pentru mine. Motivul pentru care unele idei sunt acceptate fara dezbatere este ca algoritmul de acceptare cu care creierul meu s-a obisnuit le adopta instant fara nici un efort. Asta nu inseamna ca aceste idei nu pot fi dezbatute. La fel ca si cele refuzate din start, orice idee poate fi dezbatuta cu mintea deschisa. Dar daca tinem la eficienta si la timpul nostru probabil ca ar trebui sa incepem cu alta categorie de idei – cele de mijloc. Sunt ideile aflate intre cele doua limite, pe terenul de lupta al ratiunii. Ideile aflate aici nu pot fi aruncate instant ca fiind stupide si nici nu pot fi imbratisate ca evidente. Ceva ne incurca in orice directie am lua-o. Prin urmare nu avem incotro decat sa le dezbatem – rational vorbind. Asta necesita de multe ori curaj intelectual, mai ales cand vorbim de idei aprobate sau refuzate instant de o majoritate a societatii. E greu sa dezbati o idee evidenta pentru toti cunoscutii tai. Dar cand esti curajos si curios asta ar trebui sa faci. Cele doua linii despre care am vorbit mai sus nu sunt fixe pe parcursul vietii si nu sunt fixe de la o persoana la alta. Fiecare dintre noi le va trage acolo unde se simte el confortabil. Dar simpla acceptare a unei astfel de impartiri o sa salveze o gramada de energie. Daca ai pierdut vreodata o gramada de timp explicandu-i unui credincios de ce nu poti sustine rational existenta unui dumnezeu atunci probabil ca stii despre ce vorbesc. Dar daca tot timpul asta ar fi fost petrecut pentru a intelege cum politicile de stanga sau cele de dreapta afecteaza societatea si ca urmare ce ar trebui sa votam in anumite momente am fi avut ceva de castigat. Daca nu am pierde vremea discutand si validand stupida acuza asupra vaccinurilor dar am dezbate ce este mai important pentru noi ca societate – educatia, sanatatea, mentalitatea. Daca nu am incerca sa convingem un prost de calitatea teoriei relativitatii in timpul in care am putea asculta de la un intelept cum functioneaza creierul.

Procesul de mai sus este intuitiv si simplificator. De asemenea el se bazeaza doar pe influenta surselor si pe incredere in propria minte. Dar pentru idei care conteaza cu adevarat exista si un proces mai complex de intelegere si acceptare, mai elaborat si bineinteles mult mai scump in materie de timp si energie. Iar concluzia nu va fi o valoare de adevar ci un procent. Pentru ca increderea noastra intr-o valoare de adevar ar trebui sa fie intotdeauna statistica. In nimic nu putem crede 100% insa variem procentul in functie de nivelul intelegerii. Cum ajungem sa alocam un procent unei idei? Imagineaza-ti ideea ca pe constructia unui zid a carui valoare este data de media caramizilor sale. Fiecare caramida va fi mai mare sau mai mica, mai rezistenta sau mai fragila. Sursele ideii (atat sursa principala cat si cele coroborante) sunt primele caramizi. O alta caramida este data de experienta ta de viata. O alta de similitudinea cu alte idei ce au deja o valoarea de incredere alocata. Nu uita insa sa controlezi pentru propriul interes. De asemenea trebuie control pentru propriile preconceptii pentru ca unele idei iti vor parea mult mai usor de acceptat decat altele. In acest sens trebuie sa faci efortul de a sustine sincer pozitia contrara. Concluzia acestei sustineri este la randul ei o caramida. Si nu trebuie neaparat sa te opresti aici. Poti construi oricat de mult. Fiecare caramida va aduce un plus sau un minus, mai mic sau mai mare, pozitiei finale. Unele caramizi, adaugate in trecut vor putea fi scoase din zid. In acest fel rezultatul va fi mai departe de propriile dorinte sau intuitii initiale si mai aproape de adevar. Prin simpla aplicare a acestui algoritm, oricat de gresit il vei aplica si in orice forma matematica, vei avea sanse mai mici sa te (auto-)pacalesti. Chiar alocand diverselor argumente procente cu ochii inchisi (metaforic vorbind) vei ajunde mai departe decat stabilind direct o valoare de adevar unei idei. Nu trebuie sa intelegi statistica prea mult ci doar sa faci efortul de a gandi in timpul in care iti pastrezi onestitatea si deschiderea intelectuala. Efortul in sine te va duce mai departe decat iti imaginezi. Iar efortul constant iti va dezvolta muschi intelectuali.

Daca ai timp si interes sa dezbati nemurirea sufletului in cateva luni de analiza atenta – jos palaria. Intregul meu respect se duce catre cei care isi pot petrece viata gandind. Pentru noi ceilalti, poate ca unele metode rapide de luare a unei decizii sunt utile. Fie ca nu reusim sa gandim destul (de bine), fie ca suntem ocupati cu lucruri mai urgente, intotdeauna vom fi mai in siguranta cu pamantul ferm al ideilor bune sub picioare. Si in lipsa timpului sau energiei de a cerceta lumea larga pentru cele mai bune idei posibile, ne trebuie un algoritm simplu de acceptare a celor mai bune idei care plutesc in jurul nostru. Studiul sursei inaintea mesajului este un bun inceput.

July 10, 2019 Here and Now

PSD castiga din nou campionatul!

Multi romani sunt pasionati de fotbal, sportul absolut al vremurilor noastre. Atat de pasionati incat simt victoriile si infrangerile favoritilor ca fiind ale lor. Iar victoriile au un gust foarte dulce. Iti dau iluzia ca ai facut ceva cu viata ta desi bineinteles nici nu te-ai antrenat, nici nu ai jucat si nici nu castigi nimic in urma meciului. Pe de alta parte infrangerile au un gust foarte amar, te fac sa te simti frustrat si un pic furat de soarta. Ca si cum ai pierdut ceva valoros la care ai muncit din greu. Sau ceva ce meritai implicit pentru ca esti un om deosebit. Stimulati de aceste senzatii multi au inceput sa aplice o strategie de imbunatatire a situatiei. Daca suferi la infrangeri si te bucuri la victorii atunci are sens sa iti alegi cu grija favoritii dintre cei care au procentajul cel mai mare de castig. De aici baza mare de suporteri pentru o echipa ca Steaua, cu un nume comunist, un trecut comunist dar un palmares mai mare decat oricare alta echipa din Romania. Jucatorii unei astfel de echipe vor fi sustinuti neconditionat in masura in care livreaza drogul victoriei indiferent ca sunt platiti de un personaj sub-mediocru ca Becali. Nu conteaza daca favoritul tau e mult prea preocupat de parul dat cu gel decat de antrenamente sau daca nu stie sa vorbeasca corect in mai mult de jumatate de limba pseudo-romana insa stie pe dinafara versurile manelelor. Ce conteaza este sa castige pentru ca de fapt pentru asta l-ai ales.
Am inteles aceasta psihologie a suporterilor din Romania (si probabil din toata lumea) cu mult timp in urma si pe masura ce ma uit in jur imaginea imi este confirmata. Ceea ce m-a luat insa prin surprindere a fost sa intalnesc aceeasi strategie in alte domenii, mult mai serioase, ale vietii. Si unul dintre cele mai surprinzatoare a fost cel al politicii. Imi amintesc momentul in care gandul mi-a venit pentru prima oara. Atunci cand un necunoscut s-a bucurat foarte natural langa mine dupa aflarea rezultatului de la niste alegeri cu un “Iar au castigat ai nostri”. Atunci evidenta motivului pentru care el i-a votat m-a facut sa deschid ochii asupra unei parti din populatia Romaniei care voteaza cu psd pentru ca psd castiga, in general. Iar cand psd castiga ii face si pe ei sa se simta bine pentru ca sunt ai lor. Ca la fotbal. Si exact ca la fotbal ei nu primesc nimic. Dar spre deosebire de fotbal au ocazia, la alegeri, sa contribuie cu un vot, nu doar sa fluiere de pe margine si sa isi dea savant cu parerea.

Acesta nu este singurul motiv pentru care lumea voteaza cu psd. Motivatiile sunt multiple si cred ca e important sa le intelegem in masura in care putem. Mai ales ca acest comportament ne influenteaza tuturor prezentul si probabil ca va continua sa aiba efecte multa vreme de acum incolo. Poate psd va disparea in curand vor zice unii. Poate, dar vor fi altii care sa le ia locul, alti politicieni ce vor profita de aceeasi mentalitate.

Oamenii voteaza cu psd pentru ca sunt prosti. Acesta este motivul aflat pe buzele tuturor atunci cand ii intrebi insa explicatia este simplista. E ca si cum ai spune ca oamenii mor de batranete. Asa cum nimeni nu moare cu adevarat de batranete la fel nimeni nu voteaza cu psd doar pentru ca este prost. Ca prost poti vota linistit cu orice partid. De fapt prostia in sine iti deschide posibilitati nelimitate – poti alege sa nu votezi sau sa votezi cu oricine pentru ca orice argumentatie e usor de inghitit. Desi prostia este intr-un fel o cauza initiala de fapt ea nu face decat sa faciliteze celelalte motivatii. Iar cei care ii conving pe oamenii prosti sa (nu) voteze intr-un anumit fel stiu cum sa le foloseasca prostia.

Prin urmare o explicatie putin mai buna ar fi ca oamenii sunt manipulati. Asta e ceea ce se cheama comunicare politica – strategia prin care oamenii sunt convinsi subtil sa voteze impotriva (sau fara nici o legatura cu) interesului lor personal. Oamenii nu sunt greu de manipulat, fiecare are un nivel la care poate fi pacalit. Aceasta pacaleala este studiata si se bazeaza pe principii solide de comunicare. Cei care concep strategia ca si cei care o pun in practica nu sunt interesati de principii morale ci au alta scara de valori. Odata ce un om este manipulat intr-o directie este mult mai usor sa il vezi ca pe un sub-om, o statistica in directia dorita si nu ca pe o fiinta umana demna de respect. Cu cat un om este mai des manipulat cu atat devine mai irelevant in fata celor care il manipuleaza. Este multa ironie in acest fapt dar si mult cinism. Cateodata educatia sau mediul in care au crescut ii predispun pe oameni anumitor manipulari. Este ceea ce se cheama spalare pe creier. Un creier spalat este pregatit pentru ideile ce urmeaza a fi implantate. Intr-un anumit sens toti suntem spalati pe creier si anume pregatiti pentru a crede un lucru sau altul. Insa fraza este agresiva si derizorie pentru ca este in general adresata celor aflati sub nivelul nostru de inteligenta. Atunci cand manipulatorii sunt la nivelul nostru de intelegere iar cei manipulati sunt sub educatia noastra atunci putem usor sa ii caracterizam pe manipulati ca spalati pe creier. Daca insa ne gasim si noi la nivelul manipulatilor, manipulatorii sunt mai degraba niste purtatori ai adevarului. Trambita lor suna mesajul adevarului absolut, clar si puternic. Imaginea manipularii difera in functie de perspectiva.

Frica este unul dintre cei mai puternici motivatori pentru votantii psd. Toti cunoastem, macar din auzite, situatia localitatilor mici din provincie in care puterea politica inradacinata in functiile de stat taie si spanzura in viata de zi cu zi. Acolo economia privata este fragila sau inexistenta iar banii provin, ca si in vremea comunismului, din economia de stat. Statul este singurul angajator potent iar statul este, in general, psd. Trist este ca pnl-ul a invatat si el destul de bine acest joc si a cucerit unele redute in care face legea. Daca maine pnl-ul ar inlocui psd la putere nu ar face altceva decat sa se concentreze pe un program intens de schimbare a puterii locale a primarilor si prefectilor psd cu cei ai pnl. Pentru ca aceasta s-a dovedit pana acum cea mai buna strategie de control a Romaniei la nivel politic. Asta nu ar schimba bineinteles nimic esential in viata provinciei dar oricum putina lume asteapta acolo ca lucrurile sa se schimbe. Probabil unii nici nu isi pot imagina cum ar arata o schimbare adevarata. Situatia nu este insa fara speranta sau fara iesire. Toti cunoastem ocazionalul “taran” care isi face banii din alte surse, poate din turism, poate din constructii dar in general evitand statul si politicul in masura in care poate sau acceptand cu reticenta sa lucreze cu ei atunci cand nu poate altfel. Probabil ii va injura in barba pe primar, prefect sau chiar preot pentru ca profita nemeritat de resursele statului, poate va intelege instinctiv ca lucrurile ar putea sta mai bine daca acesti paraziti nu ar controla regiunea. Dar ce poti face cand majoritatea din jurul tau nu intelege? Poate sa pleci, un lucru pe care daca nu il face el, il vor face copii lui. O solutie este mereu sa iti obtii banii din strainatate. Si odata cu independenta financiara sa capeti o oarecare independenta in gandire. Asa ca solutii exista iar oameni care sa le aplice pentru a iesi in afara sistemului se gasesc. Dar putini combina independenta de gandire cu ramanerea in aceasta societate bolnava. E greu sa fii altfel in mijlocul celor cu care ai crescut. E greu sa te simti in continuare parte din societatea ta odata ce experienta te-a schimbat. Si atunci fie incerci sa fii si sa faci ca ei fie pleci in locuri mai bune.
Exista insa o frica mai subtila decat cea in fata bratului economic lung al statului. Aceasta este frica de schimbare si se accentueaza odata cu varsta. Poate esti intr-un post caldut undeva in provincie si stii ca slujba ta depinde de mai marii politici ai zonei. Nu iti este foarte bine asa si exista multe feluri in care ai vrea sa iti schimbi viata. Poate ai vrea sa faci lucruri mai bune la munca, sa ajuti sau sa contribui. Poate ai vrea sa nu te lasi umilit de sefi inculti sau pur si simplu idioti. Poate nu esti multumit cu scara complet haotica a puterii care nu seamana in nici un fel cu scara valorii pe care tu o ai (aveai) clara in cap. Insa exista un gand (o senzatie) care te tintuieste mereu in loc. Oare daca contribui la schimbarea (distrugerea) acestei lumi, cum va fi lumea care ii va lua locul? Vei putea tu, la 40+ ani sa te adaptezi? Daca vechimea si o istorie de lingusire a sefului nu va mai conta iar valoarea va decide remuneratia vei fi tu oare intre cei mai buni asa cum iti place sa crezi? Sau vei retrogada pe o treapta sociala inferioara. Asa cum este, lumea ta de acum este totusi calduta si familiara. Esti sigur ca vrei sa dispara? Poate daca s-ar putea schimba doar putin, pe ici pe colo, doar unde te priveste pe tine in mod direct. Sa ramana toate la fel dar tie sa iti fie mai bine. Dar bineinteles ca asta e imposibil. Iar aceasta frica de schimbare a lumii in care traim ii face pe multi sa prefere domnia continua a partidului stat in comunitatea lor.

Cred ca sunt multi cei care voteaza psd din obisnuinta. Si acest fapt e sustinut de realitatea ca acesti oameni traiesc intr-o lume in care nu exista alternativa acceptabila. Ei au votat in acelasi fel de fiecare data, pentru ei mersul la vot este ca mersul la biserica si este un fapt evident ca nu iti vei pune hainele bune de duminica si pe urma te vei intreba la ce biserica sa mergi. Vei merge la biserica satului, nu exista alternativa. Si in lumea lor chiar nu exista. Fie pentru ca sunt incapabili sa o vada fie pentru ca alternativa nu inseamna de fapt o schimbare. Acest fapt e intarit in capul fiecaruia de populatia care traieste in aceeasi lume cu ei, de toti vecinii care vad si comunica aceeasi realitate, o reflecta sporindu-i puterea. Iar preotii acestei realitati sunt simbolurile locale ale puterii in frunte cu primarul. Aceste voci sunt intarite de acelea ale profetilor de la televizor, vedete de neatins dar simboluri ale lumii noastre. Ideile acestor profeti fac sa se invarta lumea, cateodata in sens invers, daca e nevoie.

Dupa atat de multi ani la conducerea tarii psd este aproape sinonim cu statul roman, in unele zone mai mult decat in altele. Iar statul roman este bogat, cel putin comparativ cu cetatenii sai. El este un fel de Robin Hood corupt. Statul ia de la clasa de mijloc a Romaniei, de la cei care o duc bine dar nu excelent. Si apoi da celor care ii sunt prieteni si care ajung apoi bogatii Romaniei. Ca in orice tara mai putin dezvoltata bogatia cetatenilor trece de cele mai multe ori prin legaturile cu statul. Iar cei care dezvolta aceste relatii au interesul sa le pastreze. Ei vor munci din greu sa dezvolte relatiile necesare astfel incat nu isi vor dori ca ele sa dispara peste noapte din cauza unei prostii precum alegerile. Acesti oameni nu isi doresc in mod special sa fie psd la guvernare, rational sau moral le este absolut egal cine ne conduce, insa psd este locul unde sunt grupate interesele lor. De aceea acesti oameni vor vota psd dintr-un interes imediat ce nu are nici o legatura cu vreo viziune mai inalta asupra societatii. Ei nu iubesc psd pentru ceea ce este dar iubesc succesul personal pe care relatia cu un psd aflat la guvernare il genereaza. Unii dintre cei mai prevazatori isi dezvolta relatii asiguratoare si cu partidele din esalonul al doilea. Acestia sunt constienti ca nu pot controla in totalitate masa votantilor si vor sa elimine cu totul nesiguranta procesului democratic din afacerile lor. Si sa nu credeti cand vorbesc de afaceri ca acetia sunt niste businessmen in adevaratul sens al cuvantului. Ei sunt doar oamenii interesati ca scara sociala pe care se catara sa nu se miste. Ei voteaza din interes si sustin masinaria manipularii din acelasi motiv.

