August 26, 2019 The Basics

Mesajul si sursa

Probabil ti s-a intamplat pana acum sa iei contact cu pozitia stiintifica prin care ti se explica (cu ordine de marime) ce mici suntem noi oamenii in comparatie cu universul. Inteleg ca sunt mai multe stele in galaxiile cunoscute decat fire de nisip pe planeta (nu am reusit sa retin cifre, doar comparatii). Desi m-am lovit de multe ori de sustinerea asta niciodata nu am reusit sa o retin corect. Si cred ca motivul tine de incapacitatea mea de a o integra corect in gandire. Creierul meu refuza sa o retina pentru ca nu are nici un sens pentru el. De la un nivel de marime in sus nu are nici un rost sa incerci sa iti imaginezi lumea si cu atat mai mult sa te comporti ca si cum ai intelege. Totul poate fi pus linistit sub un semn mare pe care scrie: Imens sau Incredibil sau WTF. Adica mai mult decat poti cuprinde fie si in gandire, mai mult decat poti intelege sau cerceta. Nu neg interesul stiintei pentru acest gen de masuratori dar pentru mine, la nivel personal, e aproape la fel de interesant ca masurarea posibilitatii mele de a deveni solistul unei trupe rock. La un moment dat am inteles ca, daca iei toate firele de nisip ale planetei si il cauti pe cel mai mic dintre ele, sansele mele ar fi mai mici. Cu cat mai mici … cui ii pasa?

Lumea fizica este intr-adevar imensa, inspre mai mic sau inspre mai mare in aceeasi masura, dar ne putem imagina ceva mai extins decat ea. Lumea ideilor si sora sa – lumea parerilor. In istorie au existat vremuri in care s-a trait cu iluzia ca poti intelege intr-o viata tot ce e de inteles. Despre cum functioneaza lumea si viata in sine, despre ideile filozofiei si stiintei. Au existat oameni completi, enciclopedii ambulante, continand in ei un univers al cunoasterii. Pana cand oamenirea s-a trezit din acest vis frumos si a inteles ca nici un creier nu e de ajuns de mare pentru toata cunoasterea noastra. Mai ales ca problema s-a agravat cand cunoasterea a devenit … nesigura. Poate inainte stiai care sunt specialistii in fizica de la care sa inveti fundamentele, apoi ii luai la rand pe cei in economie, psihologie etc. Dar acum nici partea asta nu mai e clara. (Sigur ca relativistii ne-au invatat cu mult timp inainte ca pamantul este fum sub picioarele noastre, dar cine i-a luat cu adevarat in serios?) De la cine ar trebui sa inveti? Oare ar trebui sa verifici fiecare informatie, fiecare idee pe cont propriu? In cine poti avea incredere cu adevarat? Problema nici macar nu mai este una legata de spatiul de stocare ci de puterea de procesare. Nu poti cerceta totul singur. E cert ca vei stoca o gramada de neadevar si ce este cel mai trist e ca vei avea incredere absoluta in el. Exista oare vreun mod de a creste calitatea ideilor noastre? Idei care ne ghideaza gandirea de zi cu zi. Ar trebui oare sa ne multumim cu nesiguranta? Probabil ca da. Dar eu cred ca asta nu trebuie sa ne opreasca din incercarea noastra permanenta de a o limita.

Majoritatea oamenilor accepta validitatea unei mari parti din informatiile primite fara a le verifica. Ceea ce este absolut normal daca vrei sa ai timp sa mai si traiesti. Desi problema in sine pare evidenta ea este mai subtila decat pare si exista cateva straturi de intelegere si acceptare. Este clar ca suntem bombardati cu informatii pe toata durata zilei, informatii pe care si daca am vrea nu am putea sa le verificam in intregime. Ce am putea insa sa facem ar fi sa le limitam. Unele sa le acceptam ca incerte iar restul sa incercam sa le validam. Daca o multime de informatii nu pot fi verificate in mod realist atunci poate o submultime a lor este totusi verificabila. Din pacate aceasta este o solutie ineficienta. Al doilea strat al problemei este valoarea verificarii. Daca am selecta un singur fapt din multitudinea celor aflate intr-o singura dimineata si am face o verificare extensiva asupra lui probabil ca am termina undeva pe seara. Iar in anumite cazuri, concluzia, oricat de bine documentata ar fi, nu ne-ar situa in punctul multumitor al adevarului. Cateodata nu exista o concluzie corecta si sigura in mod absolut (sunt fapte sau idei asupra carora, planeta, cu toti expertii ei trecuti sau actuali, nu a cazut inca de acord). Sau unele lucruri te pot pur si simplu depasi, tehnic sau conceptual. Cateodata iti trebuie ani de studiu pentru a fi capabil sa verifici un fapt intr-o singura zi. De aceea vei avea in cele mai multe cazuri nevoie de ajutor. Oameni mai potriviti decat tine pentru un domeniu sau altul. Surse de informare in care sa ai mai multa sau mai putina incredere. Fie ca gasesti expertul potrivit sau nu, vei fi fortat sa accepti multe idei gresite. Fie si temporar cu dorinta de a le reverifica ulterior. Nu vei putea niciodata lucra cu corectitudine absoluta. Certitudinea nu exista. Ceea ce nu inseamna ca unele idei nu pot fi complet idioate comparativ cu altele. Doar pentru ca nivelul tau de pregatire tehnica nu iti permite sa garantezi ca vaccinurile sunt bune nu inseamna ca e un lucru inteligent sa crezi sursele care spun ca sunt rele. Prin urmare ne gasim aici intr-o situatie fluida, intre doua constrangeri opuse. Pe de o parte suntem fortati sa lucram cu concepte, idei, pareri intermediare ca si cum ar fi finale si certe. Altfel cum am putea sa functionam zilnic? Pe de alta parte trebuie sa anulam iluzia certitudinii si sa tratam aceste idei ca si cum nu vor fi niciodata finale. Sa ne asteptam in orice moment ca ele sa fie clarificate, slefuite si in final inlocuite cu unele mai bune. Ba mai mult, ar trebui sa alocam timp pentru a merge intentionat in aceasta directie. Cand trebuie sa actionam, sa luam decizii, ar trebui sa ne tratam ideile ca fiind corecte, altfel cum am putea vreodata sa decidem. Dar cand timpul ne permite ar trebui sa facem eforturi considerabile sa ne judecam opiniile si sa integram judecatile asupra lor venite din surse externe. Dar nu oricum pentru ca sursa este cel putin la fel de importanta ca mesajul pe care il transmite.

Ce putem face pentru a ne simplifica viata in fata torentului de informatii – sa studiem sursele. In general sursele sunt repetitive. Afli lucruri de la aceiasi oameni, prin aceleasi publicatii sau institutii si aceleasi website-uri. Reducerea numarului de surse reduce automat cantitatea informatiei ce te loveste. Avantajul este ca sursele nu trebuie studiate de fiecare data. Odata si bine. Din cand in cand trebuie insa revenit si verificat daca o sursa si-a pastrat calitatea pentru ca nimic nu ramane la fel permanent. In plus te ajuta de multe ori sursele deja alese pentru a le judeca pe cele noi. Google avea un sistem de baza pentru calculul relevantei unui link. Daca alte linkuri relevante trimiteau catre acesta, atunci primea un punctaj mai mare. Practic conta cine vorbea despre tine la fel de mult cu ce spuneai. In privinta surselor e relativ usor sa judeci una noua dupa ceea ce zic sursele tale de incredere despre ea. Acest proces simplificator este insa relativ periculos pentru ca tinde sa ascunda parerile contrare. Prin urmare apreciaza cand o sursa veche recomanda o sursa noua pentru ceea ce reprezinta sau modul in care gandeste si nu pentru faptul ca are aceleasi pareri. In plus, din cand in cand, toate sursele tale trebuie reverificate. Daca imaginea de ansamblu releva mult prea mult conformism in idei atunci incearca sa introduci si alte surse externe, de care poate ca nu iti place asa mult sau cu care in general nu esti de acord. O trasatura foarte importanta a verificarii este interesul personal al sursei. In cazul fiecarei combinatii mesaj-sursa exista un nivel de interes. Cu cat sursa are un interes personal mai mare ca mesajul sa fie/para adevarat cu atat ar trebui sa fie crezuta mai greu. Daca insa mesajul este in mod evident impotriva interesului sursei, sustinerea lui de catre aceasta devine foarte relevanta. De multe ori aceasta regula simpla indica persoanele care ar trebui ascultate in fiecare caz. Acest nivel de credibilitate trebuie combinat cu nivelul de expertiza al sursei pe fiecare domeniu. Chiar si cu cea mai buna intentie oamenii pot gresi acolo unde nu se pricep sau nu inteleg. Sursele sunt specifice, nu generale. Ele pot fi excelente in domenii in care au pregatire si nocive in altele. Ai grija la domeniile preferentiale ale fiecareia si nu accepta surse care nu gresesc niciodata. Folosind o combinatie intre credibilitate si nivelul de expertiza pentru sursele tale, gradul de neintelegere la care te supui va fi mai scazut.

