Think for yourself! It helps.

Societatea mea
July 24, 2018 Societatea mea

Ghimpele din sufletul meu

La ce foloseste claxonul?

Probabil omul care a inventat claxonul a fost destul de multumit de el insusi. Si de ce nu ar fi fost cand a simtit ca a salvat vieti. Claxonul reprezinta un mijloc de avertizare in caz de pericol, o modalitatea de a aduce la cunostinta unei posibile victime riscurile sub care se gaseste si implicit reducerea acestora. In mod implicit claxonul este un mijloc de comunicare.
Insa ca orice mijloc de comunicare oamenii au gasit metode de a atasa mesaje suplimentare la mesajul principal. Imaginatia a transformat o simpla avertizare intr-o intreaga poveste a comunicarii sociale. Mesajele pe care le poti transmite acum prin claxonare sunt mult mai variate decat si-ar fi imaginat inventatorul sau in seara in care s-a dus linistit la culcare dupa ce a inregistrat patentul pentru claxon.

Claxonul – ghid de folosire

Cred ca modalitatea mea favorita de folosire este pedeapsa. Lumea intelege instinctiv ca un claxon prelungit urmat eventual de cateva ture suplimentare de claxon nu neaparat la fel de lungi sunt o pedeapsa pentru ureche. Tot o pedeapsa ar trebui ele sa fie pentru psihic pentru ca pun lumina pe cel care este claxonat atragand oprobiul public. De aceea, atunci cand cineva iti face ceva rau sau incorect la volan a devenit o obisnuinta sa il pedepsesti cu claxonul. Exista doua varianta, ambele amuzante. Prima e ipocrita – atunci cand omul face ceva care te poate pune in pericol. Totusi tu nu claxonezi ca sa il avertizezi ci ca sa il pedepsesti, eventual dupa ce l-ai evitat. A doua e justitiara – omul a facut ceva gresit dar care nu te afecteaza in nici un fel. Insa e pacat sa fii pe strada si sa nu poti sa ii pedepsesti pe cei care gresesc fata de absoluta justitie rutiera. Intr-o lume a circulatiei in care pare majoritatea nu respecta nici o regula este o supapa a frustrarii folosirea unui instrument de pedeapsa. Oara daca in loc de claxon, oamenii ar avea montat pe masina un lansator de rachete am vedea pedepse spectaculoase ca in jocurile pe calculator? Ai trecut pe rosu, pac o racheta din lateral, de la masina care avea verde.
Chiar si atunci cand pedeapsa nu este detectata de vinovat – fie pentru ca are muzica data tare fie pur si simplu pentru ca o ignora – tot este utila folosirea ei, in acelasi fel in care o injuratura scapata printre dinti te elibereaza de tensiune chiar si cand nu este auzita. In cazul asta avem o injuratura mecanica venita direct din gura masinii. Probabil masinile inteligente vor stii cand sa claxoneze singure pentru a elibera frustrarea conducatorului auto pierdut in feed-ul social media.

Nascuta din aceeasi familie semantica este folosirea claxonului pentru razbunare. Tot un fel de pedeapsa dar care nu necesita ca dreptatea sa fie de partea ta. De fapt corectitudinea nu are nici un rol aici, singurul motiv de folosire este pentru a pedepsii o manevra care te-a deranjat in vre-un fel fie ea acoperita sau nu de lege. Desi mai meschina decat sora sa mai mare, razbunarea este si ea o restabilire a ordinii corecte a lumii insa a unei lumi personale, intime. Cei care ne-au facut rau in orice fel trebuie sa primeasca o portie similara de claxon pe paine. Altfel nu vom putea inchide ochii seara la culcare pentru ca universul nu va fi echilibrat.

Majoritatea soferilor sunt persoane mature si serioase asa ca urmatoarea metoda nu este cu adevarat raspandita. Dar ar fi pacat sa nu o precizez. Este claxonul folosit pentru a deranja si nimic mai mult. Atunci cand ai nevoie de o metoda galagioasa de a enerva pe cineva. Poate omul care nu iti place trece pe langa masina ta sau poate esti in fata casei sale si e trecut de 12. In cazuri din astea e pacat sa nu il deranjezi. Sigur ca una din caracteristicile subtile ale sunetului este ca nu calatoreste unidirectional si focalizat doar catre o singura persoana. El va deranja mult mai multi oameni decat iti imaginezi dar pana la urma important este sa iti atingi scopul principal.

Stiu ca am zis ca trebuie folosit claxonul pentru avertizare. Insa exista oameni care parca sunt speriati de orice scenariu posibil si prin urmare te avertizeaza pentru orice. Ai dat putin cu spatele si ei sunt undeva in primii 100 metri ai drumului tau atunci te poti astepta la un claxon. Te depasesc in timp ce stai in masina la margine de drum, pac un claxon sa nu cumva sa pornesti brusc. El are verde si tu rosu si stai linistit la stop, pac un claxon ca nu cumva sa pleci cand nu trebuie. O gramada de situatii in care in mod normal respecti fara probleme regulile de circulatie sunt pentru unii motiv de avertizare. Ei sufera de dorinta excesiva de siguranta. Orice posibila greseala pe care o poti face merita un claxon de avertizare. Probabil experienta soferilor neatenti sau nerespectuosi fata de reguli si-a lasat puternic amprenta asupra acestor oameni.

Cu totii cunoastem senzatia inconfundabila care urmeaza trecerea unui semafor in culoare verde – asteptarea zgomotului inplacabil al unui claxon. Unii au un buffer de cateva secunde si daca nu ai plecat inca de pe loc se infig in claxon, altii te claxoneaza imediat ce au vazut ei verdele, doar asa, sa fie. Acest tip de claxon face parte dintr-o familie mai mare. Familia claxoanelor care te grabesc. Ideea este ca trebuie sa te grabesti pentru cei pe care ii tii in loc si asta pentru ca ei se grabesc. Ciudat este ca de multe ori o sa vezi un sofer din acestia grabiti care o sa bage 100 la ora pe linia dreapta dinaintea blocului sau, o sa ia curba cu scartait de roti si o sa parcheze cu talent dintr-o miscare. Dupa care o sa stea 10 minute in masina sa vorbeasca la telefon sau in afara masinii la o tigara. Cumva graba este strans legata de situatia in care ai in fata ta un volan si niste pedale.

Sa nu uitam de claxonul sarbatoresc sau comemorativ. Trece o coloana de nuntasi si fiecare masina incearca sa trezeasca interesul cartierului. Pana la urma bucuria mirilor trebuie sa fie cunoacuta. Eu as face efortul de a explica fiecarei perechi de miri ca 40% din casatorii se termina in divort. Poate ar claxona mai incetisor. La fel se claxoneaza la botez desi, dupa parerea mea, nu orice copil e un motiv de mandrie :). Si sa nu uitam de inmormantare. Aceasta simfonie de masini nu este foarte civilizata dar este populara. Aceasta este traditia noastra si trebuie sa ne supunem. De altfel claxonul a venit in aceste cazuri ca un upgrade tehnic la glasul oamenilor. Acum nu mai are rost sa iti strigi bucuria sau nefericirea pe strazi cand o poate face masina in locul tau. E si mai usor sa apesi usor cu podul palmei decat sa strigi din tot sufletul – chiar daca asta scoate oarecum sensul din aceasta traditie.

Claxonul poate fi si o reamintire sau avertizare prietenoasa. Sa zicem ca ai lasat portbagajul deschis si mergi asa prin oras – cineva se va gasi sa te avertizeze cu un claxon. Sau poate ai o roata dezumflata, avaria pornita in mers, sau ca pieton ti-a cazut portofelul pe trecerea de pietoni. Intotdeauna se gasesc oameni atenti la tine care sa te ajute cu un claxon. Probabil lumea s-ar opri din mersul ei natural daca acesti oameni nu ar avea atentia necesara investita in bunul ei mers. Ei isi permit sa fie atenti la propria lor viata si mai au resurse si pentru a ta. Faptul ca incalca legea si conventiile rutiere folosid claxonul pentru asta nu ii deranjeaza. De multe ori insa nu ar face mai mult decat sa claxoneze. Probabil nu vor cobora din masina sa te ajute daca ai lesinat pe drum. Asta este pentru oameni care au mai mult timp liber. Daca ai nevoie de ajutor consistent nu o sa gasesti picior de sofer care sa isi paraseasca confortul psihologic al masinii, dar daca portbagajul nu se mai inchide si falfaie in vant vei ajunge la service intr-o balada de claxoane de avertizare.

O sa trec repede peste claxonul care anunta sosirea cuiva. Mi se pare natural sa nu fie nevoie sa iesi din masina si sa suni la interfon sau sa dai un mesaj pe telefon cand poti sa apesi atat de usor pe claxonul masinii. Nu e o problema ca afla tot blocul ca ai venit sa iti recuperezi familia de la bunici – pana la urma nu ai nimic de ascuns. De altfel mai au si oamenii ce sa studieze de la geam – cine vine, cine pleaca.

As vrea in schimb sa insist putin pe situatia claxonului pe post de fluierat dupa femei. In diferite forma am vazut aceasta scena de nenumarate ori in jurul meu si ma enerveaza atat de tare incat nici macar nu pot glumi pe aceasta tema. Cativa baietasi – cel putin 2 pentru ca fiecare are nevoie de ceva public – aflati undeva pe strada sau intr-o masina, vad o fata mergand pe jos, stand in statie sau chiar aflata la volan. Fata este obligatoriu singura pentru ca pericolul sa nu fie prea mare. Haita de baieti, increzatori in numarul lor decid sa isi arate aprecierea pentru formele fetei respective. Nivelul acesta de marlanie si golanie nu este de dorit pentru a obtine ceva de la ea ci doar pentru a demostra ceva colegilor de haita. Sigur ca nici unul dintre acestia nu ar indrazni sa vorbeasca cu vre-o fata daca ar fi de unul singur insa puterea sta in numar.

As incheia cu claxonul de imitatie. Nu este o metoda in sine dar merita precizat pentru ca e interesant. Intotdeauna acolo unde sunt 3 masini care claxoneaza se mai gaseste una. Cateodata oamenii care se alatura claxonului in turma nu stiu de unde a inceput totul insa claxoneaza doar pentru ca stau pe loc. Pana la urma daca sunt cateva masini in fata ta care claxoneaza trebuie sa existe un motiv serios.

De ce suntem “trigger – friendly” cand vine vorba de claxon?

Exista ceva ciudat in actiunile pe care le facem atunci cand suntem la volan si asta se aplica si claxonatului. E ca si cum nu suntem in contact direct cu lumea din jur. Masina este un intermediar ce face lumea sa fie vazuta diferit, mai neclara si mai indepartata. Aceasta separare dintre noi, initiatorul actiunii, si obiectul ei, catre care actionam, reduce propria responsabilitate. Cumva nu suntem in intregime responsabili sau singurii responsabili – chiar masina este intr-un fel cea care contribuie. Aceasta responsabilitate diluata face unele actiuni mult mai usor de initiat chiar si atunci cand moralitatea lor este dubioasa.
Masina este ca un scut protector, mai ales cand usile sunt blocate. Ea ne ofera o senzatie de siguranta si anonimat. Iar aceasta pozitie ne usureaza alegerea actiunilor. Lucruri pe care putini le-ar face mergand pe strada sunt acum foarte usor de facut. Iar efectul lor e greu de acceptat ca o responsabilitate directa, personala. Mai ales ca este mult mai greu sa fii facut raspunzator pentru ele. Pentru ca este de asemenea foarte usor sa te retragi (sa fugi) de la locul faptei.
Imi amintesc de o cercetare facuta asupra metodelor moderne de a face razboi. Se pare ca utilizarea de drone pentru atacuri la distanta reduce apreciabil responsabilitatea pe care o simt cei care apasa pe butoane. In aceste cazuri, moartea unor oameni este mai usor de initiat, mai usor de acceptat si in mod evident mult mai usor de pus in aplicare. Intr-un fel actiunile pe care le facem la volan sunt similare. Si in cazul lor, departarea reduce puterea principiilor morale si linisteste constiinta. E mai usor sa faci lucruri urate cand auto-perceptia este relativa.

Moartea civilizatiei

Totusi explicatia de mai sus pare mult prea usoara. Nu ca ar fi invalida insa ea este mai mult un facilitator. Probabil ar trebui sa cautam o explicatie mai profunda pentru care claxonul este folosit in atatea situatii urate. Si nu cred ca trebuie sa cautam prea departe. Nivelul de civilizatie al societatii este direct vizibil din modul in care oamenii se poarta pe strada. Claxonul nu este decat un instrument ce poate fi folosit la bine si la rau. Insa modul lui de folosire nu este nimic mai mult decat un simbol al nivelului de civilizatie.
Ce se poate citi in comportamentul oamenilor de la volan? Deobicei lipsa de respect pentru cei din jur. E greu sa intelegi cum cineva poate ignora atat de usor efectul negativ pe care il are comporatmentul sau asupra celorlalti. Iar aceasta lipsa de respect este combinata cu lipsa de intelegere. Cele doua sunt strans legate. Oamenii nu sunt obisnuiti sa gandeasca din perspectiva celuilalt, sa se puna in locul sau iar acest mod de gandire este absolut necesar pentru a modela propriul comportament.
Sunt multe lucruri pe care oamenii nu le inteleg in privinta claxonului. Ei nu inteleg ca zgomotul este o problema de sanatate. Zgomotul creste stresul. Claxonul produce frica. Toate astea afecteaza linistea interioara in care oamenii ar prefera sa se regaseasca pe strada. Si nici daca reusesti sa te obisnuiesti cu acest comportament si incepi sa ignori claxoanele nu esti intr-o situatie prea buna. Cand claxonul va fi universal ignorat, ce efect va mai avea el acolo unde este cu adevarat important, in avertizarea contra pericolelor? Ce sens va mai avea o avertizare ce va fi constant ignorata pentru ca este mult prea mult folosita?
Se pare ca suntem prinsi intre doua alternative imposibile – sa acceptam efectul claxonului de scadere a calitatii vietii sau sa il privam de rolul sau esential de avertizare si sa il golim de sens.