Toate aceste grupe diferite de oameni, mai buni sau mai rai, mici sau mari, tineri sau batrani, toti au ceva in comun. Sunt cu totii niste inconstienti. Intr-un sens extrem de real si imediat ei nu realizeaza pasii pe care psd ii face in mod automat catre o existenta mediocra si periculoasa, subomeneasca in unele zone ale tarii. Chiar si atunci cand guvernarea interesata si inconstienta nu impinge vreun domeniu social in prapastie il face totusi sa se clatine la marginea ei. Este incredibil cum atator oameni le scapa pericolul urias al incompetentei si prostiei aflate la putere. Daca nu explodam in curand este doar datorita incapacitatii partidului stat de a duce lucruri mari la bun sfarsit. Dar faptul ca preferam sa mergem legati la ochi pe mijlocul drumului ne demonstreaza inconstienta. Poate o sa scapam de masini, poate cineva o sa ne traga spre siguranta. Dar de ce trebuie sa ne punem in aceasta situatie? Din pacate toti votantii psd impart aceasta inconstienta cu o mare parte din anti-votanti, cu cei care, fara a avea la suflet psd-ul, nu merg totusi la vot pentru ca nimic nu o sa se schimbe. Poate nimic nu se va schimba in bine dar in rau exista sanse mari de schimbare iar majoritatea este oarba la ele.

Nu vreau sa se creada ca oamenii astia sunt tot ce are Romania mai bun. Sigur ca exista si acei 20% constienti de nevoia de normalitate – la nivel politic, social, economic. Cum facem sa crestem procentul? Poate prin incapatanare? Votul de la europarlamentare demonstreaza ca putem sa ne mobilizam emotional si ca incapatanarea activismului social da roade – macar pe termen scurt. Sunt la fel de multi votanti psd dar absentii anti-vot sunt mai putini. Nu cred ca mentalitatile s-au schimbat deja dar poate fi un inceput frumos. Nu cred insa ca o sa apucam sa vedem si sfarsitul.

July 24, 2018 Societatea mea

Ghimpele din sufletul meu

La ce foloseste claxonul?

Probabil omul care a inventat claxonul a fost destul de multumit de el insusi. Si de ce nu ar fi fost cand a simtit ca a salvat vieti. Claxonul reprezinta un mijloc de avertizare in caz de pericol, o modalitatea de a aduce la cunostinta unei posibile victime riscurile sub care se gaseste si implicit reducerea acestora. In mod implicit claxonul este un mijloc de comunicare.
Insa ca orice mijloc de comunicare oamenii au gasit metode de a atasa mesaje suplimentare la mesajul principal. Imaginatia a transformat o simpla avertizare intr-o intreaga poveste a comunicarii sociale. Mesajele pe care le poti transmite acum prin claxonare sunt mult mai variate decat si-ar fi imaginat inventatorul sau in seara in care s-a dus linistit la culcare dupa ce a inregistrat patentul pentru claxon.

Claxonul – ghid de folosire

Cred ca modalitatea mea favorita de folosire este pedeapsa. Lumea intelege instinctiv ca un claxon prelungit urmat eventual de cateva ture suplimentare de claxon nu neaparat la fel de lungi sunt o pedeapsa pentru ureche. Tot o pedeapsa ar trebui ele sa fie pentru psihic pentru ca pun lumina pe cel care este claxonat atragand oprobiul public. De aceea, atunci cand cineva iti face ceva rau sau incorect la volan a devenit o obisnuinta sa il pedepsesti cu claxonul. Exista doua varianta, ambele amuzante. Prima e ipocrita – atunci cand omul face ceva care te poate pune in pericol. Totusi tu nu claxonezi ca sa il avertizezi ci ca sa il pedepsesti, eventual dupa ce l-ai evitat. A doua e justitiara – omul a facut ceva gresit dar care nu te afecteaza in nici un fel. Insa e pacat sa fii pe strada si sa nu poti sa ii pedepsesti pe cei care gresesc fata de absoluta justitie rutiera. Intr-o lume a circulatiei in care pare majoritatea nu respecta nici o regula este o supapa a frustrarii folosirea unui instrument de pedeapsa. Oara daca in loc de claxon, oamenii ar avea montat pe masina un lansator de rachete am vedea pedepse spectaculoase ca in jocurile pe calculator? Ai trecut pe rosu, pac o racheta din lateral, de la masina care avea verde.
Chiar si atunci cand pedeapsa nu este detectata de vinovat – fie pentru ca are muzica data tare fie pur si simplu pentru ca o ignora – tot este utila folosirea ei, in acelasi fel in care o injuratura scapata printre dinti te elibereaza de tensiune chiar si cand nu este auzita. In cazul asta avem o injuratura mecanica venita direct din gura masinii. Probabil masinile inteligente vor stii cand sa claxoneze singure pentru a elibera frustrarea conducatorului auto pierdut in feed-ul social media.

Nascuta din aceeasi familie semantica este folosirea claxonului pentru razbunare. Tot un fel de pedeapsa dar care nu necesita ca dreptatea sa fie de partea ta. De fapt corectitudinea nu are nici un rol aici, singurul motiv de folosire este pentru a pedepsii o manevra care te-a deranjat in vre-un fel fie ea acoperita sau nu de lege. Desi mai meschina decat sora sa mai mare, razbunarea este si ea o restabilire a ordinii corecte a lumii insa a unei lumi personale, intime. Cei care ne-au facut rau in orice fel trebuie sa primeasca o portie similara de claxon pe paine. Altfel nu vom putea inchide ochii seara la culcare pentru ca universul nu va fi echilibrat.

Majoritatea soferilor sunt persoane mature si serioase asa ca urmatoarea metoda nu este cu adevarat raspandita. Dar ar fi pacat sa nu o precizez. Este claxonul folosit pentru a deranja si nimic mai mult. Atunci cand ai nevoie de o metoda galagioasa de a enerva pe cineva. Poate omul care nu iti place trece pe langa masina ta sau poate esti in fata casei sale si e trecut de 12. In cazuri din astea e pacat sa nu il deranjezi. Sigur ca una din caracteristicile subtile ale sunetului este ca nu calatoreste unidirectional si focalizat doar catre o singura persoana. El va deranja mult mai multi oameni decat iti imaginezi dar pana la urma important este sa iti atingi scopul principal.

Stiu ca am zis ca trebuie folosit claxonul pentru avertizare. Insa exista oameni care parca sunt speriati de orice scenariu posibil si prin urmare te avertizeaza pentru orice. Ai dat putin cu spatele si ei sunt undeva in primii 100 metri ai drumului tau atunci te poti astepta la un claxon. Te depasesc in timp ce stai in masina la margine de drum, pac un claxon sa nu cumva sa pornesti brusc. El are verde si tu rosu si stai linistit la stop, pac un claxon ca nu cumva sa pleci cand nu trebuie. O gramada de situatii in care in mod normal respecti fara probleme regulile de circulatie sunt pentru unii motiv de avertizare. Ei sufera de dorinta excesiva de siguranta. Orice posibila greseala pe care o poti face merita un claxon de avertizare. Probabil experienta soferilor neatenti sau nerespectuosi fata de reguli si-a lasat puternic amprenta asupra acestor oameni.

Cu totii cunoastem senzatia inconfundabila care urmeaza trecerea unui semafor in culoare verde – asteptarea zgomotului inplacabil al unui claxon. Unii au un buffer de cateva secunde si daca nu ai plecat inca de pe loc se infig in claxon, altii te claxoneaza imediat ce au vazut ei verdele, doar asa, sa fie. Acest tip de claxon face parte dintr-o familie mai mare. Familia claxoanelor care te grabesc. Ideea este ca trebuie sa te grabesti pentru cei pe care ii tii in loc si asta pentru ca ei se grabesc. Ciudat este ca de multe ori o sa vezi un sofer din acestia grabiti care o sa bage 100 la ora pe linia dreapta dinaintea blocului sau, o sa ia curba cu scartait de roti si o sa parcheze cu talent dintr-o miscare. Dupa care o sa stea 10 minute in masina sa vorbeasca la telefon sau in afara masinii la o tigara. Cumva graba este strans legata de situatia in care ai in fata ta un volan si niste pedale.

Sa nu uitam de claxonul sarbatoresc sau comemorativ. Trece o coloana de nuntasi si fiecare masina incearca sa trezeasca interesul cartierului. Pana la urma bucuria mirilor trebuie sa fie cunoacuta. Eu as face efortul de a explica fiecarei perechi de miri ca 40% din casatorii se termina in divort. Poate ar claxona mai incetisor. La fel se claxoneaza la botez desi, dupa parerea mea, nu orice copil e un motiv de mandrie :). Si sa nu uitam de inmormantare. Aceasta simfonie de masini nu este foarte civilizata dar este populara. Aceasta este traditia noastra si trebuie sa ne supunem. De altfel claxonul a venit in aceste cazuri ca un upgrade tehnic la glasul oamenilor. Acum nu mai are rost sa iti strigi bucuria sau nefericirea pe strazi cand o poate face masina in locul tau. E si mai usor sa apesi usor cu podul palmei decat sa strigi din tot sufletul – chiar daca asta scoate oarecum sensul din aceasta traditie.

Claxonul poate fi si o reamintire sau avertizare prietenoasa. Sa zicem ca ai lasat portbagajul deschis si mergi asa prin oras – cineva se va gasi sa te avertizeze cu un claxon. Sau poate ai o roata dezumflata, avaria pornita in mers, sau ca pieton ti-a cazut portofelul pe trecerea de pietoni. Intotdeauna se gasesc oameni atenti la tine care sa te ajute cu un claxon. Probabil lumea s-ar opri din mersul ei natural daca acesti oameni nu ar avea atentia necesara investita in bunul ei mers. Ei isi permit sa fie atenti la propria lor viata si mai au resurse si pentru a ta. Faptul ca incalca legea si conventiile rutiere folosid claxonul pentru asta nu ii deranjeaza. De multe ori insa nu ar face mai mult decat sa claxoneze. Probabil nu vor cobora din masina sa te ajute daca ai lesinat pe drum. Asta este pentru oameni care au mai mult timp liber. Daca ai nevoie de ajutor consistent nu o sa gasesti picior de sofer care sa isi paraseasca confortul psihologic al masinii, dar daca portbagajul nu se mai inchide si falfaie in vant vei ajunge la service intr-o balada de claxoane de avertizare.

O sa trec repede peste claxonul care anunta sosirea cuiva. Mi se pare natural sa nu fie nevoie sa iesi din masina si sa suni la interfon sau sa dai un mesaj pe telefon cand poti sa apesi atat de usor pe claxonul masinii. Nu e o problema ca afla tot blocul ca ai venit sa iti recuperezi familia de la bunici – pana la urma nu ai nimic de ascuns. De altfel mai au si oamenii ce sa studieze de la geam – cine vine, cine pleaca.

As vrea in schimb sa insist putin pe situatia claxonului pe post de fluierat dupa femei. In diferite forma am vazut aceasta scena de nenumarate ori in jurul meu si ma enerveaza atat de tare incat nici macar nu pot glumi pe aceasta tema. Cativa baietasi – cel putin 2 pentru ca fiecare are nevoie de ceva public – aflati undeva pe strada sau intr-o masina, vad o fata mergand pe jos, stand in statie sau chiar aflata la volan. Fata este obligatoriu singura pentru ca pericolul sa nu fie prea mare. Haita de baieti, increzatori in numarul lor decid sa isi arate aprecierea pentru formele fetei respective. Nivelul acesta de marlanie si golanie nu este de dorit pentru a obtine ceva de la ea ci doar pentru a demostra ceva colegilor de haita. Sigur ca nici unul dintre acestia nu ar indrazni sa vorbeasca cu vre-o fata daca ar fi de unul singur insa puterea sta in numar.

As incheia cu claxonul de imitatie. Nu este o metoda in sine dar merita precizat pentru ca e interesant. Intotdeauna acolo unde sunt 3 masini care claxoneaza se mai gaseste una. Cateodata oamenii care se alatura claxonului in turma nu stiu de unde a inceput totul insa claxoneaza doar pentru ca stau pe loc. Pana la urma daca sunt cateva masini in fata ta care claxoneaza trebuie sa existe un motiv serios.

De ce suntem “trigger – friendly” cand vine vorba de claxon?

Exista ceva ciudat in actiunile pe care le facem atunci cand suntem la volan si asta se aplica si claxonatului. E ca si cum nu suntem in contact direct cu lumea din jur. Masina este un intermediar ce face lumea sa fie vazuta diferit, mai neclara si mai indepartata. Aceasta separare dintre noi, initiatorul actiunii, si obiectul ei, catre care actionam, reduce propria responsabilitate. Cumva nu suntem in intregime responsabili sau singurii responsabili – chiar masina este intr-un fel cea care contribuie. Aceasta responsabilitate diluata face unele actiuni mult mai usor de initiat chiar si atunci cand moralitatea lor este dubioasa.
Masina este ca un scut protector, mai ales cand usile sunt blocate. Ea ne ofera o senzatie de siguranta si anonimat. Iar aceasta pozitie ne usureaza alegerea actiunilor. Lucruri pe care putini le-ar face mergand pe strada sunt acum foarte usor de facut. Iar efectul lor e greu de acceptat ca o responsabilitate directa, personala. Mai ales ca este mult mai greu sa fii facut raspunzator pentru ele. Pentru ca este de asemenea foarte usor sa te retragi (sa fugi) de la locul faptei.
Imi amintesc de o cercetare facuta asupra metodelor moderne de a face razboi. Se pare ca utilizarea de drone pentru atacuri la distanta reduce apreciabil responsabilitatea pe care o simt cei care apasa pe butoane. In aceste cazuri, moartea unor oameni este mai usor de initiat, mai usor de acceptat si in mod evident mult mai usor de pus in aplicare. Intr-un fel actiunile pe care le facem la volan sunt similare. Si in cazul lor, departarea reduce puterea principiilor morale si linisteste constiinta. E mai usor sa faci lucruri urate cand auto-perceptia este relativa.

Moartea civilizatiei

Totusi explicatia de mai sus pare mult prea usoara. Nu ca ar fi invalida insa ea este mai mult un facilitator. Probabil ar trebui sa cautam o explicatie mai profunda pentru care claxonul este folosit in atatea situatii urate. Si nu cred ca trebuie sa cautam prea departe. Nivelul de civilizatie al societatii este direct vizibil din modul in care oamenii se poarta pe strada. Claxonul nu este decat un instrument ce poate fi folosit la bine si la rau. Insa modul lui de folosire nu este nimic mai mult decat un simbol al nivelului de civilizatie.
Ce se poate citi in comportamentul oamenilor de la volan? Deobicei lipsa de respect pentru cei din jur. E greu sa intelegi cum cineva poate ignora atat de usor efectul negativ pe care il are comporatmentul sau asupra celorlalti. Iar aceasta lipsa de respect este combinata cu lipsa de intelegere. Cele doua sunt strans legate. Oamenii nu sunt obisnuiti sa gandeasca din perspectiva celuilalt, sa se puna in locul sau iar acest mod de gandire este absolut necesar pentru a modela propriul comportament.
Sunt multe lucruri pe care oamenii nu le inteleg in privinta claxonului. Ei nu inteleg ca zgomotul este o problema de sanatate. Zgomotul creste stresul. Claxonul produce frica. Toate astea afecteaza linistea interioara in care oamenii ar prefera sa se regaseasca pe strada. Si nici daca reusesti sa te obisnuiesti cu acest comportament si incepi sa ignori claxoanele nu esti intr-o situatie prea buna. Cand claxonul va fi universal ignorat, ce efect va mai avea el acolo unde este cu adevarat important, in avertizarea contra pericolelor? Ce sens va mai avea o avertizare ce va fi constant ignorata pentru ca este mult prea mult folosita?
Se pare ca suntem prinsi intre doua alternative imposibile – sa acceptam efectul claxonului de scadere a calitatii vietii sau sa il privam de rolul sau esential de avertizare si sa il golim de sens.

Cineva m-a vazut claxonand 🙂

Vine acum momentul unei marturisiri. Si eu m-am surprins claxonand. Aiurea. Doar pentru ca puteam. Sau poate pentru ca si ceilalti o faceau. Oricum ar fi fost nu am nici o scuza, stiu. Insa am o explicatie, claxonatul este molipsitor, mai molipsitor decat cascatul. Odata ce ai vazut asta la altcineva devine atat de usor sa iti versi furia cea dreapta apasand pe claxon. Este o actiune minima cu un efect disproportionat si imposibil de ignorat de catre cei din jur. Si aceasta senzatie se raspandeste ca focul in societate. Desi e interzis, oamenii claxoneaza intr-o veselie in jurul nostru. Oameni care nu te-ar injura pe strada te claxoneaza fara mila. Fie ca isi dau sau nu seama cat de enervant este pentru tine. Atitudinea asta se raspandeste iar raspandirea nu pare ca poate fi oprita. Cineva trebuie sa faca ceva sa rezolve aceasta situatie. Oare cine?
Iata, acesta este optiunea mea, incercarea mea de a opri valul si de a aduce refluxul linistii. E putin insa e tot ce pot face. Poate incet-incet oamenii o sa inteleaga cat de nociv este un claxon si isi vor schimba atitudinea. Si poate acesti oameni vor transmite ceva din ideile mele prietenilor lor. Si astfel poate vom putea produce propriul nostru val. Acesti oameni despre care vorbesc sunteti voi. Daca e ceva ce imi doresc dupa toata povestea asta este ca oricare dintre voi sa se gandeasca putin mai mult dupa ce claxoneaza daca chiar era necesar sau a vrut sa comunice cu totul altceva. Si poate data viitoare sa nu mai claxoneze. Pentru ca, nu uitati, claxonul spune mai multe despre cel care il foloseste decat despre cel caruia ii este adresat.