Bineinteles ca nu exista reguli fixe matematice pentru acceptarea sau refuzul unei idei in functie de sursele sale. Insa chiar daca procesul pare cateodata complex ar trebui sa avem incredere in propriile forte. In masura in care exersam judecata surselor si revenim constant asupra ideilor care nu ne dau pace, creierul nostru se va obisnui cu modul critic in care trebuie filtrate acestea. Vom ajunge sa aplicam rationamentul de refuz sau acceptare a ideilor de la sine. Creierul va gandi fara noi – asa cum face cu fiecare proces automat. Tot ce trebuie noi sa facem este sa il verificam din cand in cand sa nu devina prea confortabil in modul sau de actiune. Procesul de filtrare al ideilor va deveni unul simplu (ceea ce nu inseamna neaparat rapid sau infailibil). Vom trasa niste limite aproximative. Una este limita minima de la care o idee este luata in seama – genunchiul broastei in materie de idei. Sub aceasta limita orice idee va fi refuzata fara dezbatere. Un exemplu ar fi ideea ca Pamantul este plat sau ca Australia nu exista – eu am ajuns la concluzia ca oamenii care sustin aceste prostii nu exista fizic in lumea noastra. Tot ce trebuie sa faci e sa uiti de ei si vor disparea din existenta :). O alta limita va fi aceea peste care sunt acceptate instant ideile. Un exemplu este ideea ca vaccinurile sunt un lucru foarte bun. Un alt exemplu este ca nu exista Dumnezeu … am glumit, asta e doar pentru mine. Motivul pentru care unele idei sunt acceptate fara dezbatere este ca algoritmul de acceptare cu care creierul meu s-a obisnuit le adopta instant fara nici un efort. Asta nu inseamna ca aceste idei nu pot fi dezbatute. La fel ca si cele refuzate din start, orice idee poate fi dezbatuta cu mintea deschisa. Dar daca tinem la eficienta si la timpul nostru probabil ca ar trebui sa incepem cu alta categorie de idei – cele de mijloc. Sunt ideile aflate intre cele doua limite, pe terenul de lupta al ratiunii. Ideile aflate aici nu pot fi aruncate instant ca fiind stupide si nici nu pot fi imbratisate ca evidente. Ceva ne incurca in orice directie am lua-o. Prin urmare nu avem incotro decat sa le dezbatem – rational vorbind. Asta necesita de multe ori curaj intelectual, mai ales cand vorbim de idei aprobate sau refuzate instant de o majoritate a societatii. E greu sa dezbati o idee evidenta pentru toti cunoscutii tai. Dar cand esti curajos si curios asta ar trebui sa faci. Cele doua linii despre care am vorbit mai sus nu sunt fixe pe parcursul vietii si nu sunt fixe de la o persoana la alta. Fiecare dintre noi le va trage acolo unde se simte el confortabil. Dar simpla acceptare a unei astfel de impartiri o sa salveze o gramada de energie. Daca ai pierdut vreodata o gramada de timp explicandu-i unui credincios de ce nu poti sustine rational existenta unui dumnezeu atunci probabil ca stii despre ce vorbesc. Dar daca tot timpul asta ar fi fost petrecut pentru a intelege cum politicile de stanga sau cele de dreapta afecteaza societatea si ca urmare ce ar trebui sa votam in anumite momente am fi avut ceva de castigat. Daca nu am pierde vremea discutand si validand stupida acuza asupra vaccinurilor dar am dezbate ce este mai important pentru noi ca societate – educatia, sanatatea, mentalitatea. Daca nu am incerca sa convingem un prost de calitatea teoriei relativitatii in timpul in care am putea asculta de la un intelept cum functioneaza creierul.

Procesul de mai sus este intuitiv si simplificator. De asemenea el se bazeaza doar pe influenta surselor si pe incredere in propria minte. Dar pentru idei care conteaza cu adevarat exista si un proces mai complex de intelegere si acceptare, mai elaborat si bineinteles mult mai scump in materie de timp si energie. Iar concluzia nu va fi o valoare de adevar ci un procent. Pentru ca increderea noastra intr-o valoare de adevar ar trebui sa fie intotdeauna statistica. In nimic nu putem crede 100% insa variem procentul in functie de nivelul intelegerii. Cum ajungem sa alocam un procent unei idei? Imagineaza-ti ideea ca pe constructia unui zid a carui valoare este data de media caramizilor sale. Fiecare caramida va fi mai mare sau mai mica, mai rezistenta sau mai fragila. Sursele ideii (atat sursa principala cat si cele coroborante) sunt primele caramizi. O alta caramida este data de experienta ta de viata. O alta de similitudinea cu alte idei ce au deja o valoarea de incredere alocata. Nu uita insa sa controlezi pentru propriul interes. De asemenea trebuie control pentru propriile preconceptii pentru ca unele idei iti vor parea mult mai usor de acceptat decat altele. In acest sens trebuie sa faci efortul de a sustine sincer pozitia contrara. Concluzia acestei sustineri este la randul ei o caramida. Si nu trebuie neaparat sa te opresti aici. Poti construi oricat de mult. Fiecare caramida va aduce un plus sau un minus, mai mic sau mai mare, pozitiei finale. Unele caramizi, adaugate in trecut vor putea fi scoase din zid. In acest fel rezultatul va fi mai departe de propriile dorinte sau intuitii initiale si mai aproape de adevar. Prin simpla aplicare a acestui algoritm, oricat de gresit il vei aplica si in orice forma matematica, vei avea sanse mai mici sa te (auto-)pacalesti. Chiar alocand diverselor argumente procente cu ochii inchisi (metaforic vorbind) vei ajunde mai departe decat stabilind direct o valoare de adevar unei idei. Nu trebuie sa intelegi statistica prea mult ci doar sa faci efortul de a gandi in timpul in care iti pastrezi onestitatea si deschiderea intelectuala. Efortul in sine te va duce mai departe decat iti imaginezi. Iar efortul constant iti va dezvolta muschi intelectuali.

Daca ai timp si interes sa dezbati nemurirea sufletului in cateva luni de analiza atenta – jos palaria. Intregul meu respect se duce catre cei care isi pot petrece viata gandind. Pentru noi ceilalti, poate ca unele metode rapide de luare a unei decizii sunt utile. Fie ca nu reusim sa gandim destul (de bine), fie ca suntem ocupati cu lucruri mai urgente, intotdeauna vom fi mai in siguranta cu pamantul ferm al ideilor bune sub picioare. Si in lipsa timpului sau energiei de a cerceta lumea larga pentru cele mai bune idei posibile, ne trebuie un algoritm simplu de acceptare a celor mai bune idei care plutesc in jurul nostru. Studiul sursei inaintea mesajului este un bun inceput.

July 4, 2018 Societatea mea, The Basics

Despre importanta votului

Acum ceva vreme, in timp ce filozofam cu usurinta despre inimaginabila absenta de la vot a oamenilor civilizati, am incercat, din motive de corectitudine intelectuala, sa imi asum si pozitia adversa. Sa vad lumea prin ochii celor care inteleg de ce este votul important dar simt ca nu are rost sa voteze. Pentru ca, aici in Romania, traim cateodata situatia absurda a tensiunii dintre responsabilitatea votului si imposibilitatea sa. Motivul declarat al neputintei este inexistenta unei alternative viabile de vot, una care sa poata sa ii reprezinte si pe oamenii inteligenti, educati si civilizati. Aceasta tensiune are doua rezolvari posibile. Unii dintre noi iau principiile in brate si voteaza urat. Ei sustin ca principiul are o valoare mai mare decat directia de moment a votului. Altii aleg calea linistii sufletesti si se prefac ca alegerile nici nu exista. Ei stiu ca nu poti avea liniste daca iti asumi tensiunea unei alegeri proaste. Acesti oameni nu isi doresc altceva decat sa fie fericiti. Pot spune ca le invidiez linistea stiind ca pe mine ma va ocoli pe viitor. Pentru ca odata ce intelegi si accepti importanta unei actiuni nu o mai poti ignora. Dati-mi voie sa va povestesc ce am inteles pana acum intr-un fel putin mai echilibrat decat as fi facut-o cu ceva timp in urma. Sustinerea temporara a unei pozitii adverse mi-a adus putin mai multa intelegere.

Ce este votul si la ce ne foloseste?

Democratia noastra are o inerenta separatie intre reprezentanti si reprezentati, intre politicieni si cetatenii care ii aleg, intre societatea civila si putere. Aceasta separatie este definitia democratiei reprezentative si fara ea am trai in alta forma de guvernamant. Insa nu este o separatie totala, doar una functionala. Si asta pentru ca societatea civila trebuie sa controleze puterea la fel cum puterea controleaza viata noastra de zi cu zi (control trebuie citit aici in cheia influentei). In mod ideal, aceasta stare de lucruri inseamna ca societatea isi alege conducatorii pe care ii doreste iar acestia sunt managerii temporari ai societatii. Sunt mai multe instrumente prin care acest control se realizeaza insa cel mai puternic / important este votul.

Votul este o alegere in multe feluri. In primul rand este evidenta alegere intre candidati – partide sau politicieni. Cei care au fost alesi de cei mai multi oameni sunt cei care vor ocupa pozitiile de conducere. Fraza asta, una simpla si evidenta pune totusi in extrema dificultate majoritatea cetatenilor – oamenii simt ca alegerea lor nu conteaza pentru ca rezultatul final este rar pe masura dorintelor lor. Problema este una de relativitate psihologica. Votul tau este o alegere totala, un 100% absolut. Faptul ca alesul tau nu reuseste sa obtina o victorie atat de clara lasa loc frustrarii. De asemenea identificarea cu alegerea facuta – cu omul/partidul ales, te face sa simti infrangerile intr-un mod personal.
Dar votul este si o alta alegere implicita si vitala. Pentru ca exista mereu o optiune default – cea la care se reduce evitarea alegerii. Orice cetatean poate sa nu isi exercite dreptul de vot. Aceasta este de fapt prima alegere pe care o faci – a vota sau a nu vota. Dar pentru ca societatea nu poate functiona democratic fara vot alegerea ta de a nu vota nu va duce la anularea importantei votului tau. Votul tau va avea in continuare relevanta insa optiunea pe care o vei sustine va fi cea a majoritatii printr-un procedeu simplu al realocarii. Sa zicem ca suntem o mana de oameni care voteaza pentru alegerea unui primar intr-un sat de munte. Din optiunile existente nu iti place niciuna asa ca preferi sa ii lasi pe altii sa voteze. Insa cu sau fara votul tau cei 100 oameni trebuie sa aiba un primar – altfel societatea lor se prabuseste functional. Prin urmare, daca inainte aveam un scor strans intre doi candidati si votul tau ar fi putut conta in ambele directii, acum votul tau nu va face decat sa sustina tabara majoritara. Cu alte cuvinte non-alegerea ta nu se poate traduce intr-o non-alegere finala ci doar in sustinerea alegerii facute de ceilalti. A nu vota este in sine acceptarea alegerii majoritatii. Conformarea cu societatea tocmai prin incercarea de a te delimita de ea. Ironic.
O a treia alegere legata de exercitarea votului este mai mult simbolica. A vota inseamna a sustine sistemul democratic din care faci parte. A nu vota inseamna a lasa pe altii sa il sustina. Pe cei care voteaza. Nu e chiar un vot impotriva democratiei dar este pe cat de aproape poti ajunge fara a incalca legea.