Cineva m-a vazut claxonand 🙂

Vine acum momentul unei marturisiri. Si eu m-am surprins claxonand. Aiurea. Doar pentru ca puteam. Sau poate pentru ca si ceilalti o faceau. Oricum ar fi fost nu am nici o scuza, stiu. Insa am o explicatie, claxonatul este molipsitor, mai molipsitor decat cascatul. Odata ce ai vazut asta la altcineva devine atat de usor sa iti versi furia cea dreapta apasand pe claxon. Este o actiune minima cu un efect disproportionat si imposibil de ignorat de catre cei din jur. Si aceasta senzatie se raspandeste ca focul in societate. Desi e interzis, oamenii claxoneaza intr-o veselie in jurul nostru. Oameni care nu te-ar injura pe strada te claxoneaza fara mila. Fie ca isi dau sau nu seama cat de enervant este pentru tine. Atitudinea asta se raspandeste iar raspandirea nu pare ca poate fi oprita. Cineva trebuie sa faca ceva sa rezolve aceasta situatie. Oare cine?
Iata, acesta este optiunea mea, incercarea mea de a opri valul si de a aduce refluxul linistii. E putin insa e tot ce pot face. Poate incet-incet oamenii o sa inteleaga cat de nociv este un claxon si isi vor schimba atitudinea. Si poate acesti oameni vor transmite ceva din ideile mele prietenilor lor. Si astfel poate vom putea produce propriul nostru val. Acesti oameni despre care vorbesc sunteti voi. Daca e ceva ce imi doresc dupa toata povestea asta este ca oricare dintre voi sa se gandeasca putin mai mult dupa ce claxoneaza daca chiar era necesar sau a vrut sa comunice cu totul altceva. Si poate data viitoare sa nu mai claxoneze. Pentru ca, nu uitati, claxonul spune mai multe despre cel care il foloseste decat despre cel caruia ii este adresat.
July 4, 2018 Societatea mea, The Basics

Despre importanta votului

Acum ceva vreme, in timp ce filozofam cu usurinta despre inimaginabila absenta de la vot a oamenilor civilizati, am incercat, din motive de corectitudine intelectuala, sa imi asum si pozitia adversa. Sa vad lumea prin ochii celor care inteleg de ce este votul important dar simt ca nu are rost sa voteze. Pentru ca, aici in Romania, traim cateodata situatia absurda a tensiunii dintre responsabilitatea votului si imposibilitatea sa. Motivul declarat al neputintei este inexistenta unei alternative viabile de vot, una care sa poata sa ii reprezinte si pe oamenii inteligenti, educati si civilizati. Aceasta tensiune are doua rezolvari posibile. Unii dintre noi iau principiile in brate si voteaza urat. Ei sustin ca principiul are o valoare mai mare decat directia de moment a votului. Altii aleg calea linistii sufletesti si se prefac ca alegerile nici nu exista. Ei stiu ca nu poti avea liniste daca iti asumi tensiunea unei alegeri proaste. Acesti oameni nu isi doresc altceva decat sa fie fericiti. Pot spune ca le invidiez linistea stiind ca pe mine ma va ocoli pe viitor. Pentru ca odata ce intelegi si accepti importanta unei actiuni nu o mai poti ignora. Dati-mi voie sa va povestesc ce am inteles pana acum intr-un fel putin mai echilibrat decat as fi facut-o cu ceva timp in urma. Sustinerea temporara a unei pozitii adverse mi-a adus putin mai multa intelegere.

Ce este votul si la ce ne foloseste?

Democratia noastra are o inerenta separatie intre reprezentanti si reprezentati, intre politicieni si cetatenii care ii aleg, intre societatea civila si putere. Aceasta separatie este definitia democratiei reprezentative si fara ea am trai in alta forma de guvernamant. Insa nu este o separatie totala, doar una functionala. Si asta pentru ca societatea civila trebuie sa controleze puterea la fel cum puterea controleaza viata noastra de zi cu zi (control trebuie citit aici in cheia influentei). In mod ideal, aceasta stare de lucruri inseamna ca societatea isi alege conducatorii pe care ii doreste iar acestia sunt managerii temporari ai societatii. Sunt mai multe instrumente prin care acest control se realizeaza insa cel mai puternic / important este votul.

Votul este o alegere in multe feluri. In primul rand este evidenta alegere intre candidati – partide sau politicieni. Cei care au fost alesi de cei mai multi oameni sunt cei care vor ocupa pozitiile de conducere. Fraza asta, una simpla si evidenta pune totusi in extrema dificultate majoritatea cetatenilor – oamenii simt ca alegerea lor nu conteaza pentru ca rezultatul final este rar pe masura dorintelor lor. Problema este una de relativitate psihologica. Votul tau este o alegere totala, un 100% absolut. Faptul ca alesul tau nu reuseste sa obtina o victorie atat de clara lasa loc frustrarii. De asemenea identificarea cu alegerea facuta – cu omul/partidul ales, te face sa simti infrangerile intr-un mod personal.
Dar votul este si o alta alegere implicita si vitala. Pentru ca exista mereu o optiune default – cea la care se reduce evitarea alegerii. Orice cetatean poate sa nu isi exercite dreptul de vot. Aceasta este de fapt prima alegere pe care o faci – a vota sau a nu vota. Dar pentru ca societatea nu poate functiona democratic fara vot alegerea ta de a nu vota nu va duce la anularea importantei votului tau. Votul tau va avea in continuare relevanta insa optiunea pe care o vei sustine va fi cea a majoritatii printr-un procedeu simplu al realocarii. Sa zicem ca suntem o mana de oameni care voteaza pentru alegerea unui primar intr-un sat de munte. Din optiunile existente nu iti place niciuna asa ca preferi sa ii lasi pe altii sa voteze. Insa cu sau fara votul tau cei 100 oameni trebuie sa aiba un primar – altfel societatea lor se prabuseste functional. Prin urmare, daca inainte aveam un scor strans intre doi candidati si votul tau ar fi putut conta in ambele directii, acum votul tau nu va face decat sa sustina tabara majoritara. Cu alte cuvinte non-alegerea ta nu se poate traduce intr-o non-alegere finala ci doar in sustinerea alegerii facute de ceilalti. A nu vota este in sine acceptarea alegerii majoritatii. Conformarea cu societatea tocmai prin incercarea de a te delimita de ea. Ironic.
O a treia alegere legata de exercitarea votului este mai mult simbolica. A vota inseamna a sustine sistemul democratic din care faci parte. A nu vota inseamna a lasa pe altii sa il sustina. Pe cei care voteaza. Nu e chiar un vot impotriva democratiei dar este pe cat de aproape poti ajunge fara a incalca legea.

Votul este un mandat. Tu alegi pe cineva care sa te reprezinte in parlament. Din pacate acest adevar este din ce in ce mai putin vizibil pentru oamenii educati. Si ar ajuta aici cateva clarificari. In primul rand, doar pentru ca cei pe care i-ai votat tu sunt in opozitie si nu la putere nu inseamna ca nu esti reprezentat. Atata timp cat cei pe care ii votezi ajung in parlament ei sunt acolo ca reprezentanti ai tai si au datoria sa respecte mandatul pe care l-ai dat. Cu alte cuvinte sa incerce sa puna in aplicare planurile pe care ti le-au prezentat si cu care tu ai fost de acord. Sau macar sa atinga scopurile ce au devenit intre timp si ale tale. Ce se intampla insa cand votezi pe cineva care nu ajunge nici macar in parlament? Asta e un punct logic in care votul ca idee se strica – ratiunea lui de a fi este negata. Insa aceasta zona gri este din pacate necesara. Sa ne imaginam putin o lume in care oricine cu cel putin un vot primit intra in parlament – o lume fara prag electoral in care fiecare vot este reprezentat. Probabil ca nu ar ajunge Casa Poporului pentru toti parlamentarii – insa denumirea ar fi in sfarsti una corecta :). Prin urmare mandatul nu este mereu exercitat. Dar asta nu il face mai putin valabil. Intelegerea contractuala pe care o implica este valabila cu conditia ca destui oameni sa aleaga in acelasi fel. Poti sa iti imaginezi votul tau ca o parte dintr-un mandat colectiv. Un contract prin care politicianul (reprezentantul) este responsabil in fata fiecaruia dintre cei care au contribuit la mandatul sau in mod egal. Ceea ce este demn de mentionat este ca nu doar cei alesi direct de tine sunt responsbili in fata ta. Cei pe care nu i-ai mandatat dar au ajuns in pozitiile de reprezentanti au si ei o datorie fata de intreaga societate. Pozitia in parlament este responsabila fata de proprii votanti insa pozitia de la putere, controlul executiv, este responsabila in fata tuturor cetatenilor. Este insa o responsabilitate diferita. Daca atunci cand ai primit un vot esti responsabil sa faci lucrurile pe care le-ai promis celui care te-a votat, fata de intreaga masa a cetatenilor esti responsabil sa guvernezi in interesul lor dupa cat te pricepi tu mai bine (pentru a nu avea conflicte de alegere provenind din aceasta dubla responsabilitate, politicienii ar trebui mereu sa propuna la alegeri ideile lor cele mai bune). De aceea faptul ca partidul aflat la putere nu pare sa aiba interesul majoritatii in gand este un motiv puternic sa il contesti chiar daca nu ai votat pentru el. Daca nu ai votat deloc pare mai greu sa contesti puterea pentru ca intr-un fel ai votat pentru ei. Insa este perfect natural sa ii tragi la raspundere cand tehnic esti unul dintre cei care i-a sustinut indirect. De aceea in mod ironic cei dintre noi care nu au votat au un motiv mai puternic sa fie prezenti la mitingurile anti-psd din ultima vreme.

Votul nu iti da drepturi ulterioare, el este un drept in sine. Pentru ca lucrurile sa fie clare, drepturile tale nu deriva din alegerea ta in privinta exercitarii votului. Toate drepturile tale provin din existenta ta de om si cetatean al acestei tari. Inclusiv votul. Insa votul, ca drept in sine nu trebuie confundat cu restul activitatii civice. Ideea cum ca cei care nu au votat ar trebui sa vorbeasca mai putin in spatiul public este principial gresita. Chiar daca moral lucrurile ar putea fi vazute asa de majoritatea votantilor (eu personal nu sunt in intregime de acord cu asta) totusi, neexercitarea dreptului la vot este in sine o alegere iar aceasta alegere poate fi urmata de o activitate civica a celor care nu au votat in mod egal cu cei care au votat. Adica, chiar daca nu ai ales pe nimeni asta nu inseamna cu adevarat ca nu ai ales si implicit ii poti trage la raspundere pe cei care au beneficiat de (non)alegerea ta.
De asemenea, daca ai votat pentru partidul de la putere, asta nu iti confera in nici un fel vre-o superioritate in viata publica. Nici morala, in fata celor care au votat cu “pierzatorii”, dar nici practica – de exemplu cresteri preferentiale de salarii pentru categoriile de votanti ai castigatorilor. Aceasta practica pusa subtil in aplicare in Romania ar trebui sa porneasca alarme in capul celor care beneficiaza de ea. Intrebarea simpla care se pune este ce vei face cand nu vei avea norocul sa votezi cu castigatorii? Te vei bucura atunci de acest gen de inegalitate asa cum te bucuri acum? Un partid care ia astfel de decizii este unul care isi vede propriul interes intr-o proportie mai mare decat interesul tarii pe care o conduce. Iti doresti un astfel de partid la putere? Probabil ca nu.

Votul este o responsabilitate fata de ceilalti. Pentru ca nu traim singuri pe acest pamant. Pentru ca facem parte dintr-o societate. Si ceea ce se intampla cu ceilalti te priveste in mod direct. Asta cel putin daca iti doresti ca si ceea ce se va intampla cu tine sa ii priveasca pe ceilalti. Cu alte cuvinte daca nu vrei sa privesti viata in fata de unul singur atunci ar trebui sa iti asumi partea ta de responsabilitate. Daca accepti participarea sociala atunci esti responsabil in diferite grade de propria persoana, de propria familie si de grupurile sociale sau administrative din care faci parte.
Votul este o alegere pentru viitorul nostru al tuturor. Mai mult decat viata ta, a carei fericire poate crezi ca o ai gata asigurata, daca iti pasa de viata celorlalti oare nu vrei sa contribui la alegerea cea mai buna pentru ei? Esti oare incapabil sa faci o judecata de valoare intr-un caz atat de important? Atunci care este utilitatea ta sociala? De altfel majoritatea suntem obisnuiti sa judecam deciziile guvernantilor. Cateodata zicem ca sunt bune, cateodata ca sunt proaste iar dupa ceva timp ne dam cu parerea asa in general – daca au facut mai mult bine, daca au facut mai mult rau in cutare perioada de timp. De ce sa nu pui votul acolo unde iti este gura. Daca intelegi destul cat sa iti dai cu parerea de ce sa nu ii dai parerii tale si o oarecare greutate?

Votul este o responsabilitate fata de tine insuti. Nimeni nu apreciaza lipsa de control asupra propriei vieti. Din pacate, de prea multe ori traim cu aceasta senzatie. Viata ne ia pe valurile ei si cateodata ne ridica, alte dati ne rostogoleste de nu stim pe unde sa iesim sa luam o gura de aer. Toate astea ne fac sa ne simtim deseori ca niste sobolani intr-o cusca. Si atunci de ce sa nu alegem atunci cand, atat de rar, putem alege? Daca ceva in viata asta e la alegerea noastra atunci de ce sa nu ne asumam aceasta responsabilitate. Decizia de a fi responsabil de viata ta este una care te ridica de la nivelul de animal la nivelul de om. Un nivel la care eu personal imi doresc sa fiu cat pot de mult. Daca am ramane in tara asta doar cinci oameni – ceea ce va fi foarte probabil in cativa ani 🙂 – votul tau ar avea greutatea a 1/5 din puterea acestei tari. Cu alte cuvinte cand colegul te-ar ruga sa votezi pentru el pentru ca o sa iti creasca salariul ai putea sa te lasi mai greu. De exemplu pentru 2 beri in loc de una. Dar pentru ca suntem putin mai multi avem iluzia ca putem ceda mai usor pastrand o infima parte din responsabilitatea sociala. Numarul mare de voturi este deseori confundat cu scaderea importantei votului ca si instrument. Insa e o mare diferenta intre relativa importanta a unui singur vot in rezultatul final si rolul esential al votului in sine. Tocmai respectarea cu sfintenie a fiecarui vot personal contribuie la importanta votului in sine. Pentru ca altfel am ajunge mult prea usor in lumea fara vot.

Lumea fara vot. Ce se intampla cand votul incepe sa isi piarda importanta?