July 4, 2018 Societatea mea, The Basics

Despre importanta votului

Acum ceva vreme, in timp ce filozofam cu usurinta despre inimaginabila absenta de la vot a oamenilor civilizati, am incercat, din motive de corectitudine intelectuala, sa imi asum si pozitia adversa. Sa vad lumea prin ochii celor care inteleg de ce este votul important dar simt ca nu are rost sa voteze. Pentru ca, aici in Romania, traim cateodata situatia absurda a tensiunii dintre responsabilitatea votului si imposibilitatea sa. Motivul declarat al neputintei este inexistenta unei alternative viabile de vot, una care sa poata sa ii reprezinte si pe oamenii inteligenti, educati si civilizati. Aceasta tensiune are doua rezolvari posibile. Unii dintre noi iau principiile in brate si voteaza urat. Ei sustin ca principiul are o valoare mai mare decat directia de moment a votului. Altii aleg calea linistii sufletesti si se prefac ca alegerile nici nu exista. Ei stiu ca nu poti avea liniste daca iti asumi tensiunea unei alegeri proaste. Acesti oameni nu isi doresc altceva decat sa fie fericiti. Pot spune ca le invidiez linistea stiind ca pe mine ma va ocoli pe viitor. Pentru ca odata ce intelegi si accepti importanta unei actiuni nu o mai poti ignora. Dati-mi voie sa va povestesc ce am inteles pana acum intr-un fel putin mai echilibrat decat as fi facut-o cu ceva timp in urma. Sustinerea temporara a unei pozitii adverse mi-a adus putin mai multa intelegere.

Ce este votul si la ce ne foloseste?

Democratia noastra are o inerenta separatie intre reprezentanti si reprezentati, intre politicieni si cetatenii care ii aleg, intre societatea civila si putere. Aceasta separatie este definitia democratiei reprezentative si fara ea am trai in alta forma de guvernamant. Insa nu este o separatie totala, doar una functionala. Si asta pentru ca societatea civila trebuie sa controleze puterea la fel cum puterea controleaza viata noastra de zi cu zi (control trebuie citit aici in cheia influentei). In mod ideal, aceasta stare de lucruri inseamna ca societatea isi alege conducatorii pe care ii doreste iar acestia sunt managerii temporari ai societatii. Sunt mai multe instrumente prin care acest control se realizeaza insa cel mai puternic / important este votul.

Votul este o alegere in multe feluri. In primul rand este evidenta alegere intre candidati – partide sau politicieni. Cei care au fost alesi de cei mai multi oameni sunt cei care vor ocupa pozitiile de conducere. Fraza asta, una simpla si evidenta pune totusi in extrema dificultate majoritatea cetatenilor – oamenii simt ca alegerea lor nu conteaza pentru ca rezultatul final este rar pe masura dorintelor lor. Problema este una de relativitate psihologica. Votul tau este o alegere totala, un 100% absolut. Faptul ca alesul tau nu reuseste sa obtina o victorie atat de clara lasa loc frustrarii. De asemenea identificarea cu alegerea facuta – cu omul/partidul ales, te face sa simti infrangerile intr-un mod personal.
Dar votul este si o alta alegere implicita si vitala. Pentru ca exista mereu o optiune default – cea la care se reduce evitarea alegerii. Orice cetatean poate sa nu isi exercite dreptul de vot. Aceasta este de fapt prima alegere pe care o faci – a vota sau a nu vota. Dar pentru ca societatea nu poate functiona democratic fara vot alegerea ta de a nu vota nu va duce la anularea importantei votului tau. Votul tau va avea in continuare relevanta insa optiunea pe care o vei sustine va fi cea a majoritatii printr-un procedeu simplu al realocarii. Sa zicem ca suntem o mana de oameni care voteaza pentru alegerea unui primar intr-un sat de munte. Din optiunile existente nu iti place niciuna asa ca preferi sa ii lasi pe altii sa voteze. Insa cu sau fara votul tau cei 100 oameni trebuie sa aiba un primar – altfel societatea lor se prabuseste functional. Prin urmare, daca inainte aveam un scor strans intre doi candidati si votul tau ar fi putut conta in ambele directii, acum votul tau nu va face decat sa sustina tabara majoritara. Cu alte cuvinte non-alegerea ta nu se poate traduce intr-o non-alegere finala ci doar in sustinerea alegerii facute de ceilalti. A nu vota este in sine acceptarea alegerii majoritatii. Conformarea cu societatea tocmai prin incercarea de a te delimita de ea. Ironic.
O a treia alegere legata de exercitarea votului este mai mult simbolica. A vota inseamna a sustine sistemul democratic din care faci parte. A nu vota inseamna a lasa pe altii sa il sustina. Pe cei care voteaza. Nu e chiar un vot impotriva democratiei dar este pe cat de aproape poti ajunge fara a incalca legea.

Votul este un mandat. Tu alegi pe cineva care sa te reprezinte in parlament. Din pacate acest adevar este din ce in ce mai putin vizibil pentru oamenii educati. Si ar ajuta aici cateva clarificari. In primul rand, doar pentru ca cei pe care i-ai votat tu sunt in opozitie si nu la putere nu inseamna ca nu esti reprezentat. Atata timp cat cei pe care ii votezi ajung in parlament ei sunt acolo ca reprezentanti ai tai si au datoria sa respecte mandatul pe care l-ai dat. Cu alte cuvinte sa incerce sa puna in aplicare planurile pe care ti le-au prezentat si cu care tu ai fost de acord. Sau macar sa atinga scopurile ce au devenit intre timp si ale tale. Ce se intampla insa cand votezi pe cineva care nu ajunge nici macar in parlament? Asta e un punct logic in care votul ca idee se strica – ratiunea lui de a fi este negata. Insa aceasta zona gri este din pacate necesara. Sa ne imaginam putin o lume in care oricine cu cel putin un vot primit intra in parlament – o lume fara prag electoral in care fiecare vot este reprezentat. Probabil ca nu ar ajunge Casa Poporului pentru toti parlamentarii – insa denumirea ar fi in sfarsti una corecta :). Prin urmare mandatul nu este mereu exercitat. Dar asta nu il face mai putin valabil. Intelegerea contractuala pe care o implica este valabila cu conditia ca destui oameni sa aleaga in acelasi fel. Poti sa iti imaginezi votul tau ca o parte dintr-un mandat colectiv. Un contract prin care politicianul (reprezentantul) este responsabil in fata fiecaruia dintre cei care au contribuit la mandatul sau in mod egal. Ceea ce este demn de mentionat este ca nu doar cei alesi direct de tine sunt responsbili in fata ta. Cei pe care nu i-ai mandatat dar au ajuns in pozitiile de reprezentanti au si ei o datorie fata de intreaga societate. Pozitia in parlament este responsabila fata de proprii votanti insa pozitia de la putere, controlul executiv, este responsabila in fata tuturor cetatenilor. Este insa o responsabilitate diferita. Daca atunci cand ai primit un vot esti responsabil sa faci lucrurile pe care le-ai promis celui care te-a votat, fata de intreaga masa a cetatenilor esti responsabil sa guvernezi in interesul lor dupa cat te pricepi tu mai bine (pentru a nu avea conflicte de alegere provenind din aceasta dubla responsabilitate, politicienii ar trebui mereu sa propuna la alegeri ideile lor cele mai bune). De aceea faptul ca partidul aflat la putere nu pare sa aiba interesul majoritatii in gand este un motiv puternic sa il contesti chiar daca nu ai votat pentru el. Daca nu ai votat deloc pare mai greu sa contesti puterea pentru ca intr-un fel ai votat pentru ei. Insa este perfect natural sa ii tragi la raspundere cand tehnic esti unul dintre cei care i-a sustinut indirect. De aceea in mod ironic cei dintre noi care nu au votat au un motiv mai puternic sa fie prezenti la mitingurile anti-psd din ultima vreme.

Votul nu iti da drepturi ulterioare, el este un drept in sine. Pentru ca lucrurile sa fie clare, drepturile tale nu deriva din alegerea ta in privinta exercitarii votului. Toate drepturile tale provin din existenta ta de om si cetatean al acestei tari. Inclusiv votul. Insa votul, ca drept in sine nu trebuie confundat cu restul activitatii civice. Ideea cum ca cei care nu au votat ar trebui sa vorbeasca mai putin in spatiul public este principial gresita. Chiar daca moral lucrurile ar putea fi vazute asa de majoritatea votantilor (eu personal nu sunt in intregime de acord cu asta) totusi, neexercitarea dreptului la vot este in sine o alegere iar aceasta alegere poate fi urmata de o activitate civica a celor care nu au votat in mod egal cu cei care au votat. Adica, chiar daca nu ai ales pe nimeni asta nu inseamna cu adevarat ca nu ai ales si implicit ii poti trage la raspundere pe cei care au beneficiat de (non)alegerea ta.
De asemenea, daca ai votat pentru partidul de la putere, asta nu iti confera in nici un fel vre-o superioritate in viata publica. Nici morala, in fata celor care au votat cu “pierzatorii”, dar nici practica – de exemplu cresteri preferentiale de salarii pentru categoriile de votanti ai castigatorilor. Aceasta practica pusa subtil in aplicare in Romania ar trebui sa porneasca alarme in capul celor care beneficiaza de ea. Intrebarea simpla care se pune este ce vei face cand nu vei avea norocul sa votezi cu castigatorii? Te vei bucura atunci de acest gen de inegalitate asa cum te bucuri acum? Un partid care ia astfel de decizii este unul care isi vede propriul interes intr-o proportie mai mare decat interesul tarii pe care o conduce. Iti doresti un astfel de partid la putere? Probabil ca nu.

Votul este o responsabilitate fata de ceilalti. Pentru ca nu traim singuri pe acest pamant. Pentru ca facem parte dintr-o societate. Si ceea ce se intampla cu ceilalti te priveste in mod direct. Asta cel putin daca iti doresti ca si ceea ce se va intampla cu tine sa ii priveasca pe ceilalti. Cu alte cuvinte daca nu vrei sa privesti viata in fata de unul singur atunci ar trebui sa iti asumi partea ta de responsabilitate. Daca accepti participarea sociala atunci esti responsabil in diferite grade de propria persoana, de propria familie si de grupurile sociale sau administrative din care faci parte.
Votul este o alegere pentru viitorul nostru al tuturor. Mai mult decat viata ta, a carei fericire poate crezi ca o ai gata asigurata, daca iti pasa de viata celorlalti oare nu vrei sa contribui la alegerea cea mai buna pentru ei? Esti oare incapabil sa faci o judecata de valoare intr-un caz atat de important? Atunci care este utilitatea ta sociala? De altfel majoritatea suntem obisnuiti sa judecam deciziile guvernantilor. Cateodata zicem ca sunt bune, cateodata ca sunt proaste iar dupa ceva timp ne dam cu parerea asa in general – daca au facut mai mult bine, daca au facut mai mult rau in cutare perioada de timp. De ce sa nu pui votul acolo unde iti este gura. Daca intelegi destul cat sa iti dai cu parerea de ce sa nu ii dai parerii tale si o oarecare greutate?

Votul este o responsabilitate fata de tine insuti. Nimeni nu apreciaza lipsa de control asupra propriei vieti. Din pacate, de prea multe ori traim cu aceasta senzatie. Viata ne ia pe valurile ei si cateodata ne ridica, alte dati ne rostogoleste de nu stim pe unde sa iesim sa luam o gura de aer. Toate astea ne fac sa ne simtim deseori ca niste sobolani intr-o cusca. Si atunci de ce sa nu alegem atunci cand, atat de rar, putem alege? Daca ceva in viata asta e la alegerea noastra atunci de ce sa nu ne asumam aceasta responsabilitate. Decizia de a fi responsabil de viata ta este una care te ridica de la nivelul de animal la nivelul de om. Un nivel la care eu personal imi doresc sa fiu cat pot de mult. Daca am ramane in tara asta doar cinci oameni – ceea ce va fi foarte probabil in cativa ani 🙂 – votul tau ar avea greutatea a 1/5 din puterea acestei tari. Cu alte cuvinte cand colegul te-ar ruga sa votezi pentru el pentru ca o sa iti creasca salariul ai putea sa te lasi mai greu. De exemplu pentru 2 beri in loc de una. Dar pentru ca suntem putin mai multi avem iluzia ca putem ceda mai usor pastrand o infima parte din responsabilitatea sociala. Numarul mare de voturi este deseori confundat cu scaderea importantei votului ca si instrument. Insa e o mare diferenta intre relativa importanta a unui singur vot in rezultatul final si rolul esential al votului in sine. Tocmai respectarea cu sfintenie a fiecarui vot personal contribuie la importanta votului in sine. Pentru ca altfel am ajunge mult prea usor in lumea fara vot.

Lumea fara vot. Ce se intampla cand votul incepe sa isi piarda importanta?

Intotdeauna am fost incercat de o mirare involuntara in fata atitudinii de dispret fata de vot sau de ignorare a lui. Am simtit mereu ca omul din fata mea face o eroare fatala pe care nu o intelege. Si totusi niciodata cuvintele nu mi-au venit prea usor atunci cand a trebuit sa explic ceea ce simt. Ratiunea din spatele mirarii nu a capatat usor forma. Chiar si atunci cand incercam sa explic importanta mersului la vot imi era mai usor sa o explic din perspectiva individuala/personala directa decat din perspectiva sociala. Insa cel mai important lucru in privinta votului este dimensiunea lui sociala, modul in care modeleaza societatea prin simpla sa existenta. Pentru ca, fara vot, societatea asa cum o intelegem si o acceptam noi s-ar dezintegra. Prin urmare refuzul votului este un gest antisocial care te pune in afara societatii din care pretinzi ca faci parte. Precum un om in afara timpului sau. Sau, mai corect spus, un om bine pregatit pentru urmatoarea forma de organizare sociala – una fara drept de vot.

Ce se poate intampla cand absenteismul este majoritar? Sa incercam o paralela simpla cu datul cu banul. Fiecare dintre noi stie ca sansa de a pica o parte a banului la o singura aruncare este de 50%. Conform modului in care statistica se aplica lumii reale cu cat dai mai des cu banul cu atat sansele ca numarul de caderi pe o parte sa se aproprie de procentul cunoscut ca fiind corect. Cu alte cuvinte daca dai de 10 ori ai mai putine sanse sa primesti un perfect 50% decat daca dai de 10000 de ori (pentru explicatii suplimentare puteti apela direct numarul meu de telefon). Ideile despre cum ar trebui sa fie condusa societatea sunt raspandite printre cetateni la fel ca procentele de reusita ale unei aruncari cu banul. Fiecare dintre idei are o anumita sustinere – x% dintre cetateni o sustin. Pentru o reprezentare cat mai fidela a acestor idei in mintea politicienilor trebuie sa se intample doua lucruri. Primul este ca oamenii sa voteze conform cu ideile lor principale iar al doilea sa voteze in numar cat mai mare. Asa cum la un numar mic de aruncari ale monezii rezultatele pot fi usor distorsionate, in acelasi fel, la o prezenta mica la vot, rezultatele nu vor respecta raspandirea ideilor in spectrului social. Ideea in sine ca votul transmite modul de gandire al cetatenilor intr-o vointa conducatoare eficienta ar fi pierduta iar votul ar deveni mai degraba o problema de noroc – sau de pacaleala – asa cum o sa explic mai jos. Celor care sustin ca deja ziua votului este o mare comedie jucata cu populatia in rolul principal incerc astfel sa le explic ca indiferent daca am ajuns sau nu deja aici exista o metoda simpla de a refuza jocul aranjat – prezenta masiva la vot este primul pas.
Pentru exemplificare sa luam cazul unei decizii sociale punctuale. Sa zicem ca vorbim de o lege care sa interzica homosexualitatea. Si sa zicem ca 80% dintre noi sunt impotriva unei astfel de legi iar 20% o considera benefica. Cand subiectul capata destula greutate sociala poporul este chestionat in aceasta privinta cu ocazia unui referendum. Cu cat prezenta la vot este mai mica cu atat rezultatul votului va putea fi mai usor distorsionat – fie in mod natural (asa cum am explicat mai sus), fie printr-o puternica sustinere politica a prezentei la vot doar a celor care au parerea minoritara. Cu cat vor fi mai putini votanti cu atat sansele ca votul sa fie deturnat de cei 20% mai rigizi in pareri vor fi mai mari. Si imi pot imagina frustrarea majoritatii celor 80% cand se vor trezi intr-o dimineata intr-o societate opresiva. Probabil se vor gandi ca se intampla sa traiasca intr-o lume pe care nu o mai inteleg, cu idei complet diferite de ale lor. Poate se vor gandi sa emigreze repede intr-o tara mai prietenoasa inainte sa se interzica avortul, partidele politice si proprietatea.

Avem si o alta problema de subminare a votului pe langa absenteism, una la care am facut deja referire mai sus. Si anume votul manipulat sau pur si simplu negandit, fara substanta. Eu i-as spune vot fals. In mod normal alegerea se face dupa niste reguli personale ce tin de principii, valori si planuri de viitor. In felul acesta puterea este legata reprezentativ pe cat posibil de fiecare dintre votanti. Dar exista multe subterfugii prin care votantii pot fi pacaliti (sau se auto-pacalesc) sa ignore propria ratiune in avantajul unor sentimente sau senzatii de moment. Ca de exemplu atunci cand voteaza un politician pentru felul in care arata, se imbraca sau zambeste. Sau atunci cand voteaza un partid din obisnuinta cam in acelasi fel in care sustin echipa favorita de fotbal. Sau cand voteaza intr-un mod automat precum intregul lor grup social sau cum li se spune sa voteze (de catre o ruda, un comentator tv etc.). Exista si situatia in care un candidat sustine o pozitie minora ca importanta sociala dar puternic sentimentala pentru votanti. In acest caz va primi votul tuturor celor care sustin cu putere aceasta pozitie desi pozitia in sine nu e relevanta cu adevarat pentru viitorul tarii. Alte idei economice sau de politica devin irelevante pentru ca nu au atasata o incarcatura emotionala. Si asta in ciuda faptului ca ele vor defini in mare masura viata societatii cand vor fi puse in aplicare. Si nu de putine ori daca votantul ar fi fost mai atent la aceste idei ar fi observat ca exista un grad mic de compatibilitate intre gandirea sa si cea a omului pe care l-a votat.

