La ce foloseste claxonul?
Probabil omul care a inventat claxonul a fost destul de multumit de el insusi. Si de ce nu ar fi fost cand a simtit ca a salvat vieti. Claxonul reprezinta un mijloc de avertizare in caz de pericol, o modalitatea de a aduce la cunostinta unei posibile victime riscurile sub care se gaseste si implicit reducerea acestora. In mod implicit claxonul este un mijloc de comunicare.
Insa ca orice mijloc de comunicare oamenii au gasit metode de a atasa mesaje suplimentare la mesajul principal. Imaginatia a transformat o simpla avertizare intr-o intreaga poveste a comunicarii sociale. Mesajele pe care le poti transmite acum prin claxonare sunt mult mai variate decat si-ar fi imaginat inventatorul sau in seara in care s-a dus linistit la culcare dupa ce a inregistrat patentul pentru claxon.
Claxonul – ghid de folosire
Cred ca modalitatea mea favorita de folosire este pedeapsa. Lumea intelege instinctiv ca un claxon prelungit urmat eventual de cateva ture suplimentare de claxon nu neaparat la fel de lungi sunt o pedeapsa pentru ureche. Tot o pedeapsa ar trebui ele sa fie pentru psihic pentru ca pun lumina pe cel care este claxonat atragand oprobiul public. De aceea, atunci cand cineva iti face ceva rau sau incorect la volan a devenit o obisnuinta sa il pedepsesti cu claxonul. Exista doua varianta, ambele amuzante. Prima e ipocrita – atunci cand omul face ceva care te poate pune in pericol. Totusi tu nu claxonezi ca sa il avertizezi ci ca sa il pedepsesti, eventual dupa ce l-ai evitat. A doua e justitiara – omul a facut ceva gresit dar care nu te afecteaza in nici un fel. Insa e pacat sa fii pe strada si sa nu poti sa ii pedepsesti pe cei care gresesc fata de absoluta justitie rutiera. Intr-o lume a circulatiei in care pare majoritatea nu respecta nici o regula este o supapa a frustrarii folosirea unui instrument de pedeapsa. Oara daca in loc de claxon, oamenii ar avea montat pe masina un lansator de rachete am vedea pedepse spectaculoase ca in jocurile pe calculator? Ai trecut pe rosu, pac o racheta din lateral, de la masina care avea verde.
Chiar si atunci cand pedeapsa nu este detectata de vinovat – fie pentru ca are muzica data tare fie pur si simplu pentru ca o ignora – tot este utila folosirea ei, in acelasi fel in care o injuratura scapata printre dinti te elibereaza de tensiune chiar si cand nu este auzita. In cazul asta avem o injuratura mecanica venita direct din gura masinii. Probabil masinile inteligente vor stii cand sa claxoneze singure pentru a elibera frustrarea conducatorului auto pierdut in feed-ul social media.
Nascuta din aceeasi familie semantica este folosirea claxonului pentru razbunare. Tot un fel de pedeapsa dar care nu necesita ca dreptatea sa fie de partea ta. De fapt corectitudinea nu are nici un rol aici, singurul motiv de folosire este pentru a pedepsii o manevra care te-a deranjat in vre-un fel fie ea acoperita sau nu de lege. Desi mai meschina decat sora sa mai mare, razbunarea este si ea o restabilire a ordinii corecte a lumii insa a unei lumi personale, intime. Cei care ne-au facut rau in orice fel trebuie sa primeasca o portie similara de claxon pe paine. Altfel nu vom putea inchide ochii seara la culcare pentru ca universul nu va fi echilibrat.
Majoritatea soferilor sunt persoane mature si serioase asa ca urmatoarea metoda nu este cu adevarat raspandita. Dar ar fi pacat sa nu o precizez. Este claxonul folosit pentru a deranja si nimic mai mult. Atunci cand ai nevoie de o metoda galagioasa de a enerva pe cineva. Poate omul care nu iti place trece pe langa masina ta sau poate esti in fata casei sale si e trecut de 12. In cazuri din astea e pacat sa nu il deranjezi. Sigur ca una din caracteristicile subtile ale sunetului este ca nu calatoreste unidirectional si focalizat doar catre o singura persoana. El va deranja mult mai multi oameni decat iti imaginezi dar pana la urma important este sa iti atingi scopul principal.
