Spitalul care nu a fost construit din cauza lui Brancusi

Este un spital mai valoros decat o opera de arta?

Cu ceva vreme in urma guvernul Ciolos a decis achizitia unei opere de arta numita Cumintenia Pamantului, a lui Brancusi. Aceasta decizie a impartit opinia publica in doua – unii au fost de acord si au sustinut-o iar altii au protestat ca se arunca cu bani. Unul dintre argumente a fost ca nu avem bani sa construim spitale dar cumparam o opera de arta. Cand am auzit prima oara acest argument mi s-a parut instantaneu gresit. Doar ca nu stiam sa spun pe loc de ce. Asa ca a trebuit sa las problema la dospit. Cateodata lucrurile iti apar corecte sau gresite fara a constientiza de ce. De fapt cultura, educatia, inteligenta, grupul tau social si istoria personala te-au pregatit pentru un anumit raspuns iar creierul tau a facut toate conexiunile necesare fara sa iti mai informeze constiinta de altceva decat de concluzia finala. Eu insa am vrut sa inteleg rationamentul din spate ca sa pot sa le spun si altora.

Este prin urmare achizitia unei opera de arta (a unui simbol cultural) o decizie mai proasta decat construirea unui spital?
La ce ne foloseste un spital? Raspunsul rapid cu cea mai mare greutate este ca salveaza vieti. Mai mult, creste calitatea vietii prin intarirea sanatatii. Se poate gasi ceva, orice pe lumea asta, mai important decat viata unui om? Pentru un umanist ca mine e greu de raspuns. In general raspunsul corect este ca nu – nimic nu valoreaza mai mult. Prin urmare un loc care tine oamenii in viata, care ii vindeca de boli sau ii ajuta sa le previna este un loc mai valoros decat oricare altul. De ce sa construim un stadion, o biserica chiar un teatru sau o scoala? Intai si intai trebuie sa avem destule spitale. Se poate vedea de aici ca nici nu are rost sa intram in explicatii privind valoarea unei opere de arta pentru societate. Odata ce am ridicat stindardul sacralitatii vietii orice altceva nu are cum sa mai conteze.

Ce inseamna pentru guvernarea unei tari faptul ca un spital e mai valoros?

Acum ca avem un principiu pe care sa ne bazam, ar trebui sa il aplicam. Principiul ales este ca tot ce contruim sau achizitionam ar trebui sa aiba in primul rand o valoare in salvarea de vieti – daca acest lucru este posibil. Orice altceva devine secundar.
Pentru inceput guvernul ar trebui sa directioneze toate fondurile de investitii in spitale. De exemplu, ar fi frumos sa avem autostrazi in toata tara dar nu inainte sa avem spitale. Deci banii de autostrazi sa mearga la spitale. Apoi armata. Poate e util sa avem o armata performanta si bine echipata – dar nu putem pune asta inaintea vietii oamenilor. Si sa nu uitam educatia. Viata unui om e mai valoroasa decat educatia sa. Decat sa moara oameni mai bine sa fim needucati. (se poate argumenta ca autostrazile, armata sau educatia salveaza si ele vieti dar sigur nu in aceeasi masura cu spitalele, sau macar nu imediat; daca nu va plac exemplele mele puteti alege altele precum investitiile in sport, in administratia publica, in institutul de statistica 🙂 etc.)

Am cam exagerat o sa ziceti. Pai da, asa functioneaza reducerea la absurd. Presupui corectitudinea unui principiu, il aplici in situatii cat mai extreme si vezi daca nu cumva duce pana la urma la erori evidente. As zice ca principiul conform caruia, in guvernarea unei tari, viata unui om e mai valoroasa decat orice altceva este fals. Cel putin in aceasta forma simplista.

Sunt convins ca o sa vina cineva cu argumentul spitalelor suficiente. Da, sa construim spitale inainte de orice altceva. Dar asta nu va crea o problema pentru ca la un moment dat vom avea destule si vom putea sa ne ocupam si de alte domenii. Nu sunt de acord. Ce inseamna destule spitale daca poti salva vieti. Sunt vieti salvate daca pacientii sunt aproape de un spital? Bineinteles. Cat de aproape? Cate un spital in fiecare sat sau comuna ar fi un ideal. Si in plus nu e vorba doar de a le construi ci trebuie si dotate. Intotdeauna exista loc de mai bine in dotarea unui spital, in angajarea personalului de calitate si plata lui etc.. Intotdeauna va fi loc de bagat bani in sanatate inainte de orice altceva daca pastram principiul prioritatii vietii.

Totusi cine decide si de ce?