Votul este un mandat. Tu alegi pe cineva care sa te reprezinte in parlament. Din pacate acest adevar este din ce in ce mai putin vizibil pentru oamenii educati. Si ar ajuta aici cateva clarificari. In primul rand, doar pentru ca cei pe care i-ai votat tu sunt in opozitie si nu la putere nu inseamna ca nu esti reprezentat. Atata timp cat cei pe care ii votezi ajung in parlament ei sunt acolo ca reprezentanti ai tai si au datoria sa respecte mandatul pe care l-ai dat. Cu alte cuvinte sa incerce sa puna in aplicare planurile pe care ti le-au prezentat si cu care tu ai fost de acord. Sau macar sa atinga scopurile ce au devenit intre timp si ale tale. Ce se intampla insa cand votezi pe cineva care nu ajunge nici macar in parlament? Asta e un punct logic in care votul ca idee se strica – ratiunea lui de a fi este negata. Insa aceasta zona gri este din pacate necesara. Sa ne imaginam putin o lume in care oricine cu cel putin un vot primit intra in parlament – o lume fara prag electoral in care fiecare vot este reprezentat. Probabil ca nu ar ajunge Casa Poporului pentru toti parlamentarii – insa denumirea ar fi in sfarsti una corecta :). Prin urmare mandatul nu este mereu exercitat. Dar asta nu il face mai putin valabil. Intelegerea contractuala pe care o implica este valabila cu conditia ca destui oameni sa aleaga in acelasi fel. Poti sa iti imaginezi votul tau ca o parte dintr-un mandat colectiv. Un contract prin care politicianul (reprezentantul) este responsabil in fata fiecaruia dintre cei care au contribuit la mandatul sau in mod egal. Ceea ce este demn de mentionat este ca nu doar cei alesi direct de tine sunt responsbili in fata ta. Cei pe care nu i-ai mandatat dar au ajuns in pozitiile de reprezentanti au si ei o datorie fata de intreaga societate. Pozitia in parlament este responsabila fata de proprii votanti insa pozitia de la putere, controlul executiv, este responsabila in fata tuturor cetatenilor. Este insa o responsabilitate diferita. Daca atunci cand ai primit un vot esti responsabil sa faci lucrurile pe care le-ai promis celui care te-a votat, fata de intreaga masa a cetatenilor esti responsabil sa guvernezi in interesul lor dupa cat te pricepi tu mai bine (pentru a nu avea conflicte de alegere provenind din aceasta dubla responsabilitate, politicienii ar trebui mereu sa propuna la alegeri ideile lor cele mai bune). De aceea faptul ca partidul aflat la putere nu pare sa aiba interesul majoritatii in gand este un motiv puternic sa il contesti chiar daca nu ai votat pentru el. Daca nu ai votat deloc pare mai greu sa contesti puterea pentru ca intr-un fel ai votat pentru ei. Insa este perfect natural sa ii tragi la raspundere cand tehnic esti unul dintre cei care i-a sustinut indirect. De aceea in mod ironic cei dintre noi care nu au votat au un motiv mai puternic sa fie prezenti la mitingurile anti-psd din ultima vreme.

Votul nu iti da drepturi ulterioare, el este un drept in sine. Pentru ca lucrurile sa fie clare, drepturile tale nu deriva din alegerea ta in privinta exercitarii votului. Toate drepturile tale provin din existenta ta de om si cetatean al acestei tari. Inclusiv votul. Insa votul, ca drept in sine nu trebuie confundat cu restul activitatii civice. Ideea cum ca cei care nu au votat ar trebui sa vorbeasca mai putin in spatiul public este principial gresita. Chiar daca moral lucrurile ar putea fi vazute asa de majoritatea votantilor (eu personal nu sunt in intregime de acord cu asta) totusi, neexercitarea dreptului la vot este in sine o alegere iar aceasta alegere poate fi urmata de o activitate civica a celor care nu au votat in mod egal cu cei care au votat. Adica, chiar daca nu ai ales pe nimeni asta nu inseamna cu adevarat ca nu ai ales si implicit ii poti trage la raspundere pe cei care au beneficiat de (non)alegerea ta.
De asemenea, daca ai votat pentru partidul de la putere, asta nu iti confera in nici un fel vre-o superioritate in viata publica. Nici morala, in fata celor care au votat cu “pierzatorii”, dar nici practica – de exemplu cresteri preferentiale de salarii pentru categoriile de votanti ai castigatorilor. Aceasta practica pusa subtil in aplicare in Romania ar trebui sa porneasca alarme in capul celor care beneficiaza de ea. Intrebarea simpla care se pune este ce vei face cand nu vei avea norocul sa votezi cu castigatorii? Te vei bucura atunci de acest gen de inegalitate asa cum te bucuri acum? Un partid care ia astfel de decizii este unul care isi vede propriul interes intr-o proportie mai mare decat interesul tarii pe care o conduce. Iti doresti un astfel de partid la putere? Probabil ca nu.

Votul este o responsabilitate fata de ceilalti. Pentru ca nu traim singuri pe acest pamant. Pentru ca facem parte dintr-o societate. Si ceea ce se intampla cu ceilalti te priveste in mod direct. Asta cel putin daca iti doresti ca si ceea ce se va intampla cu tine sa ii priveasca pe ceilalti. Cu alte cuvinte daca nu vrei sa privesti viata in fata de unul singur atunci ar trebui sa iti asumi partea ta de responsabilitate. Daca accepti participarea sociala atunci esti responsabil in diferite grade de propria persoana, de propria familie si de grupurile sociale sau administrative din care faci parte.
Votul este o alegere pentru viitorul nostru al tuturor. Mai mult decat viata ta, a carei fericire poate crezi ca o ai gata asigurata, daca iti pasa de viata celorlalti oare nu vrei sa contribui la alegerea cea mai buna pentru ei? Esti oare incapabil sa faci o judecata de valoare intr-un caz atat de important? Atunci care este utilitatea ta sociala? De altfel majoritatea suntem obisnuiti sa judecam deciziile guvernantilor. Cateodata zicem ca sunt bune, cateodata ca sunt proaste iar dupa ceva timp ne dam cu parerea asa in general – daca au facut mai mult bine, daca au facut mai mult rau in cutare perioada de timp. De ce sa nu pui votul acolo unde iti este gura. Daca intelegi destul cat sa iti dai cu parerea de ce sa nu ii dai parerii tale si o oarecare greutate?

Votul este o responsabilitate fata de tine insuti. Nimeni nu apreciaza lipsa de control asupra propriei vieti. Din pacate, de prea multe ori traim cu aceasta senzatie. Viata ne ia pe valurile ei si cateodata ne ridica, alte dati ne rostogoleste de nu stim pe unde sa iesim sa luam o gura de aer. Toate astea ne fac sa ne simtim deseori ca niste sobolani intr-o cusca. Si atunci de ce sa nu alegem atunci cand, atat de rar, putem alege? Daca ceva in viata asta e la alegerea noastra atunci de ce sa nu ne asumam aceasta responsabilitate. Decizia de a fi responsabil de viata ta este una care te ridica de la nivelul de animal la nivelul de om. Un nivel la care eu personal imi doresc sa fiu cat pot de mult. Daca am ramane in tara asta doar cinci oameni – ceea ce va fi foarte probabil in cativa ani 🙂 – votul tau ar avea greutatea a 1/5 din puterea acestei tari. Cu alte cuvinte cand colegul te-ar ruga sa votezi pentru el pentru ca o sa iti creasca salariul ai putea sa te lasi mai greu. De exemplu pentru 2 beri in loc de una. Dar pentru ca suntem putin mai multi avem iluzia ca putem ceda mai usor pastrand o infima parte din responsabilitatea sociala. Numarul mare de voturi este deseori confundat cu scaderea importantei votului ca si instrument. Insa e o mare diferenta intre relativa importanta a unui singur vot in rezultatul final si rolul esential al votului in sine. Tocmai respectarea cu sfintenie a fiecarui vot personal contribuie la importanta votului in sine. Pentru ca altfel am ajunge mult prea usor in lumea fara vot.

Lumea fara vot. Ce se intampla cand votul incepe sa isi piarda importanta?

Intotdeauna am fost incercat de o mirare involuntara in fata atitudinii de dispret fata de vot sau de ignorare a lui. Am simtit mereu ca omul din fata mea face o eroare fatala pe care nu o intelege. Si totusi niciodata cuvintele nu mi-au venit prea usor atunci cand a trebuit sa explic ceea ce simt. Ratiunea din spatele mirarii nu a capatat usor forma. Chiar si atunci cand incercam sa explic importanta mersului la vot imi era mai usor sa o explic din perspectiva individuala/personala directa decat din perspectiva sociala. Insa cel mai important lucru in privinta votului este dimensiunea lui sociala, modul in care modeleaza societatea prin simpla sa existenta. Pentru ca, fara vot, societatea asa cum o intelegem si o acceptam noi s-ar dezintegra. Prin urmare refuzul votului este un gest antisocial care te pune in afara societatii din care pretinzi ca faci parte. Precum un om in afara timpului sau. Sau, mai corect spus, un om bine pregatit pentru urmatoarea forma de organizare sociala – una fara drept de vot.

Ce se poate intampla cand absenteismul este majoritar? Sa incercam o paralela simpla cu datul cu banul. Fiecare dintre noi stie ca sansa de a pica o parte a banului la o singura aruncare este de 50%. Conform modului in care statistica se aplica lumii reale cu cat dai mai des cu banul cu atat sansele ca numarul de caderi pe o parte sa se aproprie de procentul cunoscut ca fiind corect. Cu alte cuvinte daca dai de 10 ori ai mai putine sanse sa primesti un perfect 50% decat daca dai de 10000 de ori (pentru explicatii suplimentare puteti apela direct numarul meu de telefon). Ideile despre cum ar trebui sa fie condusa societatea sunt raspandite printre cetateni la fel ca procentele de reusita ale unei aruncari cu banul. Fiecare dintre idei are o anumita sustinere – x% dintre cetateni o sustin. Pentru o reprezentare cat mai fidela a acestor idei in mintea politicienilor trebuie sa se intample doua lucruri. Primul este ca oamenii sa voteze conform cu ideile lor principale iar al doilea sa voteze in numar cat mai mare. Asa cum la un numar mic de aruncari ale monezii rezultatele pot fi usor distorsionate, in acelasi fel, la o prezenta mica la vot, rezultatele nu vor respecta raspandirea ideilor in spectrului social. Ideea in sine ca votul transmite modul de gandire al cetatenilor intr-o vointa conducatoare eficienta ar fi pierduta iar votul ar deveni mai degraba o problema de noroc – sau de pacaleala – asa cum o sa explic mai jos. Celor care sustin ca deja ziua votului este o mare comedie jucata cu populatia in rolul principal incerc astfel sa le explic ca indiferent daca am ajuns sau nu deja aici exista o metoda simpla de a refuza jocul aranjat – prezenta masiva la vot este primul pas.
Pentru exemplificare sa luam cazul unei decizii sociale punctuale. Sa zicem ca vorbim de o lege care sa interzica homosexualitatea. Si sa zicem ca 80% dintre noi sunt impotriva unei astfel de legi iar 20% o considera benefica. Cand subiectul capata destula greutate sociala poporul este chestionat in aceasta privinta cu ocazia unui referendum. Cu cat prezenta la vot este mai mica cu atat rezultatul votului va putea fi mai usor distorsionat – fie in mod natural (asa cum am explicat mai sus), fie printr-o puternica sustinere politica a prezentei la vot doar a celor care au parerea minoritara. Cu cat vor fi mai putini votanti cu atat sansele ca votul sa fie deturnat de cei 20% mai rigizi in pareri vor fi mai mari. Si imi pot imagina frustrarea majoritatii celor 80% cand se vor trezi intr-o dimineata intr-o societate opresiva. Probabil se vor gandi ca se intampla sa traiasca intr-o lume pe care nu o mai inteleg, cu idei complet diferite de ale lor. Poate se vor gandi sa emigreze repede intr-o tara mai prietenoasa inainte sa se interzica avortul, partidele politice si proprietatea.