Pentru a contracara aceasta problema nu este de ajuns prezenta masiva la vot (desi ea ajuta). Suplimentar trebuie folosita o dubla responsabilitate sociala. Pe de o parte este responsabilitatea votantilor sa nu aleaga cu inima mai degraba decat cu capul. Acest lucru se intampla cel mai des din cauza unei educatii civice deficitare insa i se poate intampla oricui in diverse momente. De aceea, la fiecare alegere, este utila intrebarea – oare nu cumva aceasta alegere a mea este o greseala? Surprinzator, simplul gand la aceasta posibilitate deschide mintea celor mai multi dintre noi. Pentru ca in mod natural suntem complet opaci la orice altceva decat alegerea gata facuta. Problema in acest caz nu este sa facem o alegere ci sa ne acordam ragazul necesar pentru a o intelege imediat dupa momentul in care am facut-o si inainte de momentul in care o consfintim prin vot.
Cand politicienii incearca sa il pacaleasca pe cetatean responsabilitate este impartita. Pe de o parte este vina cetateanului care se lasa manipulat. Nu vreau sa acuz pe nimeni pentru ca parerea mea personala este ca oricine poate fi manipulat – doar nivelul difera. Insa simpla cercetare cu atentie si auto-sinceritate a deciziilor trecute si a efectelor ulterioare e un bun antidot. El nu va merge intotdeauna insa daca la o prima alegere ai fost pacalit si ai inteles asta atunci e mult mai dificil sa fii pacalit ulterior. Existenta partidelor politice face mai usoara utilizarea memoriei noastre colective pentru a face alegerile corecte. Pentru ca partidele sunt responsabile de candidatii lor si nu este de ajuns sa se debaraseze de un politician ce nu mai este apreciat pentru a fi uitat rolul lor in alegerea sa. De altfel aceasta este responsabilitatea lor politica – a doua responsabilitate despre care vorbeam – si ea se traduce prin nivelul de credit social al partidului. Pe de o parte prin pierderea de incredere atunci cand candidatii sau politicile sustinute au afecte negative, pe de alta parte prin credit suplimentar atunci cand deciziile politice duc la succese economice sau nationale. Fiecare cetatean are responsabilitatea civica de a isi folosi memoria si a inregistra creditul (sau lipsa sa) pentru fiecare dintre partidele politice active si nu doar pentru politicienii implicati. Responsabilitatea unui om politic nu poate fi separata de cea a partidului din care face parte. Ele merg mana in mana la alegeri. Sunt multi cei care vad o problema in Dragnea si vor uita bucurosi responsabilitatea partidului odata cu plecarea baronului sef. Democratia nu functioneaza asa.

Calea catre viitorul glorios

Lumea noastra e plina de forma fara fond. Imaginea (perceptia) este de prea multe ori mai impotanta decat sensul sau realitatea ei. Golirea de importanta a votului va duce la irelevanta lui. Absurditatea va fi evidenta dar neasumata public. Nimeni nu isi va asuma responsabilitatea rezultatului final in care votul ca instrument va fi confiscat de o alta forma de guvernare. Capatul acestui drum periculos este reprezentat de votul de forma, asa cum era el in comunism. Randuri peste randuri de oameni – roboti votanti – pregatiti sa ridice mana la comanda altei fiinte umane. Masinarii de alegere cu 100% a unei unice optiuni. Absurdul calare pe absurd intr-un mars al dezumanizarii. Uitati-va la congresele comuniste din istoria recenta a Romaniei. Credeti ca oamenii aceia ce aplaudau sincron si la comanda erau oameni? Nici pentru ei votul nu conta desi poate si-ar fi dorit sa conteze. Cand destui dintre noi o sa simta imposibilitatea alegerii la fel ca ei atunci va fi deja prea tarziu.

Toata povestea asta explica de ce, atunci cand vorbim de vot, cel mai important lucru este sa alegi sa iti exerciti acest drept. Comparativ cu asta nici macar nu mai conteaza pe cine alegi, de ce sau cum explici prietenilor. Toate astea sunt irelevante in comparatie cu prezenta ta efectiva in randul cetatenilor. Pentru cei care nu sunt multumiti cu atat de putin voi incerca pe viitor si un Mic Ghid de Vot – Cum sa alegi cand nu ai ce alege.

May 16, 2018 Societatea mea

Povestea fumurilor mele

Cum m-am apucat de fumat – o povestioara nostalgica

Amintirile noastre nu sunt reale, sunt doar niste samburi de adevar crescuti in povesti colorate si apoi recolorate de fiecare data cand ni le amintim. La fel imi amintesc si eu cu placere o scurta astfel de poveste din liceu, una care nu a parut sa insemne mare lucru la vremea ei dar mi-a marcat viata pentru multi ani dupa aceea. Intr-o seara de primavara, undeva in fata unei case vechi din Bucuresti, asteptam o fata sa termine ora de meditatie la nu stiu ce materie importanta. Nu mai dura mult insa eu nu aveam nimic de facut. Stateam pe o bancuta lipita de casa si ma plictiseam. Ea imi lasase pachetul ei de tigari, probabil nu vroia sa il vada cineva inauntru. Ea fuma, la fel ca majoritatea prietenilor mei. Eu nu. Se zice ca daca vezi in jur un buton simti nevoia sa il apesi, daca vezi o usa vrei sa o deschizi. In cazul meu, in seara aia, tineam in mana un pachet de tigari. Chiar daca ele erau mentolate, adica nu respectau imaginea mea despre ce tigari trebuie sa fumeze un barbat, erau totusi niste tigari. Un pic mai tarziu tineam in mana o tigara si ma gandeam cu curiozitate cum o fi. Nu cu mult dupa aceea aveam o tigara aprinsa si pufaiam la ea, stilul expert. Un gest simplu la care nu m-am gandit prea mult dar care mi-a schimbat obisnuintele de zi cu zi pentru urmatorii ani.
Chiar daca deosebita pentru mine, povestea asta e relativ comuna. Fumatul prinde ca focul la liceeni. Sunt multe motive pentru asta. Liceenii sunt foarte curiosi sa descopere lumea si au foarte mult timp liber sa o faca. Asa ca le incearca pe toate daca au ocazia. Imaginea de fumator este deosebita (imaginea unei maturizari accelerate) in timp ce imaginea de nefumator este mult prea cuminte. Imi pot imagina cum dorinta de a parea mai matur decat esti daca nu chiar de a te maturiza efectiv mai repede te va face sa fumezi si tu la fel ca alti prieteni sau colegi ai tai care au facut deja acest pas si au imaginea corespunzatoare. De multe ori este un pas de (re)integrare in grupuri din care fumatul te-ar fi exclus. Si nu in ultimul rand se stie ca fumatul e periculos. Asta pentru un liceean obisnuit e o invitatie deschisa imposibil de refuzat. Nu doar ca la varsta respectiva constiinta pericolului este diminuata si asumarea de riscuri este o regula. Insa acest risc aparent ii face pe liceeni mai cool. Ii zic risc aparent pentru ca nici liceenii nu inteleg riscurile fumatului asa cum nu intelege majoritatea populatiei. Daca am vrea sa oprim adolescentii sa se apuce de fumat ar trebui sa inlocuim imaginile stupide de pe pachetele de tigari cu mesajele corecte. “Doar un om slab se apuca de fumat”; “Rad prietenii de tine cand te prefaci ca esti cool”; “Daca esti singurul din grupul tau care nu fumeaza atunci esti deosebit” etc. Mesajul actual “Fumatul ucide” e ca mierea dulce pentru teribilistii varstei.

Fumatul si viata

Putine din lucrurile pe care le incepi ca adolescent stau cu tine toata viata asa cum o face fumatul. Are acest viciu un talent aparte de a se lipi de om si de a deveni parte din el – de a-l defini ulterior. Si apoi poate sa aduca o contributie importanta la multe din reusitele tale in viata – de exemplu cand faci un cancer sau poate un atac de cord. Imi spunea cineva ca daca citesti factorii favorizanti pentru majoritatea bolilor descoperi acolo aproape intotdeauna si fumatul. Desigur ca acel caz al tanarului de 30 ani care nu a fumat niciodata si a descoperit ca are cancer la plamani iti da linistea sufleteasca sa continui, e ca si cum ti-ar fi furat el boala si pentru ca el a facut-o nemeritat asta inseamna ca tu o sa scapi. Profesorul meu de matematica fuma la orele de meditatii cat sa nu vezi de la nas la caietul pe care scriai. Spre batranete a mers la doctor si i s-a spus ca are plamanii unui nefumator. Cazurile senzationale raman in memorie in timp ce obisnuitele vieti scurtate sau uratite de tigari trec in statistica. O statistica pe care omul nu o intelege cu adevarat.
Dar nu imi doresc sa tin prelegeri despre efectul nociv al tigarilor – ar fi oarecum ipocrit din partea mea. Vreau sa trec la chestii mult mai serioase. Ii rog pe toti cei care sunt fumatori sa caute pe strada un rahat (de caine), sa bage un deget in el si apoi sa duca degetul la nas sa il miroasa. Din pacate acest exercitiu e necesar. Daca vi se pare mirosul prea rau tot ce trebuie sa faceti e sa repetati procesul de cateva ori pe zi si in interval relativ scurt nasul vostru nu va mai remarca mirosul neplacut. Pentru ca asta face simtul mirosului, se adapteaza (mai repede decat orice alt simt). Asta e motivul pentru care degetul folosit la experimentul de mai sus o sa miroasa mai rau decat degetele cu care fumati doar pentru o perioada scurta de timp. Diferenta enorma intre cum simte un fumator mirosul de tigari fata de cum simte un nefumator vine din marea capacitate a nasului nostru de a se adapta la conditiile inconjuratoare. Tigarile isi lasa amprenta atat pe degete cat si pe respiratie. Momentul acela in care un fumator se apropie sa iti sopteasca ceva la ureche si iti doresti brusc sa nu fi fost asa buni prieteni. Un fumator e ca un motan care isi marcheaza teritoriul. Corpul, hainele, masina, biroul si dormitorul sunt toate in mod incontestabil ale lui si doar un alt fumator poate atenta la ele. Si ce putem spune despre aspectul exterior al fumatorului de cursa lunga? Dintii emana sanatate odata cu tenta galbuie pe care o capata in timp. Apoi, dupa jumatatea vietii dintii primesc un companion intre semnele distinctive si anume ridurile. Toti facem riduri dar doar fumatorii se pot compara cu buldogii (si cateodata sunt la fel de simpatici).
Fumatul devine cu timpul un mod de viata. Tigarile sunt momente placute, necesare si obligatorii pentru fumator. Rutina fumatului pune stapanire pe o parte din viata si creeaza obligatii imposibil de ignorat. E sau nu oportun trebuie sa iesi la tigara, ca e ploaie sau ninsoare, ca e mijlocul unei negocieri importante sau al unei prezentari interesante. De asemenea, tigarile se ataseaza de anumite sentimente. Cel mai des de suparare, nervozitate, frica dar depinde de la om la om. Atunci cand simti acea emotie specifica automat simti si nevoia unei tigari. Pentru ca le-ai legat in trecut acum sunt de nedespartit. De exemplu eu simteam nevoia unei tigari atunci cand aveam emotii. Foloseam tigara pe post de calmant.

Partea frumoasa a fumatului – un exercitiu necesar

Nu poti critica fara a incerca sa privesti lucrurile si din directia opusa. Asa ca am incercat sa imi amintesc ce a fost frumos la fumat. A fost mai greu decat as fi crezut sa identific lucrurile precis. In mare parte pentru ca nu am putut sa imi dau seama cu siguranta daca amintirile respective au fost formate si din cauza ca fumam sau eu doar se intampla sa fumez in ele. Pana la urma am decis ca nu ar fi fost la fel fara tigari asa ca iata rezultatul.

1. Prietenie
Pentru mine prietenia a fost inlocuitorul vietii de familie. Eu nu am avut rude ci prieteni care sa le joace rolul. Imi amintesc acum nenumarate intalniri fara scop aparent. Doar ca sa fie. Noi spuneam ca facem o bucatarie (dupa bucataria fizica in care stateam o noapte intreaga). Fumul de tigara era gros de il puteai taia cu cutitul. Vorbeam despre orice si incontinuu. Si din aceasta vorbarie ieseau din cand in cand momente fantastice. Lanturi de glume geniale de nu te puteai opri din ras. Dezvaluiri socante la care nu te-ai fi gandit niciodata inainte. Certuri ce pareau sa cutremure relatia dintre noi. Dar chiar si fara aceste momente istorice, vorbaria, bautura si fumatul erau ca murmurur constant al calugarilor budisti in rugaciune. Cateodata reusim sa recreem pe termen scurt acea senzatie dar probabil ca am trecut mai departe. Oare pentru ca nu mai bem la fel, poate pentru ca nu mai avem dezvaluiri noi sau nu mai suntem dispusi sa le facem, poate pentru ca nu mai judecam la fel lumea sau pentru ca nu se mai fumeaza in bucatarie :).

2. Singuratate
Cateodata cand eram plecat cu grupul de prieteni undeva – pe munte, la mare etc. – simteam nevoia sa fac o pauza de la grup. Sa fiu singur doar eu cu gandurile mele. Nici macar nu stiu la ce ma gandeam pentru ca nu imi amintesc sa fi avut vre-o revelatie. Ma retrageam undeva unde nu era nimeni si imi aprindeam o tigara. Dupa o vreme simteam ca sunt din nou pregatit pentru viata. Lucrurile se rearanjau in capul meu ca si cum ar fi fost o mare dezordine creata inainte. Obtineam ceva foarte valoros – liniste. Nu imi amintesc sa fi avut experienta asta prea des fara o tigara. Intr-o vreme in care incercam sa ma las de fumat faceam acelasi lucru cu o tigara neaprinsa. Doar stateam acolo in liniste si din cand in cand trageam “la rece” din ea.

3. Suferinta, dulce suferinta
Cateodata viata iti arde o palma de simti ca nu o poti duce. Nu te poti supara pe ea cand stii ca e involuntara. Si oricum, atata vreme cat esti inca in viata, intotdeauna se dovedeste ca o puteai duce. In astfel de momente mie imi placea sa merg pana la capat cu durerea, sa ma afund cat puteam de mult in ea. Intr-un fel doream sa simt ca am atins limita de jos. Si acolo stateam o vreme tragand totul in piept. Era un moment de imponderabilitate si liniste in care parca nimic nu se misca. Totul era doar suferinta mea. Si era un moment perfect pentru o tigara. Apoi deodata impingeam cu putere in picioare si ieseam la suprafata, ba chiar saream putin prea sus in aer. Aveam atunci energia de a muta muntii … pentru o vreme.
Cu timpul acest ciclu de sentimente contradictorii a fost aplanat de ratiune sau poate de varsta. Dar acea suferinta dulce dinaintea revenirii la viata mergea foarte bine cu tigarile.

4. Diverse
Imi pot imagina multe alte beneficii pe care le-am avut de pe urma fumatului dar ele sunt toate sociale si vin din felul in care gandeau cei din jurul meu despre fumat mai mult decat din fumatul in sine. Desigur ca daca nu as fi fost fumator nu i-as fi inteles niciodata pe cei care fumeaza. Faptul ca am vazut ambele parti ale baricadei mi se pare un avantaj. Intelegi altfel cand simti pe pielea ta.

Si cam atat – pentru ca nu pot spune ca ma simteam neaparat bine cand fumam. Adevarul este ca nu era o placere fizica, poate doar una psihica.

Fumatul si statistica

M-am gandit sa ies putin din capul meu si sa vad daca exista o viziune externa un pic mai realista despre fumat, neinfluentata de pareri personale. Una statistica, asa cum imi place mie.
Iata primele lucruri pe care le citesti pe pagina WHO (World Health Organization).
1. “Tobacco kills up to half of its users.” Pus in aceasta lumina fumatul pare o prostie. Sa te supui unui asemenea risc fie si in cazul in care iti ofera placere pare la fel de stupid ca a lua droguri. De altfel fumatul nu pare altceva decat un drog. Doar ca e unul legal (asa cum ar trebui sa fie toate dupa parerea mea). Din pacate nu pot sustine pozitia asta cu prea multa putere pentru ca imi place sa fumez iarba, considerata de majoritatea oamenilor un drog.
2. “Mai mult de 7 milioane de oameni sunt omorati de fumat in fiecare an.” Dupa cum zicea Stalin moartea unui numar mare de oameni nu este decat o statistica. Ce inseamna de fapt 7 milioane? Adica stiu ca e mult dar …. cat de mult? Stie careva dintre voi cum ar trebui sa te simti cand auzi ca mor atatia oameni? De fapt cati oameni mor in general intr-un an? Sa plecam de acolo…
Mai interesanta este partea a doua a acestei statistici. Aproape 1 milion dintre acestia sunt nefumatori expusi fumatului pasiv. Ori asta chiar e o prostie. Atat din partea nefumatorilor cat si din partea fumatorilor care ii trag cu ei in jos. Ideea asta imi evoca parintii care fumeaza in timp ce isi plimba copii prin parc. Si care, cu gratie, sufla fumul in alta directie decat a copilului … pentru ca le pasa :).
3. “Sunt 1,1 bilioane de fumatori in lume si 80% dintre ei traiesc in tari sarace sau mediu-dezvoltate.” Asta mie imi spune ca fumatul e o problema de civilizatie. Cu cat o societate e mai civilizata cu atat se fumeaza mai putin in ea. Imi pot imagina multe motive pentru care exista aceasta corelatie, printre care lipsa de informare asupra efectelor tutunului, lipsa de activitati sociale distractive sau dorinta limitata a statelor respective de a isi proteja cetatenii in fata companiilor de tutun care aduc bani in tara. Dar cel mai puternic motiv este parerea societatilor respective despre fumat. Acolo unde fumatul este vazut in general ca ceva rau, nu se fumeaza. Cu cat o tara este mai civilizata cu atat imaginea corecta despre fumat se raspandeste mai mult.