Intotdeauna am fost incercat de o mirare involuntara in fata atitudinii de dispret fata de vot sau de ignorare a lui. Am simtit mereu ca omul din fata mea face o eroare fatala pe care nu o intelege. Si totusi niciodata cuvintele nu mi-au venit prea usor atunci cand a trebuit sa explic ceea ce simt. Ratiunea din spatele mirarii nu a capatat usor forma. Chiar si atunci cand incercam sa explic importanta mersului la vot imi era mai usor sa o explic din perspectiva individuala/personala directa decat din perspectiva sociala. Insa cel mai important lucru in privinta votului este dimensiunea lui sociala, modul in care modeleaza societatea prin simpla sa existenta. Pentru ca, fara vot, societatea asa cum o intelegem si o acceptam noi s-ar dezintegra. Prin urmare refuzul votului este un gest antisocial care te pune in afara societatii din care pretinzi ca faci parte. Precum un om in afara timpului sau. Sau, mai corect spus, un om bine pregatit pentru urmatoarea forma de organizare sociala – una fara drept de vot.

Ce se poate intampla cand absenteismul este majoritar? Sa incercam o paralela simpla cu datul cu banul. Fiecare dintre noi stie ca sansa de a pica o parte a banului la o singura aruncare este de 50%. Conform modului in care statistica se aplica lumii reale cu cat dai mai des cu banul cu atat sansele ca numarul de caderi pe o parte sa se aproprie de procentul cunoscut ca fiind corect. Cu alte cuvinte daca dai de 10 ori ai mai putine sanse sa primesti un perfect 50% decat daca dai de 10000 de ori (pentru explicatii suplimentare puteti apela direct numarul meu de telefon). Ideile despre cum ar trebui sa fie condusa societatea sunt raspandite printre cetateni la fel ca procentele de reusita ale unei aruncari cu banul. Fiecare dintre idei are o anumita sustinere – x% dintre cetateni o sustin. Pentru o reprezentare cat mai fidela a acestor idei in mintea politicienilor trebuie sa se intample doua lucruri. Primul este ca oamenii sa voteze conform cu ideile lor principale iar al doilea sa voteze in numar cat mai mare. Asa cum la un numar mic de aruncari ale monezii rezultatele pot fi usor distorsionate, in acelasi fel, la o prezenta mica la vot, rezultatele nu vor respecta raspandirea ideilor in spectrului social. Ideea in sine ca votul transmite modul de gandire al cetatenilor intr-o vointa conducatoare eficienta ar fi pierduta iar votul ar deveni mai degraba o problema de noroc – sau de pacaleala – asa cum o sa explic mai jos. Celor care sustin ca deja ziua votului este o mare comedie jucata cu populatia in rolul principal incerc astfel sa le explic ca indiferent daca am ajuns sau nu deja aici exista o metoda simpla de a refuza jocul aranjat – prezenta masiva la vot este primul pas.
Pentru exemplificare sa luam cazul unei decizii sociale punctuale. Sa zicem ca vorbim de o lege care sa interzica homosexualitatea. Si sa zicem ca 80% dintre noi sunt impotriva unei astfel de legi iar 20% o considera benefica. Cand subiectul capata destula greutate sociala poporul este chestionat in aceasta privinta cu ocazia unui referendum. Cu cat prezenta la vot este mai mica cu atat rezultatul votului va putea fi mai usor distorsionat – fie in mod natural (asa cum am explicat mai sus), fie printr-o puternica sustinere politica a prezentei la vot doar a celor care au parerea minoritara. Cu cat vor fi mai putini votanti cu atat sansele ca votul sa fie deturnat de cei 20% mai rigizi in pareri vor fi mai mari. Si imi pot imagina frustrarea majoritatii celor 80% cand se vor trezi intr-o dimineata intr-o societate opresiva. Probabil se vor gandi ca se intampla sa traiasca intr-o lume pe care nu o mai inteleg, cu idei complet diferite de ale lor. Poate se vor gandi sa emigreze repede intr-o tara mai prietenoasa inainte sa se interzica avortul, partidele politice si proprietatea.

Avem si o alta problema de subminare a votului pe langa absenteism, una la care am facut deja referire mai sus. Si anume votul manipulat sau pur si simplu negandit, fara substanta. Eu i-as spune vot fals. In mod normal alegerea se face dupa niste reguli personale ce tin de principii, valori si planuri de viitor. In felul acesta puterea este legata reprezentativ pe cat posibil de fiecare dintre votanti. Dar exista multe subterfugii prin care votantii pot fi pacaliti (sau se auto-pacalesc) sa ignore propria ratiune in avantajul unor sentimente sau senzatii de moment. Ca de exemplu atunci cand voteaza un politician pentru felul in care arata, se imbraca sau zambeste. Sau atunci cand voteaza un partid din obisnuinta cam in acelasi fel in care sustin echipa favorita de fotbal. Sau cand voteaza intr-un mod automat precum intregul lor grup social sau cum li se spune sa voteze (de catre o ruda, un comentator tv etc.). Exista si situatia in care un candidat sustine o pozitie minora ca importanta sociala dar puternic sentimentala pentru votanti. In acest caz va primi votul tuturor celor care sustin cu putere aceasta pozitie desi pozitia in sine nu e relevanta cu adevarat pentru viitorul tarii. Alte idei economice sau de politica devin irelevante pentru ca nu au atasata o incarcatura emotionala. Si asta in ciuda faptului ca ele vor defini in mare masura viata societatii cand vor fi puse in aplicare. Si nu de putine ori daca votantul ar fi fost mai atent la aceste idei ar fi observat ca exista un grad mic de compatibilitate intre gandirea sa si cea a omului pe care l-a votat.

Pentru a contracara aceasta problema nu este de ajuns prezenta masiva la vot (desi ea ajuta). Suplimentar trebuie folosita o dubla responsabilitate sociala. Pe de o parte este responsabilitatea votantilor sa nu aleaga cu inima mai degraba decat cu capul. Acest lucru se intampla cel mai des din cauza unei educatii civice deficitare insa i se poate intampla oricui in diverse momente. De aceea, la fiecare alegere, este utila intrebarea – oare nu cumva aceasta alegere a mea este o greseala? Surprinzator, simplul gand la aceasta posibilitate deschide mintea celor mai multi dintre noi. Pentru ca in mod natural suntem complet opaci la orice altceva decat alegerea gata facuta. Problema in acest caz nu este sa facem o alegere ci sa ne acordam ragazul necesar pentru a o intelege imediat dupa momentul in care am facut-o si inainte de momentul in care o consfintim prin vot.
Cand politicienii incearca sa il pacaleasca pe cetatean responsabilitate este impartita. Pe de o parte este vina cetateanului care se lasa manipulat. Nu vreau sa acuz pe nimeni pentru ca parerea mea personala este ca oricine poate fi manipulat – doar nivelul difera. Insa simpla cercetare cu atentie si auto-sinceritate a deciziilor trecute si a efectelor ulterioare e un bun antidot. El nu va merge intotdeauna insa daca la o prima alegere ai fost pacalit si ai inteles asta atunci e mult mai dificil sa fii pacalit ulterior. Existenta partidelor politice face mai usoara utilizarea memoriei noastre colective pentru a face alegerile corecte. Pentru ca partidele sunt responsabile de candidatii lor si nu este de ajuns sa se debaraseze de un politician ce nu mai este apreciat pentru a fi uitat rolul lor in alegerea sa. De altfel aceasta este responsabilitatea lor politica – a doua responsabilitate despre care vorbeam – si ea se traduce prin nivelul de credit social al partidului. Pe de o parte prin pierderea de incredere atunci cand candidatii sau politicile sustinute au afecte negative, pe de alta parte prin credit suplimentar atunci cand deciziile politice duc la succese economice sau nationale. Fiecare cetatean are responsabilitatea civica de a isi folosi memoria si a inregistra creditul (sau lipsa sa) pentru fiecare dintre partidele politice active si nu doar pentru politicienii implicati. Responsabilitatea unui om politic nu poate fi separata de cea a partidului din care face parte. Ele merg mana in mana la alegeri. Sunt multi cei care vad o problema in Dragnea si vor uita bucurosi responsabilitatea partidului odata cu plecarea baronului sef. Democratia nu functioneaza asa.

Calea catre viitorul glorios

Lumea noastra e plina de forma fara fond. Imaginea (perceptia) este de prea multe ori mai impotanta decat sensul sau realitatea ei. Golirea de importanta a votului va duce la irelevanta lui. Absurditatea va fi evidenta dar neasumata public. Nimeni nu isi va asuma responsabilitatea rezultatului final in care votul ca instrument va fi confiscat de o alta forma de guvernare. Capatul acestui drum periculos este reprezentat de votul de forma, asa cum era el in comunism. Randuri peste randuri de oameni – roboti votanti – pregatiti sa ridice mana la comanda altei fiinte umane. Masinarii de alegere cu 100% a unei unice optiuni. Absurdul calare pe absurd intr-un mars al dezumanizarii. Uitati-va la congresele comuniste din istoria recenta a Romaniei. Credeti ca oamenii aceia ce aplaudau sincron si la comanda erau oameni? Nici pentru ei votul nu conta desi poate si-ar fi dorit sa conteze. Cand destui dintre noi o sa simta imposibilitatea alegerii la fel ca ei atunci va fi deja prea tarziu.

Toata povestea asta explica de ce, atunci cand vorbim de vot, cel mai important lucru este sa alegi sa iti exerciti acest drept. Comparativ cu asta nici macar nu mai  conteaza pe cine alegi, de ce sau cum explici prietenilor. Toate astea sunt irelevante in comparatie cu prezenta ta efectiva in randul cetatenilor. Pentru cei care nu sunt multumiti cu atat de putin voi incerca pe viitor si un Mic Ghid de Vot – Cum sa alegi cand nu ai ce alege.
May 16, 2018 Societatea mea

Povestea fumurilor mele

Cum m-am apucat de fumat – o povestioara nostalgica

Amintirile noastre nu sunt reale, sunt doar niste samburi de adevar crescuti in povesti colorate si apoi recolorate de fiecare data cand ni le amintim. La fel imi amintesc si eu cu placere o scurta astfel de poveste din liceu, una care nu a parut sa insemne mare lucru la vremea ei dar mi-a marcat viata pentru multi ani dupa aceea. Intr-o seara de primavara, undeva in fata unei case vechi din Bucuresti, asteptam o fata sa termine ora de meditatie la nu stiu ce materie importanta. Nu mai dura mult insa eu nu aveam nimic de facut. Stateam pe o bancuta lipita de casa si ma plictiseam. Ea imi lasase pachetul ei de tigari, probabil nu vroia sa il vada cineva inauntru. Ea fuma, la fel ca majoritatea prietenilor mei. Eu nu. Se zice ca daca vezi in jur un buton simti nevoia sa il apesi, daca vezi o usa vrei sa o deschizi. In cazul meu, in seara aia, tineam in mana un pachet de tigari. Chiar daca ele erau mentolate, adica nu respectau imaginea mea despre ce tigari trebuie sa fumeze un barbat, erau totusi niste tigari. Un pic mai tarziu tineam in mana o tigara si ma gandeam cu curiozitate cum o fi. Nu cu mult dupa aceea aveam o tigara aprinsa si pufaiam la ea, stilul expert. Un gest simplu la care nu m-am gandit prea mult dar care mi-a schimbat obisnuintele de zi cu zi pentru urmatorii ani.
Chiar daca deosebita pentru mine, povestea asta e relativ comuna. Fumatul prinde ca focul la liceeni. Sunt multe motive pentru asta. Liceenii sunt foarte curiosi sa descopere lumea si au foarte mult timp liber sa o faca. Asa ca le incearca pe toate daca au ocazia. Imaginea de fumator este deosebita (imaginea unei maturizari accelerate) in timp ce imaginea de nefumator este mult prea cuminte. Imi pot imagina cum dorinta de a parea mai matur decat esti daca nu chiar de a te maturiza efectiv mai repede te va face sa fumezi si tu la fel ca alti prieteni sau colegi ai tai care au facut deja acest pas si au imaginea corespunzatoare. De multe ori este un pas de (re)integrare in grupuri din care fumatul te-ar fi exclus. Si nu in ultimul rand se stie ca fumatul e periculos. Asta pentru un liceean obisnuit e o invitatie deschisa imposibil de refuzat. Nu doar ca la varsta respectiva constiinta pericolului este diminuata si asumarea de riscuri este o regula. Insa acest risc aparent ii face pe liceeni mai cool. Ii zic risc aparent pentru ca nici liceenii nu inteleg riscurile fumatului asa cum nu intelege majoritatea populatiei. Daca am vrea sa oprim adolescentii sa se apuce de fumat ar trebui sa inlocuim imaginile stupide de pe pachetele de tigari cu mesajele corecte. “Doar un om slab se apuca de fumat”; “Rad prietenii de tine cand te prefaci ca esti cool”; “Daca esti singurul din grupul tau care nu fumeaza atunci esti deosebit” etc. Mesajul actual “Fumatul ucide” e ca mierea dulce pentru teribilistii varstei.