Avem si o alta problema de subminare a votului pe langa absenteism, una la care am facut deja referire mai sus. Si anume votul manipulat sau pur si simplu negandit, fara substanta. Eu i-as spune vot fals. In mod normal alegerea se face dupa niste reguli personale ce tin de principii, valori si planuri de viitor. In felul acesta puterea este legata reprezentativ pe cat posibil de fiecare dintre votanti. Dar exista multe subterfugii prin care votantii pot fi pacaliti (sau se auto-pacalesc) sa ignore propria ratiune in avantajul unor sentimente sau senzatii de moment. Ca de exemplu atunci cand voteaza un politician pentru felul in care arata, se imbraca sau zambeste. Sau atunci cand voteaza un partid din obisnuinta cam in acelasi fel in care sustin echipa favorita de fotbal. Sau cand voteaza intr-un mod automat precum intregul lor grup social sau cum li se spune sa voteze (de catre o ruda, un comentator tv etc.). Exista si situatia in care un candidat sustine o pozitie minora ca importanta sociala dar puternic sentimentala pentru votanti. In acest caz va primi votul tuturor celor care sustin cu putere aceasta pozitie desi pozitia in sine nu e relevanta cu adevarat pentru viitorul tarii. Alte idei economice sau de politica devin irelevante pentru ca nu au atasata o incarcatura emotionala. Si asta in ciuda faptului ca ele vor defini in mare masura viata societatii cand vor fi puse in aplicare. Si nu de putine ori daca votantul ar fi fost mai atent la aceste idei ar fi observat ca exista un grad mic de compatibilitate intre gandirea sa si cea a omului pe care l-a votat.

Pentru a contracara aceasta problema nu este de ajuns prezenta masiva la vot (desi ea ajuta). Suplimentar trebuie folosita o dubla responsabilitate sociala. Pe de o parte este responsabilitatea votantilor sa nu aleaga cu inima mai degraba decat cu capul. Acest lucru se intampla cel mai des din cauza unei educatii civice deficitare insa i se poate intampla oricui in diverse momente. De aceea, la fiecare alegere, este utila intrebarea – oare nu cumva aceasta alegere a mea este o greseala? Surprinzator, simplul gand la aceasta posibilitate deschide mintea celor mai multi dintre noi. Pentru ca in mod natural suntem complet opaci la orice altceva decat alegerea gata facuta. Problema in acest caz nu este sa facem o alegere ci sa ne acordam ragazul necesar pentru a o intelege imediat dupa momentul in care am facut-o si inainte de momentul in care o consfintim prin vot.
Cand politicienii incearca sa il pacaleasca pe cetatean responsabilitate este impartita. Pe de o parte este vina cetateanului care se lasa manipulat. Nu vreau sa acuz pe nimeni pentru ca parerea mea personala este ca oricine poate fi manipulat – doar nivelul difera. Insa simpla cercetare cu atentie si auto-sinceritate a deciziilor trecute si a efectelor ulterioare e un bun antidot. El nu va merge intotdeauna insa daca la o prima alegere ai fost pacalit si ai inteles asta atunci e mult mai dificil sa fii pacalit ulterior. Existenta partidelor politice face mai usoara utilizarea memoriei noastre colective pentru a face alegerile corecte. Pentru ca partidele sunt responsabile de candidatii lor si nu este de ajuns sa se debaraseze de un politician ce nu mai este apreciat pentru a fi uitat rolul lor in alegerea sa. De altfel aceasta este responsabilitatea lor politica – a doua responsabilitate despre care vorbeam – si ea se traduce prin nivelul de credit social al partidului. Pe de o parte prin pierderea de incredere atunci cand candidatii sau politicile sustinute au afecte negative, pe de alta parte prin credit suplimentar atunci cand deciziile politice duc la succese economice sau nationale. Fiecare cetatean are responsabilitatea civica de a isi folosi memoria si a inregistra creditul (sau lipsa sa) pentru fiecare dintre partidele politice active si nu doar pentru politicienii implicati. Responsabilitatea unui om politic nu poate fi separata de cea a partidului din care face parte. Ele merg mana in mana la alegeri. Sunt multi cei care vad o problema in Dragnea si vor uita bucurosi responsabilitatea partidului odata cu plecarea baronului sef. Democratia nu functioneaza asa.

Calea catre viitorul glorios

Lumea noastra e plina de forma fara fond. Imaginea (perceptia) este de prea multe ori mai impotanta decat sensul sau realitatea ei. Golirea de importanta a votului va duce la irelevanta lui. Absurditatea va fi evidenta dar neasumata public. Nimeni nu isi va asuma responsabilitatea rezultatului final in care votul ca instrument va fi confiscat de o alta forma de guvernare. Capatul acestui drum periculos este reprezentat de votul de forma, asa cum era el in comunism. Randuri peste randuri de oameni – roboti votanti – pregatiti sa ridice mana la comanda altei fiinte umane. Masinarii de alegere cu 100% a unei unice optiuni. Absurdul calare pe absurd intr-un mars al dezumanizarii. Uitati-va la congresele comuniste din istoria recenta a Romaniei. Credeti ca oamenii aceia ce aplaudau sincron si la comanda erau oameni? Nici pentru ei votul nu conta desi poate si-ar fi dorit sa conteze. Cand destui dintre noi o sa simta imposibilitatea alegerii la fel ca ei atunci va fi deja prea tarziu.

Toata povestea asta explica de ce, atunci cand vorbim de vot, cel mai important lucru este sa alegi sa iti exerciti acest drept. Comparativ cu asta nici macar nu mai conteaza pe cine alegi, de ce sau cum explici prietenilor. Toate astea sunt irelevante in comparatie cu prezenta ta efectiva in randul cetatenilor. Pentru cei care nu sunt multumiti cu atat de putin voi incerca pe viitor si un Mic Ghid de Vot – Cum sa alegi cand nu ai ce alege.

April 17, 2018 The Basics

De ce nu suntem constienti?

Intr-o zi frumoasa de primavara am decis sa ies din casa sa imi cumpar un tort. Cand liftul a ajuns la parter nu eram deloc convins ca am incuiat usa, asa ca m-am intors sa verific. O incuiasem. Am coborat din nou. Undeva in fata blocului mi-am dat seama ca plecasem in papuci dar mi s-a parut prea complicat sa ma mai intorc. La supermarket nu gaseam deloc tort asa ca am intrebat la casa. Vanzatoarea a avut un moment de ezitare dupa care a inceput sa tipe la mine. Nu intelegeam deloc de ce o suparasem asa tare dar era clar ca toata lumea se uita la mine si imi era foarte rusine. Cu 10 secunde inainte parea ca nu era nimeni la coada dar acum, nu stiu de unde, aparusera o gramada de oameni iar pe majoritatea ii cunoasteam din liceu. Un prieten foarte bun care statea langa mine la coada mi-a explicat ca oamenii se grabesc si oricum aici la supermarket nu au tort iar toata lumea stie asta. Mai mult mi-a amintit ca eu nu mai mananc dulce de o luna. Cand am auzit aceasta veste inspaimantatoare m-am trezit brusc.

Toti suntem obisnuiti cu nivelul de inconstienta descris de mine mai sus. Face parte din viata de zi cu zi (sau mai bine spus – de noapte cu noapte). Dar se intampla rar sa punem lupa pe inconstienta noastra. Sa ne gandim ce anume nu patrunde in partea nobila (sa ii zicem rationala) a mintii noastre si mai ales care ar fi motivele. Mie imi plac genul asta de cercetari intelectuale aparent fara scop practic. Doar de dragul de a te gandi la ceva. Trece timpul mai usor astfel.

Creierul este managerul corpului nostru. El comanda tot ceea ce se petrece in corp prin impulsuri nervoase. Iar constiinta e ca o asociatie a actionarilor. Afla concluziile pe care le prezinta managerul si ia decizii strategice (sau cel putin asa ii apare ei). Nu se stie care parte o foloseste pe cealalta dar e sigur ca partea constienta din noi nu are acces la toate informatiile sau mecanismele creierului. De exemplu ceva destul de simplu ca respiratia. Creierul nu ne spune cand trebuie sa respiram, pur si simplu o face pentru noi. Sa devii constient de respiratia ta te va face in mod ironic sa respiri mai greu. E ca si cum prin simpla constientizare a necesitatii acestei actiuni incepi sa o faci mult mai prost. Sau clipitul. Clipitul constient are un efect nenatural si se transforma in semnale de comunicare. Ce sa mai vorbim de actiunea de baza a circulatiei sangelui – cand ti-ai decis ultima bataie a inimii? Iar ca sa revenim la visul meu de la inceput, cine a decis sa ma trezesc? Si mai precis, de ce? Dar e ok, am incredere in creier sa se ocupe de toate aceste operatii plicticoase. Va dati seama ce grea ar fi viata daca ar trebui sa ne ocupam constant de ele? Atatea resurse de atentie ar trebui alocate incat ar fi greu sa mai facem si altceva. De altfel mult mai multe lucruri sunt coordonate inconstient decat ne imaginam. In majoritatea timpului suntem automate inconstiente facand aceleasi lucruri pe care le-am invatat in trecut. Nimeni nu mai e atent la cum se spala pe dinti, cum conduce o masina sau cum tasteaza la calculator (in masura in care a ajuns deja sa le faca foarte bine pana acum). Si de fiecare data cand ne (re)concentram atentia pe aceste activitati in timpul in care le facem ajungem sa le stricam, sa le facem mai prost. Dupa ce creierul nostru invata bine o procedura se descurca sa o aplice inconstient mai bine decat atunci cand e controlat constient. Asta ne face foarte buni la invatare si conserva resursele limitate ale atentiei.