Cum m-am lasat de fumat

Intr-o zi am iesit pe seara in oras. Mi-am cumparat un pachet de tigari pentru ca ramasesem fara. Ca orice fumator care se respecta imi cumparam tigari imediat cum ramaneam fara. O pauza ar fi fost prea mult.
Pana la sfarsitul serii am baut mult si am fumat si mai mult. Fumatul era un gest reflex pe care il faceam de fiecare data cand aveam nevoie. Nu ma gandeam la asta, era parte din viata mea. Dar in seara aia, cand am terminat pachetul mi s-a facut rau. In rest seara a mers bine asa ca efectul asta al fumatului mi-a stricat-o oarecum. Asa ca am fost fortat sa ma gandesc la asta. Sa ma gandesc de ce aveam cu adevarat nevoie cand fumam. De nicotina, de gestul linistitor, de aerul tras in piept? Si atunci am inteles de ce aveam nevoie de tigari. Eram sensibil si nesigur. Emotional, tigarile ma linisteau. Cand eram intr-o situatie delicata, sub imperiul unei emotii puternice simteam nevoia unei tigari, mai ales daca emotia era negativa. Cand imi era frica sau eram suparat sau cand eram emotionat si trebuia sa fac ceva important.
Dar eu nu eram omul care sa accepte aceasta dominare a emotiilor. Credeam ca am un caracter puternic si nu imi placea aceasta slabiciune. Mai ales ca era oarecum vizibila. Orice om atent ar fi observat cum crestea ritmul tigarilor fumate cand nu ma simteam confortabil. Si dupa ce imi linisteam emotiile mi se facea rau de la prea multe tigari. Am decis atunci ca fumatul nu va mai fi o nevoie pentru mine.
Odata decizia luata am facut ceva organizare. Intai am ales un eveniment relevant in viata mea atasat unei emotii puternice si atunci am fumat ultima tigara. Apoi am scris mare pe birou data si ora ultimei tigari. Si am inceput sa numar. Intai orele, apoi zilele si saptamanile. La fiecare incrementare a numaratorii ma auto-felicitam si gaseam astfel puterea de a mai rezista inca o tura. Le spuneam tuturor celor din jur cat era contorul rezistentei mele si in aprecierea lor gaseam sustinere. Stiam ca fac ceva deosebit si asta ma ajuta.
Primele zile au fost incredibil de grele. Nici acum nu stiu cum am rezistat insa probabil a ajutat ca am luat-o pas cu pas. Nu trebuia sa rezist decat inca o ora (la inceput) sau inca o zi (mai apoi). Dupa o vreme lucrurile au intrat intr-un fel de normalitate. Imi doream in continuare sa fumez insa presiunea nu mai era atat de mare. De partea cealalta aveam presiunea contorului care ajunsese la cateva luni si doar nu era sa il resetez dupa atata efort. Ar fi fost ca si cum as fi aruncat pe fereastra toata munca din acele luni. Un ultim moment dificil a venit dupa ce am renuntat la contor pentru ca nu mai simteam presiunea lui. Nu imi mai doream sa fumez (decat din an in paste). Dar, surprinzator, pentru ca nu mai era atat de greu sa rezist, parea si foarte usor sa fumez … “doar una mica”. Parea ca nu ar fi contat. Pentru ca era clar ca scapasem de sub influenta tutunului. Insa aici m-a ajutat putin ratiunea. Mi-am zis ca era o mare prostie. Sa risc sa ajung iar acolo de unde scapasem fara nici un motiv relevant. Nu mi-a placut niciodata sa fac prostii iar rusinea asta m-a tinut in siguranta in aceste momente. Cumva, pe nesimtite, a venit momentul in care sa fumez nu mai era important. Nu mai era nici macar unul din gandurile mele comune. Se mai intampla sa apara o sugestie interioara, venita parca de nicaieri. Ar fi asa o mare tragedie sa mai bag o tigara? Dupa atatia ani? Si apoi ratiunea intervenea si ma intrebam la ce mi-ar folosi? Oare ar merita? Inca nu am prins un moment in care sa ma conving ca merita. Atata timp cat amani impulsul initial destul de mult cat sa apuci sa gandesti esti deja scapat de pericol.
Nici nu mai tin minte cati ani au trecut (mai bine de 5 ani) de cand m-am lasat de fumat. Este una dintre realizarile vietii mele. Nu atat pentru ca a fost greu sau pentru ca dovedeste ceva despre mine. Doar pentru ca sunt atat de putini cei care reusesc sa faca asta. Si acum cand privesc din partea cealalta mi se pare foarte ciudat ca lucrurile stau asa. Pentru ca este ceva foarte important, ceva ce ar trebui sa fie pe lista oricarui fumator constient. Iar strategia este simpla. Atata timp cat nu te uiti unde trebuie sa ajungi in final ci doar unde trebuie sa ajungi peste o ora sau peste o zi.

Povestea asta nu este o pledoarie impotriva fumatului. Pentru asta m-as fi straduit mai mult de atat. Este o invitatie la intelegere. Pentru nefumatori este o incercare de deschidere, de intelegere a situatiei in care se gasesc fumatorii. E greu sa ii intelegi fara sa fi fost in locul lor dar fara sa ii intelegi nu prea poti sa ii suporti. Pentru fumatori e o poveste cu morala. Poate nu credeti dar sa te lasi de fumat este un lucru pe care trebuie sa il faci macar o data in viata. Odata si bine 🙂

April 17, 2018 The Basics

De ce nu suntem constienti?

Intr-o zi frumoasa de primavara am decis sa ies din casa sa imi cumpar un tort. Cand liftul a ajuns la parter nu eram deloc convins ca am incuiat usa, asa ca m-am intors sa verific. O incuiasem. Am coborat din nou. Undeva in fata blocului mi-am dat seama ca plecasem in papuci dar mi s-a parut prea complicat sa ma mai intorc. La supermarket nu gaseam deloc tort asa ca am intrebat la casa. Vanzatoarea a avut un moment de ezitare dupa care a inceput sa tipe la mine. Nu intelegeam deloc de ce o suparasem asa tare dar era clar ca toata lumea se uita la mine si imi era foarte rusine. Cu 10 secunde inainte parea ca nu era nimeni la coada dar acum, nu stiu de unde, aparusera o gramada de oameni iar pe majoritatea ii cunoasteam din liceu. Un prieten foarte bun care statea langa mine la coada mi-a explicat ca oamenii se grabesc si oricum aici la supermarket nu au tort iar toata lumea stie asta. Mai mult mi-a amintit ca eu nu mai mananc dulce de o luna. Cand am auzit aceasta veste inspaimantatoare m-am trezit brusc.

Toti suntem obisnuiti cu nivelul de inconstienta descris de mine mai sus. Face parte din viata de zi cu zi (sau mai bine spus – de noapte cu noapte). Dar se intampla rar sa punem lupa pe inconstienta noastra. Sa ne gandim ce anume nu patrunde in partea nobila (sa ii zicem rationala) a mintii noastre si mai ales care ar fi motivele. Mie imi plac genul asta de cercetari intelectuale aparent fara scop practic. Doar de dragul de a te gandi la ceva. Trece timpul mai usor astfel.

Creierul este managerul corpului nostru. El comanda tot ceea ce se petrece in corp prin impulsuri nervoase. Iar constiinta e ca o asociatie a actionarilor. Afla concluziile pe care le prezinta managerul si ia decizii strategice (sau cel putin asa ii apare ei). Nu se stie care parte o foloseste pe cealalta dar e sigur ca partea constienta din noi nu are acces la toate informatiile sau mecanismele creierului. De exemplu ceva destul de simplu ca respiratia. Creierul nu ne spune cand trebuie sa respiram, pur si simplu o face pentru noi. Sa devii constient de respiratia ta te va face in mod ironic sa respiri mai greu. E ca si cum prin simpla constientizare a necesitatii acestei actiuni incepi sa o faci mult mai prost. Sau clipitul. Clipitul constient are un efect nenatural si se transforma in semnale de comunicare. Ce sa mai vorbim de actiunea de baza a circulatiei sangelui – cand ti-ai decis ultima bataie a inimii? Iar ca sa revenim la visul meu de la inceput, cine a decis sa ma trezesc? Si mai precis, de ce? Dar e ok, am incredere in creier sa se ocupe de toate aceste operatii plicticoase. Va dati seama ce grea ar fi viata daca ar trebui sa ne ocupam constant de ele? Atatea resurse de atentie ar trebui alocate incat ar fi greu sa mai facem si altceva. De altfel mult mai multe lucruri sunt coordonate inconstient decat ne imaginam. In majoritatea timpului suntem automate inconstiente facand aceleasi lucruri pe care le-am invatat in trecut. Nimeni nu mai e atent la cum se spala pe dinti, cum conduce o masina sau cum tasteaza la calculator (in masura in care a ajuns deja sa le faca foarte bine pana acum). Si de fiecare data cand ne (re)concentram atentia pe aceste activitati in timpul in care le facem ajungem sa le stricam, sa le facem mai prost. Dupa ce creierul nostru invata bine o procedura se descurca sa o aplice inconstient mai bine decat atunci cand e controlat constient. Asta ne face foarte buni la invatare si conserva resursele limitate ale atentiei.

Dar ca sa fim sinceri partile deja invatate nu ne (mai) intereseaza asa tare prin urmare nu ne deranjeaza deloc ca sunt inconstient coordonate. Ce ne intereseaza este lumea din jurul nostru si capacitatea noastra de a o urmari si intelege. Sa fim constienti de mesajele transmise de simturile noastre. Din pacate nici aici nu stam foarte bine. Sa luam vazul de exemplu. Procesul simplificat este urmatorul. Lumina loveste niste celule care transmit mesaje la creier si acesta creeaza o imagine in minte. Dar desi creierul primeste intreaga imagine de care sunt capabili ochii nostri nu o face direct accesibila constiintei. De exemplu poti avea o imagine fulgeratoare a unui sarpe, atat de rapida incat constiinta sa nu o inregistreze. Efectul imediat va fi unul de spaima de neinteles. Nu suntem constienti ca am vazut un sarpe dar in acelasi timp reactionam. Asa ca cei care nu inteleg mecanismul trec aceste evenimente la premonitii. Mai ales cand “vad” cu adevarat sarpele cateva secunde mai tarziu. Dar asta nu e singurul “defect” al vederii. Nu suntem constienti de lucruri extrem de simple precum pata oarba (in mod real nu vedem niciodata o bucatica din imagine) sau imaginea bidimensionala (creierul creeaza lumea 3D automat din imaginile 2D relative primite de la cei 2 ochi). Favoritul meu este conceptul de culoare. Nu e surprinzator ca bluza ta favorita are aceeasi culoare albastra la miezul zilei cat si seara? Cei care fac fotografii stiu ca acest lucru e imposibil data fiind variatia luminii. De fapt creierul ne prezinta mereu o imagine prelucrata (optimizata) a lumii. Mereu bazata pe experienta (ce culoare ne asteptam ca un lucru sa aiba, cat de departe este deobicei un obiect cu aceasta forma etc.) si pe conceptele pe care le avem. Partea cu conceptele e putin mai dificila dar esentiala pentru intelegerea realitatii. Ca doar nu vedem unde electromagnetice ci dimpotriva vedem culori. Sau simtim peretele ca si solid desi e format in proportie mare din … spatiu gol. Cum materia e formata din atomi iar fiecare atom din nucleu, electroni si mult spatiu gol intre ele inseamna ca, proportional, orice exista pe lumea asta e format in mod majoritar din acest spatiu gol. Dar noi nu putem trece prin acest spatiu iar aceasta imposibilitate se traduce prin conceptul de solid. Iar noi suntem obisnuiti sa consideram ca fiind real ceea ce de fapt este doar un concept, un instrument util pentru functionarea gandirii. Dar cum am putea sa consideram lumea daca nu asa? O intrebare pentru altadata.

Ok, poate ca nu intelegem lumea asa cum este ea ci doar tradusa in concepte, insa macar ii intelegem curgerea, ordinea si implicatiile directe. De fapt si aici avem unele mici probleme. Nu recunoastem cauzele multor lucruri ce se petrec in jurul nostru insa nu acceptam aceasta stare de fapt. Asa ca atribuim cauze, fabricam motivatii, construim o poveste logica pentru orice nu intelegem. Ni s-a intamplat tuturor de exemplu sa nu intelegem reactiile celor cu care vorbim. Sa zicem supararea prietenului care tocmai ne povestea de nasterea naturala a copilului sau si aproape imediat tonul sau a devenit rece si intalnirea s-a incheiat abrupt sub un motiv putin probabil. E clar, omul e obosit dupa noptile nedormite din ultima vreme – asta e cauza pe care am gasit-o noi. Dar nu o sa aflam ca, de fapt, in mijlocul povestii sale, pe fata noastra s-a inregistrat o expresie fugara si involuntara de dezgust care a schimbat cu totul relatia dintre noi. Pentru ca nu e usor sa urmaresti cauzalitatea. Iata un exemplu mai impersonal. Evenimentul A produce intotdeauna dupa 3 secunde evenimentul B iar dupa 5 secunde evenimentul C. Fara A, nici B si nici C nu s-ar produce. Si mai mult, B si C nu au nici o legatura, nu impart nimic altceva decat o cauza comuna. Cineva care nu are insa habar ca A exista dar este martor atat la B cat si la C va trage concluzia logica a legaturii dintre ele. E clar ca B il produce pe C. Si nimeni nu va putea sa contrazica aceasta concluzie atata timp cat A nu va fi cunoscut. De altfel cauzalitatea nu este clara nici macar la nivel mental, ca si idee. Ce este de fapt cauzalitatea daca nu succesiunea dintre doua evenimente – cauza si efectul – si cum poti demonstra ca aceasta succesiune este altceva decat o intamplare care se repeta de fiecare data cand esti tu atent? Las un creion din mana si el cade la podea. De fiecare data in 9 incercari. Nu exista nici o demonstratie absoluta care sa certifice faptul ca a zecea oara nu o sa ramana suspendat in aer dovedind ca legile fizicii nu sunt corecte. Si nici nu mai aduc in discutie cauzele multiple ca atunci cand un eveniment este produs de o combinatie complexa de evenimente-cauza. Sau intelege cineva corect ordinea cauzelor succesive produse in lant pana la efectul observat de noi? Daca ne-am dori am putea construi acest lant cauzal? Care de fapt este un arbore invers cu radacina in prezent in punctul in care i-am observat efectul. Este cauzalitatea un fel de statistica mai complicata?

De fapt creierul nostru are niste reguli proprii dupa care recunoaste (atribuie) cauzalitatea si nu prezinta constientului decat concluziile sale. In principal creierul urmareste succesiunea evenimentelor. Daca un om mascat a intrat intr-o banca si apoi dinauntru s-au auzit impuscaturi succesiunea evenimentelor este clara chiar daca nu ai vazut nici o imagine din ceea ce s-a petrecut inauntru. De multe ori nici nu ai nevoie pentru ca lucruri asemanatoare s-au intamplat in trecut si concluziile sunt deja pregatite. Trebuie doar sa faci asociatiile corecte. De exemplu faptul ca omul cel mai vocal intr-un grup este probabil cel care conduce grupul (o preconceptie utila in majoritatea cazurilor). De altfel se intampla prea des sa nu recunoastem cauzalitatea propriu-zisa nici macar atunci cand totul se petrece chiar in mintea noastra. Nu suntem constienti de influentele lumii exterioare asupra sentimentelor si purtarilor noastre (cel putin nu de majoritatea). Stiti experimentul acela in care anumiti studenti au trebuit sa foloseasca intr-o conversatie multe cuvinte specifice batranetii in timp ce alti studenti nu? Iar primii au plecat de la experiment mergand mult mai lent, cu mai multa grija. Niciunul nu a realizat legatura. Puteti sa va imaginati cate astfel de influente inconstiente se abat in fiecare moment asupra micilor noastre decizii?

Totusi daca nu ne controlam actiunile in amanunt, nu suntem cu adevarat conectati la lumea exterioara si nici nu intelegem corect functionarea ei macar avem un tablou exact al istoriei lumii noastre. A ceea ce s-a intamplat cu noi de cand am devenit constienti si pana acum. Fara explicatii perfecte, doar povestea minunata a vietii noastre. Nu-i asa? Din pacate si aici suntem putini defecti. Amintirile noastre nu sunt copii exacte ale trecutului. Si asta dintr-un motiv destul de simplu. Spatiul de stocare nu este destul de mare. Nu este loc in creier pentru un film perfect al trecutului care sa inregistreze fiecare culoare, sunet sau miros. Si chiar daca ar fi loc, efortul cautarii intr-un sistem atat de complex ar fi enorm. Si atunci nu pastram decat reprezentari a ceea ce s-a intamplat. Rezumate si referinte. Tinem minte mai ales amintirile fixate de emotiile puternice. Iar pe scheletul format din esentele amintirilor construim parti din trecut de fiecare data cand avem nevoie sa ne amintim ceva. Amintirea inseamna o recreare a trecutului. Si ca orice imitatie ulterioara ea nu poate fi o copie perfecta. Gresim in privinta a ceea ce ne amintim. Mai interesant este ca de fiecare data cand ne reamintim ceva, imaginea recreata dintr-o esenta este apoi considerata corecta si prin urmare prelucrata iar esenta ei este pusa din nou la pastrate in creier. Asa ca atunci cand o amintire (re)formata este gresita ea este astfel pastrata in creier pentru data viitoare. Cand o readucem in constiinta, amintirea este si mai puternic deformata dar noi nu ne dam seama de asta si deobicei o deformam in continuare. Adevarul este ca nu intelegem cat de mare este gradul de falsitate al memoriei noastre dar nu ne putem abtine sa nu operam ca si cum am fi aparate perfecte de redare a istoriei noastre personale. Pentru ca altfel ar trebui sa ne punem intrebari asupra oricarui detaliu al actiunilor noastre. Oara e corecta amintirea prin care daca apas pe pedala asta masina o sa franeze? Stopul s-a schimbat in rosu si pietonii au inceput sa treaca; oare este acesta momentul sa dezbat raspunsul la aceasta intrebare?

