Familia crestina – Familie normala?

Sunt atat de multi oameni care cred ca familia crestina este familia normala incat poate ar trebui sa o consideram asa. Pana la urma societatea defineste conceptele. Normalitatea este decisa de majoritate asa cum a fost din toate timpurile indiferent cat de variata a fost aceasta normalitate. Dar ce facem cand majoritatea nu intelege? Cand trecutul este mistificat si implicatiile prezentului asupra viitorului sunt de neinteles pentru cei mai multi dintre noi? Niciodata conceptele noi si benefice societatii nu au fost adoptate direct de majoritate. Ele au pornit mereu de la o elita minoritara care apoi a incercat si cateodata a reusit sa ii educe pe ceilalti. Renuntarea la sclavagism, egalitatea intre sexe, egalitatea de sanse indiferent de rasa si culoarea pielii – toate au fost adoptate intai de cativa si apoi de cei multi (in unele locuri cei multi inca nu au reusit sa accepte unele dintre aceste idei 🙂 )

Ce inseamna acest concept de familie crestina de fapt. Avem o idee – cea de familie – acaparata de religie (in acest caz cea crestina) si apoi explicata celor multi (si credinciosi). Este forma in care religia crestina vede familia conform cu invataturile divine (adica alea venite direct de la Dumnezeu dar trecute evident prin filtrul bisericii – nu de alta dar sa fie cum trebuie explicate si nu cumva intelese eronat). Familia crestina este uniunea intre un barbat si o femeie si, in mod ideal, rezultatul imediat este o gramada de copii. Copii nu sunt obligatorii dar sunt un “nice touch”. Esential este insa ca baza familiei o reprezinta un barbat si o femeie – intotdeauna in aceasta ordine :). Pentru cei care au fost casatoriti la biserica sau au fost curiosi in timpul altor casatorii religioase exista o trasatura suplimentara, mai putin dezbatuta, a familiei crestine. Barbatul este superior femeii. Preotul o spune de la inceput si societatea noastra inca o accepta – mai mult in unele parti, mai putin in altele. Femeia trebuie sa asculte de barbat pentru ca el este “capul”. Are si ea dreptul la intelepciune insa supunerea e calitatea care o dovedeste. Si, sa nu uitam, familia crestina este vesnica – pana la moarte cel putin. Odata ce femeia si-a ales seful, scuze – am vrut sa spun sotul – nimeni nu are voie sa ii separe. Iata deci portretul acestei familii traditionale crestine. Un barbat – seful si o femeie – locul 2 legati vesnic intr-o activitate de producere a cat mai multi copii. Cum am ajuns aici?

Trecutul

Conceptul de familie este mai vechi decat religia crestin-ortodoxa, mai vechi decat crestinismul in general. Avem familii de foarte multa vreme. Este forma de baza a agregarii sociale. Nu pot sa explic in mod sigur de ce am avut nevoie de acest concept dar am o idee simpatica (furata de la altcineva). Oamenii sunt sociali si competitivi. Competitia se regaseste la toate nivelurile sociale si este cea care creeaza progres. Dar pentru competitie sociala ai nevoie de structuri sociale – de la o mana de oameni la milioane. Oamenii penduleaza intre competitie si colaborare la fiecare nivel al vietii lor. Competitia creeaza valoare la fiecare nivel insa colaborarea la nivelurile inferioare sustine competitia la nivelurile superioare. Fratii care se intrec la invatatura vor avea note mai bune dar fratii care colaboreaza vor avea o familie unita si automat cu performante mai mari la nivelul superior. Competitia economica (sau politica) dintre familiile unei comunitati va creea familii mai puternice (si va distruge familiile mai slabe) insa colaborarea intre familii va ridica o comunitate deasupra unei alte comunitati, sa zicem in vreme de razboi. Probabil oamenii au simtit nevoia de familie ca o structura intermediara intre individ si comunitate. Asta e explicatia mea favorita dar evident nu este singura. Explicatiile legate de anumite divinitati care au creat familia si au dat-o oamenilor se lovesc toate de o problema majora de logica. Cum se face ca oamenii au avut familii inainte sa auda de aceste divinitati (sa comunice cu ele sau sa le creeze – oricare varianta o preferati).

Prin urmare familia nu a fost inventata de religie. Religia doar a facut ce stie ea mai bine sa faca. A vazut un concept social util si l-a confiscat. Dupa care a invatat generatii dupa generatii ca ii datoram definirea acestui concept. Nu este ceva singular. Acelasi lucru l-a facut si in privinta libertatii tuturor oamenilor. Biserica a sustinut sclavia atata vreme cat era sustinuta de majoritate dar, cand conceptul de libertate universala a devenit larg raspandit, a sarit in noua barca umanista si l-a confiscat. Apoi le-a spus tuturor ca i-l datoram. Orice concept social universal acceptat este in aceeasi situatie. Biserica trebuie sa ne arate noua tuturor, sustinatori sau oponenti, ca este sustinuta de majoritate. Ea insa nu invata majoritatea ci o urmeaza. Biserica si religia nu au adus nimic nou in lume. Toate ideile lor existau deja. Insa ca niste politicieni versati au preluat ideile cele mai apreciate (nu neaparat cele mai bune). Partea distractiva, daca le citesti istoria, este sa vezi cum se schimba parerile odata cu acceptarea lor de catre majoritate. Un alt subiect, pentru o alta zi.