Dar ca sa fim sinceri partile deja invatate nu ne (mai) intereseaza asa tare prin urmare nu ne deranjeaza deloc ca sunt inconstient coordonate. Ce ne intereseaza este lumea din jurul nostru si capacitatea noastra de a o urmari si intelege. Sa fim constienti de mesajele transmise de simturile noastre. Din pacate nici aici nu stam foarte bine. Sa luam vazul de exemplu. Procesul simplificat este urmatorul. Lumina loveste niste celule care transmit mesaje la creier si acesta creeaza o imagine in minte. Dar desi creierul primeste intreaga imagine de care sunt capabili ochii nostri nu o face direct accesibila constiintei. De exemplu poti avea o imagine fulgeratoare a unui sarpe, atat de rapida incat constiinta sa nu o inregistreze. Efectul imediat va fi unul de spaima de neinteles. Nu suntem constienti ca am vazut un sarpe dar in acelasi timp reactionam. Asa ca cei care nu inteleg mecanismul trec aceste evenimente la premonitii. Mai ales cand “vad” cu adevarat sarpele cateva secunde mai tarziu. Dar asta nu e singurul “defect” al vederii. Nu suntem constienti de lucruri extrem de simple precum pata oarba (in mod real nu vedem niciodata o bucatica din imagine) sau imaginea bidimensionala (creierul creeaza lumea 3D automat din imaginile 2D relative primite de la cei 2 ochi). Favoritul meu este conceptul de culoare. Nu e surprinzator ca bluza ta favorita are aceeasi culoare albastra la miezul zilei cat si seara? Cei care fac fotografii stiu ca acest lucru e imposibil data fiind variatia luminii. De fapt creierul ne prezinta mereu o imagine prelucrata (optimizata) a lumii. Mereu bazata pe experienta (ce culoare ne asteptam ca un lucru sa aiba, cat de departe este deobicei un obiect cu aceasta forma etc.) si pe conceptele pe care le avem. Partea cu conceptele e putin mai dificila dar esentiala pentru intelegerea realitatii. Ca doar nu vedem unde electromagnetice ci dimpotriva vedem culori. Sau simtim peretele ca si solid desi e format in proportie mare din … spatiu gol. Cum materia e formata din atomi iar fiecare atom din nucleu, electroni si mult spatiu gol intre ele inseamna ca, proportional, orice exista pe lumea asta e format in mod majoritar din acest spatiu gol. Dar noi nu putem trece prin acest spatiu iar aceasta imposibilitate se traduce prin conceptul de solid. Iar noi suntem obisnuiti sa consideram ca fiind real ceea ce de fapt este doar un concept, un instrument util pentru functionarea gandirii. Dar cum am putea sa consideram lumea daca nu asa? O intrebare pentru altadata.

Ok, poate ca nu intelegem lumea asa cum este ea ci doar tradusa in concepte, insa macar ii intelegem curgerea, ordinea si implicatiile directe. De fapt si aici avem unele mici probleme. Nu recunoastem cauzele multor lucruri ce se petrec in jurul nostru insa nu acceptam aceasta stare de fapt. Asa ca atribuim cauze, fabricam motivatii, construim o poveste logica pentru orice nu intelegem. Ni s-a intamplat tuturor de exemplu sa nu intelegem reactiile celor cu care vorbim. Sa zicem supararea prietenului care tocmai ne povestea de nasterea naturala a copilului sau si aproape imediat tonul sau a devenit rece si intalnirea s-a incheiat abrupt sub un motiv putin probabil. E clar, omul e obosit dupa noptile nedormite din ultima vreme – asta e cauza pe care am gasit-o noi. Dar nu o sa aflam ca, de fapt, in mijlocul povestii sale, pe fata noastra s-a inregistrat o expresie fugara si involuntara de dezgust care a schimbat cu totul relatia dintre noi. Pentru ca nu e usor sa urmaresti cauzalitatea. Iata un exemplu mai impersonal. Evenimentul A produce intotdeauna dupa 3 secunde evenimentul B iar dupa 5 secunde evenimentul C. Fara A, nici B si nici C nu s-ar produce. Si mai mult, B si C nu au nici o legatura, nu impart nimic altceva decat o cauza comuna. Cineva care nu are insa habar ca A exista dar este martor atat la B cat si la C va trage concluzia logica a legaturii dintre ele. E clar ca B il produce pe C. Si nimeni nu va putea sa contrazica aceasta concluzie atata timp cat A nu va fi cunoscut. De altfel cauzalitatea nu este clara nici macar la nivel mental, ca si idee. Ce este de fapt cauzalitatea daca nu succesiunea dintre doua evenimente – cauza si efectul – si cum poti demonstra ca aceasta succesiune este altceva decat o intamplare care se repeta de fiecare data cand esti tu atent? Las un creion din mana si el cade la podea. De fiecare data in 9 incercari. Nu exista nici o demonstratie absoluta care sa certifice faptul ca a zecea oara nu o sa ramana suspendat in aer dovedind ca legile fizicii nu sunt corecte. Si nici nu mai aduc in discutie cauzele multiple ca atunci cand un eveniment este produs de o combinatie complexa de evenimente-cauza. Sau intelege cineva corect ordinea cauzelor succesive produse in lant pana la efectul observat de noi? Daca ne-am dori am putea construi acest lant cauzal? Care de fapt este un arbore invers cu radacina in prezent in punctul in care i-am observat efectul. Este cauzalitatea un fel de statistica mai complicata?

De fapt creierul nostru are niste reguli proprii dupa care recunoaste (atribuie) cauzalitatea si nu prezinta constientului decat concluziile sale. In principal creierul urmareste succesiunea evenimentelor. Daca un om mascat a intrat intr-o banca si apoi dinauntru s-au auzit impuscaturi succesiunea evenimentelor este clara chiar daca nu ai vazut nici o imagine din ceea ce s-a petrecut inauntru. De multe ori nici nu ai nevoie pentru ca lucruri asemanatoare s-au intamplat in trecut si concluziile sunt deja pregatite. Trebuie doar sa faci asociatiile corecte. De exemplu faptul ca omul cel mai vocal intr-un grup este probabil cel care conduce grupul (o preconceptie utila in majoritatea cazurilor). De altfel se intampla prea des sa nu recunoastem cauzalitatea propriu-zisa nici macar atunci cand totul se petrece chiar in mintea noastra. Nu suntem constienti de influentele lumii exterioare asupra sentimentelor si purtarilor noastre (cel putin nu de majoritatea). Stiti experimentul acela in care anumiti studenti au trebuit sa foloseasca intr-o conversatie multe cuvinte specifice batranetii in timp ce alti studenti nu? Iar primii au plecat de la experiment mergand mult mai lent, cu mai multa grija. Niciunul nu a realizat legatura. Puteti sa va imaginati cate astfel de influente inconstiente se abat in fiecare moment asupra micilor noastre decizii?

Totusi daca nu ne controlam actiunile in amanunt, nu suntem cu adevarat conectati la lumea exterioara si nici nu intelegem corect functionarea ei macar avem un tablou exact al istoriei lumii noastre. A ceea ce s-a intamplat cu noi de cand am devenit constienti si pana acum. Fara explicatii perfecte, doar povestea minunata a vietii noastre. Nu-i asa? Din pacate si aici suntem putini defecti. Amintirile noastre nu sunt copii exacte ale trecutului. Si asta dintr-un motiv destul de simplu. Spatiul de stocare nu este destul de mare. Nu este loc in creier pentru un film perfect al trecutului care sa inregistreze fiecare culoare, sunet sau miros. Si chiar daca ar fi loc, efortul cautarii intr-un sistem atat de complex ar fi enorm. Si atunci nu pastram decat reprezentari a ceea ce s-a intamplat. Rezumate si referinte. Tinem minte mai ales amintirile fixate de emotiile puternice. Iar pe scheletul format din esentele amintirilor construim parti din trecut de fiecare data cand avem nevoie sa ne amintim ceva. Amintirea inseamna o recreare a trecutului. Si ca orice imitatie ulterioara ea nu poate fi o copie perfecta. Gresim in privinta a ceea ce ne amintim. Mai interesant este ca de fiecare data cand ne reamintim ceva, imaginea recreata dintr-o esenta este apoi considerata corecta si prin urmare prelucrata iar esenta ei este pusa din nou la pastrate in creier. Asa ca atunci cand o amintire (re)formata este gresita ea este astfel pastrata in creier pentru data viitoare. Cand o readucem in constiinta, amintirea este si mai puternic deformata dar noi nu ne dam seama de asta si deobicei o deformam in continuare. Adevarul este ca nu intelegem cat de mare este gradul de falsitate al memoriei noastre dar nu ne putem abtine sa nu operam ca si cum am fi aparate perfecte de redare a istoriei noastre personale. Pentru ca altfel ar trebui sa ne punem intrebari asupra oricarui detaliu al actiunilor noastre. Oara e corecta amintirea prin care daca apas pe pedala asta masina o sa franeze? Stopul s-a schimbat in rosu si pietonii au inceput sa treaca; oare este acesta momentul sa dezbat raspunsul la aceasta intrebare?

Se pare ca nu facem nimic cu adevarat bine dar macar putem stii cine suntem. Avem o identitate unica si irepetabila de care suntem siguri. Sau aproape siguri… relativ siguri…. well, stie cineva cu adevarat cine este? Nimic din noi nu se pastreaza de la nastere la moarte. Nici o bucatica fizica. Si atunci ce este acest eu care pare sa ramana constant de-a lungul unei vieti? Sufletul? Sufletul este un concept, nu o realitate. Chiar si pentru cei care cred in suflet el nu este parte din aceasta lume materiala. Dar asta e o poveste pentru alta data. Mai aproape de spiritul rational al povestii noastre de pana acum este intrebarea: de ce suntem atat de siguri ca in fiecare dimineata in care ne trezim suntem aceeasi persoana care a adormit in seara anterioara? De ce suntem siguri ca ne pastram identitatea de fiecare data cand trecem printr-o pauza de constienta? Sau chiar atunci cand gandurile noastre au luat-o razna cateva minute in timpul in care interlocutorul ne plictisea cu o poveste personala, de ce credem, cand atentia la prezentul imediat ne revine, ca nu am pierdut nimic din ceea ce eram (ganduri, amintiri, idei). O gramada de intrebari. Un raspuns relativ simplu ar fi ca memoria asigura identitatea. Atata vreme cat memoria noastra e coerenta avem si o identitate similara. Coerenta memoriei inseamna de fapt coerenta unui nor informatic aflat in creierul nostru. Acest nor care se misca lent din punct de vedere temporal suntem noi. Pe masura ce avansam temporal unele conexiuni dispar si se creeaza altele. Insa norul in sine ramane persistent si ne asigura identitatea. Eul nu este altceva decat un alt concept care ne ajuta sa intelegem o realitate care este de fapt mult mai ciudata. Dar oare daca eu nu ma mai recunoasc si nu mai stiu cine sunt asta inseamna ca nu mai sunt acelasi om care eram cu ceva timp inainte? Prietenii mei nu o sa imi mai spuna la fel cand o sa se refere la mine? Am o identitate (re)cunoascuta de mine insumi si o alta (re)cunoscuta de cei din jur, Si sunt ele oare doar imagini palide ale unei identitati absolute si universale care si-a lasat urma asupra lumii sau sunt doar creatii din fum care sa explice mai bine realitatea haotica a existentei?