Se pare ca nu facem nimic cu adevarat bine dar macar putem stii cine suntem. Avem o identitate unica si irepetabila de care suntem siguri. Sau aproape siguri… relativ siguri…. well, stie cineva cu adevarat cine este? Nimic din noi nu se pastreaza de la nastere la moarte. Nici o bucatica fizica. Si atunci ce este acest eu care pare sa ramana constant de-a lungul unei vieti? Sufletul? Sufletul este un concept, nu o realitate. Chiar si pentru cei care cred in suflet el nu este parte din aceasta lume materiala. Dar asta e o poveste pentru alta data. Mai aproape de spiritul rational al povestii noastre de pana acum este intrebarea: de ce suntem atat de siguri ca in fiecare dimineata in care ne trezim suntem aceeasi persoana care a adormit in seara anterioara? De ce suntem siguri ca ne pastram identitatea de fiecare data cand trecem printr-o pauza de constienta? Sau chiar atunci cand gandurile noastre au luat-o razna cateva minute in timpul in care interlocutorul ne plictisea cu o poveste personala, de ce credem, cand atentia la prezentul imediat ne revine, ca nu am pierdut nimic din ceea ce eram (ganduri, amintiri, idei). O gramada de intrebari. Un raspuns relativ simplu ar fi ca memoria asigura identitatea. Atata vreme cat memoria noastra e coerenta avem si o identitate similara. Coerenta memoriei inseamna de fapt coerenta unui nor informatic aflat in creierul nostru. Acest nor care se misca lent din punct de vedere temporal suntem noi. Pe masura ce avansam temporal unele conexiuni dispar si se creeaza altele. Insa norul in sine ramane persistent si ne asigura identitatea. Eul nu este altceva decat un alt concept care ne ajuta sa intelegem o realitate care este de fapt mult mai ciudata. Dar oare daca eu nu ma mai recunoasc si nu mai stiu cine sunt asta inseamna ca nu mai sunt acelasi om care eram cu ceva timp inainte? Prietenii mei nu o sa imi mai spuna la fel cand o sa se refere la mine? Am o identitate (re)cunoascuta de mine insumi si o alta (re)cunoscuta de cei din jur, Si sunt ele oare doar imagini palide ale unei identitati absolute si universale care si-a lasat urma asupra lumii sau sunt doar creatii din fum care sa explice mai bine realitatea haotica a existentei?

Am decis sa las la sfarsit momentul inconstientei repetitive si uzuale – Somnul. Aici situatia e putin speciala pentru ca in somn se intampla sa visam iar visul este si el o forma de constienta. Problema este ca nu stim ca dormim, nu suntem constienti de nivelul nostru de constienta. Cum am putea stii ca visam fara a iesi din vis si a vedea aceasta lume din afara. Asa ca e posibil sa visezi chiar acum. De unde stii ca nu e asa? Nu ai cum sa afli decat daca se intampla sa te trezesti. Si odata ce te-ai trezit de unde stii ca nu ai visat ca te-ai trezit? Daca toate semnalele pe care le interpretam ajung direct la creier de ce suntem atat de siguri ca ele vin de la ochi, urechi, nas si piele cand poate ochii sunt inchisi, urechile blocate, nasul infundat si pielea transpirata. Povestea asta poate fi dusa putin mai departe. De ce suntem atat de siguri de realitatea acestei lumi? Fie ea lumea reala sau lumea viselor noastre elaborate. Oare realitatea asta exista? Lumea din jurul meu si voi impreuna cu ea? La toate dovezile pe care le am ar putea foarte bine ca tot ce exista sa fie creierul meu intr-un laborator extraterestru de cercetare conectat la niste aparate futuriste. De acolo imi vin toate senzatiile. Pare ca am maini pe care le misc, ochi cu care vad, urechi cu care aud insa de fapt impulsuri electrice ii transmit creierului meu o minciuna. Am iluzia realitatii, a autocontrolului si a intelegerii de sine. Si ce e cel mai trist este ca nu am nici o cale de a iesi din ea. De a rupe vraja si a iesi din pestera. De a ma trezi. Nu exista decat un singur drum – inainte prin viata pana cand constiinta asa cum o inteleg eu va disparea brusc si nu va mai reveni. Si atunci … intreaga lume va inceta sa mai existe.

March 6, 2018 Here and Now, Societatea mea

Legile justitiei

Ar putea fi evident intr-o societate mai implicata civic si mai atenta la lumea din jur ca daca parlamentul schimba legile care guverneaza justitia, schimbarea in sine va afecta fiecare membru al societatii. Si totusi am constatat cu surprindere ca foarte multi dintre noi au ideea ciudata ca asta nu are nimic de a face cu ei sau cu viitorul lor. Pentru ca, nu-i asa, sunt doar niste legi date pentru politicieni corupti ca sa scape de inchisoare. Acesti concetateni dezinteresati ai mei nu sunt nici asa importanti si nici asa corupti ca sa ii afecteze schimbarea in mod direct. Oricum ce fac oamenii aia in parlament nu are nici o treaba cu ei. Legile sunt intr-adevar rele dar asta nu e ceva nou intr-o tara corupta ca a noastra. Intotdeauna ei (politicienii) au fost in lumea lor cu propriile lor reguli si noi in a noastra. Talentul oamenilor de a se minti singuri pentru a isi justifica neimplicarea este spectaculos. Surprinzator asta e o atitudine chiar mai raspandita decat a celor care cred ca legile sunt bune (pentru ca asa li se spune de catre oamenii in care au incredere).

1. Ce sunt legile astea?

Nu vreau sa intru in detalii aici. Am citit si am vorbit despre asta o gramada. Pentru cei care au nevoie de detalii exista surse mai bune decat mine, oameni care au studiat fiecare fraza inainte de a trage concluzii. Eu doar sintetizez ceea ce am inteles eu. Legile ataca justitia independenta pe doua planuri. Pe de o parte ii anuleaza pe cat posibil instrumentele de lupta cu ilegalitatea. Pe de alta parte ii vulnerabilizeaza pe membrii puterii judecatoresti in raport cu puterea executiva sau legislativa. Pare ca politicienii care au votat legile isi doresc sa fie siguri ca nu vor exista consecinte pentru incalcarea legii de catre cei puternici (putere politica dar implicit si financiara). Justitiei ii scot dintii si, pentru siguranta, ii pun si lesa. Noi am mai fost in trecut in situatia asta. Justitia (cat de cat) independenta este ceva nou in Romania si a aparut oarecum fortat dupa aderarea la UE.

Cu ce ne afecteaza asta pe noi ceilalti zic unii cunoscuti ai mei? Ce daca politicienii nu vor putea fi atacati de justitie cand incalca legea? Pana la urma noi nu suntem politicieni iar ei oricum nu fura de la noi ci de la stat :). Si unii nici nu sunt asa rai pentru ca ne dau si noua cate ceva, o paine, un ulei, o excursie la moaste, fac ceva si pentru popor. Noi nu am avut treaba cu justitia pana acum si nu o sa incepem azi. Orice se schimba in legi nu o sa ne afecteze.

Oamenii relativizeaza implicatiile, vad doar conexiunile care ii intereseaza si care le sustin ideile. E usor sa gasesti vinovatie sau sa ignori responsabilitatea pentru orice eveniment. Deobicei se pleaca de la idei preconcepute si apoi se construieste o argumentatie perfect logica pe ele. (de ex. – toti fura asa ca mai bine cineva care ne da si noua ceva in schimb decat unul nou care sa fure tot). De aceea ar fi necesar un mod mai consistent de a aprecia deciziile bune si cele rele ca si consecintele lor posibile. Eu incerc sa ma uit la societatile mai civilizate decat a noastra. Ma uit ce principii au si incerc sa le aplic in Romania. Incerc sa nu ma uit la consecintele imediate si personale ci la efectele pe termen lung. Am speranta ca daca te porti ca si cum ai fi civilizat mai devreme sau mai tarziu o sa fii. Asa functioneaza la oameni poate asa functioneaza si la societati.

2. Sa plecam de unde vrem sa ajungem

Ce vrem noi de la Romania? Unde vrem sa ajungem? Iata cateva idei cu care sper ca majoritatea puteti sa rezonati.

As vrea sa fim mai civilizati. M-as simti mai confortabil intre oameni mai civilizati. Daca e ceva ce ma loveste de fiecare data cand ies pe strada este nivelul scazut al civilizatiei si lipsa acuta a respectului fata de ceilalti. De prea multe ori si prea usor vad jigniri si injurii. Ironii acide si superioritate afisata gasesti la tot pasul ca si cum toti incearca sa isi mascheze frustrarile. Oameni care se lovesc de tine. Oameni care te ignora cand ai nevoie de ajutor. Oameni care se baga in fata. Oameni pentru care nu existi pana cand, printr-o greseala a ta, devii tinta supararii lor si atunci te poti astepta la orice de la ei. Si lista e inca mult mai lunga.

As vrea sa fim mai intelegatori. Daca ne-am pune in locul celui de langa noi ne-am purta altfel dar asta e dificil daca nu ai antrenament. Involuntar ne purtam ca si cum de cele mai multe ori ceilalti nu merita aceeasi intelegere pe care o avem fata de noi insine. Ai zice ca e ipocrizie daca nu ai vedea ca e pur si simplu neputinta de a intelege. Dar ceea ce ne lipseste si mai mult este intelegerea lumii in care traim. Este incredibil pentru mine ca oamenii traiesc o viata intreaga intr-o lume fizica si o societate fara a intelege dupa ce reguli se invart acestea. Macar cat de cat. Sa stie si ei de exemplu ce anotimp este acum in Australia sau care sunt atributiile presedintelui Romaniei.

As vrea sa avem bunastare. M-am saturat sa vad atata saracie. Saracia este moartea idealurilor si a principiilor. Nu o sa traim niciodata pentru ceva mai inalt cat timp nu vom avea ce sa mancam. Mi se pare imposibil sa atingi niveluri inalte de cultura si civilizatie sub presiunea nevoilor de baza.

As vrea sa fim (mai) in siguranta. Fie ca vorbim de taximetristul care se da jos la tine sa te bata sau de fiul unui politician influent care iti va face rau pentru ca nu ii place fata ta. Siguranta lipseste in trafic din cauza calitatii proaste a drumurilor sau a nerespectarii legii (si a unor legi proaste dar asta e alt subiect). Siguranta lipseste din spitalele subfinantate si fara protocoale clare sau respectate, unde standardul de alegere a medicului la care sa mergi este barfa vecinilor din bloc pentru ca nu exista criterii de calitate in medicina. Poluare in marile orase, blocuri nesigure la cutremure si o sa las lista deschisa pentru fiecare sa isi adauge spaimele proprii.

Unii ar vrea sa fim mai fericiti asa ca poate ar trebui trecuta si asta pe lista. Dar eu stiu ca fericirea e relativa si poate fi gasita chiar si acolo unde nu e civilizatie, intelegere sau corectitudine. Partea asta mi se pare cel mai usor de obtinut. Daca nu ma credeti uitati-va la captivii televizoarelor sau ai bisericilor.

As vrea sa lasam ceva in urma. Poate nu intelegem care e scopul nostru in lume sau poate ca nu exista un scop. Fie ca ne place fie ca nu suntem conditionati sa incercam sa traim vesnic. Prin copiii nostri, prin realizarile noastre, prin ideile sau cultura noastra. Pana cand intelegerea noastra despre lume ne va spune altceva cred ca ar trebui sa incercam sa construim mai mult pentru viitor decat pentru propria noastra viata.

Cred ca e o lista suficienta pentru moment. Acum ca stiim ce vrem putem judeca daca o actiune este utila sau nu dorintelor noastre. De exemplu putem sa analizam legile justitiei si rolul lor in incercarea noastra sociala de a ne atinge obiectivele.

3. Principiile sunt mai simplu de judecat

Asa cum spuneam, totul pleaca de la principii. In loc sa decizi daca e bine sa bagi in buzunar 100 lei care ii cad unui strain in parc chiar in fata ta cand faci jogging marti pe 13 – e mult mai simplu sa stabilesti principiile cu ani buni inainte (de ex: eu nu iau bunurile altora indiferent de situatie). Iar pe moment nu trebuie decat sa te gandesti daca actiunea ta se conformeaza principiilor tale. Asa ca o sa incerc sa enunt cateva principii, toate incalcate de noile legi ale justitiei.

A. Legea mai presus de orice altceva
Orice altceva? In practica nu e chiar asa. Nu sunt un legalist si nu cred ca legea este idealul suprem. Asa cum am spus mai sus, pentru mine altele sunt scopurile de atins iar orice lege ar trebui judecata din aceasta perspectiva. Legea trebuie insa judecata de la inceput, masurata si dezbatuta, atunci cand afli de ea (sau cand este votata) nu atunci cand trebuie aplicata (eventual cand aplicarea ei te priveste in mod direct). Iar unele legi trebuie marcate ca incorecte daca se opun principiilor personale sau sociale (Daca nu am face asta nu ar exista nici o iesire dintr-o dictatura). In afara de aceste situatii, toate celelalte legi trebuie respectate in orice conditii. Si la asta ma refer cand spun mai presus de orice altceva.
Legile justitiei incalca acest principiu pentru ca incalca chiar constitutia, care este legea noastra principala, cu care toti trebuie sa fim de acord, altfel nu ar trebui sa locuim in Romania.

B. Independenta justitiei
Asta e principiul cel mai des dezbatut asa ca nu o sa insist. Faptul ca justitia va fi din nou subordonata politicului e poate cel mai rau lucru pe care il fac legile votate acum.

C. Coruptia e rea
Da, asta e un principiu si nu o parere. De prea multe ori am auzit ca pana la urma nu e chiar o tragedie ca un functionar ia si el ceva in plus pentru serviciile sale ca oricum are salariul mic. Coruptia este molipsitoare. Se ia de la parinti, prieteni, cunoscuti. Cand o vezi peste tot ajungi sa crezi ca e normalitate. Dar coruptia este de fapt o incalcare a principiilor si a legilor iar asta duce in mod direct la scaderea performantei si a bunastarii statului. Iar scaderea performantei serviciilor statului poate afecta nu doar bunastarea si confortul cetatenilor lui dar si siguranta si fericirea lor. Ganditi-va doar ce inseamna o scadere a performantei in sistemul medical ca sa luam doar un singur exemplu. Desi pentru mine mai trista mi se pare performanta din sistemul educational care influenteaza intreaga societate la toate nivelurile.
Legile astea sustin coruptia prin protejarea oamenilor puternici de lege.

D. Delegarea puterii in interesul majoritatii (adica democratia reprezentativa)
Asa functioneaza democratia – majoritatea deleaga puterea unor specialisti care o exercita in interesul intregii populatii. In momentul in care exercitarea puterii se face in interesul unei minoritati (in cazul asta pare ca e in interesul unei parti corupte a clasei politice) principiul de mai sus este incalcat iar democratia nu mai functioneaza. Iar intr-o democratie nefunctionala nici macar votul nu mai are sens. Nu suntem inca acolo dar putem ajunge usor.
Noile legi ale justitiei sufoca democratia pentru ca sunt date de legiuitori in interesul personal al legiuitorilor. Ce sens mai poate avea democratia cand cel care da legile decide in interes personal cum sa fie ele scrise?

4. Cum incalcarea principiilor de mai sus impinge in directia opusa scopurilor noastre sociale

Respectarea legii, chiar si cand contravine interesului personal, este o trasatura a civilizatiei (e o forma de integritate morala). Asa ca nu vom fi mai civilizati obisnuindu-ne cu incalcarea acestui principiu. Si in mod cert nu vom fi mai in siguranta daca cei care trebuie sa aplice legea vor da prioritate ideilor lor de moment (sa zicem ca un politist nu te apara de un criminal pentru ca nu ii place cum gandesti sau ce reprezinti). Sau despre ce siguranta sau protectie legala poate fi vorba cand justitia este influentata politic. Poate nu cunoasteti nici un parlamentar si nu o sa aveti treaba vreodata cu unul. Poate nu cunoasteti nici o sotie de parlamentar sau un fiu sau fiica sau macar vre-un prieten. Sau poate vre-un prieten al unui primar. Vre-un fost coleg de scoala al unui politician influent. Poate nu cunoasteti nici un astfel de om acum dar sigur nu o sa treceti prin viata fara sa va loviti de ei. Trebuie atunci sa aveti grija daca legea va fi de partea lui doar pentru ca este cine este.