Stiu ca am zis ca trebuie folosit claxonul pentru avertizare. Insa exista oameni care parca sunt speriati de orice scenariu posibil si prin urmare te avertizeaza pentru orice. Ai dat putin cu spatele si ei sunt undeva in primii 100 metri ai drumului tau atunci te poti astepta la un claxon. Te depasesc in timp ce stai in masina la margine de drum, pac un claxon sa nu cumva sa pornesti brusc. El are verde si tu rosu si stai linistit la stop, pac un claxon ca nu cumva sa pleci cand nu trebuie. O gramada de situatii in care in mod normal respecti fara probleme regulile de circulatie sunt pentru unii motiv de avertizare. Ei sufera de dorinta excesiva de siguranta. Orice posibila greseala pe care o poti face merita un claxon de avertizare. Probabil experienta soferilor neatenti sau nerespectuosi fata de reguli si-a lasat puternic amprenta asupra acestor oameni.
Cu totii cunoastem senzatia inconfundabila care urmeaza trecerea unui semafor in culoare verde – asteptarea zgomotului inplacabil al unui claxon. Unii au un buffer de cateva secunde si daca nu ai plecat inca de pe loc se infig in claxon, altii te claxoneaza imediat ce au vazut ei verdele, doar asa, sa fie. Acest tip de claxon face parte dintr-o familie mai mare. Familia claxoanelor care te grabesc. Ideea este ca trebuie sa te grabesti pentru cei pe care ii tii in loc si asta pentru ca ei se grabesc. Ciudat este ca de multe ori o sa vezi un sofer din acestia grabiti care o sa bage 100 la ora pe linia dreapta dinaintea blocului sau, o sa ia curba cu scartait de roti si o sa parcheze cu talent dintr-o miscare. Dupa care o sa stea 10 minute in masina sa vorbeasca la telefon sau in afara masinii la o tigara. Cumva graba este strans legata de situatia in care ai in fata ta un volan si niste pedale.
Sa nu uitam de claxonul sarbatoresc sau comemorativ. Trece o coloana de nuntasi si fiecare masina incearca sa trezeasca interesul cartierului. Pana la urma bucuria mirilor trebuie sa fie cunoacuta. Eu as face efortul de a explica fiecarei perechi de miri ca 40% din casatorii se termina in divort. Poate ar claxona mai incetisor. La fel se claxoneaza la botez desi, dupa parerea mea, nu orice copil e un motiv de mandrie :). Si sa nu uitam de inmormantare. Aceasta simfonie de masini nu este foarte civilizata dar este populara. Aceasta este traditia noastra si trebuie sa ne supunem. De altfel claxonul a venit in aceste cazuri ca un upgrade tehnic la glasul oamenilor. Acum nu mai are rost sa iti strigi bucuria sau nefericirea pe strazi cand o poate face masina in locul tau. E si mai usor sa apesi usor cu podul palmei decat sa strigi din tot sufletul – chiar daca asta scoate oarecum sensul din aceasta traditie.
Claxonul poate fi si o reamintire sau avertizare prietenoasa. Sa zicem ca ai lasat portbagajul deschis si mergi asa prin oras – cineva se va gasi sa te avertizeze cu un claxon. Sau poate ai o roata dezumflata, avaria pornita in mers, sau ca pieton ti-a cazut portofelul pe trecerea de pietoni. Intotdeauna se gasesc oameni atenti la tine care sa te ajute cu un claxon. Probabil lumea s-ar opri din mersul ei natural daca acesti oameni nu ar avea atentia necesara investita in bunul ei mers. Ei isi permit sa fie atenti la propria lor viata si mai au resurse si pentru a ta. Faptul ca incalca legea si conventiile rutiere folosid claxonul pentru asta nu ii deranjeaza. De multe ori insa nu ar face mai mult decat sa claxoneze. Probabil nu vor cobora din masina sa te ajute daca ai lesinat pe drum. Asta este pentru oameni care au mai mult timp liber. Daca ai nevoie de ajutor consistent nu o sa gasesti picior de sofer care sa isi paraseasca confortul psihologic al masinii, dar daca portbagajul nu se mai inchide si falfaie in vant vei ajunge la service intr-o balada de claxoane de avertizare.