Am decis sa las la sfarsit momentul inconstientei repetitive si uzuale – Somnul. Aici situatia e putin speciala pentru ca in somn se intampla sa visam iar visul este si el o forma de constienta. Problema este ca nu stim ca dormim, nu suntem constienti de nivelul nostru de constienta. Cum am putea stii ca visam fara a iesi din vis si a vedea aceasta lume din afara. Asa ca e posibil sa visezi chiar acum. De unde stii ca nu e asa? Nu ai cum sa afli decat daca se intampla sa te trezesti. Si odata ce te-ai trezit de unde stii ca nu ai visat ca te-ai trezit? Daca toate semnalele pe care le interpretam ajung direct la creier de ce suntem atat de siguri ca ele vin de la ochi, urechi, nas si piele cand poate ochii sunt inchisi, urechile blocate, nasul infundat si pielea transpirata. Povestea asta poate fi dusa putin mai departe. De ce suntem atat de siguri de realitatea acestei lumi? Fie ea lumea reala sau lumea viselor noastre elaborate. Oare realitatea asta exista? Lumea din jurul meu si voi impreuna cu ea? La toate dovezile pe care le am ar putea foarte bine ca tot ce exista sa fie creierul meu intr-un laborator extraterestru de cercetare conectat la niste aparate futuriste. De acolo imi vin toate senzatiile. Pare ca am maini pe care le misc, ochi cu care vad, urechi cu care aud insa de fapt impulsuri electrice ii transmit creierului meu o minciuna. Am iluzia realitatii, a autocontrolului si a intelegerii de sine. Si ce e cel mai trist este ca nu am nici o cale de a iesi din ea. De a rupe vraja si a iesi din pestera. De a ma trezi. Nu exista decat un singur drum – inainte prin viata pana cand constiinta asa cum o inteleg eu va disparea brusc si nu va mai reveni. Si atunci … intreaga lume va inceta sa mai existe.

January 6, 2018 The Basics

Micul instrument al (ne)intelegerii

1. De ce avem nevoie de toata povestea asta?

Nu mai tin minte cand a inceput sa imi creasca barba. Nu a fost un eveniment memorabil in viata mea si nu a lasat prea multe urme. De indata ce a fost nevoie, tatal meu mi-a cumparat un aparat de ras (Philips, foarte smecher – a rezistat aproape 10 ani). Si astfel nu a trebuit sa folosesc lama. Cand cei mai buni prieteni ai mei au dat la medicina eu nu am putut sa urmez mica noastra gasca bine sudata. Ei puteau sa taie oameni (da, stiu ca exista si alte tipuri de medici in afara chirurgilor :)) iar eu aveam probleme in a taia ceapa. Nu mi-au placut niciodata bisturiele, lamele, cutitele. Si in ziua de azi stiu sigur ca o sa ies ultimul la Counterstrike cand cineva propune sa jucam “numai cu cutite”. Pai de ce sa mai jucam un shooter daca nu putem sa omoram de la distanta, curat, fara sa ne patam mainile de sange. De aceea este ironic ca, dintre toate instrumentele mentale, favoritul meu este micul brici al lui Occam. Deocamdata nu am intalnit ceva mai simplu si mai util in istoria intelectuala a umanitatii.

Utilitatea declarata si cel mai des intalnita a briciului este in domeniul stiintei. In afara acestui domeniu, in viata de zi cu zi, el este cel mai des folosit ca arma impotriva teoreticienilor conspiratiei – daca este folosit. Pentru ca mai degraba nu e folosit. Majoritatea oamenilor nu au auzit de brici iar multi dintre cei care il cunosc il folosesc in sprijinul propriilor idei construind cu el in loc sa taie. In aceasta societate fara brici ideile noastre se multiplica neordonat, asa cum natura a intentionat dintotdeauna. Dar o societate in care ideile sunt precum lianele nu este altceva decat o jungla.

Eu cred ca briciul lui Occam poate avea un important rol social. Si asta imi place cel mai mult la el. Ar putea sa ne scape de teoriile aberante, de ideile conspirationiste, de constructiile paranoice. Toate astea ne strica viata de zi cu zi si ne mananca timpul. Dar poate face mult mai mult de atat. Ne poate ajuta sa ne intelegem. Reducand si taind pana cand ajungem sa intelegem mai bine nu doar propriile idei dar si pe ale celorlalti. Si apoi vom putea construi impreuna. Societatea mea ideala este cea in care briciul este invatat la scoala iar onestitatea cu care sa il folosesti e deprinsa de la cea mai frageda varsta. Imaginati-va o societate in care nu e nevoie sa demonstrezi ca lumea nu este condusa din umbra de corporatii sau ca vaccinurile nu sunt trimise de americani ca sa ne omoare pe banii nostri. Va fi de ajuns sa spui: briciul lui Occam.

Va invit intr-o societate … numai cu cutite :). (si da, aceasta prima calatorie este una cam lunga, acest lucru a fost intentionat)

2. Ce este briciul lui Occam?

Nu e mereu clar ce este si cum functioneaza acest concept mai ales ca fiecare are propria lui versiune. Poate de aceea nici nu este mai raspandit in viata de zi cu zi. In esenta briciul aloca probabilitati teoriilor. Si ii place simplitatea. Cu cat o teorie este mai simpla cu atat ea este mai probabila. In acest fel te poti concetra pe teoriile cele mai probabile inainte de a trece la restul. Briciul stabileste o prioritate de probabilitate care iti salveaza timpul.

O teorie mai simpla este cea care are nevoie sa presupuna mai putine cauze (entitati) nedemonstrate. Briciul este un instrument statistic si ca orice face parte din statistica este nu doar greu de inteles dar si greu de acceptat. Oamenii nu sunt facuti sa gandeasca statistic. De exemplu, desi este mai simplu sa presupui ca cineva care nu ti-a raspuns la telefon nu l-a auzit sau nu poate vorbi, de multe ori oamenii prefera sa faca scenarii mai complexe presupunand intentii nu chiar onorabile. Apoi e greu sa te gandesti de fiecare data cand emiti o teorie daca ea este intr-adevar mai simpla decat alta. Presupune nu doar efortul de a concepe mai multe teorii dar si timp mult pentru a le analiza. Si totusi, desi pare ca necesita mult timp si efort briciul este un intrument de eficientizare atunci cand scopul principal este adevarul. Daca vrei sa stabilesti in mod cert o explicatie atunci e mult mai util sa incepi sa studiezi explicatiile posibile in ordinea probabilitatii corectitudinii lor. De cele mai multe ori intre primele teorii o sa o gasesti si pe cea care se va dovedi corecta.

Dar briciul nu este un instrument de stabilire a adevarului. Doar pentru ca o teorie este mai probabila nu inseamna ca ea este si adevarata. E mai probabil ca prietenul tau care nu ti-a raspuns la telefon sa fie ocupat dar asta nu inseamna ca e sigur asa. E posibil sa fie inca suparat pe tine de ultima oara cand i-ai criticat parerile politice. Aceasta diferenta intre posibil si probabil este esentiala. Odata stabilita o teorie posibila briciul ii decide doar probabilitatea nu si valoarea de adevar. Aici trebuie folosit cu mare grija. Daca elimini o teorie ca neadevarata doar pentru ca e putin probabila atunci ai folosit gresit briciul. Multe progrese in gandire au fost facute atunci cand ganditori nonconformisti au presupus ca adevarate teorii putin probabile.

In alte situatii insa briciul este util ca instrument de simplificare. Atunci cand nu poti verifica complet teoriile tale dar ele sunt utile in viata de zi cu zi. Nu poti demonstra ca parlamentul Romaniei nu este condus de interese masonice dar nu poti demonstra nici o alta teorie negativa de acest fel si atunci folosesti briciul pentru a taia toate aceste prostii si a presupune ca pur si simplu parlamentarii sunt incapabili atunci cand fac prostii la guvernare (sau au interese mai putin complicate). Cand adevarul nu poate fi descoperit briciul taie pana iti lasa teoria cea mai probabil ca si cadru de viata.

Trebuie sa insist asupra rolului distructiv al briciului. Nimic nu se construieste cu el. Nici un argument nu se sprijina pe el si nici o teorie nu poata fi dovedita ca adevarata folosindu-l. Briciul doar distruge pozitia privilegiata a unor teorii care ne atrag prea tare din motivele gresite.

3. Putina istorie

Instrumentul a fost asociat cu William din Ockham. Acest filozof care a scris pe la inceputul anilor 1300 nu a avut un nume de familie care sa ramana in istorie. Probabil asta se intampla cand esti calugar de mic – primesti un singur nume. Asa ca si-a facut celebru locul de nastere. William a fost unul dintre cei mai cunoscuti logicieni ai evului mediu si se pare ca a folosit principiul din spatele briciului in mod regulat si cu mare succes. Totusi principiul in sine nu apare in scrierile sale si faptul ca i-a fost atribuit este o ciudatenie. Pentru ca alti filozofi inaintea sa au exprimat aceeasi pozitie. Probabil William si-a insusit ideea studiindu-i pe predecesori. Nu poti stii niciodata cand vine vorba de perioada respectiva insa William era probabil un crestin cinstit. Adica unul care credea sincer in Dumnezeu si mai mult il considera absolut necesar si de necontestat. Nu doar faptul ca a purtat tunsoarea aia aberanta a franciscanilor toata viata ma face sa cred asta ci si efortul cu care a dezbatut temele religioase (nu doar filozofia si politica). Totusi este de apreciat un calugar care decide sa se opuna Papei din motive strict logice, sa il declare eretic in ciuda riscurilor (William a fost excomunicat) doar pentru ca asa a rezultat din argumentatia sa. Fie si doar pentru acest tip de verticalitate merita atribuirea post-mortem a briciului, un instrument care necesita in cel mai inalt grad sinceritate intelectuala. Totusi pentru un credincios, William probabil nu ar fi apreciat larga utilizare a briciului pentru a ataca existenta lui Dumnezeu. Deobicei formula atribuita lui William este: “Nu multiplica entitatile (creea entitati) mai mult decat este nevoie”. Probabil un principiu bun pentru un nominalist (William era dintre cei care sustineau ca universaliile nu exista). Insa el nu s-ar fi gandit nici o clipa sa puna sub semnul intrebarii insasi entitatea suprema. Pentru ca el credea ca de Dumnezeu este in primul rand nevoie si nimic altceva nu trebuie cu necesitate sa existe in afara divinitatii. Trebuie inteles ca pe vremea aceea existau foarte putine explicatii care nu plecau intr-un fel sau altul de la Dumnezeu … care a creat lumea si toate cele din cer si de pe pamant.