Dar cu ce ne incurca pe noi coruptia altora? Am explicat deja ca intr-un sistem corupt nu exista performanta. Nu exista nici profesionalism pentru ca nimeni nu poate fi corect si principial cand coruptul de langa el o duce nemeritat mai bine. Dar acolo unde e coruptie nu e doar pericol ci si umilinta si saracie. Iar fiecare dintre aceste probleme te va afecta direct cat timp traiesti in Romania. Te vei lovi de ele la doctor, la politie, la scoala copiilor tai, la administratia financiara, pe strada, la serviciu (exceptandu-i pe norocosii al caror serviciu se gaseste intr-o bula de inspiratie vestica). Cam peste tot. Oriunde ai locui sau ai lucra te vei lovi de realitatea sociala si nu vor fi decat doua cai de scapare: fie pleci din tara, fie accepti sa faci parte din sistem. Ultima alegere e trista pentru ca implica renuntarea la moralitate si respect de sine. Dar nu este trista decat daca o intelegi ca responsabilitate personala. De aceea in jurul nostru vedem o majoritate de oameni integrati si fericiti. Oameni care nu privesc aceasta tradare morala ca pe o infrangere personala. Multi dintre ei sunt oameni buni (s-ar fi integrat perfect in orice societate mai civilizata) pe care societatea noastra i-a invins (corupt) dar ei nu inteleg asta.

Sunt sigur ca putine lucruri se vor putea construi intr-o societate care accepta astfel de incalcari principiala. Imi este teama ca vom trai ca niste oi pentru ca nu vom fi lasati sa traim altfel (doar daca nu decizi sa traiesti ca un lup). O sa traim doar pentru mancare, sex si distractie. Eventual ca sa facem copii si apoi sa murim. Asta e viata pe care vei avea voie sa o ai in Romania daca iti pastrezi un nivel decent al moralitatii. Poate situatia e reversibila (sau poate nu) insa directia este gresita.

5. Finalul glorios

Daca nu iti doresti nimic din ce imi doresc eu pentru noi atunci nu te afecteaza legile justitiei. Poti sta linistit pentru ca nu vei pierde nimic. De altfel statul linistit va fi castigul tau cel mai mare.

Daca insa ai macar in parte aceleasi dorinte ca mine atunci nimic din ce se intampla acum nu ajuta. Ba mai mult, face lucrurile mult mai rele. Si ele pot fi mai rele din generatie in generatie. Copiii tai vor fi si ei afectati daca ii educi dupa principii morale (de fapt vor fi afectati indiferent cum ii educi insa nu vor intelege cat de afectati sunt decat daca ii educi corect)

Sfatul meu este sa te implici. Da, trebuie sa votezi – asta e obligatoriu (intotdeauna). Da, trebuie sa protestezi in mod public – asta este din pacate necesar acum. Si da, trebuie sa discuti despre toate astea cu cei din jurul tau, sa dezbati si mai ales sa intelegi – asta inseamna sa faci parte din societate si nu dintr-o turma. Sau trebuie sa pleci din tara – cat mai repede.

February 13, 2018 Povestea a doua firme

Mastodontul

I. Inceputul – hopes and reality

La inceput am fost si eu angajat ca tot omul. Sau mai bine zis ca toti oamenii din jurul meu. Pentru ca asta e lumea in care am trait eu. Cea a oamenilor angajati. Nu am cunoscut patroni, cu rare exceptii si atunci superficial, iar parintii mi-au explicat de la inceput ca scopul in viata e sa gasesti o slujba buna, de preferinta afara. Din pacate nu mi-a placut. Spun din pacate pentru ca viata de angajat mi-ar fi lasat timp pentru multe alte placeri. Nu stiu cum e in alte domenii, dar in domeniul meu e usor de gasit un post caldut care sa te lase sa traiesti o viata hedonista. Sau daca iti doresti, un post care sa te motiveze puternic si sa iti deschida orizontul. E la alegere. Dar mie nu mi-a placut sa am un sef. Si nu pentru ca sunt prea mandru (desi nu neg ca este si asta un motiv partial). Ci pentru ca am avut ghinion de sefi prosti. Nu oameni prosti ci sefi prosti. Oameni pe care nu i-as fi putut asculta pe termen lung decat in mod ipocrit. Iar ipocrizia nu a fost niciodata acceptabila in viziunea mea despre viata.

Pasul logic urmator a fost sa muncesc singur. Adica sa fiu un freelancer. Stiam sa fac si eu un website. Asta invatasem pana atunci. Insa nici macar asta nu stiam sa fac de la un cap la celalalt. Eu nu puteam decat sa programez. Designul nu era pentru mine. Front-end-ul nici atat. Asa ca nici un website nu puteam sa fac chiar singur. Am inceput sa lucrez impreuna cu alti freelanceri, cu prieteni. Nu castigam prea bine dar eu inca stateam cu parintii asa ca nu imi trebuiau prea multi bani. Imi placea independenta, chiar daca nu era financiara.

Si a venit momentul in care un client potential nu a vrut sa lucreze cu noi pentru ca nu suntem o firma. Era bineinteles o prostie insa multa lume gandea asa pe atunci. Se pare ca doar o firma putea face ce faceam noi la nivelul corect de calitate. Asa ca am pierdut ceva vreme pe la registrul comertului (cei care se plang de timpul pierdut acum pentru infiintarea unei firme ar trebui sa stie ca a fost mult, mult mai rau) si am infiintat o firma. Avea sens. Nu lucram singur iar numele unei firme era mai impresionant decat numele meu. Si a mers – am avut mai multi clienti si am fost platiti mai bine.

Tin minte prima factura pe care am facut-o catre Wu Xing (numarul 000001 – optimismul a fost mereu prezent in viata mea profesionala si poate fi vazut si aici in numarul de zero-uri). Nu pot sa descriu emotia pe care am avut-o la primele intalniri, cat mi-am dorit sa facem o treaba buna si cat de fericit am fost cand a iesit bine in final. (Unul din lucrurile cu care ma mandresc pe plan profesional este ca Wu Xing este in continuare clientul nostru)

Acelea erau vremurile romantice. Cand orice era posibil. Pentru ca atunci cand pornesti o firma este altfel decat atunci cand te angajezi sau devii freelancer. O firma vine cu vise mai mult sau mai putin constiente sau asumate. Si a noastra nu a fost diferita. Era clar ca o sa fim cei mai buni, ca o sa crestem ca Fat Frumos dar o sa ramanem cool si simpatici. Visele nu sunt o problema pentru ca ele te trag in sus. Problema este timpul pe care il pui pe eticheta fiecarui vis. Iar timpul nu asculta de nimeni. Acum stiu ca experienta noastra in materie de business nu ne-ar fi permis niciodata sa ne atingem visele pe care le aveam. Ceea ce ne lipsea nu era calitatea, entuziasmul, banii sau orice alta resursa. Ne lipsea experienta. Nu stiam exact ce trebuie facut. Ne-ar fi trebuit mult tupeu combinat cu si mai mult noroc. Iar noi nu le-am avut impreuna. Ce am avut insa a fost calitate in munca, seriozitate si respect fata de clienti. Prin urmare baza de clienti a crescut. Afacerea insa mai lent.

II. Cum a aparut Underweb

Probabil ca era evident pentru oricine ca povestea de mai sus nu avea sa se termine bine. Si asa a fost – prima firma infiintata de mine s-a terminat cu probleme financiare (astea vin logic atunci cand nu stii foarte bine ce faci). Dar eram prea adanc implicat ca sa renunt. Aveam clienti care imi placeau, proiecte la care ma pricepeam. Imi placea prea mult independenta si nu vroiam ca povestea sa se termine cu un esec. Asa ca desi ar fi trebuit sa ma angajez am decis sa incerc din nou.

Primul pas era o identitate care sa ma reprezinte. Si asa a aparut Underweb. Ideea principala din spatele numelui este “importanta in low-key”. Underweb trebuia sa fie un element esential dar nu foarte vizibil in business-ul partenerilor nostri. Un fel de siguranta care in timp este luata “for granted”. O imagine construita pe calitatea muncii si pe nimic altceva. Asta a fost viziunea mea si in mare masura am reusit sa o atingem. Firma nu si-a facut niciodata reclama, nu a fost niciodata prea vizibila. Toti clientii au venit din recomandari. Calitatea muncii a fost singurul motiv pentru care clientii nostri au continuat sa lucreze cu noi. Durata unei relatii cu un client obisnuit este foarte mare. Foarte rar se intampla sa incheiem colaborarea dupa un singur proiect. Iar de cele mai multe ori, odata ce au lucrat cu noi prima oara oamenii revin din nou si din nou de fiecare data cand au nevoie. Sunt firme care au schimbat nenumarati furnizori de alte servicii in perioada in care am colaborat – cateodata, cand ma duc in vizite, ma simt ca un vechi angajat, ca o parte din firma lor – iar asta e ceea ce mi-am dorit de la inceput.

Dar firma a avut mereu si o componenta de mandrie. Noi ne alegem clientii in aceeasi masura in care ei ne aleg pe noi. Relatiile sunt mereu egale indiferent de importanta clientului. Banii trebuie mereu sa vina de la sine si nu sa fie un motiv de colaborare. O colaborare rea nu merita nici o suma de bani, oricat de atractiva. Respect si corectitudine – asta ne straduim in fiecare zi sa oferim. Si cautam in schimb proiecte interesante si oameni deosebiti.

De multe ori Underweb a fost oglinda personalitatii mele insa intre timp a primit si o alta influenta foarte importanta. Si asta pentru ca Underweb are doi asociati iar al doilea, Bogdan, este un maestru neasumat al comunicarii. Cand Bogdan a devenit parte din firma a fost pentru ca era un profesionist (fara sa isi dea seama). Nu m-am gandit la altceva decat sa ii ofer un scop mai inalt pentru a putea lucra in continuare cu el. Dar nu am luat in calcul felul lui de a fi. Acum fara Bogdan probabil ca firma ar arata ca un profesionist un pic prea calculat. Insa el face comunicarea cu clientii mai buna. Cu el este mereu foarte usor de vorbit. Nu am intalnit inca pe cineva care sa nu se bucure cand trebuie sa discute cu Bogdan (desi au fost cativa cu care nu isi dorea el sa vorbeasca). Bogdan nu este atat de strict ca mine, este intelegator, atent, vorbaret, funny si totusi reuseste cumva sa tina nivelul profesional foarte sus. A fost o alegere excelenta. (E adevarat ca discutiile lui dureaza mult mai mult decat ale mele – parca am zis ca e vorbaret 🙂 )

III. Ce este Underweb acum

Underweb este un dezvoltator web excelent pe proiecte mici datorita modului nostru de a face treaba cu accentul pus pe specificatii complete si pe atentie la detalii. De asemenea comunicarea cu clientii este excelenta ceea ce face ca proiectele mici sa mearga foarte bine. Inceputul unui proiect este ca o vizita la un psiholog in urma careia capeti nu doar un plan de bataie dar si o intelegere mai buna a ceea ce vrei sa obtii. Daca specificatiile sunt bine facute (in cazul nostru specificatiile sunt mereu cea mai importanta parte a proiectului) totul urmeaza natural si corect.

Underweb este un dezvoltator bun de proiecte medii. Cu cat proiectul se complica cu atat e mai important sa aloci timpul necesar intelegerii lui. Iar aici avem deja experienta necesara de a nu grabi finalizarea procesului si rabdarea necesara sa ducem lucrurile la final. Insa tot aici apar primele probleme. Una dintre ele vine de la clientii care nu au acceasi rabdare fata de propriul lor proiect. Multi dintre ei au o imagine deformata despre cat de usor sau rapid se finalizeaza un astfel de proiect provenita in mod natural din faptul ca nu sunt experti in domeniu. Este treaba noastra sa le explicam realitatea si sa consiliem rabdare in masura in care este posibil. Al doilea tip de probleme vine din termenele de dezvoltare. Cateodata supraestimam capacitatea noastra de munca si suntem prea optimisti in privinta termenelor. Este un punct asupra caruia ne-am imbunatatit mult deciziile in ultimii ani insa este inca loc de crestere. Nu ajuta nici ca clientii au tendinta de a cere termene mai scurte decat este posibil in combinatie cu dorinta noastra de a le satisface dorintele. Am gresit de multe ori aici dar din fiecare greseala am invatat cum sa evaluam cu mai mare atentie termenele. Mai mult, am inteles ca e mai bine sa ai un client multumit la finalul unui proiect (sau sa nu il ai deloc ca si client) decat sa fie multumit la inceput si nemultumit la sfarsit.

Underweb este un dezvoltator mediocru de proiecte mari. Toate problemele mici de mai sus se accentueaza odata cu marimea proiectelor. De asemenea efectul greselilor (chiar si al celor mai mici dintre ele) este mult mai pronuntat in proiectele mai mari cu corelatii majore intre componente. Totul este mai complicat si ca urmare totul necesita mult mai mult timp si atentie. Iar problema principala pe care o avem este una de resurse in ansamblul activitatii firmei. Un proiect mare poate ocupa intreaga noastra activitate pe o perioada lunga de timp. Nu vom scurta perioada sub cat este necesar pentru ca ne dorim mereu ca proiectele sa iasa foarte bine. Dar asta inseamna mai putin timp pentru ceilalti clienti pe care ii avem, multi dintre ei depinzand de noi in mod regulat pe parcursul unei saptamani sau al unei luni. Cateodata lucrurile se rezolva cu timp suplimentar de munca (peste program – cum s-ar zice daca am avea un program fix :)) dar asta nu este niciodata o solutie buna. Solutia ideala ar fi mai multi oameni si o organizare buna a lor in cadrul firmei.

Iar aici ajungem la ceea ce este Underweb acum. Un sportiv pe punctul de a intra in liga profesionista a sportului sau. Cu un program profesionist de antrenament, cu calitati certe si lovituri bine antrenate, cu ambitie si dorinta de a reusi si cu rabdarea necesara. Dar fara consacrare. Fara rezultate majore si cupe castigate. Cativa oameni ii vad potentialul si stiu ca ar putea ajunge departe. Dar noi toti stim ca in acest punct exista la fel de multe sanse ca sportivul sa nu faca pasul decisiv niciodata. Pentru ca asta e pragul cel mai greu si nu totul in viata depinde de cat de bun este jocul tau.

IV. Care sunt planurile de viitor

Intotdeauna mi-au placut oamenii (sunt un umanist cu un pic de mizantropie adaugata – just for flavour). Asa ca ce mi-as dori ar fi sa fim cat mai multi si cat mai buni aici la Underweb. As vrea o retea de oameni care sa lucreze impreuna. Nu conteaza daca sunt angajati, freelanceri sau firme partenere, important este sa simta toti ca sunt parte dintr-un grup comun. O comunitate bazata pe aceleasi principii. Fiecare dintre noi ar trebui sa stie ca scopurile comune ale acestei comunitati satisfac scopurile personale are fiecaruia dintre noi. Altfel nimic nu poate fi construit impreuna.

In plus as vrea sa continuam selectia clientilor. Niciodata nu am fost de acord ca doar clientii aleg furnizorii. Ca orice alta relatie, ambele parti sunt responsabile. De-a lungul timpului ne-am ales cativa clienti excelenti iar selectia va continua. E si mai important ca cei care lucreaza direct cu clientii sa fie cei care participa la selectie. Nimeni nu trebuie sa lucreze decat cu si pentru oameni care merita.

Pe vremuri, cand exersam sprint-urile cu fratele meu aveam doua obiective: ritmul si lungimea pasilor. Secretul este sa maresti ritmul cat poti de mult pe perioada cursei de la inceput pana pe final. Insa partea asta trebuie combinata cu un pas cat mai lung. Cele doua parti merg impreuna insa trebuie antrenate separat. Una dintre ele trebuie tinuta constanta cat timp este imbunatatita cealalta. Ceva similar trebuie sa incercam si noi. Cred ca Underweb se defineste acum printr-un raport calitate-pret excelent (lungimea pasului) si acest lucru trebuie pastrat pe termen lung si nu trebuie niciodata scapat din vedere. Dar pentru progres avem nevoie ca resursele noastre sa creasca constant (ritmul). Iar acesta trebuie sa fie principalul nostru focus. Mai multi oameni lucrand impreuna cat mai bine. Sa vedem ce vom reusi …

Mastodontul

Asa vedeam firma la inceput, o creatie uriasa care incorpora toate visele mele de viitor. Este ironic cand te gandesti cat de putin a crescut de la inceput ba chiar ca in prezent nu este la maximul sau istoric. Nici ingrasarea mastodontului nu a mers pana unde imi doream eu si nici ritmul de crestere nu a fost abrupt si constant. Mai mult decat firma am crescut eu. Insa intre timp s-a intamplat ceva neasteptat. Firma a preluat locul central in prezentul meu si aproape totul a inceput sa se invarta in jurul ei. Din acest punct de vedere ea a ramas un mastodont in viata mea si nu vad o schimbare majora in viitorul apropiat.

February 6, 2018 Societatea mea

Should I stay or should I go

Ce faci cand societatea in care te-ai nascut nu este chiar ceea ce iti doresti sau simti ca nu prea ti se potriveste? Si daca vezi potentialul de a schimba locul in care traiesti cu unul mai bun? Daca ai libertatea acestei decizii atunci care ar fi argumentele pro si contra? Ce te-ar impinge in afara tarii tale si ce te-ar tine pe loc? Si eu sunt printre cei care pot lua o astfel de decizie. As fi putut pleca din tara de multa vreme dar faptul ca am ramas nu il resimt ca pe o decizie luata constient. M-am gandit de cateva ori la asta insa niciodata nu i-am acordat destul timp. Mereu m-am bazat pe cateva argumente superficiale fara a incerca sa urmaresc cu atentie ambele parti ale argumentatiei. Practic m-am multumit sa imi gasesc o justificare pentru (pseudo-)alegerea facuta doar ca sa imi demonstrez ca este o decizie asumata. Insa cred ca este momentul unei analize mai serioase.

Aceasta este povestea unei decizii. La inceputul acestui text nu stiu foarte clar in ce directie ma vor duce argumentele insa, pentru prima oara in viata, ma simt destul de deschis ambelor optiuni pentru a le cantari in mod echilibrat. La sfarsitul acestei povesti voi lua o decizie. Si daca decizia nu va fi pusa in practica va fi un exemplu elocvent despre cum emotiile si sentimentele sunt mai presus de ratiune 🙂

Mi-am facut o lista cu argumente pro si contra asa cum e normal in astfel de situatii. Le voi lua pe fiecare in parte si le voi dezbate.