O sa trec repede peste claxonul care anunta sosirea cuiva. Mi se pare natural sa nu fie nevoie sa iesi din masina si sa suni la interfon sau sa dai un mesaj pe telefon cand poti sa apesi atat de usor pe claxonul masinii. Nu e o problema ca afla tot blocul ca ai venit sa iti recuperezi familia de la bunici – pana la urma nu ai nimic de ascuns. De altfel mai au si oamenii ce sa studieze de la geam – cine vine, cine pleaca.
As vrea in schimb sa insist putin pe situatia claxonului pe post de fluierat dupa femei. In diferite forma am vazut aceasta scena de nenumarate ori in jurul meu si ma enerveaza atat de tare incat nici macar nu pot glumi pe aceasta tema. Cativa baietasi – cel putin 2 pentru ca fiecare are nevoie de ceva public – aflati undeva pe strada sau intr-o masina, vad o fata mergand pe jos, stand in statie sau chiar aflata la volan. Fata este obligatoriu singura pentru ca pericolul sa nu fie prea mare. Haita de baieti, increzatori in numarul lor decid sa isi arate aprecierea pentru formele fetei respective. Nivelul acesta de marlanie si golanie nu este de dorit pentru a obtine ceva de la ea ci doar pentru a demostra ceva colegilor de haita. Sigur ca nici unul dintre acestia nu ar indrazni sa vorbeasca cu vre-o fata daca ar fi de unul singur insa puterea sta in numar.
As incheia cu claxonul de imitatie. Nu este o metoda in sine dar merita precizat pentru ca e interesant. Intotdeauna acolo unde sunt 3 masini care claxoneaza se mai gaseste una. Cateodata oamenii care se alatura claxonului in turma nu stiu de unde a inceput totul insa claxoneaza doar pentru ca stau pe loc. Pana la urma daca sunt cateva masini in fata ta care claxoneaza trebuie sa existe un motiv serios.
De ce suntem “trigger – friendly” cand vine vorba de claxon?
Exista ceva ciudat in actiunile pe care le facem atunci cand suntem la volan si asta se aplica si claxonatului. E ca si cum nu suntem in contact direct cu lumea din jur. Masina este un intermediar ce face lumea sa fie vazuta diferit, mai neclara si mai indepartata. Aceasta separare dintre noi, initiatorul actiunii, si obiectul ei, catre care actionam, reduce propria responsabilitate. Cumva nu suntem in intregime responsabili sau singurii responsabili – chiar masina este intr-un fel cea care contribuie. Aceasta responsabilitate diluata face unele actiuni mult mai usor de initiat chiar si atunci cand moralitatea lor este dubioasa.
Masina este ca un scut protector, mai ales cand usile sunt blocate. Ea ne ofera o senzatie de siguranta si anonimat. Iar aceasta pozitie ne usureaza alegerea actiunilor. Lucruri pe care putini le-ar face mergand pe strada sunt acum foarte usor de facut. Iar efectul lor e greu de acceptat ca o responsabilitate directa, personala. Mai ales ca este mult mai greu sa fii facut raspunzator pentru ele. Pentru ca este de asemenea foarte usor sa te retragi (sa fugi) de la locul faptei.
Imi amintesc de o cercetare facuta asupra metodelor moderne de a face razboi. Se pare ca utilizarea de drone pentru atacuri la distanta reduce apreciabil responsabilitatea pe care o simt cei care apasa pe butoane. In aceste cazuri, moartea unor oameni este mai usor de initiat, mai usor de acceptat si in mod evident mult mai usor de pus in aplicare. Intr-un fel actiunile pe care le facem la volan sunt similare. Si in cazul lor, departarea reduce puterea principiilor morale si linisteste constiinta. E mai usor sa faci lucruri urate cand auto-perceptia este relativa.