Singura concluzie pe care vreau sa o trag aici este ca religia (fie ea crestina sau oricare alta) nu are monopolul asupra familiei. Noi il avem. Ca societate. Noi decidem ce este normal si ce este anormal. Si singurul motiv pentru care crestinismul este asociat cu familia traditionala este pentru ca s-a agatat de ea ca un parazit. Nu i-a adus nimic nou. Nici macar misoginismul nu este adus de religie. Familia traditionala a fost misogina inainte de a fi crestina.

Viitorul

Ce se va intampla cu noi, ca societate, daca ne pastram sustinerea pentru familia traditionala?
Nu stiu cu adevarat dar este un exercitiu de imaginatie care merita facut. Pana la urma nu poti lua decizii in prezent fara a-ti imagina viitorul.

Pentru inceput sa spunem ca nu se intampla nimic nou si rau cu noi daca ne tinem cu dintii de aceasta forma familiala. Familia crestina traditionala sustine misoginismul – prin urmare o sa ramanem o societate misogina. Apoi pastram discriminarea – ramanem o societate discriminatorie. Toleranta nu va fi punctul nostru forte. Pentru ca toleranta nu se manifesta fata de normal ci fata de ceea ce fiecare dintre noi considera ca anormal, ciudat sau diferit. Si evident biserica o sa aiba de castigat. O sa ramanem o societate religioasa, sustinatoare a bisericii inaintea altor structuri sociale. Dar toate astea nu sunt lucruri rele care ni se vor intampla. Sunt lucruri rele care ni se intampla de o gramada de vreme. Lucruri cu care ne-am obisnuit. O parte din aceste probleme s-au ameliorat in ultima vreme in societatea noastra. Si aici va fi pierderea noastra cea mai mare. Pentru ca tot acest progres va fi oprit. Iar progresul ideilor nu se face apasand pe un buton si inghetandu-l. Acceptarea ideilor creste incet-incet pana atinge o masa critica. Orice racire inainte de acest punct inseamna un mare pas inapoi si poate chiar reluarea intregului proces. Atingerea masei critice de acceptare nu e garantata. S-ar putea sa pierdem aceste idei pentru un viitor foarte indepartat. Ce avem de castigat insa din aceasta alegere – copii. Copii mai multi, de orice fel ar fi ei. Familia traditionala sustine inmultirea, fie si pentru ca mentine lipsa educatiei. Si este adevarat ca ne-ar trebui un spor demografic in aceasta populatie imbatranita. Insa as zice eu ca nu ne trebuie orice fel de copii. Ne trebuie oameni educati mai mult decat oameni tineri. Degeaba o sa fim multi daca nu o sa fim capabili sa producem mult. Un singur om educat poate plati mai mult la pensii decat 10 needucati – doar un exemplu.

Ce pierdem cu adevarat? Pe langa toleranta, pe langa educatie, pe langa directia noastra sociala.
Pierdem posibilitatea de a intari familia. Pentru ca familia traditionala este pe faras. Fata de ce era familia inainte acum este o simpla amintire. Daca ne gandim doar la faptul ca divortul este o normalitate – o normalitatea inacceptabila pentru conceptul de familie crestina (unita de Dumnezeu). Putem da un suflu nou familiei schimbandu-i definitia. Cred ca avem nevoie in continuare de un concept intermediar. Forma de organizare a familiei e ca un pod intre viata personala (carieristica sau hedonista) si viata sociala (colaborare la nivel de societate civica, popor sau natiune).

Asa ca ma declar pentru largirea conceptului de familie.
Doua femei? Doi barbati? Sigur, de ce nu. Religia a facut destul rau aici. E momentul sa nu o mai ascultam.
Ce conteaza ca nu pot face copii. Pot sa adopte, pot sa ii creasca si o pot face bine. Nu e normal? Sigur, pentru ca noi nu o facem sa fie normal. Normalitatea sta in puterea noastra. A majoritatii. Noi decidem ce este normal si ce nu. Si daca noi o sa decidem ca homosexualitatea este normala atunci ea o sa fie acceptata si de Dumnezeu – asa cum a fost cu toate celelalte idei umaniste de pana acum. Pot sa pun pariu ca o sa vedem plati ilegale catre preoti si cand o sa fie casatorii intre persoane de acelasi sex. Pentru biserica, puterea (financiara) e mai importanta decat principiile.

Si daca ma intrebati pe mine, nu vad nici un motiv sa limitam casatoria la 2 oameni. Poate ca 3 sau 4 e un numar mai potrivit (mai ales daca o sa fie mai putini copii in casatorii). Nu stiu … poate e pentru fiecare dintre noi sa decida in cazul propriei sale vieti. Dar asta doar daca reusim sa acceptam ca toate aceste variante sunt normale. Stiu ca asta e prea mult pentru majoritatea dintre voi. Asa ca ma opresc aici. Sa ne concentram pe primul pas si cel mai important: renuntarea la familia crestina traditionala – pentru ca nu ne mai trebuie.