Fumatul si viata

Putine din lucrurile pe care le incepi ca adolescent stau cu tine toata viata asa cum o face fumatul. Are acest viciu un talent aparte de a se lipi de om si de a deveni parte din el – de a-l defini ulterior. Si apoi poate sa aduca o contributie importanta la multe din reusitele tale in viata – de exemplu cand faci un cancer sau poate un atac de cord. Imi spunea cineva ca daca citesti factorii favorizanti pentru majoritatea bolilor descoperi acolo aproape intotdeauna si fumatul. Desigur ca acel caz al tanarului de 30 ani care nu a fumat niciodata si a descoperit ca are cancer la plamani iti da linistea sufleteasca sa continui, e ca si cum ti-ar fi furat el boala si pentru ca el a facut-o nemeritat asta inseamna ca tu o sa scapi. Profesorul meu de matematica fuma la orele de meditatii cat sa nu vezi de la nas la caietul pe care scriai. Spre batranete a mers la doctor si i s-a spus ca are plamanii unui nefumator. Cazurile senzationale raman in memorie in timp ce obisnuitele vieti scurtate sau uratite de tigari trec in statistica. O statistica pe care omul nu o intelege cu adevarat.
Dar nu imi doresc sa tin prelegeri despre efectul nociv al tigarilor – ar fi oarecum ipocrit din partea mea. Vreau sa trec la chestii mult mai serioase. Ii rog pe toti cei care sunt fumatori sa caute pe strada un rahat (de caine), sa bage un deget in el si apoi sa duca degetul la nas sa il miroasa. Din pacate acest exercitiu e necesar. Daca vi se pare mirosul prea rau tot ce trebuie sa faceti e sa repetati procesul de cateva ori pe zi si in interval relativ scurt nasul vostru nu va mai remarca mirosul neplacut. Pentru ca asta face simtul mirosului, se adapteaza (mai repede decat orice alt simt). Asta e motivul pentru care degetul folosit la experimentul de mai sus o sa miroasa mai rau decat degetele cu care fumati doar pentru o perioada scurta de timp. Diferenta enorma intre cum simte un fumator mirosul de tigari fata de cum simte un nefumator vine din marea capacitate a nasului nostru de a se adapta la conditiile inconjuratoare. Tigarile isi lasa amprenta atat pe degete cat si pe respiratie. Momentul acela in care un fumator se apropie sa iti sopteasca ceva la ureche si iti doresti brusc sa nu fi fost asa buni prieteni. Un fumator e ca un motan care isi marcheaza teritoriul. Corpul, hainele, masina, biroul si dormitorul sunt toate in mod incontestabil ale lui si doar un alt fumator poate atenta la ele. Si ce putem spune despre aspectul exterior al fumatorului de cursa lunga? Dintii emana sanatate odata cu tenta galbuie pe care o capata in timp. Apoi, dupa jumatatea vietii dintii primesc un companion intre semnele distinctive si anume ridurile. Toti facem riduri dar doar fumatorii se pot compara cu buldogii (si cateodata sunt la fel de simpatici).
Fumatul devine cu timpul un mod de viata. Tigarile sunt momente placute, necesare si obligatorii pentru fumator. Rutina fumatului pune stapanire pe o parte din viata si creeaza obligatii imposibil de ignorat. E sau nu oportun trebuie sa iesi la tigara, ca e ploaie sau ninsoare, ca e mijlocul unei negocieri importante sau al unei prezentari interesante. De asemenea, tigarile se ataseaza de anumite sentimente. Cel mai des de suparare, nervozitate, frica dar depinde de la om la om. Atunci cand simti acea emotie specifica automat simti si nevoia unei tigari. Pentru ca le-ai legat in trecut acum sunt de nedespartit. De exemplu eu simteam nevoia unei tigari atunci cand aveam emotii. Foloseam tigara pe post de calmant.

Partea frumoasa a fumatului – un exercitiu necesar

Nu poti critica fara a incerca sa privesti lucrurile si din directia opusa. Asa ca am incercat sa imi amintesc ce a fost frumos la fumat. A fost mai greu decat as fi crezut sa identific lucrurile precis. In mare parte pentru ca nu am putut sa imi dau seama cu siguranta daca amintirile respective au fost formate si din cauza ca fumam sau eu doar se intampla sa fumez in ele. Pana la urma am decis ca nu ar fi fost la fel fara tigari asa ca iata rezultatul.

1. Prietenie
Pentru mine prietenia a fost inlocuitorul vietii de familie. Eu nu am avut rude ci prieteni care sa le joace rolul. Imi amintesc acum nenumarate intalniri fara scop aparent. Doar ca sa fie. Noi spuneam ca facem o bucatarie (dupa bucataria fizica in care stateam o noapte intreaga). Fumul de tigara era gros de il puteai taia cu cutitul. Vorbeam despre orice si incontinuu. Si din aceasta vorbarie ieseau din cand in cand momente fantastice. Lanturi de glume geniale de nu te puteai opri din ras. Dezvaluiri socante la care nu te-ai fi gandit niciodata inainte. Certuri ce pareau sa cutremure relatia dintre noi. Dar chiar si fara aceste momente istorice, vorbaria, bautura si fumatul erau ca murmurur constant al calugarilor budisti in rugaciune. Cateodata reusim sa recreem pe termen scurt acea senzatie dar probabil ca am trecut mai departe. Oare pentru ca nu mai bem la fel, poate pentru ca nu mai avem dezvaluiri noi sau nu mai suntem dispusi sa le facem, poate pentru ca nu mai judecam la fel lumea sau pentru ca nu se mai fumeaza in bucatarie :).

2. Singuratate
Cateodata cand eram plecat cu grupul de prieteni undeva – pe munte, la mare etc. – simteam nevoia sa fac o pauza de la grup. Sa fiu singur doar eu cu gandurile mele. Nici macar nu stiu la ce ma gandeam pentru ca nu imi amintesc sa fi avut vre-o revelatie. Ma retrageam undeva unde nu era nimeni si imi aprindeam o tigara. Dupa o vreme simteam ca sunt din nou pregatit pentru viata. Lucrurile se rearanjau in capul meu ca si cum ar fi fost o mare dezordine creata inainte. Obtineam ceva foarte valoros – liniste. Nu imi amintesc sa fi avut experienta asta prea des fara o tigara. Intr-o vreme in care incercam sa ma las de fumat faceam acelasi lucru cu o tigara neaprinsa. Doar stateam acolo in liniste si din cand in cand trageam “la rece” din ea.

3. Suferinta, dulce suferinta
Cateodata viata iti arde o palma de simti ca nu o poti duce. Nu te poti supara pe ea cand stii ca e involuntara. Si oricum, atata vreme cat esti inca in viata, intotdeauna se dovedeste ca o puteai duce. In astfel de momente mie imi placea sa merg pana la capat cu durerea, sa ma afund cat puteam de mult in ea. Intr-un fel doream sa simt ca am atins limita de jos. Si acolo stateam o vreme tragand totul in piept. Era un moment de imponderabilitate si liniste in care parca nimic nu se misca. Totul era doar suferinta mea. Si era un moment perfect pentru o tigara. Apoi deodata impingeam cu putere in picioare si ieseam la suprafata, ba chiar saream putin prea sus in aer. Aveam atunci energia de a muta muntii … pentru o vreme.
Cu timpul acest ciclu de sentimente contradictorii a fost aplanat de ratiune sau poate de varsta. Dar acea suferinta dulce dinaintea revenirii la viata mergea foarte bine cu tigarile.

4. Diverse
Imi pot imagina multe alte beneficii pe care le-am avut de pe urma fumatului dar ele sunt toate sociale si vin din felul in care gandeau cei din jurul meu despre fumat mai mult decat din fumatul in sine. Desigur ca daca nu as fi fost fumator nu i-as fi inteles niciodata pe cei care fumeaza. Faptul ca am vazut ambele parti ale baricadei mi se pare un avantaj. Intelegi altfel cand simti pe pielea ta.

Si cam atat – pentru ca nu pot spune ca ma simteam neaparat bine cand fumam. Adevarul este ca nu era o placere fizica, poate doar una psihica.

Fumatul si statistica

M-am gandit sa ies putin din  capul meu si sa vad daca exista o viziune externa un pic mai realista despre fumat, neinfluentata de pareri personale. Una statistica, asa cum imi place mie.
Iata primele lucruri pe care le citesti pe pagina WHO (World Health Organization).
1. “Tobacco kills up to half of its users.” Pus in aceasta lumina fumatul pare o prostie. Sa te supui unui asemenea risc fie si in cazul in care iti ofera placere pare la fel de stupid ca a lua droguri. De altfel fumatul nu pare altceva decat un drog. Doar ca e unul legal (asa cum ar trebui sa fie toate dupa parerea mea). Din pacate nu pot sustine pozitia asta cu prea multa putere pentru ca imi place sa fumez iarba, considerata de majoritatea oamenilor un drog.
2. “Mai mult de 7 milioane de oameni sunt omorati de fumat in fiecare an.” Dupa cum zicea Stalin moartea unui numar mare de oameni nu este decat o statistica. Ce inseamna de fapt 7 milioane? Adica stiu ca e mult dar …. cat de mult? Stie careva dintre voi cum ar trebui sa te simti cand auzi ca mor atatia oameni? De fapt cati oameni mor in general intr-un an? Sa plecam de acolo…
Mai interesanta este partea a doua a acestei statistici. Aproape 1 milion dintre acestia sunt nefumatori expusi fumatului pasiv. Ori asta chiar e o prostie. Atat din partea nefumatorilor cat si din partea fumatorilor care ii trag cu ei in jos. Ideea asta imi evoca parintii care fumeaza in timp ce isi plimba copii prin parc. Si care, cu gratie, sufla fumul in alta directie decat a copilului … pentru ca le pasa :).
3. “Sunt 1,1 bilioane de fumatori in lume si 80% dintre ei traiesc in tari sarace sau mediu-dezvoltate.” Asta mie imi spune ca fumatul e o problema de civilizatie. Cu cat o societate e mai civilizata cu atat se fumeaza mai putin in ea. Imi pot imagina multe motive pentru care exista aceasta corelatie, printre care lipsa de informare asupra efectelor tutunului, lipsa de activitati sociale distractive sau dorinta limitata a statelor respective de a isi proteja cetatenii in fata companiilor de tutun care aduc bani in tara. Dar cel mai puternic motiv este parerea societatilor respective despre fumat. Acolo unde fumatul este vazut in general ca ceva rau, nu se fumeaza. Cu cat o tara este mai civilizata cu atat imaginea corecta despre fumat se raspandeste mai mult.

Cum m-am lasat de fumat

Intr-o zi am iesit pe seara in oras. Mi-am cumparat un pachet de tigari pentru ca ramasesem fara. Ca orice fumator care se respecta imi cumparam tigari imediat cum ramaneam fara. O pauza ar fi fost prea mult.
Pana la sfarsitul serii am baut mult si am fumat si mai mult. Fumatul era un gest reflex pe care il faceam de fiecare data cand aveam nevoie. Nu ma gandeam la asta, era parte din viata mea. Dar in seara aia, cand am terminat pachetul mi s-a facut rau. In rest seara a mers bine asa ca efectul asta al fumatului mi-a stricat-o oarecum. Asa ca am fost fortat sa ma gandesc la asta. Sa ma gandesc de ce aveam cu adevarat nevoie cand fumam. De nicotina, de gestul linistitor, de aerul tras in piept? Si atunci am inteles de ce aveam nevoie de tigari. Eram sensibil si nesigur. Emotional, tigarile ma linisteau. Cand eram intr-o situatie delicata, sub imperiul unei emotii puternice simteam nevoia unei tigari, mai ales daca emotia era negativa. Cand imi era frica sau eram suparat sau cand eram emotionat si trebuia sa fac ceva important.
Dar eu nu eram omul care sa accepte aceasta dominare a emotiilor. Credeam ca am un caracter puternic si nu imi placea aceasta slabiciune. Mai ales ca era oarecum vizibila. Orice om atent ar fi observat cum crestea ritmul tigarilor fumate cand nu ma simteam confortabil. Si dupa ce imi linisteam emotiile mi se facea rau de la prea multe tigari. Am decis atunci ca fumatul nu va mai fi o nevoie pentru mine.
Odata decizia luata am facut ceva organizare. Intai am ales un eveniment relevant in viata mea atasat unei emotii puternice si atunci am fumat ultima tigara. Apoi am scris mare pe birou data si ora ultimei tigari. Si am inceput sa numar. Intai orele, apoi zilele si saptamanile. La fiecare incrementare a numaratorii ma auto-felicitam si gaseam astfel puterea de a mai rezista inca o tura. Le spuneam tuturor celor din jur cat era contorul rezistentei mele si in aprecierea lor gaseam sustinere. Stiam ca fac ceva deosebit si asta ma ajuta.
Primele zile au fost incredibil de grele. Nici acum nu stiu cum am rezistat insa probabil a ajutat ca am luat-o pas cu pas. Nu trebuia sa rezist decat inca o ora (la inceput) sau inca o zi (mai apoi). Dupa o vreme lucrurile au intrat intr-un fel de normalitate. Imi doream in continuare sa fumez insa presiunea nu mai era atat de mare. De partea cealalta aveam presiunea contorului care ajunsese la cateva luni si doar nu era sa il resetez dupa atata efort. Ar fi fost ca si cum as fi aruncat pe fereastra toata munca din acele luni. Un ultim moment dificil a venit dupa ce am renuntat la contor pentru ca nu mai simteam presiunea lui. Nu imi mai doream sa fumez (decat din an in paste). Dar, surprinzator, pentru ca nu mai era atat de greu sa rezist, parea si foarte usor sa fumez … “doar una mica”. Parea ca nu ar fi contat. Pentru ca era clar ca scapasem de sub influenta tutunului. Insa aici m-a ajutat putin ratiunea. Mi-am zis ca era o mare prostie. Sa risc sa ajung iar acolo de unde scapasem fara nici un motiv relevant. Nu mi-a placut niciodata sa fac prostii iar rusinea asta m-a tinut in siguranta in aceste momente. Cumva, pe nesimtite, a venit momentul in care sa fumez nu mai era important. Nu mai era nici macar unul din gandurile mele comune. Se mai intampla sa apara o sugestie interioara, venita parca de nicaieri. Ar fi asa o mare tragedie sa mai bag o tigara? Dupa atatia ani? Si apoi ratiunea intervenea si ma intrebam la ce mi-ar folosi? Oare ar merita? Inca nu am prins un moment in care sa ma conving ca merita. Atata timp cat amani impulsul initial destul de mult cat sa apuci sa gandesti esti deja scapat de pericol.
Nici nu mai tin minte cati ani au trecut (mai bine de 5 ani) de cand m-am lasat de fumat. Este una dintre realizarile vietii mele. Nu atat pentru ca a fost greu sau pentru ca dovedeste ceva despre mine. Doar pentru ca sunt atat de putini cei care reusesc sa faca asta. Si acum cand privesc din partea cealalta mi se pare foarte ciudat ca lucrurile stau asa. Pentru ca este ceva foarte important, ceva ce ar trebui sa fie pe lista oricarui fumator constient. Iar strategia este simpla. Atata timp cat nu te uiti unde trebuie sa ajungi in final ci doar unde trebuie sa ajungi peste o ora sau peste o zi.