Daca mi-am dorit sa arat ceva pana acum ar fi cel putin ca nu este o decizie usor de luat. Se pare ca nu e deloc simplu sa guvernezi daca ai de luat decizii de acest nivel. Poate de aceea avem un guvern specializat. Oameni pregatiti sa gestioneze o tara. Ei iau astfel de decizii si suporta consecintele – sau macar ar trebui. Noi doar ne dam cu parerea (o parere cat putem de informata) ca asta face bine o societate civila. Asta nu inseamna ca au dreptate tot timpul si in orice privinta doar ca ar trebui sa fie mai pregatiti decat noi pentru astfel de decizii.

Iata cum functioneaza guvernarea. Noi, cei multi, alegem parlamentul. Asta tocmai pentru ca suntem cam multi. Daca eram mai putini democratia ar fi fost participativa si fiecare dintre noi ar fi fost un parlamentar :). Parlamentul e un instrument elegant de simplificare a democratiei. Un om in parlament reprezinta o gramada de oameni si vorbeste pentru ei. Asta e democratia reprezentativa. Deja cand alegem un astfel de om presupunem ca este cel mai indicat sa vorbeasca pentru noi. Presupunem ca e mai bine informat si stie mai multe decat fiecare dintre noi in domeniul conducerii unei tari. Si are aceleasi scopuri cu ale noastre, cu alte cuvinte, ne vrea binele pe care ni-l dorim si noi. Parlamentarul este un specialist. Si ca specialist ar trebui sa avem incredere in actiunile sale odata ce l-am ales. La randul sau nici parlamentul nu se ocupa de deciziile astea numite executive. Parlamentul face legi – organizeaza cadrul legislativ – cauta si stabileste principii, reguli ale jocului. Parlamentul are nevoie de cineva si mai specializat si isi “angajeaza” un guvern. Guvernul este specialistul executiv. El aplica principiile parlamentului in cadrul creat de parlament (adica in mod reprezentativ de noi toti) la viata de zi cu zi. Adica decide daca sa cumpere sau nu Cumintenia Pamantului sau sa construiasca sau nu un spital. Si cand guvernul decide asta, o face in numele parlamentului. Dar sa nu uitam ca parlamentul lucreaza in numele nostru al tuturor.

De aici rezulta doua concluzii simple.
1. Ar trebui sa acceptam majoritatea deciziilor guvernului ca pe actiunile unui specialist, actiuni pe care de cele mai multe ori nu le intelegem (sau ale caror efecte nu le intelegem) pentru ca nu avem pregatirea necesara dar le urmam pentru ca este specialistul angajat de noi. Nu putem sa judecam guvernul pe baza deciziilor punctuale ci doar pe baza atingerii obiectivelor asumate de el in numele parlamentului.
2. Daca totusi descoperim anumite greseli sau nu suntem de acord cu anumite actiuni nu putem sa ne suparam doar pe guvern ci ar trebui sa ne suparam mai degraba pe parlament care a ales un specialist slab pregatit (sa nu uitam ca pana si guvernul tehnocrat Ciolos a fost votat – aprobat de parlament). Si mai bine, in loc sa ne suparam pe parlament ar trebui sa ne suparam pe noi insine pentru ceea ce am votat. Pentru ca parlamentul este un angajat al nostru si il alegem in mod repetitiv pe baza de performanta. (Alegem chiar si cand nu votam din pacate. Exista argumentul ca nu avem ce alege din oferta electorala – e o discutie interesanta, pe care o las pentru alt articol. Raspunsul nu este nici pe departe atat de clar cum cred majoritatea)

Putin despre un mecanism administrativ numit buget sau despre amestecul dintre mere si pere.

Spitalul poate fi comparat cu achizitia unei opere de arta in sensul in care ambele sunt cheltuieli (sau investitii) dar atat. Iar cheltuielile nu se fac printr-un mecanism global in care fiecare este comparata cu oricare alta. Exista un mecanism mai performant care se cheama buget. Undeva la inceputul anului guvernul propune si parlamentul decide o impartire a banilor. Atata la sanatate, atata la cultura, atata la educatie, atata la aparare etc.
Pe ce principii se face aceasta impartire? Ma bucur ca ati intrebat :). Specialistii nostri alesi ne-au promis cateva lucruri cand i-am ales. Ca sa indeplineasca aceste promisiuni ei fac aceasta impartire a banilor statului. Noi putem critica impartirea insa adevarul este ca e decizia lor. Nu ne intereseaza cu adevarat cum impart bugetul ci ne intereseaza daca isi indeplinesc promisiunile. Bugetul e doar un instrument, pe care oricum majoritatea dintre noi, alegatorii, nu il intelegem. (cum toate actele guvernului sunt publice, situatia financiara la fel, nici un ales parlamentar nu poate declara ca nu avea cunostiinta de conditiile gasite la guvernare – decat daca isi recunoaste incompetenta)

Revenind la buget, odata stabilit un procent pentru cultura este cel putin ciudat sa critici cheltuirea banilor respectivi pe motiv ca se duc pe ceva prea putin important precum … cultura. E ca si cum i-ai da copilului bani de inghetata si cand vine fericit cu inghetata in mana sa il critici ca putea si el sa isi cumpere o carte.