1. Pro: Mai multi bani

Am zis sa incep cu motivul aflat in gandul tuturor. Acesta e argumentul cu care incep deobicei discutiile. Pentru ca la acelasi nivel de calificare, salariul tau din Romania este la jumatate sau un sfert fata de alte salarii din vest. Si chiar daca preturile sunt mici aici fata de aceleasi tari vestice, nu sunt destul de mici pentru a ne da o putere de cumparare la fel de mare ca a prietenilor nostri englezi, francezi, germani etc. Ca sa nu mai vorbim ca daca ne intalnim la plaja in Spania noi trebuie sa renuntam fie la cateva stele la hotel fie la o proportie mai mare din salariile puse deoparte.

Prin urmare, daca iti gasesti undeva afara acelasi job pe care il faci aici vei capata automat mai multa putere de cumparare. Si de cele mai multe ori vei avea oportunitati de crestere pe care nu le ai aici. Iar in multe domenii nici nu gasesti joburi in Romania ceea ce face mult mai usoara alegerea celor care au calificare in respectivele domenii.

Problema este daca iti poti gasi un job intr-o societate mai buna. Pentru multi asta nu este chiar usor. Insa intamplator pentru mine nu cred ca ar fi foarte greu. In principal datorita domeniului de activitate – programare – in care cererea este mare. (asa ca nu pot folosi acest argument ca o scuza).

Impotriva argumentului financiar e cel mai greu sa raspunzi. Ce se poate oare spune? Banii nu aduc fericirea? Mai multi bani, mai multe probleme? E un subiect interesant din perspectiva filozofica dar nu isi are locul aici. O sa pastrez subiectul pentru alta discutie si o sa spun doar ca banii cresc nivelul civilizatiei, mai ales la nivel social.

2. Pro: Mai mult respect

Imediat pe lista urmeaza motivul meu favorit. Nimic nu ma face sa apreciez mai mult o societate decat respectul pe care il acorda individului. Intotdeauna am fost un umanist iar respectul pentru om este piatra mea filozofala.

Ce fac societatile avansate pentru tine in materie de respect? Iti ofera egalitatea de sanse venita natural din concurenta deschisa. Mai putine pile si relatii. Mai multa corelare intre valoare si recompensa. Asta te face sa te simti mult mai bine cu tine insuti. Oamenii iti vorbesc mai frumos si iti zambesc (in mod natural) mai des. Mai putine claxoane, mai putine injuraturi, vanzatori mai simpatici, functionari gata sa te ajute. (Poate nu peste tot este asa – dar asta e societatea pe care as alege-o). Si nu in ultimul rand, daca esti parte integranta a unei astfel de societati si ai ghinionul sa te imbolnavesti grav, sa te accidentezi sau pur si simplu sa imbatranesti, nu esti tratat ca o piatra de moara atarnata de gatul rudelor.

Nivelul de respect din societatile avansate te face sa te simti mult mai bine in pielea ta cand te afecteaza in mod direct si te face mandru de lumea in care traiesti atunci cand ii priveste pe cei din jurul tau.

Care este contra-argumentul? Pe de o parte exista argumentatia (voit) naiva ca nu exista cu adevarat atata respect cat credem noi. Ca oamenii se prefac cand zambesc si vorbesc frumos cu tine doar din interes. Poate ca in unele locuri e asa dar stiu sigur ca nu peste tot. Chiar si asa, desi nu imi place falsitatea tot prefer un zambet fals unei injuraturi. Pe de alta parte exista argumentul imposibilitatii de a te integra. Se zice ca, atunci cand esti imigrant, societatea in care incerci sa te integrezi nu va fi chiar simpatica cu tine. Oamenii nu te vor vedea ca fiind de-al lor, legile nu te vor proteja in aceeasi masura. Nu neg ca acest lucru se poate intampla. Insa asta nu este decat un semn ca ai ales gresit. Alege o societate care s-a civilizat destul de mult cat sa accepte imigratia ca ceea ce este. Un fenomen util.

3. Pro: Mai multa siguranta

Triada e completata de siguranta. Daca reusesti sa te integrezi in noua societate si devii un membru al ei, societatea te protejeaza. Financiar, medical, pe strada si in strainatate. In acest moment in Romania nu ma simt in siguranta. Mi-e frica din cauza incalcarii constante a legii, mi-e teama de autoritati care nu isi fac treaba, nu am incredere in sistemul medical, sunt aproape sigur ca sistemul de pensii nu va exista daca totusi voi apuca sa am nevoie de el si nu ma simt prea confortabil nici cu apropierea de Rusia (nu doar geografica). As putea sa detaliez fiecare dintre aceste frici dar am o senzatie ca sunt evidente pentru majoritatea dintre noi.

Contra-argumente?
Nu mai suntem in perioada comunista. Legea a devenit ceva mai importanta si respectarea legii este in crestere. De cand am intrat in Uniunea Europeana multe lucruri au mers mai bine decat inainte. Inclusiv siguranta nationala. Cu alte cuvinte, Romania nu este cel mai trist stat din punct de vedere al sigurantei cetatenilor ei. De fapt suntem chiar peste medie la nivel global. Insa asta nu inseamna ca nu se poate mult mai bine. Si mai bine e ceea ce imi doresc.

4. Pro: Mai multa libertate

Nu este un argument independent, este concluzia logica a triadei de mai sus.
Daca ai siguranta si respectul celor din jur atunci poti face ceea ce iti doresti. Iar mai multi bani sunt exact ingredientul lipsa. Unde exista mai multe optiuni exista mai multa libertate. Romania de acum nu mai este societatea inchisa din vremea comunista sau chiar din anii 90 insa nu se compara in aceasta privinta cu societatile cu adevarat deschise.

5. Pro: Un challenge

Schimbarea unei societati cu alta nu este un lucru comun. Implica o schimbare totala a vietii de zi cu zi, a obisnuintelor, a reactiilor la mediu etc. O gramada de lucruri pot sa mearga prost in fiecare dintre domeniile schimbate: cariera, familie, prieteni. Prin urmare sa faci cu succes o astfel de schimbare este un adevarat challenge. Acest gen de provocari sunt cele pe care vrei sa le iei in viata. Fie ca reusesti, fie ca nu, fie ca depinde sau nu de tine, provocarea in sine face viata interesanta. E modul meu personal de a gandi. S-ar putea obiecta ca se gasesc provocari peste tot in lume si nu trebuie sa schimbi tara ca sa le gasesti. Mai mult, ca ar fi indicat sa iti alegi provocarile pe masura puterilor tale pentru ca atunci cand nu reusesti iti scade increderea. Aici depinde de fiecare insa in ceea ce ma priveste nu m-am ferit niciodata de provocari iar pe masura ce am inaintat in viata am inteles ca infrangerile nu sunt un lucru atat de rau pe cat pare. Sa nu incerci este de multe ori mai rau.

Sa incercam si cateva din argumentele contra plecarii.

1. Con: Orice schimbare majora e dificila

E o continuare logica a argumentului de mai sus in care ziceam ca schimbarea societatii in care traiesti duce la o schimbare majora a propriei vieti. Fiecare aspect al ei este intr-un fel sau altul afectat. Noi obisnuinte trebuie formate si vechi obisnuinte trebuie uitate. Nimeni nu e confortabil cu acest nivel major de schimbare. Si mai ales o creatura a obisnuintei ca mine. Daca imi iei modul curent de a trai imi furi echilibrul si nu imi ramane destula energie pentru lucrurile speciale din viata. Eu am nevoie sa stau in acelasi loc in majoritatea timpului, sa vorbesc cu aceiasi oameni de care m-am atasat, sa studiez aceleasi subiecte care ma pasioneaza si toate astea sa imi ocupe majoritatea timpului. De asemenea, eu sunt un timid. Si pentru cei ca noi schimbarea este cel mai mare rau posibil. Ne face sa ne simtim prost, ca si cum am fi mereu pusi in situatia de a gresi cu fiecare mic gest cotidian. Fiecare stare de echilibru pe care am atins-o in viata a fost o munca intensa si de durata. Fiecare schimbare a acestei stari presupune o noua astfel de munca. Si ce e cel mai rau este ca nu pot creea nimic nou pana cand echilibrul nu este atins din nou. Orice schimbare majora este o mare pierdere de timp din acest punct de vedere,

Se poate indulci aceasta problema cu minunile lumii moderne. Cultura vestica nu este atat de indepartata de a noastra. Avem aceleasi magazine, vedem aceleasi filme si ascultam aceeasi muzica. Aceleasi hobby-uri pot fi pastrate. In plus internetul face intreaga lume mai mica iar oamenii pe care nu ii mai poti vedea sunt totusi mult mai usor de auzit. Asa ca poate schimbarea nu este atat de mare pe cat pare la prima vedere, asta daca mutarea este bine organizata.

2. Con: Orice schimbare majora presupune un risc

Nu e de ajuns ca o schimbare de asemenea dimensiuni este foarte dificil de facut. Ea vine si cu o doza substantiala de risc. Fara a cunoaste bine noua lume esti in pericolul de a face multe prostii. Apoi vine riscul de a da vrabia din mana. Oricare dintre noi are ceva, oricat de mic, construit in Romania. O familie, o cariera, o firma etc. Cel mai probabil ele nu vor ramane neschimbate aici asteptand sa vada daca reusesti sau nu acolo. Daca te intorci probabil nu va fi la fel de usor sa o iei de unde ai ramas si va trebui sa o iei de la inceput.

Exista un contra-argument simplu aici. Asa e viata. Fiecare decizie are potentiale beneficii si riscuri. Singurul lucru pe care il poti face este sa nu decizi cu ochii inchisi. Asa ca riscul, oricare ar fi el, poate sa fie asumat.

3. Con: Lipsa familiei si a prietenilor

Cei mai multi sunt atasati de familia lor. Chiar si cei care nu au crescut intr-o familie unita si-au dezvoltat prietenii stranse, probabil ca o familie alternativa. Atat familia cat si prieteniile au necesitat timp mult si investitii sentimentale majore. Mai esti oare pregatit sa o iei de la inceput in privinta asta? De cate ori poti sa iti faci un cel mai bun prieten? Cel putin la inceput vei fi singur chiar si in cel mai prietenos loc cu putinta.

Ce poti face insa in aceasta situatie? Sa iti iei o parte din familie cu tine (de ex. sotia daca esti casatorit) sau sa te duci dupa prietenii deja plecati. Adevarul este ca daca poti fi ok cu oamenii, asa diferiti cum sunt ei in intreaga lume iti vei gasi prieteni buni peste tot. Tot ce trebuie sa faci este sa cauti si sa fii deschis pentru asta.

Nu vreau sa insist aici pentru ca argumentul nu este unul rational ci pur sentimental. Pentru fiecare situatia e diferita. In cazul meu atasamentul sentimental nu este atat de mare. Familia nu a fost niciodata o piatra de temelie in viata mea. Prietenii au fost, insa acum fiecare dintre ei are propria familie. Prietenia nu mai este familia care a fost odata. Asa ca desi dureroasa, pierderea mea nu ar fi catastrofala.

4. Con: Noua societate poate sa nu fie la fel de primitoare cu tine ca actuala

Daca aici esti unul de-al nostru acolo poate vei fi un strain – asa zic unii. Dar eu din pacate nu pot sustine argumentul asta. Cel putin la noi in Bucuresti nu te simti ca facand parte dintr-un grup unit. Nu avem o identitate si nu ne simtim ca avand lumea noastra. Poate lucrurile stau altfel in alte orase sau poate e ceva ce se intampla in orice oras mare din lume dar noi aici in Bucuresti nu apreciem prea tare bucurestenii. De altfel nici nu stiim foarte bine ce sunt aceia din moment ce, in fiecare generatie, majoritatea suntem nascuti in alta parte. Intr-un fel traiesc deja intr-o lume de imigranti 🙂

5. Con: A pleca inseamna o renuntare la ideea de a schimba ceva in societate

Este plecarea din tara o renuntare? Daca nu esti integrat in aceasta societate, daca nu iti pasa de ce se intampla cu ea sau nu ai avut niciodata un spirit civic dezvoltat atunci nu este. Pentru cel care nu are casa orice loc poate fi o casa. Dar eu mi-am dorit mereu sa contribui in societate, sa o schimb, sa o ajut sa devina mai buna, sa ajung sa fiu mandru de ea. Din aceasta cauza, pentru mine plecarea ar fi o renuntare, un abandon si o recunoastere implicita a unei ratari.

De multe ori m-am gandit ca omul nu are nimic daca nu este social. Familia, prietenii, grupul, societatea, natiunea si in final umanitatea sunt singurele scopuri care merita urmarite. Ideea nu este noua dar e dificil de sustinut cu argumente asa ca o voi lasa pentru altadata. Important este ca pentru cineva ca mine, care recunoaste acest scop major si are ca trasatura dominanta de caracter loialitatea, alegerea renuntarii este dureroasa.

Si se mai ridica o intrebare. De ce si-ar dori noua societate pe cineva care si-a abandonat prima societate. Oare societatile avansate au fost construite prin tradari civice, prin renuntari in momentele dificile? Aceleasi trasaturi de caracter care te-ar face sa vrei sa iti abandonezi propria societate sunt motive pentru noua societate sa nu te doreasca. Sa zicem ca e o societate buna care va investi in tine si te va face sa te simti ca acasa. Tu o vei rasplati cu munca ta, cu contributiile tale civice – vei vota, vei economisi apa si vei recicla. Vei invata limba ei ca si cum ar fi a ta si iti vei creste copiii ca membrii mandrii si implicati ai noii societati. Dar ce vei face cand vor aparea probleme? Crize economice, curente extremiste, atentate sau mai rau. Esti oare dintre cei al caror spirit civic va ancora societatea in normalitate atunci cand trece prin situatii critice? Sau esti dintre cei care vor cauta cat mai repede o alta protectie pentru propria persoana. Vei fi loial sau vei renunta? Istoricul tau nu te recomanda. Ai mai facut odata alegerea asta si tot in interes personal.

Ne putem gandi insa ca alegerea unei societati este ca alegerea unui partener. Nu neaparat sfarsesti cu primul intalnit. Pentru ca intai trebuie gasit cel care merita. Poate ca aceasta societate in care traim nu merita loialitatea noastra. Pentru ca nu ne respecta si pentru ca nu ne intelege. Poate ca tot ce imi doresc este sa nu imi irosesc loialitatea.

6. Con: Nu este moral sa renunti la societatea de acasa, nu este patriotic

Este o parere personala aceea ca nu este moral sa renunti la societatea din care faci parte. Insa lucrurile sunt mai nuantate. Poti oare numi imorala renuntarea la o societate care nu te respecta? Sau care te-ar vrea chiar ea plecat? Conformismul este moral din perspectiva sociala dar este imoral din perspectiva personala. Suntem definiti de lumea din care facem parte dar asta nu inseamna ca nu ne putem schimba.

Cat despre patriotism – fuck it. Grupuri de oameni au concurat in istorie pentru tot ce se putea concura: mancare, pamant, idei, bani si cateva cupe sportive. Din aceasta concurenta a iesit evolutia. Cu cat oamenii sunt mai atasati (loiali) grupului lor cu atat grupul are sanse mai mari sa castige. Pentru ca nici un om nu poate reusi singur, grupul a fost mereu varianta cea mai buna. De-a lungul timpului civilizatia a crescut si noi ne-am largit grupul. Inainte familia era sfanta, apoi cetatea si pe urma natiunea. Patria a devenit grupul social prin excelenta.
Cred ca e momentul sa evoluam din nou si sa vedem intreaga umanitate ca un singur grup. Sau macar parti mult mai mari din lume decat cele trasate de granite. Eu nu ma “simt” roman. Nu stiu ce inseamna asta. Daca tot trebuie sa ma simt ceva as vrea sa imi aleg propria apartenenta.

Ajungem undeva cu toate argumentele astea?

Schimbarea societatii din care faci parte e o alegere al dracului de dificila. Acesta este genul de decizie pe care trebuie sa o lasi sa fie gandita singura in capul tau. Am pregatit argumentele, le-am sustinut si le-am combatut. Si acum am nevoie de o pauza. Nici eu nu stiu cat de lunga. Pana cand inconstientul meu o sa termine de dezbatut. Ce stiu sigur pana acum. Tot ce am dezbatut mai sus m-a convins si mai tare ca nu exista decat un lucru mai important decat societatea in care traiesti si anume datoria ta fata de ea.

Si totusi, o concluzie?

Paragraful asta e scris cateva luni mai tarziu cand lucrurile au inceput sa capete o forma. Acum le inteleg mai bine si le pot contura atat pentru mine cat si in mod public.

In clipa asta alegerea mea este libertatea. Daca as putea obtine libertatea de care am nevoie locuind aici, atunci as ramane un membru al acestei societati, dornic sa imi fac datoria fata de ea. Daca asta nu va fi posibil atunci voi pleca. Nu sunt inca pe deplin convins dar simt din ce in ce mai mult ca nu exista libertate pentru mine aici in Romania, nu asa cum o inteleg eu. Cu cat ma uit mai mult la oamenii din jur si cu cat sunt mai atent la directia in care mergem cu atat sunt mai convins. E ca si cum as fi trait cu ochii inchisi atata vreme si deodata am decis sa ii deschid. De aceea am inceput deja sa pregatesc incet-incet terenul pentru plecare. Exista inca sanse sa ma razgandesc sau sa mi se faca frica insa, strict rational, alegerea este facuta. Poate ca procesul nu va fi unul scurt sau usor dar … a inceput.

Older posts