Prin urmare avem un instrument facut celebru de un calugar si folosit in prezent de atei in discutiile de la bere. Un instrument care desi ii poarta numele nu este creat de el ci doar adoptat dar niciodata declarat. Un calugar care probabil l-a folosit ca o metoda de bun-simt pentru a simplifica gandirea atunci cand o ia pe calea periculoasa a teoriilor complexe. Un logician celebru cunoscut cel mai mult in prezent pentru un instrument care nu demonstreaza nimic 🙂

Oricare i-ar fi fost inceputurile, briciul a capatat faima in timp. Si nu atat de pe urma filozofilor cat a oamenilor de stiinta. Inca odata e ironica utilitatea intr-un domeniu precum cel al stiintei a unui intrument care nu poate demonstra nimic. Totusi utilitatea lui sta in economia de timp. Cand numarul de ipoteze posibile este mare iar timpul de cercetare este si mai mare atunci e util sa stabilesti o ordine cat mai buna. Daca iti vei petrece urmatorii 3 ani din viata incercand sa dovedesti sau sa invalidezi una din doua teorii despre un acelasi lucru atunci probabil ca e important daca alegerea initiala este mai probabila sau nu sa nimereasca teoria corecta. Nu vreau sa intru in detalii pentru ca istoria stiintei nu m-a pasionat niciodata dar iata cateva nume de oameni de stiinta care au folosit briciul (in vre-una dintre formele sale): Newton, Einstein, Euler, Plank, Heisenberg. Dar de fapt care om de stiinta nu apreciaza simplitatea intr-o teorie functionala. Asa cum spunea Karl Popper, o teorie mai simpla nu e doar mai frumoasa dar, avand mai putine elemente, da mai putine sanse falsitatii. Intr-o teorie complexa eroarea se poate strecura printr-o gramada de fisuri si crapaturi.

4. Briciul, asa cum il folosesc eu

Incerc sa tin briciul foarte bine ascutit. In mare pentru ca la mine sunt multe de taiat. Am o imaginatie bogata si imi place sa construiesc ipoteze. Cu cat construiesc mai mult cu atat am sanse mai mari de a gasi o explicatie satisfacatoare. Insa cantitatea nu inseamna mereu calitate. Potopul de idei nu sunt toate mici diamante de gandire. Mai degrama comoara unei idei bune este innecata in marea de idei mediocre. Si asta trebuie briciul sa taie. Pentru ca daca m-as apuca sa infirm rational fiecare idee prosteasca pe care o am nu as mai avea timp de nimic altceva. Mi-as petrece viata distrugand in loc sa construiesc. Am nevoie de brici sa taie excesul si sa imi lase doar cele mai bune idei. Cele mai probabile teorii. Teoria mai simpla, care explica totusi in intregime un fapt are sanse mai mari sa fie corecta.

E de fapt un ghid. O forma de ordonare. E ca la cofetarie. Ai in fata 10 prajituri si stii ca nu poti sa le mananci pe toate. Asa ca le aplici o grila. Le pui in ordinea procentului de ciocolata. Si apoi le mananci pe primele 3 … hai 4, poate 5 daca ai facut sport de curand. Sigur ca nu asta e ordinea calitatii lor dar sansele ca sa fi mancat cea mai buna prajitura facuta de cofetarie sunt mai mari asa decat daca ai fi luat 3 prajituri random. Daca bineinteles iti place ciocolata… Si sa nu uitam. Cand te intalnesti cu un prieten nu poti sustine ca cea mai buna prajitura e aia cu cea mai multa ciocolata. Tot trebuie sa le mananci pe toate ca sa stii. Dovada nu sta in criteriul de ordonare.

Prin urmare cea mai deasa utilizare o am fata de propriile mele idei. Sunt primul beneficiar si prima victima a briciului. Pentru ca nu e usor sa pierzi teorii dupa ce te-ai chinuit sa le faci. Exista o forma de atasament fata de idei care apare cu timpul. Ele prind radacini pe baza de familiaritate si nu corectitudine. Longevitatea unei idei ajunge un argument in sine pentru pastrarea ei.

A doua utilizare obisnuita a briciului este pe ceilalti sau pe ideile lor. In aceasta situatie briciul devine un topor in mainile mele. Imi ia foarte putin sa renunt la zeci de idei ale altor persoane, nu pentru ca le-as fi dovedit false dar pentru ca probabil sunt. Mai mult, sunt unii oameni pe care ii tai cu totul de pe lista celor pe care ii ascult. Ai zis ca masonii conduc lumea – pac – sanse mici sa mai aud altele dintre ideile tale. Si motivul pentru acest masacru e foarte simplu. Eu nu sunt singurul om prolific in idei. Majoritatea oamenilor au mai multe idei decat pot eu sa cercetez intr-o viata. Si nu stiu daca ati observat dar sunt foarte multi oameni pe lumea asta. Printre ei si printre ideile lor se gasesc niste diamante. Imi trebuie o metoda euristica pentru a gasi cat mai multe. Si briciul este perfect pentru asta.

Ultima folosire a briciului este cand il curat si il ascut. Atunci cand il pun sub lupa si ma gandesc la el. Oare il folosesc cum trebuie? Poate tai eu prea adanc sau poate nu mai taie bine in ultima vreme. Sau poate ar trebui sa renunt cu totul la el. Pana acum a rezistat cu brio examenelor mele de constiinta. Eu cred ca asa il perfectionez. Pentru ca un instrument mental trebuie perfectionat sau se pierde in timp. Creierul nostru nu stie sa fie static. Daca lucrezi cu o parte a lui partea respectiva creste. Daca nu lucrezi, scade.

5. Exemple absolut normale

Sa zicem ca un prieten nu iti raspunde la telefon. Dupa un timp te suna si iti spune ca nu a auzit telefonul. Ii spui ca nu e nici o problema insa in adancul sufletului nu poti scapa de impresia ca nu a vrut sa iti raspunda. Dar daca un client face acelasi lucru oare nu te gandesti ca ceva nu ii convine la tine si ca deja isi cauta un alt furnizor. Dar daca prietena ta nu raspunde la telefon oare nu o descosi pe urma mai mult decat ar trebui despre unde era si de ce nu isi tine telefonul aproape. Pana la urma de ce si-au luat toti oamenii astia telefon daca nu raspund la el?

Care este de fapt problema? Teoria din capul tau despre motivul pentru care nu ti s-a raspuns la telefon e mult mai complexa decat ar trebui. Nimeni nu zice ca prietenul tau nu e inca suparat ca nu l-ai anuntat de iesirea la bere din weekend sau ca un client nu vrea un furnizor mai ieftin sau poate ca prietena isi face de cap in timp ce tu muncesti la birou. Dar cunostiintele pe care le ai nu justifica o astfel de teorie. Cel mai probabil ea este o pierdere de vreme. Si deci poti folosi briciul lui Occam. Explicatia pe care o dau toti acesti oameni este mai simpla si mai naturala. Daca nu vrei sa pierzi o gramada de vreme cu ganduri negre ar fi mai bine sa o accepti.

Cand eram mic am avut la un moment dat o puternica durere de burta. Fara multe explicatii la dispozitie eu am preferat sa cred ca e cancer. Sigur ca nu poti cere unui copil sa se joace cu briciuri la o varsta frageda insa Occam m-ar fi putut ajuta atunci. Astfel am petrecut ore in sir calculand daca o sa mor sau nu inainte de urmatoarea Olimpiada (pe care imi doream neaparat sa ajung sa o vad la televizor). E usor sa razi de unele momente copilaroase dar cand vine vorba de imaginat boli nu suntem deloc mai maturi cu trecerea anilor. Si acum ma apuca diverse simptome iar explicatiile simple nu ma satisfac prea mult. Acum insa ma mai linisteste briciul care actioneaza impotriva ipohondriei.

Sanatatea imaginata functioneaza la fel. Inainte sa mergi la dentist iti trece durerea pentru o vreme si esti gata sa crezi ca nu mai ai nimic. Toata durerea dinainte a fost o inchipuire. Probabil doar un pic de apa rece care a atins exact o zona sensibila bine ascunsa intre doua masele. Mai rau, romanii sunt printre cei care ajung cel mai tarziu la doctor. Sigur ca motivele sunt mult mai complexe. Dar povestile mai mult sau mai putin complicate cu care se autoamagesc ca sa isi explice benign diversele dureri cred ca ajuta mult procrastinarea.

O alta trasatura tipic romaneasca este ghinionul. A avea ghinion este o forma de ingamfare. Nu e cel mai bun lucru care putea sa mi se intample insa macar mi s-a intamplat mie. Si mai mult nu am nici o responsabilitate, totul e in mana sortii. Asa se face ca am inventat martea ghinionista sau vinerea sau ziua de 13 etc. Dar doar pentru ca ti-ai uitat cheile de la masina (si ai decis sa nu te intorci dupa ele ca sa nu iti poarte ghinion) si apoi ai pierdut tramvaiul dupa ce ai alergat dupa el nu inseamna ca universul are ceva cu tine in zilele de Marti. De fapt o explicatie mai simpla este ca pur si simplu s-a intamplat sa fie marti si ca nu e prima oara cand pierzi tramvaiul doar ca observi atunci cand se potriveste cu teoriile tale. Teoria norocului si ghinionului bazat pe diversi factori din jur este o teorie care nu rezista bine briciului. Sunt prea multe explicatii suplimentare de dat si ai face bine sa renunti la ea. Nu de alta dar poate nu ar trebui sa aiba nici o influenta ziua curenta atunci cand vrei sa faci ceva cu adevarat important. Iti poate strica deciziile si implicit viata.

Toate exemplele de mai sus nu sunt altceva decat momente ale vietii. Momente obisnuite in care briciul ar avea o utilitate. Este vorba de utilitatea personala. Un fundament solid insa este doar un varf al aisbergului.

6. Teoria conspiratiei

Noi cei aflati in viata acum suntem produsul evolutiv al speciei noastre. Omenirea a muncit din greu, generatie dupa generatie, ca sa ajunga la noi. Si inainte sa sara cineva cu observatia ca nu suntem cine stie ce (mai ales in lumina ultimelor voturi politice) trebuie spus cate ceva despre acest proces evolutiv.

La nivel de individ a existat, ca in orice specie, o selectie naturala. Adica cei mai adaptati supravietuirii au trait mai mult, au facut mai multi copii, la randul lor supusi selectiei naturale si tot asa. Cei care, mergand prin savana, mai confundau un leu cu un tufis, au avut o influenta genetica mai mica decat cei care confundau un tufis cu un leu. Teoriile exagerate si-au avut mereu locul in mintea oamenilor facuti pentru supravietuire. Ca sa traiesti mult trebuie sa eviti pericolul. Si cum traiesti intr-o lume pe care nu o intelegi, cu cat iti imaginezi mai mult pericol cu atat esti mai in siguranta. Probabil de acolo a pornit teoria conspiratiei. (in mod evident teoria conspiratiei se refera la situatii sociale insa pentru ca este cea mai raspandita forma a scenaritei imi place sa ii dau numele ei intregului fenomen). Dar eu as mai adauga un pilon. In lupta cu selectia naturala a fost mereu selectia sexuala. Sigur ca e bine sa fugi daca ti se pare ca vezi un leu dar daca toti fug ca fricosii si tu ai curajul sa il infrunti s-ar putea sa impresionezi cateva fete. Si mai bine ar fi daca ai putea sa faci totul fara sa te pui in pericol. Sa zicem prin niste povesti bine spuse. Iar cei care stiu sa spuna povesti au si o imaginatie foarte bogata. Iar cand ai o imaginatie foarte bogata vei ajunge sa vezi lei dupa fiecare tufis. Si astfel scenarita umana a luat avant.