Ce vreau sa spun cu toate astea? Intai ca trebuie sa judecam cu grija atunci cand criticam o decizie a guvernului (sau cand ne entuziasmam pentru una). Suntem pe terenul specialistilor si nu avem nici experienta si nici informatia necesara sa dam verdicte finale. Apoi ca daca totusi alocam responsabilitate atunci ar fi bine sa o alocam corect. Nu doar guvernului ci mai mult parlamentului si in final noua insine. Si nu in ultimul rand ca nu e deloc usor sa compari lucruri diferite precum sanatatea si cultura. Procesul este mult mai complicat decat pare la o prima vedere.

Dar de ce e atat de greu de ales? Pana la urma ce e mai important: sanatatea sau cultura?

Nu are rost sa formulam verdicte finale despre cat de bine sau rau este sa investim in cultura comparativ cu sanatatea. Dar putem sa ne dam cu parerea. Sa comunicam, sa dezbatem, sa fim o societate civila. Pentru ca de aici vin si ideile politicienilor pe care ni le prezinta apoi la alegeri (ca fiind ale lor :))

Pentru simplificare as face o comparatie fortata. Daca in loc sa gestionam o tara ne-am ocupa de gestionarea propriei vieti? La asta ne pricepem foarte bine, nu-i asa? Doar facem asta zilnic. Dilema este urmatoarea. In fiecare luna avem un buget limitat. Am gasit o carte interesanta, una de calitate mare. Cultura noastra ar avea de castigat de pe urma acestei achizitii. Pe de alta parte banii respectivi s-ar putea duce pe mancare mai buna, mai sanatoasa. What to do? Sigur – este o decizie personala. Dar nu intotdeauna este o alegere usoara.
In ce ar trebui sa investesti mai mult: invatarea unei limbi straine sau cursuri de inot? Vizitarea unei tari exotice sau un apartament mai spatios? Toate aceste decizii sunt grele pentru ca sanatatea nu este nici pentru noi cel mai important lucru. Zi de zi punem lucruri mai presus de sanatate. De la placeri nocive precum fumatul pana la lucruri esentiale precum educatia copiilor nostri. Si lucrurile se complica si mai mult cand incepem sa privim pe planuri diferite de timp. E mai bine sa reduc stresul in prezent luandu-mi o vacanta sau sa trag in continuare din greu la munca pentru a fi promovat si a avea mai multi bani la anul pentru o viata mai sanatoasa? E greu pentru o persoana asa ca ar trebui sa fie si mai greu pentru o societate complexa.

Ce a facut de fapt Ciolos prin aceasta decizie? Ne-a transmis viziunea sa asupra societatii noastre. El credea ca avem nevoie de un scop comun si a incercat sa il ofere prin propunerea de a achizitiona un fel de simbol national-cultural. A incercat sa repare diviziunile din societate si sa ne uneasca in spatele acestei actiuni comune. Si a sustinut-o prin activitatea guvernului si bugetul statului. De ce? Probabil pentru ca o societate unita e una care prinde viteza. Indiferent unde vrea sa mearga o sa ajunga mai repede pentru ca toti trag in aceeasi directie. De-a lungul istoriei, diversele diviziuni sociale (familii, triburi, orase, state) au fost in competitie. Din aceasta competitie a iesit mereu progres (evolutionist vorbind) dar asta pentru ca unele grupuri au supravietuit iar altele nu. Cele unite au progresat, celelalte au disparut. Daca noi suntem uniti avem sanse mai mari de exemplu sa triumfam, economic vorbind, intre statele lumii. Asta este ce cred eu ca si-a dorit guvernul prin aceasta decizie dar bineinteles ca nu am de unde sa stiu.

Personal ma sperie gandul ca, in viitorul apropiat, societatea noastra ar putea fi unita in idei. Simt ca nu as avea un loc in aceasta societate. Cred ca mai avem mult de lucru in educatie, cultura si civilizatie inainte ca sinergia noastra sociala sa fie un lucru bun. Iar un bun semnal in aceasta privinta este cand multi oameni sustin fara sa stea pe ganduri ca: “Decat sa cumpere un Brancusi mai bine faceau un spital”.