Povestea asta nu este o pledoarie impotriva fumatului. Pentru asta m-as fi straduit mai mult de atat. Este o invitatie la intelegere. Pentru nefumatori este o incercare de deschidere, de intelegere a situatiei in care se gasesc fumatorii. E greu sa ii intelegi fara sa fi fost in locul lor dar fara sa ii intelegi nu prea poti sa ii suporti. Pentru fumatori e o poveste cu morala. Poate nu credeti dar sa te lasi de fumat este un lucru pe care trebuie sa il faci macar o data in viata. Odata si bine 🙂
March 6, 2018 Here and Now, Societatea mea

Legile justitiei

Ar putea fi evident intr-o societate mai implicata civic si mai atenta la lumea din jur ca daca parlamentul schimba legile care guverneaza justitia, schimbarea in sine va afecta fiecare membru al societatii. Si totusi am constatat cu surprindere ca foarte multi dintre noi au ideea ciudata ca asta nu are nimic de a face cu ei sau cu viitorul lor. Pentru ca, nu-i asa, sunt doar niste legi date pentru politicieni corupti ca sa scape de inchisoare. Acesti concetateni dezinteresati ai mei nu sunt nici asa importanti si nici asa corupti ca sa ii afecteze schimbarea in mod direct. Oricum ce fac oamenii aia in parlament nu are nici o treaba cu ei. Legile sunt intr-adevar rele dar asta nu e ceva nou intr-o tara corupta ca a noastra. Intotdeauna ei (politicienii) au fost in lumea lor cu propriile lor reguli si noi in a noastra. Talentul oamenilor de a se minti singuri pentru a isi justifica neimplicarea este spectaculos. Surprinzator asta e o atitudine chiar mai raspandita decat a celor care cred ca legile sunt bune (pentru ca asa li se spune de catre oamenii in care au incredere).

1. Ce sunt legile astea?

Nu vreau sa intru in detalii aici. Am citit si am vorbit despre asta o gramada. Pentru cei care au nevoie de detalii exista surse mai bune decat mine, oameni care au studiat fiecare fraza inainte de a trage concluzii. Eu doar sintetizez ceea ce am inteles eu. Legile ataca justitia independenta pe doua planuri. Pe de o parte ii anuleaza pe cat posibil instrumentele de lupta cu ilegalitatea. Pe de alta parte ii vulnerabilizeaza pe membrii puterii judecatoresti in raport cu puterea executiva sau legislativa. Pare ca politicienii care au votat legile isi doresc sa fie siguri ca nu vor exista consecinte pentru incalcarea legii de catre cei puternici (putere politica dar implicit si financiara). Justitiei ii scot dintii si, pentru siguranta, ii pun si lesa. Noi am mai fost in trecut in situatia asta. Justitia (cat de cat) independenta este ceva nou in Romania si a aparut oarecum fortat dupa aderarea la UE.

Cu ce ne afecteaza asta pe noi ceilalti zic unii cunoscuti ai mei? Ce daca politicienii nu vor putea fi atacati de justitie cand incalca legea? Pana la urma noi nu suntem politicieni iar ei oricum nu fura de la noi ci de la stat :). Si unii nici nu sunt asa rai pentru ca ne dau si noua cate ceva, o paine, un ulei, o excursie la moaste, fac ceva si pentru popor. Noi nu am avut treaba cu justitia pana acum si nu o sa incepem azi. Orice se schimba in legi nu o sa ne afecteze.

Oamenii relativizeaza implicatiile, vad doar conexiunile care ii intereseaza si care le sustin ideile. E usor sa gasesti vinovatie sau sa ignori responsabilitatea pentru orice eveniment. Deobicei se pleaca de la idei preconcepute si apoi se construieste o argumentatie perfect logica pe ele. (de ex. – toti fura asa ca mai bine cineva care ne da si noua ceva in schimb decat unul nou care sa fure tot). De aceea ar fi necesar un mod mai consistent de a aprecia deciziile bune si cele rele ca si consecintele lor posibile. Eu incerc sa ma uit la societatile mai civilizate decat a noastra. Ma uit ce principii au si incerc sa le aplic in Romania. Incerc sa nu ma uit la consecintele imediate si personale ci la efectele pe termen lung. Am speranta ca daca te porti ca si cum ai fi civilizat mai devreme sau mai tarziu o sa fii. Asa functioneaza la oameni poate asa functioneaza si la societati.

2. Sa plecam de unde vrem sa ajungem

Ce vrem noi de la Romania? Unde vrem sa ajungem? Iata cateva idei cu care sper ca majoritatea puteti sa rezonati.

As vrea sa fim mai civilizati. M-as simti mai confortabil intre oameni mai civilizati. Daca e ceva ce ma loveste de fiecare data cand ies pe strada este nivelul scazut al civilizatiei si lipsa acuta a respectului fata de ceilalti. De prea multe ori si prea usor vad jigniri si injurii. Ironii acide si superioritate afisata gasesti la tot pasul ca si cum toti incearca sa isi mascheze frustrarile. Oameni care se lovesc de tine. Oameni care te ignora cand ai nevoie de ajutor. Oameni care se baga in fata. Oameni pentru care nu existi pana cand, printr-o greseala a ta, devii tinta supararii lor si atunci te poti astepta la orice de la ei. Si lista e inca mult mai lunga.

As vrea sa fim mai intelegatori. Daca ne-am pune in locul celui de langa noi ne-am purta altfel dar asta e dificil daca nu ai antrenament. Involuntar ne purtam ca si cum de cele mai multe ori ceilalti nu merita aceeasi intelegere pe care o avem fata de noi insine. Ai zice ca e ipocrizie daca nu ai vedea ca e pur si simplu neputinta de a intelege. Dar ceea ce ne lipseste si mai mult este intelegerea lumii in care traim. Este incredibil pentru mine ca oamenii traiesc o viata intreaga intr-o lume fizica si o societate fara a intelege dupa ce reguli se invart acestea. Macar cat de cat. Sa stie si ei de exemplu ce anotimp este acum in Australia sau care sunt atributiile presedintelui Romaniei.

As vrea sa avem bunastare. M-am saturat sa vad atata saracie. Saracia este moartea idealurilor si a principiilor. Nu o sa traim niciodata pentru ceva mai inalt cat timp nu vom avea ce sa mancam. Mi se pare imposibil sa atingi niveluri inalte de cultura si civilizatie sub presiunea nevoilor de baza.

As vrea sa fim (mai) in siguranta. Fie ca vorbim de taximetristul care se da jos la tine sa te bata sau de fiul unui politician influent care iti va face rau pentru ca nu ii place fata ta. Siguranta lipseste in trafic din cauza calitatii proaste a drumurilor sau a nerespectarii legii (si a unor legi proaste dar asta e alt subiect). Siguranta lipseste din spitalele subfinantate si fara protocoale clare sau respectate, unde standardul de alegere a medicului la care sa mergi este barfa vecinilor din bloc pentru ca nu exista criterii de calitate in medicina. Poluare in marile orase, blocuri nesigure la cutremure si o sa las lista deschisa pentru fiecare sa isi adauge spaimele proprii.

Unii ar vrea sa fim mai fericiti asa ca poate ar trebui trecuta si asta pe lista. Dar eu stiu ca fericirea e relativa si poate fi gasita chiar si acolo unde nu e civilizatie, intelegere sau corectitudine. Partea asta mi se pare cel mai usor de obtinut. Daca nu ma credeti uitati-va la captivii televizoarelor sau ai bisericilor.

As vrea sa lasam ceva in urma. Poate nu intelegem care e scopul nostru in lume sau poate ca nu exista un scop. Fie ca ne place fie ca nu suntem conditionati sa incercam sa traim vesnic. Prin copiii nostri, prin realizarile noastre, prin ideile sau cultura noastra. Pana cand intelegerea noastra despre lume ne va spune altceva cred ca ar trebui sa incercam sa construim mai mult pentru viitor decat pentru propria noastra viata.

Cred ca e o lista suficienta pentru moment. Acum ca stiim ce vrem putem judeca daca o actiune este utila sau nu dorintelor noastre. De exemplu putem sa analizam legile justitiei si rolul lor in incercarea noastra sociala de a ne atinge obiectivele.

3. Principiile sunt mai simplu de judecat

Asa cum spuneam, totul pleaca de la principii. In loc sa decizi daca e bine sa bagi in buzunar 100 lei care ii cad unui strain in parc chiar in fata ta cand faci jogging marti pe 13 – e mult mai simplu sa stabilesti principiile cu ani buni inainte (de ex: eu nu iau bunurile altora indiferent de situatie). Iar pe moment nu trebuie decat sa te gandesti daca actiunea ta se conformeaza principiilor tale. Asa ca o sa incerc sa enunt cateva principii, toate incalcate de noile legi ale justitiei.

A. Legea mai presus de orice altceva
Orice altceva? In practica nu e chiar asa. Nu sunt un legalist si nu cred ca legea este idealul suprem. Asa cum am spus mai sus, pentru mine altele sunt scopurile de atins iar orice lege ar trebui judecata din aceasta perspectiva. Legea trebuie insa judecata de la inceput, masurata si dezbatuta, atunci cand afli de ea (sau cand este votata) nu atunci cand trebuie aplicata (eventual cand aplicarea ei te priveste in mod direct). Iar unele legi trebuie marcate ca incorecte daca se opun principiilor personale sau sociale (Daca nu am face asta nu ar exista nici o iesire dintr-o dictatura). In afara de aceste situatii, toate celelalte legi trebuie respectate in orice conditii. Si la asta ma refer cand spun mai presus de orice altceva.
Legile justitiei incalca acest principiu pentru ca incalca chiar constitutia, care este legea noastra principala, cu care toti trebuie sa fim de acord, altfel nu ar trebui sa locuim in Romania.

B. Independenta justitiei
Asta e principiul cel mai des dezbatut asa ca nu o sa insist. Faptul ca justitia va fi din nou subordonata politicului e poate cel mai rau lucru pe care il fac legile votate acum.

C. Coruptia e rea
Da, asta e un principiu si nu o parere. De prea multe ori am auzit ca pana la urma nu e chiar o tragedie ca un functionar ia si el ceva in plus pentru serviciile sale ca oricum are salariul mic. Coruptia este molipsitoare. Se ia de la parinti, prieteni, cunoscuti. Cand o vezi peste tot ajungi sa crezi ca e normalitate. Dar coruptia este de fapt o incalcare a principiilor si a legilor iar asta duce in mod direct la scaderea performantei si a bunastarii statului. Iar scaderea performantei serviciilor statului poate afecta nu doar bunastarea si confortul cetatenilor lui dar si siguranta si fericirea lor. Ganditi-va doar ce inseamna o scadere a performantei in sistemul medical ca sa luam doar un singur exemplu. Desi pentru mine mai trista mi se pare performanta din sistemul educational care influenteaza intreaga societate la toate nivelurile.
Legile astea sustin coruptia prin protejarea oamenilor puternici de lege.

D. Delegarea puterii in interesul majoritatii (adica democratia reprezentativa)
Asa functioneaza democratia – majoritatea deleaga puterea unor specialisti care o exercita in interesul intregii populatii. In momentul in care exercitarea puterii se face in interesul unei minoritati (in cazul asta pare ca e in interesul unei parti corupte a clasei politice) principiul de mai sus este incalcat iar democratia nu mai functioneaza. Iar intr-o democratie nefunctionala nici macar votul nu mai are sens. Nu suntem inca acolo dar putem ajunge usor.
Noile legi ale justitiei sufoca democratia pentru ca sunt date de legiuitori in interesul personal al legiuitorilor. Ce sens mai poate avea democratia cand cel care da legile decide in interes personal cum sa fie ele scrise?

4. Cum incalcarea principiilor de mai sus impinge in directia opusa scopurilor noastre sociale

Respectarea legii, chiar si cand contravine interesului personal, este o trasatura a civilizatiei (e o forma de integritate morala). Asa ca nu vom fi mai civilizati obisnuindu-ne cu incalcarea acestui principiu. Si in mod cert nu vom fi mai in siguranta daca cei care trebuie sa aplice legea vor da prioritate ideilor lor de moment (sa zicem ca un politist nu te apara de un criminal pentru ca nu ii place cum gandesti sau ce reprezinti). Sau despre ce siguranta sau protectie legala poate fi vorba cand justitia este influentata politic. Poate nu cunoasteti nici un parlamentar si nu o sa aveti treaba vreodata cu unul. Poate nu cunoasteti nici o sotie de parlamentar sau un fiu sau fiica sau macar vre-un prieten. Sau poate vre-un prieten al unui primar. Vre-un fost coleg de scoala al unui politician influent. Poate nu cunoasteti nici un astfel de om acum dar sigur nu o sa treceti prin viata fara sa va loviti de ei. Trebuie atunci sa aveti grija daca legea va fi de partea lui doar pentru ca este cine este.

Dar cu ce ne incurca pe noi coruptia altora? Am explicat deja ca intr-un sistem corupt nu exista performanta. Nu exista nici profesionalism pentru ca nimeni nu poate fi corect si principial cand coruptul de langa el o duce nemeritat mai bine. Dar acolo unde e coruptie nu e doar pericol ci si umilinta si saracie. Iar fiecare dintre aceste probleme te va afecta direct cat timp traiesti in Romania. Te vei lovi de ele la doctor, la politie, la scoala copiilor tai, la administratia financiara, pe strada, la serviciu (exceptandu-i pe norocosii al caror serviciu se gaseste intr-o bula de inspiratie vestica). Cam peste tot. Oriunde ai locui sau ai lucra te vei lovi de realitatea sociala si nu vor fi decat doua cai de scapare: fie pleci din tara, fie accepti sa faci parte din sistem. Ultima alegere e trista pentru ca implica renuntarea la moralitate si respect de sine. Dar nu este trista decat daca o intelegi ca responsabilitate personala. De aceea in jurul nostru vedem o majoritate de oameni integrati si fericiti. Oameni care nu privesc aceasta tradare morala ca pe o infrangere personala. Multi dintre ei sunt oameni buni (s-ar fi integrat perfect in orice societate mai civilizata) pe care societatea noastra i-a invins (corupt) dar ei nu inteleg asta.

Sunt sigur ca putine lucruri se vor putea construi intr-o societate care accepta astfel de incalcari principiala. Imi este teama ca vom trai ca niste oi pentru ca nu vom fi lasati sa traim altfel (doar daca nu decizi sa traiesti ca un lup). O sa traim doar pentru mancare, sex si distractie. Eventual ca sa facem copii si apoi sa murim. Asta e viata pe care vei avea voie sa o ai in Romania daca iti pastrezi un nivel decent al moralitatii. Poate situatia e reversibila (sau poate nu) insa directia este gresita.

5. Finalul glorios

Daca nu iti doresti nimic din ce imi doresc eu pentru noi atunci nu te afecteaza legile justitiei. Poti sta linistit pentru ca nu vei pierde nimic. De altfel statul linistit va fi castigul tau cel mai mare.