Scenarita este un instrument evolutiv util. Ne tine in viata si de aceea nu ar trebui sa o blamam sau sa o privim de sus. Sa iti poti imagina diverse lucruri ca si cum s-ar intampla in mod real este cel mai bun mod de a gasi explicatia corecta printre zecile de explicatii false. Fara aceasta extindere imaginara a intelectului nu s-ar fi facut multe progrese in gandire. Problema este ca simpla extindere nu este de ajuns. Avem nevoie sa urmeze o contractie. Doar pentru ca ti-ai imaginat 10 scenarii explicative posibile nu inseamna ca ai obtinut mare lucru. Acum trebuie sa te hotarasti asupra unuia si sa il folosesti in viata de zi cu zi. Si aici oamenii au probleme. In mod ideal aici ar trebui folosit briciul lui Occam, insa briciul nu poate fi usor folosit pentru decizii rapide. Oamenii iau decizii rapide cat de des pot (pentru ca daca tufisul tau chiar este un leu atunci ar fi bine sa fi fugit deja). De asemenea procesul gandirii necesita efort si exercitiu. Ambele consuma resurse vitale care ar fi putut fi folosite mai bine pentru a construi niste colacei in jurul burtii pentru situatiile in care ramai fara mancare. Alte si alte motive pentru a nu folosi briciul. E greu si nu suntem facuti pentru asta.

Evolutia noastra nu a fost doar la nivel de individ dar, si mai important, la nivel social. O societate mai bine organizata va supravietui chiar daca nici un individ al ei nu este spectaculos. Puterea grupului a facut din oameni specia dominanta a lumii. Iar intr-un grup bine organizat nu are nici un rost sa tai lemne cand altcineva a facut deja asta. Sau sa gatesti unde exista deja un bucatar. Specializarea este utila iar rolul tau in societate este determinat de specializarea ta. Din pacate acest lucru este valabil si pentru gandire. O societate nu functioneaza prea bine daca toata lumea gandeste. E mult mai bine daca alocam acest job catorva mai bine pregatiti iar restul doar acceptam ca reale teoriile lor. Suntem bine pregatiti sa acceptam teoriile cu impact social. Cu cat o teorie are mai multi adepti cu atat ea capata mai multa veridicitate in capul nostru (chiar daca noi nu am verificat-o niciodata). Cateodata asta e bine pentru ca nimeni nu vrea sa demonstreze fiecare formula matematica inainte de a construi o casa. Cateodata (mai rar) insa e rau pentru ca acceptam si teorii ale conspiratiei. Si cu cat sunt mai multi cei care le sustin cu atat teoriile acestea sunt mai reale pentru noi.

La un moment dat un prieten mi-a explicat ca are mai mult respect pentru cei care cred in Dumnezeu decat cei care cred in extraterestrii. Cum nici una dintre teorii nu poate fi demonstrata, la nivel strict de valabilitate sunt egale. Ce are Dumnezeu in plus? Mai multi adepti. Dar cursa nu este incheiata iar evolutia inca ii poate aduce pe extraterestrii in avantaj. Un Dumnezeu extraterestru ar inchide gura tuturor :).

7. Cand briciul taie (prea) adanc

Daca tot am ajuns aici sa vorbim putin si de divinitate. Atacul la adresa existentei lui Dumnezeu este unul dintre modurile cele mai des folosite ale briciului. Iata si versiunea mea.

Primul pas e definirea lui Dumnezeu. Din pacate credinciosii cat si necredinciosii au mari probleme in a oferi o definitie coerenta. La nivel strict religios este vorba despre o entitate supranaturala (orice ar insemna aceasta iesire imposibila din natural). La nivel intelectual definirea ideii de Dumenzeu ajunge sa fie: exista ceva acolo si nu stim noi exact ce. Insa oricine va incerca sau va evita sa il defineasca pe Dumnezeu va fi in general de acord asupra faptului ca aceasta entitate are un rol in lume. Fie ca este un fel de motor magic care o pune in miscare, fie ca a fost un impuls declansator a tot ce ne inconjoara, fie ca este un fel de destinatie finala pentru suflet si un scop absolut al vietii. De altfel acest rol este, cred eu, necesitatea sociala pentru care avem idea de Dumnezeu in gandirea noastra. Insa cand introduci rolul divinitatii in lumea din jurul nostru nu faci decat sa complici orice explicatie a functionarii ei. Deja avem explicatii pentru multe din lucrurile pe care nu le intelegeam acum sute si mii de ani (precum inceputul lumii sau aparitia si evolutia vietii) iar pentru lucrurile care nu pot fi demonstrate avem in general teorii mai simple decat Dumnezeu. Avem insa si lucruri nedovedite sau neintelese iar aici Dumnezeu vine ca un balsam rational. Pare simplu sa atribui o cauza dumnezeiasca. Ne ajuta atunci cand nu putem trai relaxati intr-o lume de neinteles. Si majoritatea oamenilor prefera sa aiba o explicatie (oricare ar fi ea) in loc sa nu aiba nici o explicatie. Insa e doar o iluzie logica pentru ca orice explicatie care il foloseste pe Dumnezeu ar trebui sa ia in considerare complexitatea imensa a explicarii sale. Cum a ajuns sa exista si cum functioneaza aceasta entitate magica. Se poate oricand gasi o teorie mai simpla din punct de vedere logic ca alternativa. Si asta ne spune briciul in privinta lui Dumnezeu. Ca nu ne este necesar din punct de vedere logic. Daca vrem sa gandim rational atunci ar trebui sa acceptam inexistenta sa.

Nu am pretentia ca subiectul acesta poate fi tratat in doua paragrafe de text insa sunt convins ca vor fi si alte ocazii viitoare pentru aprofundare. Mai trebuie doar insistat ca tot ce am spus mai sus nu trebuie luat ca o demonstratie pentru inexistenta lui Dumnezeu. Inexistenta a orice nu poate fi demonstrata.

As vrea sa mai trec in revista cateva folosiri puternic sociale ale briciului.

De exemplu in domeniul politico-administrativ unde noi toti ne plangem in mod constant de deciziile luate de guvern sau de parlament. Si de multe ori explicatia care ne vine automat in minte este reaua-intentie. Insa eu cred ca exista cam intotdeauna o teorie mai simpla si mai usor de acceptat. Este vorba despre incompetenta. Administrarea unei tari sau a unui corp complex de legi nu este o treaba simpla. A fi incompetent in acest domeniu nici macar nu este atat de greu. Iar faptul ca alesii nostri sunt votati de catre alti incompetenti in domeniu (noi toti) face lucrurile si mai probabile. Niste nespecialisti aleg specialistii intr-un domeniu cu foarte putini specialisti dar cu multe beneficii sociale. De altfel reaua intentie presupune o motivatie suplimentara pentru a face lucrurile altfel. O motivatie nedemonstrata si doar presupusa. Un element de crestere a complexitatii teoriei noastre. Iar briciul ne spune ca, in cele mai multe cazuri, ar fi mai corect sa presupunem ca cei care iau decizii pur si simplu nu sunt la nivelul intelectual la care ar trebui sa fie.

Dar mai sunt unii care o sa va explice ca oricum toate deciziile financiare ale lumii sunt luate de evrei. Este lucru stiut ca acest popor controleaza finantele lumii :). Iar altii o sa iti explice (nu se stie de ce dar in soapta) ca nici deciziile politice nu sunt la mana ministrilor sau parlamentarilor. Ele sunt luate de forurile masonice. Iar pentru cei un pic mai elevati in teorii nimic nu se invarte in lumea politica fara acceptul marilor corporatii. Toate aceste teorii clasice ale conspiratiei sunt domeniul de activitate al briciului. E de ajuns sa te gandesti cat de simple sunt explicatiile alternative ca sa iti dai seama ca nu ar trebui pierdut timp cu combaterea acestor idei. (pe vremea cand am scris textul asta nu aparuse inca statul paralel)

Un alt domeniu in care briciul ar face mult bine este cel al vaccinarii. Pentru ca sunt putini cei care se straduie sa caute dovezile stiintifice (nici de o parte nici de alta). Si e normal sa fie asa. Daca am sta sa cautam explicatiile tehnice si apoi sa le intelegem in fiecare domeniu al vietii noastre nu am avea destul timp sa mai facem si altceva. Dar aici avem o teorie simpla – ceea ce ni se spune despre vaccinuri de catre autoritati e adevarat – contra unei teorii complexe – exista o conspiratie a vaccinurilor astfel incat ele sa fie prezentate ca bune cand de fapt sunt nocive. Si este un moment bun sa taiem din temelii aceasta teorie complexa. Probabil ca daca ea va prinde avant vom fi nevoiti majoritatea dintre noi sa intelegem dovezile stiintifice ca sa ne putem apara societatea la un nivel mai inalt.

O ultima folosire a briciului si una dintre cele mai greu de acceptat. Nu exista suflet. Nu voi intra in acest subiect acum. Este un subiect sensibil si interesant si imi doresc sa revin asupra lui intr-un mod mai elaborat. Insa mi-as dori ca fiecare dintre noi sa se gandeasca daca aceasta entitate nedemonstrata pana in prezent este si in alta parte decat in capul nostru. Stim deja ca nu tot ce este in capul nostru este si in realitate. De ce nu ar fi si sufletul o iluzie utila din perspectiva evolutiva?

8. Concluzia – Sa dam fiecaruia briciul lui

Acesta este un apel (lung) la mobilizare. Briciul ar trebui sa aiba un rol social. Pana acum, in istorie, acesta a fost un instrument al cunoasterii. Dar cunoasterea a fost mereu o calatorie individuala si singuratica. Eu as vrea sa folosim briciul impreuna in societate. Sa il folosim pentru a ne intelege mai bine unul cu altul. Pentru a taia stufarisul inevitabil ar relativismului social. Pentru a evita concluziile pripite si faptele ce vin imediat dupa acestea.

Traim fiecare dintre noi in lumea sa personala. Fiecare lume e diferita de a celuilalt dar toate se bazeaza pe acelasi cadru natural care este universul din afara noastra. Briciul ne poate ajuta sa acordam lumile noastre interioare astfel incat sa ne putem intelege mai bine. Sa putem discuta pe aceleasi premize si sa ajungem la concluzii comune. Si inevitabil sa ajungem sa tragem cu totii in aceleasi directii sociale. Acum suntem foarte des niste boi care trag in toate partile de carul preistoric al neintelegerii.

Suntem animale sociale si tot ce facem mai special pe lumea asta are legatura cu societatea noastra. Nimic nu exista cu adevarat in afara societatii iar societatea ar fi mult mai bine servita chiar si de niste boi dar macar sa tragem in aceeasi directie in domeniile importante.