Moartea civilizatiei
Totusi explicatia de mai sus pare mult prea usoara. Nu ca ar fi invalida insa ea este mai mult un facilitator. Probabil ar trebui sa cautam o explicatie mai profunda pentru care claxonul este folosit in atatea situatii urate. Si nu cred ca trebuie sa cautam prea departe. Nivelul de civilizatie al societatii este direct vizibil din modul in care oamenii se poarta pe strada. Claxonul nu este decat un instrument ce poate fi folosit la bine si la rau. Insa modul lui de folosire nu este nimic mai mult decat un simbol al nivelului de civilizatie.
Ce se poate citi in comportamentul oamenilor de la volan? Deobicei lipsa de respect pentru cei din jur. E greu sa intelegi cum cineva poate ignora atat de usor efectul negativ pe care il are comporatmentul sau asupra celorlalti. Iar aceasta lipsa de respect este combinata cu lipsa de intelegere. Cele doua sunt strans legate. Oamenii nu sunt obisnuiti sa gandeasca din perspectiva celuilalt, sa se puna in locul sau iar acest mod de gandire este absolut necesar pentru a modela propriul comportament.
Sunt multe lucruri pe care oamenii nu le inteleg in privinta claxonului. Ei nu inteleg ca zgomotul este o problema de sanatate. Zgomotul creste stresul. Claxonul produce frica. Toate astea afecteaza linistea interioara in care oamenii ar prefera sa se regaseasca pe strada. Si nici daca reusesti sa te obisnuiesti cu acest comportament si incepi sa ignori claxoanele nu esti intr-o situatie prea buna. Cand claxonul va fi universal ignorat, ce efect va mai avea el acolo unde este cu adevarat important, in avertizarea contra pericolelor? Ce sens va mai avea o avertizare ce va fi constant ignorata pentru ca este mult prea mult folosita?
Se pare ca suntem prinsi intre doua alternative imposibile – sa acceptam efectul claxonului de scadere a calitatii vietii sau sa il privam de rolul sau esential de avertizare si sa il golim de sens.
Cineva m-a vazut claxonand 🙂
Vine acum momentul unei marturisiri. Si eu m-am surprins claxonand. Aiurea. Doar pentru ca puteam. Sau poate pentru ca si ceilalti o faceau. Oricum ar fi fost nu am nici o scuza, stiu. Insa am o explicatie, claxonatul este molipsitor, mai molipsitor decat cascatul. Odata ce ai vazut asta la altcineva devine atat de usor sa iti versi furia cea dreapta apasand pe claxon. Este o actiune minima cu un efect disproportionat si imposibil de ignorat de catre cei din jur. Si aceasta senzatie se raspandeste ca focul in societate. Desi e interzis, oamenii claxoneaza intr-o veselie in jurul nostru. Oameni care nu te-ar injura pe strada te claxoneaza fara mila. Fie ca isi dau sau nu seama cat de enervant este pentru tine. Atitudinea asta se raspandeste iar raspandirea nu pare ca poate fi oprita. Cineva trebuie sa faca ceva sa rezolve aceasta situatie. Oare cine?
Iata, acesta este optiunea mea, incercarea mea de a opri valul si de a aduce refluxul linistii. E putin insa e tot ce pot face. Poate incet-incet oamenii o sa inteleaga cat de nociv este un claxon si isi vor schimba atitudinea. Si poate acesti oameni vor transmite ceva din ideile mele prietenilor lor. Si astfel poate vom putea produce propriul nostru val. Acesti oameni despre care vorbesc sunteti voi. Daca e ceva ce imi doresc dupa toata povestea asta este ca oricare dintre voi sa se gandeasca putin mai mult dupa ce claxoneaza daca chiar era necesar sau a vrut sa comunice cu totul altceva. Si poate data viitoare sa nu mai claxoneze. Pentru ca, nu uitati, claxonul spune mai multe despre cel care il foloseste decat despre cel caruia ii este adresat.