Daca insa ai macar in parte aceleasi dorinte ca mine atunci nimic din ce se intampla acum nu ajuta. Ba mai mult, face lucrurile mult mai rele. Si ele pot fi mai rele din generatie in generatie. Copiii tai vor fi si ei afectati daca ii educi dupa principii morale (de fapt vor fi afectati indiferent cum ii educi insa nu vor intelege cat de afectati sunt decat daca ii educi corect)

Sfatul meu este sa te implici. Da, trebuie sa votezi – asta e obligatoriu (intotdeauna). Da, trebuie sa protestezi in mod public – asta este din pacate necesar acum. Si da, trebuie sa discuti despre toate astea cu cei din jurul tau, sa dezbati si mai ales sa intelegi – asta inseamna sa faci parte din societate si nu dintr-o turma. Sau trebuie sa pleci din tara – cat mai repede.
February 6, 2018 Societatea mea

Should I stay or should I go

Ce faci cand societatea in care te-ai nascut nu este chiar ceea ce iti doresti sau simti ca nu prea ti se potriveste? Si daca vezi potentialul de a schimba locul in care traiesti cu unul mai bun? Daca ai libertatea acestei decizii atunci care ar fi argumentele pro si contra? Ce te-ar impinge in afara tarii tale si ce te-ar tine pe loc? Si eu sunt printre cei care pot lua o astfel de decizie. As fi putut pleca din tara de multa vreme dar faptul ca am ramas nu il resimt ca pe o decizie luata constient. M-am gandit de cateva ori la asta insa niciodata nu i-am acordat destul timp. Mereu m-am bazat pe cateva argumente superficiale fara a incerca sa urmaresc cu atentie ambele parti ale argumentatiei. Practic m-am multumit sa imi gasesc o justificare pentru (pseudo-)alegerea facuta doar ca sa imi demonstrez ca este o decizie asumata. Insa cred ca este momentul unei analize mai serioase.

Aceasta este povestea unei decizii. La inceputul acestui text nu stiu foarte clar in ce directie ma vor duce argumentele insa, pentru prima oara in viata, ma simt destul de deschis ambelor optiuni pentru a le cantari in mod echilibrat. La sfarsitul acestei povesti voi lua o decizie. Si daca decizia nu va fi pusa in practica va fi un exemplu elocvent despre cum emotiile si sentimentele sunt mai presus de ratiune 🙂

Mi-am facut o lista cu argumente pro si contra asa cum e normal in astfel de situatii. Le voi lua pe fiecare in parte si le voi dezbate.

1. Pro: Mai multi bani

Am zis sa incep cu motivul aflat in gandul tuturor. Acesta e argumentul cu care incep deobicei discutiile. Pentru ca la acelasi nivel de calificare, salariul tau din Romania este la jumatate sau un sfert fata de alte salarii din vest. Si chiar daca preturile sunt mici aici fata de aceleasi tari vestice, nu sunt destul de mici pentru a ne da o putere de cumparare la fel de mare ca a prietenilor nostri englezi, francezi, germani etc. Ca sa nu mai vorbim ca daca ne intalnim la plaja in Spania noi trebuie sa renuntam fie la cateva stele la hotel fie la o proportie mai mare din salariile puse deoparte.

Prin urmare, daca iti gasesti undeva afara acelasi job pe care il faci aici vei capata automat mai multa putere de cumparare. Si de cele mai multe ori vei avea oportunitati de crestere pe care nu le ai aici. Iar in multe domenii nici nu gasesti joburi in Romania ceea ce face mult mai usoara alegerea celor care au calificare in respectivele domenii.

Problema este daca iti poti gasi un job intr-o societate mai buna. Pentru multi asta nu este chiar usor. Insa intamplator pentru mine nu cred ca ar fi foarte greu. In principal datorita domeniului de activitate – programare – in care cererea este mare. (asa ca nu pot folosi acest argument ca o scuza).

Impotriva argumentului financiar e cel mai greu sa raspunzi. Ce se poate oare spune? Banii nu aduc fericirea? Mai multi bani, mai multe probleme? E un subiect interesant din perspectiva filozofica dar nu isi are locul aici. O sa pastrez subiectul pentru alta discutie si o sa spun doar ca banii cresc nivelul civilizatiei, mai ales la nivel social.

2. Pro: Mai mult respect

Imediat pe lista urmeaza motivul meu favorit. Nimic nu ma face sa apreciez mai mult o societate decat respectul pe care il acorda individului. Intotdeauna am fost un umanist iar respectul pentru om este piatra mea filozofala.

Ce fac societatile avansate pentru tine in materie de respect? Iti ofera egalitatea de sanse venita natural din concurenta deschisa. Mai putine pile si relatii. Mai multa corelare intre  valoare si recompensa. Asta te face sa te simti mult mai bine cu tine insuti. Oamenii iti vorbesc mai frumos si iti zambesc (in mod natural) mai des. Mai putine claxoane, mai putine injuraturi, vanzatori mai simpatici, functionari gata sa te ajute. (Poate nu peste tot este asa – dar asta e societatea pe care as alege-o). Si nu in ultimul rand, daca esti parte integranta a unei astfel de societati si ai ghinionul sa te imbolnavesti grav, sa te accidentezi sau pur si simplu sa imbatranesti, nu esti tratat ca o piatra de moara atarnata de gatul rudelor.

Nivelul de respect din societatile avansate te face sa te simti mult mai bine in pielea ta cand te afecteaza in mod direct si te face mandru de lumea in care traiesti atunci cand ii priveste pe cei din jurul tau.

Care este contra-argumentul? Pe de o parte exista argumentatia (voit) naiva ca nu exista cu adevarat atata respect cat credem noi. Ca oamenii se prefac cand zambesc si vorbesc frumos cu tine doar din interes. Poate ca in unele locuri e asa dar stiu sigur ca nu peste tot. Chiar si asa, desi nu imi place falsitatea tot prefer un zambet fals unei injuraturi. Pe de alta parte exista argumentul imposibilitatii de a te integra. Se zice ca, atunci cand esti imigrant, societatea in care incerci sa te integrezi nu va fi chiar simpatica cu tine. Oamenii nu te vor vedea ca fiind de-al lor, legile nu te vor proteja in aceeasi masura. Nu neg ca acest lucru se poate intampla. Insa asta nu este decat un semn ca ai ales gresit. Alege o societate care s-a civilizat destul de mult cat sa accepte imigratia ca ceea ce este. Un fenomen util.

3. Pro: Mai multa siguranta

Triada e completata de siguranta. Daca reusesti sa te integrezi in noua societate si devii un membru al ei, societatea te protejeaza. Financiar, medical, pe strada si in strainatate. In acest moment in Romania nu ma simt in siguranta. Mi-e frica din cauza incalcarii constante a legii, mi-e teama de autoritati care nu isi fac treaba, nu am incredere in sistemul medical, sunt aproape sigur ca sistemul de pensii nu va exista daca totusi voi apuca sa am nevoie de el si nu ma simt prea confortabil nici cu apropierea de Rusia (nu doar geografica). As putea sa detaliez fiecare dintre aceste frici dar am o senzatie ca sunt evidente pentru majoritatea dintre noi.

Contra-argumente?
Nu mai suntem in perioada comunista. Legea a devenit ceva mai importanta si respectarea legii este in crestere. De cand am intrat in Uniunea Europeana multe lucruri au mers mai bine decat inainte. Inclusiv siguranta nationala. Cu alte cuvinte, Romania nu este cel mai trist stat din punct de vedere al sigurantei cetatenilor ei. De fapt suntem chiar peste medie la nivel global. Insa asta nu inseamna ca nu se poate mult mai bine. Si mai bine e ceea ce imi doresc.

4. Pro: Mai multa libertate

Nu este un argument independent, este concluzia logica a triadei de mai sus.
Daca ai siguranta si respectul celor din jur atunci poti face ceea ce iti doresti. Iar mai multi bani sunt exact ingredientul lipsa. Unde exista mai multe optiuni exista mai multa libertate. Romania de acum nu mai este societatea inchisa din vremea comunista sau chiar din anii 90 insa nu se compara in aceasta privinta cu societatile cu adevarat deschise.

5. Pro: Un challenge

Schimbarea unei societati cu alta nu este un lucru comun. Implica o schimbare totala a vietii de zi cu zi, a obisnuintelor, a reactiilor la mediu etc. O gramada de lucruri pot sa mearga prost in fiecare dintre domeniile schimbate: cariera, familie, prieteni. Prin urmare sa faci cu succes o astfel de schimbare este un adevarat challenge. Acest gen de provocari sunt cele pe care vrei sa le iei in viata. Fie ca reusesti, fie ca nu, fie ca depinde sau nu de tine, provocarea in sine face viata interesanta. E modul meu personal de a gandi. S-ar putea obiecta ca se gasesc provocari peste tot in lume si nu trebuie sa schimbi tara ca sa le gasesti. Mai mult, ca ar fi indicat sa iti alegi provocarile pe masura puterilor tale pentru ca atunci cand nu reusesti iti scade increderea. Aici depinde de fiecare insa in ceea ce ma priveste nu m-am ferit niciodata de provocari iar pe masura ce am inaintat in viata am inteles ca infrangerile nu sunt un lucru atat de rau pe cat pare. Sa nu incerci este de multe ori mai rau.

Sa incercam si cateva din argumentele contra plecarii.

1. Con: Orice schimbare majora e dificila

E o continuare logica a argumentului de mai sus in care ziceam ca schimbarea societatii in care traiesti duce la o schimbare majora a propriei vieti. Fiecare aspect al ei este intr-un fel sau altul afectat. Noi obisnuinte trebuie formate si vechi obisnuinte trebuie uitate. Nimeni nu e confortabil cu acest nivel major de schimbare. Si mai ales o creatura a obisnuintei ca mine. Daca imi iei modul curent de a trai imi furi echilibrul si nu imi ramane destula energie pentru lucrurile speciale din viata. Eu am nevoie sa stau in acelasi loc in majoritatea timpului, sa vorbesc cu aceiasi oameni de care m-am atasat, sa studiez aceleasi subiecte care ma pasioneaza si toate astea sa imi ocupe majoritatea timpului. De asemenea, eu sunt un timid. Si pentru cei ca noi schimbarea este cel mai mare rau posibil. Ne face sa ne simtim prost, ca si cum am fi mereu pusi in situatia de a gresi cu fiecare mic gest cotidian. Fiecare stare de echilibru pe care am atins-o in viata a fost o munca intensa si de durata. Fiecare schimbare a acestei stari presupune o noua astfel de munca. Si ce e cel mai rau este ca nu pot creea nimic nou pana cand echilibrul nu este atins din nou. Orice schimbare majora este o mare pierdere de timp din acest punct de vedere,

Se poate indulci aceasta problema cu minunile lumii moderne. Cultura vestica nu este atat de indepartata de a noastra. Avem aceleasi magazine, vedem aceleasi filme si ascultam aceeasi muzica. Aceleasi hobby-uri pot fi pastrate. In plus internetul face intreaga lume mai mica iar oamenii pe care nu ii mai poti vedea sunt totusi mult mai usor de auzit. Asa ca poate schimbarea nu este atat de mare pe cat pare la prima vedere, asta daca mutarea este bine organizata.

2. Con: Orice schimbare majora presupune un risc

Nu e de ajuns ca o schimbare de asemenea dimensiuni este foarte dificil de facut. Ea vine si cu o doza substantiala de risc. Fara a cunoaste bine noua lume esti in pericolul de a face multe prostii. Apoi vine riscul de a da vrabia din mana. Oricare dintre noi are ceva, oricat de mic, construit in Romania. O familie, o cariera, o firma etc. Cel mai probabil ele nu vor ramane neschimbate aici asteptand sa vada daca reusesti sau nu acolo. Daca te intorci probabil nu va fi la fel de usor sa o iei de unde ai ramas si va trebui sa o iei de la inceput.

Exista un contra-argument simplu aici. Asa e viata. Fiecare decizie are potentiale beneficii si riscuri. Singurul lucru pe care il poti face este sa nu decizi cu ochii inchisi. Asa ca riscul, oricare ar fi el, poate sa fie asumat.

3. Con: Lipsa familiei si a prietenilor

Cei mai multi sunt atasati de familia lor. Chiar si cei care nu au crescut intr-o familie unita si-au dezvoltat prietenii stranse, probabil ca o familie alternativa. Atat familia cat si prieteniile au necesitat timp mult si investitii sentimentale majore. Mai esti oare pregatit sa o iei de la inceput in privinta asta? De cate ori poti sa iti faci un cel mai bun prieten? Cel putin la inceput vei fi singur chiar si in cel mai prietenos loc cu putinta.

Ce poti face insa in aceasta situatie? Sa iti iei o parte din familie cu tine (de ex. sotia daca esti casatorit) sau sa te duci dupa prietenii deja plecati. Adevarul este ca daca poti fi ok cu oamenii, asa diferiti cum sunt ei in intreaga lume iti vei gasi prieteni buni peste tot. Tot ce trebuie sa faci este sa cauti si sa fii deschis pentru asta.

Nu vreau sa insist aici pentru ca argumentul nu este unul rational ci pur sentimental. Pentru fiecare situatia e diferita. In cazul meu atasamentul sentimental nu este atat de mare. Familia nu a fost niciodata o piatra de temelie in viata mea. Prietenii au fost, insa acum fiecare dintre ei are propria familie. Prietenia nu mai este familia care a fost odata. Asa ca desi dureroasa, pierderea mea nu ar fi catastrofala.

4. Con: Noua societate poate sa nu fie la fel de primitoare cu tine ca actuala

Daca aici esti unul de-al nostru acolo poate vei fi un strain – asa zic unii. Dar eu din pacate nu pot sustine argumentul asta. Cel putin la noi in Bucuresti nu te simti ca facand parte dintr-un grup unit. Nu avem o identitate si nu ne simtim ca avand lumea noastra. Poate lucrurile stau altfel in alte orase sau poate e ceva ce se intampla in orice oras mare din lume dar noi aici in Bucuresti nu apreciem prea tare bucurestenii. De altfel nici nu stiim foarte bine ce sunt aceia din moment ce, in fiecare generatie, majoritatea suntem nascuti in alta parte. Intr-un fel traiesc deja intr-o lume de imigranti 🙂

5. Con: A pleca inseamna o renuntare la ideea de a schimba ceva in societate

Este plecarea din tara o renuntare? Daca nu esti integrat in aceasta societate, daca nu iti pasa de ce se intampla cu ea sau nu ai avut niciodata un spirit civic dezvoltat atunci nu este. Pentru cel care nu are casa orice loc poate fi o casa. Dar eu mi-am dorit mereu sa contribui in societate, sa o schimb, sa o ajut sa devina mai buna, sa ajung sa fiu mandru de ea. Din aceasta cauza, pentru mine plecarea ar fi o renuntare, un abandon si o recunoastere implicita a unei ratari.

De multe ori m-am gandit ca omul nu are nimic daca nu este social. Familia, prietenii, grupul, societatea, natiunea si in final umanitatea sunt singurele scopuri care merita urmarite. Ideea nu este noua dar e dificil de sustinut cu argumente asa ca o voi lasa pentru altadata. Important este ca pentru cineva ca mine, care recunoaste acest scop major si are ca trasatura dominanta de caracter loialitatea, alegerea renuntarii este dureroasa.

Si se mai ridica o intrebare. De ce si-ar dori noua societate pe cineva care si-a abandonat prima societate. Oare societatile avansate au fost construite prin tradari civice, prin renuntari in momentele dificile? Aceleasi trasaturi de caracter care te-ar face sa vrei sa iti abandonezi propria societate sunt motive pentru noua societate sa nu te doreasca. Sa zicem ca e o societate buna care va investi in tine si te va face sa te simti ca acasa. Tu o vei rasplati cu munca ta, cu contributiile tale civice – vei vota, vei economisi apa si vei recicla. Vei invata limba ei ca si cum ar fi a ta si iti vei creste copiii ca membrii mandrii si implicati ai noii societati. Dar ce vei face cand vor aparea probleme? Crize economice, curente extremiste, atentate sau mai rau. Esti oare dintre cei al caror spirit civic va ancora societatea in normalitate atunci cand trece prin situatii critice? Sau esti dintre cei care vor cauta cat mai repede o alta protectie pentru propria persoana. Vei fi loial sau vei renunta? Istoricul tau nu te recomanda. Ai mai facut odata alegerea asta si tot in interes personal.

Ne putem gandi insa ca alegerea unei societati este ca alegerea unui partener. Nu neaparat sfarsesti cu primul intalnit. Pentru ca intai trebuie gasit cel care merita. Poate ca aceasta societate in care traim nu merita loialitatea noastra. Pentru ca nu ne respecta si pentru ca nu ne intelege. Poate ca tot ce imi doresc este sa nu imi irosesc loialitatea.

6. Con: Nu este moral sa renunti la societatea de acasa, nu este patriotic

Este o parere personala aceea ca nu este moral sa renunti la societatea din care faci parte. Insa lucrurile sunt mai nuantate. Poti oare numi imorala renuntarea la o societate care nu te respecta? Sau care te-ar vrea chiar ea plecat? Conformismul este moral din perspectiva sociala dar este imoral din perspectiva personala. Suntem definiti de lumea din care facem parte dar asta nu inseamna ca nu ne putem schimba.

Cat despre patriotism – fuck it. Grupuri de oameni au concurat in istorie pentru tot ce se putea concura: mancare, pamant, idei, bani si cateva cupe sportive. Din aceasta concurenta a iesit evolutia. Cu cat oamenii sunt mai atasati (loiali) grupului lor cu atat grupul are sanse mai mari sa castige. Pentru ca nici un om nu poate reusi singur, grupul a fost mereu varianta cea mai buna. De-a lungul timpului civilizatia a crescut si noi ne-am largit grupul. Inainte familia era sfanta, apoi cetatea si pe urma natiunea. Patria a devenit grupul social prin excelenta.
Cred ca e momentul sa evoluam din nou si sa vedem intreaga umanitate ca un singur grup. Sau macar parti mult mai mari din lume decat cele trasate de granite. Eu nu ma “simt” roman. Nu stiu ce inseamna asta. Daca tot trebuie sa ma simt ceva as vrea sa imi aleg propria apartenenta.

Ajungem undeva cu toate argumentele astea?

Schimbarea societatii din care faci parte e o alegere al dracului de dificila. Acesta este genul de decizie pe care trebuie sa o lasi sa fie gandita singura in capul tau. Am pregatit argumentele, le-am sustinut si le-am combatut. Si acum am nevoie de o pauza. Nici eu nu stiu cat de lunga. Pana cand inconstientul meu o sa termine de dezbatut. Ce stiu sigur pana acum. Tot ce am dezbatut mai sus m-a convins si mai tare ca nu exista decat un lucru mai important decat societatea in care traiesti si anume datoria ta fata de ea.

Si totusi, o concluzie?

Paragraful asta e scris cateva luni mai tarziu cand lucrurile au inceput sa capete o forma. Acum le inteleg mai bine si le pot contura atat pentru mine cat si in mod public.

In clipa asta alegerea mea este libertatea. Daca as putea obtine libertatea de care am nevoie locuind aici, atunci as ramane un membru al acestei societati, dornic sa imi fac datoria fata de ea. Daca asta nu va fi posibil atunci voi pleca. Nu sunt inca pe deplin convins dar simt din ce in ce mai mult ca nu exista libertate pentru mine aici in Romania, nu asa cum o inteleg eu. Cu cat ma uit mai mult la oamenii din jur si cu cat sunt mai atent la directia in care mergem cu atat sunt mai convins. E ca si cum as fi trait cu ochii inchisi atata vreme si deodata am decis sa ii deschid. De aceea am inceput deja sa pregatesc incet-incet terenul pentru plecare. Exista inca sanse sa ma razgandesc sau sa mi se faca frica insa, strict rational, alegerea este facuta. Poate ca procesul nu va fi unul scurt sau usor dar … a inceput.

 
January 30, 2018 Societatea mea

Familia crestina – Familie normala?

Sunt atat de multi oameni care cred ca familia crestina este familia normala incat poate ar trebui sa o consideram asa. Pana la urma societatea defineste conceptele. Normalitatea este decisa de majoritate asa cum a fost din toate timpurile indiferent cat de variata a fost aceasta normalitate. Dar ce facem cand majoritatea nu intelege? Cand trecutul este mistificat si implicatiile prezentului asupra viitorului sunt de neinteles pentru cei mai multi dintre noi? Niciodata conceptele noi si benefice societatii nu au fost adoptate direct de majoritate. Ele au pornit mereu de la o elita minoritara care apoi a incercat si cateodata a reusit sa ii educe pe ceilalti. Renuntarea la sclavagism, egalitatea intre sexe, egalitatea de sanse indiferent de rasa si culoarea pielii – toate au fost adoptate intai de cativa si apoi de cei multi (in unele locuri cei multi inca nu au reusit sa accepte unele dintre aceste idei 🙂 )

Ce inseamna acest concept de familie crestina de fapt. Avem o idee – cea de familie – acaparata de religie (in acest caz cea crestina) si apoi explicata celor multi (si credinciosi). Este forma in care religia crestina vede familia conform cu invataturile divine (adica alea venite direct de la Dumnezeu dar trecute evident prin filtrul bisericii – nu de alta dar sa fie cum trebuie explicate si nu cumva intelese eronat). Familia crestina este uniunea intre un barbat si o femeie si, in mod ideal, rezultatul imediat este o gramada de copii. Copii nu sunt obligatorii dar sunt un “nice touch”. Esential este insa ca baza familiei o reprezinta un barbat si o femeie – intotdeauna in aceasta ordine :). Pentru cei care au fost casatoriti la biserica sau au fost curiosi in timpul altor casatorii religioase exista o trasatura suplimentara, mai putin dezbatuta, a familiei crestine. Barbatul este superior femeii. Preotul o spune de la inceput si societatea noastra inca o accepta – mai mult in unele parti, mai putin in altele. Femeia trebuie sa asculte de barbat pentru ca el este “capul”. Are si ea dreptul la intelepciune insa supunerea e calitatea care o dovedeste. Si, sa nu uitam, familia crestina este vesnica – pana la moarte cel putin. Odata ce femeia si-a ales seful, scuze – am vrut sa spun sotul – nimeni nu are voie sa ii separe. Iata deci portretul acestei familii traditionale crestine. Un barbat – seful si o femeie – locul 2 legati vesnic intr-o activitate de producere a cat mai multi copii. Cum am ajuns aici?

Trecutul

Conceptul de familie este mai vechi decat religia crestin-ortodoxa, mai vechi decat crestinismul in general. Avem familii de foarte multa vreme. Este forma de baza a agregarii sociale. Nu pot sa explic in mod sigur de ce am avut nevoie de acest concept dar am o idee simpatica (furata de la altcineva). Oamenii sunt sociali si competitivi. Competitia se regaseste la toate nivelurile sociale si este cea care creeaza progres. Dar pentru competitie sociala ai nevoie de structuri sociale – de la o mana de oameni la milioane. Oamenii penduleaza intre competitie si colaborare la fiecare nivel al vietii lor. Competitia creeaza valoare la fiecare nivel insa colaborarea la nivelurile inferioare sustine competitia la nivelurile superioare. Fratii care se intrec la invatatura vor avea note mai bune dar fratii care colaboreaza vor avea o familie unita si automat cu performante mai mari la nivelul superior. Competitia economica (sau politica) dintre familiile unei comunitati va creea familii mai puternice (si va distruge familiile mai slabe) insa colaborarea intre familii va ridica o comunitate deasupra unei alte comunitati, sa zicem in vreme de razboi. Probabil oamenii au simtit nevoia de familie ca o structura intermediara intre individ si comunitate. Asta e explicatia mea favorita dar evident nu este singura. Explicatiile legate de anumite divinitati care au creat familia si au dat-o oamenilor se lovesc toate de o problema majora de logica. Cum se face ca oamenii au avut familii inainte sa auda de aceste divinitati (sa comunice cu ele sau sa le creeze – oricare varianta o preferati).

Prin urmare familia nu a fost inventata de religie. Religia doar a facut ce stie ea mai bine sa faca. A vazut un concept social util si l-a confiscat. Dupa care a invatat generatii dupa generatii ca ii datoram definirea acestui concept. Nu este ceva singular. Acelasi lucru l-a facut si in privinta libertatii tuturor oamenilor. Biserica a sustinut sclavia atata vreme cat era sustinuta de majoritate dar, cand conceptul de libertate universala a devenit larg raspandit, a sarit in noua barca umanista si l-a confiscat. Apoi le-a spus tuturor ca i-l datoram. Orice concept social universal acceptat este in aceeasi situatie. Biserica trebuie sa ne arate noua tuturor, sustinatori sau oponenti, ca este sustinuta de majoritate. Ea insa nu invata majoritatea ci o urmeaza. Biserica si religia nu au adus nimic nou in lume. Toate ideile lor existau deja. Insa ca niste politicieni versati au preluat ideile cele mai apreciate (nu neaparat cele mai bune). Partea distractiva, daca le citesti istoria, este sa vezi cum se schimba parerile odata cu acceptarea lor de catre majoritate. Un alt subiect, pentru o alta zi.

Singura concluzie pe care vreau sa o trag aici este ca religia (fie ea crestina sau oricare alta) nu are monopolul asupra familiei. Noi il avem. Ca societate. Noi decidem ce este normal si ce este anormal. Si singurul motiv pentru care crestinismul este asociat cu familia traditionala este pentru ca s-a agatat de ea ca un parazit. Nu i-a adus nimic nou. Nici macar misoginismul nu este adus de religie. Familia traditionala a fost misogina inainte de a fi crestina.

Viitorul

Ce se va intampla cu noi, ca societate, daca ne pastram sustinerea pentru familia traditionala?
Nu stiu cu adevarat dar este un exercitiu de imaginatie care merita facut. Pana la urma nu poti lua decizii in prezent fara a-ti imagina viitorul.

Pentru inceput sa spunem ca nu se intampla nimic nou si rau cu noi daca ne tinem cu dintii de aceasta forma familiala. Familia crestina traditionala sustine misoginismul – prin urmare o sa ramanem o societate misogina. Apoi pastram discriminarea – ramanem o societate discriminatorie. Toleranta nu va fi punctul nostru forte. Pentru ca toleranta nu se manifesta fata de normal ci fata de ceea ce fiecare dintre noi considera ca anormal, ciudat sau diferit. Si evident biserica o sa aiba de castigat. O sa ramanem o societate religioasa, sustinatoare a bisericii inaintea altor structuri sociale. Dar toate astea nu sunt lucruri rele care ni se vor intampla. Sunt lucruri rele care ni se intampla de o gramada de vreme. Lucruri cu care ne-am obisnuit. O parte din aceste probleme s-au ameliorat in ultima vreme in societatea noastra. Si aici va fi pierderea noastra cea mai mare. Pentru ca tot acest progres va fi oprit. Iar progresul ideilor nu se face apasand pe un buton si inghetandu-l. Acceptarea ideilor creste incet-incet pana atinge o masa critica. Orice racire inainte de acest punct inseamna un mare pas inapoi si poate chiar reluarea intregului proces. Atingerea masei critice de acceptare nu e garantata. S-ar putea sa pierdem aceste idei pentru un viitor foarte indepartat. Ce avem de castigat insa din aceasta alegere – copii. Copii mai multi, de orice fel ar fi ei. Familia traditionala sustine inmultirea, fie si pentru ca mentine lipsa educatiei. Si este adevarat ca ne-ar trebui un spor demografic in aceasta populatie imbatranita. Insa as zice eu ca nu ne trebuie orice fel de copii. Ne trebuie oameni educati mai mult decat oameni tineri. Degeaba o sa fim multi daca nu o sa fim capabili sa producem mult. Un singur om educat poate plati mai mult la pensii decat 10 needucati – doar un exemplu.

Ce pierdem cu adevarat? Pe langa toleranta, pe langa educatie, pe langa directia noastra sociala.
Pierdem posibilitatea de a intari familia. Pentru ca familia traditionala este pe faras. Fata de ce era familia inainte acum este o simpla amintire. Daca ne gandim doar la faptul ca divortul este o normalitate – o normalitatea inacceptabila pentru conceptul de familie crestina (unita de Dumnezeu). Putem da un suflu nou familiei schimbandu-i definitia. Cred ca avem nevoie in continuare de un concept intermediar. Forma de organizare a familiei e ca un pod intre viata personala (carieristica sau hedonista) si viata sociala (colaborare la nivel de societate civica, popor sau natiune).

Asa ca ma declar pentru largirea conceptului de familie.
Doua femei? Doi barbati? Sigur, de ce nu. Religia a facut destul rau aici. E momentul sa nu o mai ascultam.
Ce conteaza ca nu pot face copii. Pot sa adopte, pot sa ii creasca si o pot face bine. Nu e normal? Sigur, pentru ca noi nu o facem sa fie normal. Normalitatea sta in puterea noastra. A majoritatii. Noi decidem ce este normal si ce nu. Si daca noi o sa decidem ca homosexualitatea este normala atunci ea o sa fie acceptata si de Dumnezeu – asa cum a fost cu toate celelalte idei umaniste de pana acum. Pot sa pun pariu ca o sa vedem plati ilegale catre preoti si cand o sa fie casatorii intre persoane de acelasi sex. Pentru biserica, puterea (financiara) e mai importanta decat principiile.

Si daca ma intrebati pe mine, nu vad nici un motiv sa limitam casatoria la 2 oameni. Poate ca 3 sau 4 e un numar mai potrivit (mai ales daca o sa fie mai putini copii in casatorii). Nu stiu … poate e pentru fiecare dintre noi sa decida in cazul propriei sale vieti. Dar asta doar daca reusim sa acceptam ca toate aceste variante sunt normale. Stiu ca asta e prea mult pentru majoritatea dintre voi. Asa ca ma opresc aici. Sa ne concentram pe primul pas si cel mai important: renuntarea la familia crestina traditionala – pentru ca nu ne mai trebuie.
January 17, 2018 Societatea mea

Spitalul care nu a fost construit din cauza lui Brancusi

Este un spital mai valoros decat o opera de arta?

Cu ceva vreme in urma guvernul Ciolos a decis achizitia unei opere de arta numita Cumintenia Pamantului, a lui Brancusi. Aceasta decizie a impartit opinia publica in doua – unii au fost de acord si au sustinut-o iar altii au protestat ca se arunca cu bani. Unul dintre argumente a fost ca nu avem bani sa construim spitale dar cumparam o opera de arta. Cand am auzit prima oara acest argument mi s-a parut instantaneu gresit. Doar ca nu stiam sa spun pe loc de ce. Asa ca a trebuit sa las problema la dospit. Cateodata lucrurile iti apar corecte sau gresite fara a constientiza de ce. De fapt cultura, educatia, inteligenta, grupul tau social si istoria personala te-au pregatit pentru un anumit raspuns iar creierul tau a facut toate conexiunile necesare fara sa iti mai informeze constiinta de altceva decat de concluzia finala. Eu insa am vrut sa inteleg rationamentul din spate ca sa pot sa le spun si altora.

Este prin urmare achizitia unei opera de arta (a unui simbol cultural) o decizie mai proasta decat construirea unui spital?
La ce ne foloseste un spital? Raspunsul rapid cu cea mai mare greutate este ca salveaza vieti. Mai mult, creste calitatea vietii prin intarirea sanatatii. Se poate gasi ceva, orice pe lumea asta, mai important decat viata unui om? Pentru un umanist ca mine e greu de raspuns. In general raspunsul corect este ca nu – nimic nu valoreaza mai mult. Prin urmare un loc care tine oamenii in viata, care ii vindeca de boli sau ii ajuta sa le previna este un loc mai valoros decat oricare altul. De ce sa construim un stadion, o biserica chiar un teatru sau o scoala? Intai si intai trebuie sa avem destule spitale. Se poate vedea de aici ca nici nu are rost sa intram in explicatii privind valoarea unei opere de arta pentru societate. Odata ce am ridicat stindardul sacralitatii vietii orice altceva nu are cum sa mai conteze.

Ce inseamna pentru guvernarea unei tari faptul ca un spital e mai valoros?

Acum ca avem un principiu pe care sa ne bazam, ar trebui sa il aplicam. Principiul ales este ca tot ce contruim sau achizitionam ar trebui sa aiba in primul rand o valoare in salvarea de vieti – daca acest lucru este posibil. Orice altceva devine secundar.
Pentru inceput guvernul ar trebui sa directioneze toate fondurile de investitii in spitale. De exemplu, ar fi frumos sa avem autostrazi in toata tara dar nu inainte sa avem spitale. Deci banii de autostrazi sa mearga la spitale. Apoi armata. Poate e util sa avem o armata performanta si bine echipata – dar nu putem pune asta inaintea vietii oamenilor. Si sa nu uitam educatia. Viata unui om e mai valoroasa decat educatia sa. Decat sa moara oameni mai bine sa fim needucati. (se poate argumenta ca autostrazile, armata sau educatia salveaza si ele vieti dar sigur nu in aceeasi masura cu spitalele, sau macar nu imediat; daca nu va plac exemplele mele puteti alege altele precum investitiile in sport, in administratia publica, in institutul de statistica 🙂 etc.)

Am cam exagerat o sa ziceti. Pai da, asa functioneaza reducerea la absurd. Presupui corectitudinea unui principiu, il aplici in situatii cat mai extreme si vezi daca nu cumva duce pana la urma la erori evidente. As zice ca principiul conform caruia, in guvernarea unei tari, viata unui om e mai valoroasa decat orice altceva este fals. Cel putin in aceasta forma simplista.

Sunt convins ca o sa vina cineva cu argumentul spitalelor suficiente. Da, sa construim spitale inainte de orice altceva. Dar asta nu va crea o problema pentru ca la un moment dat vom avea destule si vom putea sa ne ocupam si de alte domenii. Nu sunt de acord. Ce inseamna destule spitale daca poti salva vieti. Sunt vieti salvate daca pacientii sunt aproape de un spital? Bineinteles. Cat de aproape? Cate un spital in fiecare sat sau comuna ar fi un ideal. Si in plus nu e vorba doar de a le construi ci trebuie si dotate. Intotdeauna exista loc de mai bine in dotarea unui spital, in angajarea personalului de calitate si plata lui etc.. Intotdeauna va fi loc de bagat bani in sanatate inainte de orice altceva daca pastram principiul prioritatii vietii.

Totusi cine decide si de ce?

Daca mi-am dorit sa arat ceva pana acum ar fi cel putin ca nu este o decizie usor de luat. Se pare ca nu e deloc simplu sa guvernezi daca ai de luat decizii de acest nivel. Poate de aceea avem un guvern specializat. Oameni pregatiti sa gestioneze o tara. Ei iau astfel de decizii si suporta consecintele – sau macar ar trebui. Noi doar ne dam cu parerea (o parere cat putem de informata) ca asta face bine o societate civila. Asta nu inseamna ca au dreptate tot timpul si in orice privinta doar ca ar trebui sa fie mai pregatiti decat noi pentru astfel de decizii.

Iata cum functioneaza guvernarea. Noi, cei multi, alegem parlamentul. Asta tocmai pentru ca suntem cam multi. Daca eram mai putini democratia ar fi fost participativa si fiecare dintre noi ar fi fost un parlamentar :). Parlamentul e un instrument elegant de simplificare a democratiei. Un om in parlament reprezinta o gramada de oameni si vorbeste pentru ei. Asta e democratia reprezentativa. Deja cand alegem un astfel de om presupunem ca este cel mai indicat sa vorbeasca pentru noi. Presupunem ca e mai bine informat si stie mai multe decat fiecare dintre noi in domeniul conducerii unei tari. Si are aceleasi scopuri cu ale noastre, cu alte cuvinte, ne vrea binele pe care ni-l dorim si noi. Parlamentarul este un specialist. Si ca specialist ar trebui sa avem incredere in actiunile sale odata ce l-am ales. La randul sau nici parlamentul nu se ocupa de deciziile astea numite executive. Parlamentul face legi – organizeaza cadrul legislativ – cauta si stabileste principii, reguli ale jocului. Parlamentul are nevoie de cineva si mai specializat si isi “angajeaza” un guvern. Guvernul este specialistul executiv. El aplica principiile parlamentului in cadrul creat de parlament (adica in mod reprezentativ de noi toti) la viata de zi cu zi. Adica decide daca sa cumpere sau nu Cumintenia Pamantului sau sa construiasca sau nu un spital. Si cand guvernul decide asta, o face in numele parlamentului. Dar sa nu uitam ca parlamentul lucreaza in numele nostru al tuturor.

De aici rezulta doua concluzii simple.
1. Ar trebui sa acceptam majoritatea deciziilor guvernului ca pe actiunile unui specialist, actiuni pe care de cele mai multe ori nu le intelegem (sau ale caror efecte nu le intelegem) pentru ca nu avem pregatirea necesara dar le urmam pentru ca este specialistul angajat de noi. Nu putem sa judecam guvernul pe baza deciziilor punctuale ci doar pe baza atingerii obiectivelor asumate de el in numele parlamentului.
2. Daca totusi descoperim anumite greseli sau nu suntem de acord cu anumite actiuni nu putem sa ne suparam doar pe guvern ci ar trebui sa ne suparam mai degraba pe parlament care a ales un specialist slab pregatit (sa nu uitam ca pana si guvernul tehnocrat Ciolos a fost votat – aprobat de parlament). Si mai bine, in loc sa ne suparam pe parlament ar trebui sa ne suparam pe noi insine pentru ceea ce am votat. Pentru ca parlamentul este un angajat al nostru si il alegem in mod repetitiv pe baza de performanta. (Alegem chiar si cand nu votam din pacate. Exista argumentul ca nu avem ce alege din oferta electorala – e o discutie interesanta, pe care o las pentru alt articol. Raspunsul nu este nici pe departe atat de clar cum cred majoritatea)

Putin despre un mecanism administrativ numit buget sau despre amestecul dintre mere si pere.

Spitalul poate fi comparat cu achizitia unei opere de arta in sensul in care ambele sunt cheltuieli (sau investitii) dar atat. Iar cheltuielile nu se fac printr-un mecanism global in care fiecare este comparata cu oricare alta. Exista un mecanism mai performant care se cheama buget. Undeva la inceputul anului guvernul propune si parlamentul decide o impartire a banilor. Atata la sanatate, atata la cultura, atata la educatie, atata la aparare etc.
Pe ce principii se face aceasta impartire? Ma bucur ca ati intrebat :). Specialistii nostri alesi ne-au promis cateva lucruri cand i-am ales. Ca sa indeplineasca aceste promisiuni ei fac aceasta impartire a banilor statului. Noi putem critica impartirea insa adevarul este ca e decizia lor. Nu ne intereseaza cu adevarat cum impart bugetul ci ne intereseaza daca isi indeplinesc promisiunile. Bugetul e doar un instrument, pe care oricum majoritatea dintre noi, alegatorii, nu il intelegem. (cum toate actele guvernului sunt publice, situatia financiara la fel, nici un ales parlamentar nu poate declara ca nu avea cunostiinta de conditiile gasite la guvernare – decat daca isi recunoaste incompetenta)

Revenind la buget, odata stabilit un procent pentru cultura este cel putin ciudat sa critici cheltuirea banilor respectivi pe motiv ca se duc pe ceva prea putin important precum … cultura. E ca si cum i-ai da copilului bani de inghetata si cand vine fericit cu inghetata in mana sa il critici ca putea si el sa isi cumpere o carte.

Ce vreau sa spun cu toate astea? Intai ca trebuie sa judecam cu grija atunci cand criticam o decizie a guvernului (sau cand ne entuziasmam pentru una). Suntem pe terenul specialistilor si nu avem nici experienta si nici informatia necesara sa dam verdicte finale. Apoi ca daca totusi alocam responsabilitate atunci ar fi bine sa o alocam corect. Nu doar guvernului ci mai mult parlamentului si in final noua insine. Si nu in ultimul rand ca nu e deloc usor sa compari lucruri diferite precum sanatatea si cultura. Procesul este mult mai complicat decat pare la o prima vedere.

Dar de ce e atat de greu de ales? Pana la urma ce e mai important: sanatatea sau cultura?

Nu are rost sa formulam verdicte finale despre cat de bine sau rau este sa investim in cultura comparativ cu sanatatea. Dar putem sa ne dam cu parerea. Sa comunicam, sa dezbatem, sa fim o societate civila. Pentru ca de aici vin si ideile politicienilor pe care ni le prezinta apoi la alegeri (ca fiind ale lor :))

Pentru simplificare as face o comparatie fortata. Daca in loc sa gestionam o tara ne-am ocupa de gestionarea propriei vieti? La asta ne pricepem foarte bine, nu-i asa? Doar facem asta zilnic. Dilema este urmatoarea. In fiecare luna avem un buget limitat. Am gasit o carte interesanta, una de calitate mare. Cultura noastra ar avea de castigat de pe urma acestei achizitii. Pe de alta parte banii respectivi s-ar putea duce pe mancare mai buna, mai sanatoasa. What to do? Sigur – este o decizie personala. Dar nu intotdeauna este o alegere usoara.
In ce ar trebui sa investesti mai mult: invatarea unei limbi straine sau cursuri de inot? Vizitarea unei tari exotice sau un apartament mai spatios? Toate aceste decizii sunt grele pentru ca sanatatea nu este nici pentru noi cel mai important lucru. Zi de zi punem lucruri mai presus de sanatate. De la placeri nocive precum fumatul pana la lucruri esentiale precum educatia copiilor nostri. Si lucrurile se complica si mai mult cand incepem sa privim pe planuri diferite de timp. E mai bine sa reduc stresul in prezent luandu-mi o vacanta sau sa trag in continuare din greu la munca pentru a fi promovat si a avea mai multi bani la anul pentru o viata mai sanatoasa? E greu pentru o persoana asa ca ar trebui sa fie si mai greu pentru o societate complexa.

Ce a facut de fapt Ciolos prin aceasta decizie? Ne-a transmis viziunea sa asupra societatii noastre. El credea ca avem nevoie de un scop comun si a incercat sa il ofere prin propunerea de a achizitiona un fel de simbol national-cultural. A incercat sa repare diviziunile din societate si sa ne uneasca in spatele acestei actiuni comune. Si a sustinut-o prin activitatea guvernului si bugetul statului. De ce? Probabil pentru ca o societate unita e una care prinde viteza. Indiferent unde vrea sa mearga o sa ajunga mai repede pentru ca toti trag in aceeasi directie. De-a lungul istoriei, diversele diviziuni sociale (familii, triburi, orase, state) au fost in competitie. Din aceasta competitie a iesit mereu progres (evolutionist vorbind) dar asta pentru ca unele grupuri au supravietuit iar altele nu. Cele unite au progresat, celelalte au disparut. Daca noi suntem uniti avem sanse mai mari de exemplu sa triumfam, economic vorbind, intre statele lumii. Asta este ce cred eu ca si-a dorit guvernul prin aceasta decizie dar bineinteles ca nu am de unde sa stiu.

Personal ma sperie gandul ca, in viitorul apropiat, societatea noastra ar putea fi unita in idei. Simt ca nu as avea un loc in aceasta societate. Cred ca mai avem mult de lucru in educatie, cultura si civilizatie inainte ca sinergia noastra sociala sa fie un lucru bun. Iar un bun semnal in aceasta privinta este cand multi oameni sustin fara sa stea pe ganduri ca: “Decat sa cumpere un Brancusi mai bine faceau un spital”.